Redau mai jos un fragment din cartea lui Eric Berne, Ce spui după „Bună-ziua”?, ce se vrea „o reacţie marţiană” la o poveste pe care o ştim cu toţii: „SCUFIŢA ROŞIE”.
Nu întâmplător am ales acest fragment. Sper să vă stârnesc astfel interesul la lectură.

„Intr-o zi, mama o trimite pe Scufiţa Roşie in padure, sa-i duca bunicii de mancare, iar pe drum, ea se intalneşte cu un lup.
Ce fel de mama trimite o fetita in padure, cand acolo exista lupi? De ce nu s-a dus chiar mama sau de ce n-a insotit-o pe SR? Daca bunica era aşa de neajutorata, de ce o lasa mama sa locuiasca de una singura, intr-o coliba, atat de departe? Şi daca SR trebuia totuşi sa mearga la bunica, de ce mama n-a avertizat-o sa nu se opreasca la vorba cu lupii? Povestea arata clar ca fetitei nu i s-a spus niciodata ca e periculos sa faca aşa eeva. Nici o mama nu poate fi atat de proasta; se pare, aşadar, ca mamei nu-i pasa prea mult ce se intampla eu SR sau poate chiar voia sa scape de ea. De asemenea, nici o fetita nu poate fi atat de proasta: cum a putut SR sa se uite la ochii, urechile,mainile şi dintii lupului şi sa creada ca e bunica ei? De ce n-a fugit din coliba cat mai repede? Şi apoi, ce fetita rautacioasa, sa adune pietre ca sa le puna in burta lupului! In orice caz, orice fata cu judecata sanatoasa, dupa ce a vorbit cu lupul, nu
s-ar fi oprit sa culeaga flori, ci şi-ar fi spus: „Ticalosul ala o s-o manance pe bunica daca nu gasesc repede pe cineva care sa ma ajute!”
Nici macar bunica şi vanatorul nu sunt dincolo de orice banuiala. Daca privim drama persoanelor din aceasta poveste ca pe nişte oameni adevarati, fiecare cu propriul scenariu,vedem cat de bine se impletesc personalitatile lor, dintr-un punct de vedere martian.

1. Mama incearca, evident, sa-şi piarda „accidental” fiica sau, cel putin, vrea sa sfarşeasca prin a spune: „Ce groaznic,in vremurile astea nu mai poti nici macar sa te plimbi prin pace fara ca un lup … ” etc.

2. Lupul, in loc sa manance iepuri şi alte asemenea vietati, se intinde evident mai mult decat ii e plapuma şi ştie probabil ca in felul asta va sfarşi prost, aşa ca pesemne cauta necazul cu lumanarea. Evident, l-a citit in tinerete pe Nietzsche
sau alt ganditor din aceeaşi categorie (daca poate sa vorbeasca şi sa-şi puna pe cap o boneta, de ce n-ar fi in stare sa citeasca?), iar motto-ullui e ceva de genul „Traieşte primejdios şi mori cu glorie”.

3. Bunica locuieşte singura şi-şi lasa uşa neincuiata, aşa ca, poate, spera sa se intample ceva interesant, ceva ce nu s-ar putea petrece daca ar locui cu familia. Poate de asta nu s-a mutat la rude sau macar pe aceeaşi strada cu ele. Probabil ea e inca suficient de tanara ca sa guste aventura, din moment ce SR e o copilita.

4. Vanatorul este, evident, un salvator caruia ii place sa-şi chinuie adversarul invins, cu ajutorul unor adorabile fetite neintinate: fara doar şi poate, un scenariu adolescentin.

5. SR ii spune lupului cat se poate de explicit unde o poate revedea, ba chiar se urca in pat eu el. E clar ca joaca „Viola” şi, in cele din urma, intreaga poveste o face foarte fericita.
Adevarul este ca toate personajele din poveste cauta sa traiasca o intamplare palpitanta aproape cu orice pret• Daca luam rasplata finala in sensul ei propriu, se poate spune ca toata taraşenia a fost un complot menit sa-i vina de hac bietului
lup, facandu-l sa creada ca e mai deştept decât toti şi folosind-o pe SR drept momeala. In acest caz, morala poveştii nu e aceea ca fecioarele nevinovate ar trebui sa evite padurile in care se gasesc lupi, ci ca lupii ar trebui sa nu se apropie de fecioarele aparent nevinovate şi de bunicile acestora; pe scurt,un lup n-ar trebui sa umble prin padure singur. De aici se naşte şi intrebarea interesanta: ce a facut mama dupa ce s-a descotorosit de SR pe ziua respectiva?
Daca toate acestea par cinice sau neserioase, sa ne ocupam in cele ce urmeaza de SR in viata reala. Intrebarea cruciala aici este: cu o asemenea mama şi dupa o asemenea experienta, cum arata SR devenita femeie adulta?”

Să vă fie de folos!

Pentru că e week-end, vă ofer această povestioară, in speranţa că veţi găsi timpul necesar să meditaţi asupra ei:

Cu mult timp în urmă trăia un împărat care, într-una din zile, îi spuse călăreţului său:
– Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.
Sigur pe sine şi îndrăzneţ, călăreţul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte iar când obosea sau îi era foame nu se oprea deloc deoarece vroia să acopere foarte mult pământ.
A ajuns la un punct când a acoperit o suprafaţă substanţială de pământ însă, oboseala şi foametea l-au străpus lâsându-l fără pic de vlagă. Apoi s-a întrebat: “De ce m-am forţat atât de mult să acopăr o suprafaţă atât de mare de pământ? Acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să mă îngrop!”

Morala
Povestioara aceasta este foarte similară cu cea a călătoriei vieţii noastre.
Ne forţăm în fiecare zi atât de mult şi de tare pentru a face bani şi pentru a câştiga putere sau recunoştinţă. Neglijăm, din păcate, sănătatea noastră, timpul pe care ar trebui să-l acordăm familiei noastre, să ne dedicăm hobby-urilor pe care le avem şi, de asemenea, să apreciem şi frumuseţiile meleagurilor din jurul nostru. Într-o zi, când ne vom uita în urmă ne vom da seama că nu avem nevoie de chiar atâtea lucruri şi atunci nu vom mai fi capabili să întoarcem timpul înapoi pentru a recupera ceea ce am pierdut.
Viaţa nu este legată doar de a face bani şi de a câştiga putere. Cu siguranţă viaţa nu înseamnă numai muncă! Munca este necesară doar pentru a ne bucura de frumuseţiile şi plăcerile vieţii. Trebuie să existe o balanţă între: muncă şi joacă, familie şi timpul personal. Trebuie să te decizi cum să ţi echilibrezi viaţa ca să îţi fie cât mai bine. Defineşte-ţi priorităţiile, dă-ţi seama dacă eşti capabil/ă să faci compromisuri iar unele decizii lasă-le să fie luate pe baza instinctelor.
Fericirea este intenţia şi scopul vieţii, este întregul ţel al existenţei umane. Si atunci, ia-o mai uşor, fă ceea ce-ţi doreşti să faci şi apreciază fiecare zi. Viaţa este fragilă, viaţa este scurtă. Trăieşte un stil de viaţă echilibrat şi bucură-te la maxim!

Despărţirea de o fiinţă dragă provoacă totdeauna suferinţă, indiferent dacă eşti cea care iniţiază ruptura, sau cea care este abandonată.
Etapele prin care treci de la momentul separării şi până când reuşeşti să accepţi că nu mai eşti împreună cu persoana în care îţi pusesei atâtea speranţe, pot fi comparate cu acelea trăite cu ocazia morţii unei fiinţe dragi, sau cu pierderea unui obiect de care erai ataşată foarte mult.
Dacă pentru cea care iniţiază despărţirea suferinţa începe cu mult înainte de momentul iniţierii, pentru persoana abandonată suferinţa începe odată cu anunţul rupturii, care poate fi un adevărat şoc dacă aceasta nu a luat în seamă semnalele de avertizare.

Negarea sau refuzarea realităţii

Această etapă poate dura pentru Iniţiatoare mai multe luni sau chiar ani, pentru că la început refuză să creadă că partenerul ales nu-i cel potrivit pentru ea, că speranţele puse în relaţie se năruie, că nu mai are capacitatea să reînoiască pasiunea de la început.
Persoana abandonată primeşte decizia partenerului cu neîncredere, are impresia la început că-i o glumă proastă, apoi simte că-şi pierde echilibrul, că totul se năruie în jurul ei, nu-şi poate stopa automat sentimentele pentru persoana iubită, refuză să creadă că va fi abandonată. Odată instalată realitatea pierderii, suferinţa creşte în intensitate.

Furia şi vinovăţia

Şi această etapă e trăită diferit de Iniţiatoare şi de Abandonată. În timp ce prima trăieşte un amestec de vinovăţie, furie, confuzie, îndoială şi frustrare înainte de a lua decizia finală, Abandonata trăieşte un şoc al rupturii, apoi devine furioasă, ţipă la partener, ajunge chiar să-l lovească, pentru că nu înţelege ce a putu să facă să-i piardă iubirea acestuia. Primele impulsuri sunt de răzbunare, poate adopta comportamente pe care ulterior le regretă. Trăieşte un sentiment de respingere şi devalorizare, care duce de la comportamente de seducţie la agesivitate, critici şi judecăţi negative la adresa partenerului, sau a propriei persoane.

Negocierea

Este o etapă de negocieri, tocmeli, sau chiar şantaje.
Iniţiatoarea o face cu ea însăşi (încercând să se convingă să se resemneze cu situaţia, că şi alt partener ar putea fi la fel, că poate acesta se va schimba şi va deveni cel pe care şi l-a dorit, etc.), sau poate vorbi cu prietenii sau părinţii, fără ştirea partenerului.
Abandonata are un comportament ambivalent: uneori încearcă să schimbe decizia partenerului, făcând orice ca acesta să rămână, alteori îl ameninţă că va plăti pentru ce-i face acum. Pentru a-l ţine lângă ea poate face promisiuni să se schimbe, sau recurge la terapie de cuplu pentru a revigora relaţia.

Depresia

Este o fază caracterizată printr-o mare tristeţe, îndoieli, disperare, angoasă şi diferite simptome fizice şi psihologice.
Iniţiatoarea trăieşte aceste momente înainte de a-şi comunica decizia, perioadă în care se închide în sine, îşi pune o mulţime de întrebări, uneori este tensionată, plânge, este frustrată că renunţă la un vis în care a crezut, se simte epuizată, îşi pierde apetitul, are dificultăţi de concentrare, îi scade interesul faţă de muncă sau de lucrurile care-i făceau plăcere.
Abandonata cade în depresie când a ajuns la concluzia că a încercat toate modalităţile să-şi salveze relaţia, dar totul a fost în zadar. Epuizată, trăieşte cu o mai mare intensitate toate simptomele trăite de Iniţiatoare, însoţite uneori de gânduri sinucigaşe şi chiar de treceri la fapte, îi scade stima de sine şi încrederea în propria persoană. Îşi pune obsesiv întrebarea”De ce”(de ce i s-au întâmplat lucrurile acestea, de ce a fost părăsită, de ce nu i s-a răspuns cu iubire la sentimentele ei, etc) care-i consumă toată energia şi-i agravează depresia.

Acceptarea

Pentru Inţiatoare momentul acceptării survine atunci când îşi percepe anunţul deciziei ca pe o eliberare, ca pe începutul unei vieţi noi, în care îşi poate clădi visele a căror realizare nu a fost posibilă în relaţia respectivă.
Pentru Abandonată, acceptarea poate veni mult mai târziu, pentru cele dependente afectiv, depresia le poate marca întreaga viaţă. Acest lucru se întâmplă pentru faptul că persoanele dependente îşi construiesc respectul pentru propria persoană pe iubirea şi susţinerea celorlalţi. Până la acceptarea finală, doliul se poate întinde pe o perioadă de 2-5 ani, dar sunt şi cazuri patologice în care cea părăsită nutreşte speranţa că într-o bună zi partenerul se va întoarce spăşit, realizând ce a pierdut.
Persoanele mai puţin dependente, se obişnuiesc mai repede cu despărţirea, pentru ele perioada de doliu durând între trei şi şase luni. Până la acceptare, trec printr-o fază de resemnare, în care deşi sunt triste pentru cele întâmplate, încet, încet îşi regăsesc pacea interioară şi-şi recâştigă capacitatea de funcţionare.

Aceste etape nu sunt trăite la fel de toate persoanele, pentru că fiecare persoană e unică, iar modul de acţiune al fiecăreia depinde de personalitatea şi caracterul acesteia.
Sunt cazuri când Iniţiatoarea hotărăşte să mai dea o şansă relaţiei şi se întoarce să verifice dacă mai poate reconstrui relaţia, sau Abandonata poate suferi recăderi atunci când toţi din jurul ei credeau că şi-a revenit.
Uneori etapele sunt trăite în paralel. Unele persoane îşi revin mai repede după o dezamăgire amoroasă, altele au nevoie de mult timp pentru a se regăsi.

În toate cazurile sprijinul unui psiholog poate fi benefic pentru a-ţi diminua suferinţa, iar în cel mai fericit caz te poate ajuta să descoperi ce anume nu funcţiona în relaţie, ce anume a dus la decepţia ta sau a partenerului, cum să-ţi reconstruieşti relaţia aşa cum îţi doreşti, făcând astfel dintr-o relaţie disfuncţională una mai puternică şi mai durabilă.

Sper că v-am mai dat o temă de gândire.
Să vă fie de folos!
Niculina Ciupercă, consilier psihologic specialist,Familie-Cuplu

Bibliografie:
Yvon Dallaire- Cum să te vindeci după o decepţie în dragoste, C.N.I. „Coresi” S.A.

*O persoană este capabilă şi valoroasă, chiar şi atunci cănd ceva nu-i reuşeşte.

*Nici-o persoană nu poate face totul. De aceea există specializările. Fiecare este programat să reuşescă să aibă performanţă într-o anumită activitate.

*Este preferabil să reuşim într-o anumită activitate, dar dacă nu reuşim nu înseamnă că e cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Dacă  încercăm să ne implicăm în continuare până la urmă vom reuşi.

*Sunt situaţii când nu obţinem rezultatele dorite într-o activitate, deşi ne-am străduit. Atunci ne spunem că nici-un om nu le poate face pe toate, poate ca  suntem  buni la altceva, suntem oricum  persoane valoroase.

* La şcoală sunt multe activităţi ca fiecare copil să descopere ce i se potriveşte, ca mai tîrziu să poată să se îndrepte către un anumit domeniu. Asta nu înseamnă ca fiecare copil trebuie să fie bun la toate.

* Cei buni la toate nu reuşesc totdeauna  să facă performanţă într-un domeniu.

*În situaţia în care am uitat să facem  ceva, este important să găndim   că se poate întâmpla oricui, nu suntem neapărat iresponsabili, dar avem în vedere ca situaţia să nu se repete prea des, pentru că atunci devine obişnuinţă şi comportamentul începe să se repete.

* Dacă cineva la care ţinem, la  un moment dat nu are timp de noi, nu înseamnă că ne  respinge sau are ceva cu noi, doar că in acel timp persoana are alte preocupări, sau se gîndeşte la ceva.

* Nu e obligatoriu ca toată lumea să ne placă. De obicei sunt prieteni cei care gândesc la fel şi au preocupări comune.

<Un om care trăia în regiunile reci din Alaska a gustat din strugurii suculenţi trimişi de un prieten care locuia în Fresno, California. Cel din Alaska a fost atât de încântat de acei struguri încât şi-a asigurat un serviciu în Fresno, unde cresc din abundenţă toate felurile de struguri, şi a parasite Alaska pentru totdeauna.

Omul din Alaska, la venirea în Fresno, a fost invitat în casa unui prieten, iar o tânără i-a adus câţiva struguri care i-au plăcut foarte tare. Era aproape să leşine când mesteca rapid şi înghiţea strugurii, apoi a bolborosit: „Ah, mulţumesc din toată inima, mulţumesc. Am părăsit Alaska pentru aceşti struguri suculenţi.”

„Ei bine, domnule, veţi avea toţi strugurii pe care îi doriţi. Sunt proprietara unei podgorii şi vă voi aduce zilnic foarte mulţi struguri”, a spus femeia.

A doua zi, foarte devreme, femeia a venit la casa omului din Alaska pofticios şi i-a adus o mare cantitate de struguri. Omul din Alaska, care nu digerase încă strugurii pe care îi mâncase cu o noapte înainte, a ieşit din casă căscând. A sărit în sus de bucurie la ideea de a mânca marea cantitate de struguri pe care femeia îi adusese.

„Vai, ce minunat este să ai atâţia struguri! Sunt foarte norocos. Mulţumesc, mulţumesc”, a strigat omul din Alaska. A gustat câţiva struguri în prezenţa femeii, vrând să fie politicos, deşi mai putea simţi gustul strugurilor nedigeraţi din noaptea precedentă. Când femeia a plecat, el mânca din ochi strugurii cu lăcomie. Numai o oră a trecut, iar el a început să mănânce din nou struguri. Toată ziua a înghiţit numai struguri, struguri şi iar struguri.

În dimineaţa următoare, când se crăpa de ziuă, tânăra femeie a venit cu o cantitate şi mai mare din cei mai buni struguri din vie şi a strigat către omul din Alaska. Pe jumătate adormit, cu un entuziasm uşor ofilit şi puţin ofensat pentru că a fost sculat dintr-un somn profund, dar cu un zâmbet politicos pe faţă, omul din Alaska a întâmpinat strugurii şi pe femeie: „Bună dimineaţa, amabilă doamnă, mulţumesc pentru strugurii frumoşi.”

În cea de-a treia zi, ca de obicei, femeia a adus o mare cantitate de struguri. Omul din Alaska, pe jumătate adormit şi zâmbind pe jumătate, i-a dat bineţe femeii şi i-a spus: „Dragă doamnă, este foarte frumos din partea ta că vrei să îmi dai aceşti struguri, dar mi-au mai rămas de ieri.”

În cea de-a patra zi, femeia l-a strigat din nou pe omul din Alaska, aducându-i o mare cantitate de struguri. El s-a trezit cu greu din somn şi, fără niciun zâmbet pe faţă, i-a dat bineţe femeii şi i-a spus:

„Oh, din nou struguri! Este foarte frumos din partea ta că mi-i aduci, dar am îndeajuns.”

Însă femeia, fără a crede povestea omului din Alaska şi gândindu-se că acestuia îi era doar teamă să nu profite de generozitatea ei, a adus cea mai mare cantitate de struguri şi a bătut la uşa reşedinţei omului din Alaska. El a sărit din pat ca şi cum ar fi văzut o stafie şi i-a strigat femeii:

„Doamne Dumnezeule, femeie, struguri, struguri şi iarăşi struguri! Pentru numele lui Dumnezeu, din nou struguri!” Femeia a zâmbit şi a spus: „Îmi pare bine să ştiu că urăşti strugurii. Sper să nu mă mai lipseşti de strugurii pe care îi pot vinde.”

Povestea de mai sus arată că prea mult din orice lucru face rău. Oricât de plăcut este acel lucru, dacă te răsfeţi prea mult cu el, acesta încetează să-ţi ofere plăcere, îţi va da în schimb durere.

Deci, adu-ţi aminte, nu te răsfăţa în ceea ce priveşte mâncarea, somnul, lucrul, activitatea socială sau orice tip de activitate, nu contează cât de plăcută ar fi, pentru că răsfăţul va duce la nefericire.

Sursa:

PARAMHANSA YOGANANDA- CUM SĂ FII FERICIT TOT TIMPUL

Pentru ca se apropie sarbatorile, incerc sa vin in sprijinul femeilor care considera ca a fi singure de sarbatori, fără un iubit alături cu care sa impartaseasca bucuria acestor zile minunate  este insuportabil( pentru unele a fi singure e  chiar o catastrofă care le aduce in pragul depresiei).

In general femeile aspira sa aiba relatii romantice, fondate pe o interactiune emotionala, profunda, pe termen lung. Un mediu familial caracterizat prin practici educative coerente, care ofera afectiunea  necesara, o pregateste pe fata pentru o relatie de cuplu armonioasa, intr-o atmosfera de siguranta, comuniune si consens mutual.  Intimitatea ii alimenteaza bucuria de a trai, ii confera un adevarat suport energetic. Si cum sarbatorile coincid si cu momentul bilantului de sfarsit de an, constientizeaza ca pe langa celelalte realizari, inregistreaza  un minus in ceea ce priveste gasirea unui partener care sa corespunda idealurilor sale, ca fericirea de a fi impreuna cu cineva nu-i este harazita .

Privirea retrospectiva catre realizarile personale, analiza  proiectelor nerealizate, reducerea nivelului endorfinelor din creier (dupa parerea unor specialisti) predispun la depresie.

Sunt si femei care, dezamagite de  parteneri care nu au putut sa le  ofere o stabilitate emotionala si afectiva, parteneri care au avut tot timpul o atitudine critica si dominatoare, indiferenti afectiv, cu tendinta de a cere fara a da nimic in schimb, egocentrici, etc., care-si doresc sa fie singure, departe de cei ce le fac sa sufere. Dar desi departe de acestia, rememoreaza aspectele negative, momentele dezagreabile petrecute in compania partenerilor, exagereaza faptele, orgoliile, incapatanarea .

Parintii si prietenii nu pot suplini lipsa unui iubit, dar pot constitui un suport afectiv care s-o ajute pe tanara sa nu ajunga la depresie. Important e ca acestia sa creeze o atmosfera de sarbatoare, sa evite discutii care i-ar provoca disconfort, sa vina cu surprize de moment care sa-i distraga atentia de la trecut si s-o echilibreze emotional .

Pentru o femeie singura e dificil sa-i vada pe ceilalti fericiti, bucurosi si preocupati de eveniment, facand planuri, atmosfera  i se pare stresanta, nu gaseste o cale sa-si depaseasca starea. Si-atunci, nu mai are interes sau placere nici pentru lucrurile care pana acum i se pareau interesante, nu se poate concentra, nu poate lua nici o decizie in ceea ce o priveste, incepe sa fie dominata de sentimente de tristete sau epuizare. Deseori izbucneste in lacrimi, plange usor, o cuprind sentimente de deznadejde, de vinovatie. Nimic n-o mai motiveaza, se izoleaza de familie si de prieteni, acuza oboseala fara sa fi facut ceva care sa-i determine starea respectiva, prezinta schimbari in ceea ce priveste apetitul alimentar, schimbari de greutate. In situatiile mai grave, apar chiar ganduri de sinucidere .

In aceste conditii motivatia pentru munca nu mai poate exista, pentru ca se simte lipsita de vlaga, nici un lucru nu-i mai iese  asa cum ar dori, iar nerealizarile ii provoaca o si mai mare anxietate, ii scade stima de sine, se considera un om incapabil.

Îi recomand femeii care se simte singura sau care are o depresie in preajma sarbatorilor de iarna sa vorbeasca  cu prieteni, cunostinte, rude despre ce i se intampla, sa ceara ajutor. Atitudinea indiferenta a celor din jur poate face foarte rau in aceasta situatie.

Am avut cliente care nu-si mai constientizau situatia, dar un prieten, un vecin, cunostinta, etc. a tras un semnal de alarma, a incercat s-o motiveze sa ceara sfatul unui specialist, iar solutia a fost  benefica  persoanei, care, cu ajutorul specialistului a reusit sa depaseaca  starea in care se afla.
Dacă totuşi prietenii ei sunt implicati in relatii serioase si, dintr-un motiv sau altul, femeia ramane singura de sărbători, isi poate  alina suferinta găsind o ruda,  vecini care nu sunt plecati, poate invita pe cineva, pentru ca nu e singura pe o insula pustie. Prezenta oricarei persoane ii poate face bine. Apoi se organizeaza petreceri  si pentru persoane singure, intr-un cadru adecvat, unde poate cunoaste persoane interesante.

Daca totusi a ales sa petreaca singura, trebuie sa constientizeze ca-i decizia ei , o considera ca pe o aventura, isi pregateste surprize, se rasfata cu lucruri pe care nu si le-a mai permis pana acum, isi pune o muzica care sa-i imbunatateasca starea de spirit, scrie mesaje de felicitare la cunoscuti, pastreaza contactul telefonic cu rudele si cunoscutii .

O plimbare de o ora-doua in aer liber poate imbunatati starea de spirit .

Pentru o femeie singură contează mult şi atitudinea pe care o adoptă. Poate trece mai uşor peste singurătate, dacă-şi spune ca este o situatie de moment, ca poate s-o considere o experienta, si daca lucrurile nu se intampla cum si-a dorit nu inseamna ca e o catastrofa, ca poate invata din aceasta situatie si poate gasi resurse sa se poata bucura in continuare de viata .

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciupercă, consilier psihologic specialist, Familie- Cuplu