Arhive pe categorii: povestiri terapeutice

Timpul schimbarii

img_0926

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:
– Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
– Nu – i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
– Vezi acest vlastar, stii ce este ?
– Da, parinte, un puiet de brad.
– Smulge-l!

Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.

– Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
– Acum scoateti bradul falnic de acolo.
– Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.

– Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.

 

„Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou.”

Sursa:www.crestinortodox.ro

Anunțuri

Magicianul (povestire cu tâlc)

00-Mandrake-the-Magician

O temă de meditaţie pentru week-end:

Houdini a fost cel mai mare magician al timpului său. El a fost şi un fantastic spărgător de lacăte . Susţinea că poate evada din orice celulă din lume în mai puţin de o oră.

Într-un mic oraş din Marea Britanie a fost construită o închisoare nouă, iar Houdini a fost provocat să încerce să evadeze. Cum acestuia îi plăceau şi provocările şi banii, a acceptat propunerea.

Când a sosit ziua cea mare, o mulţime de oameni şi reprezentanţi media se aflau la faţa locului. Houdini a păşit încrezător în celulă şi uşa a fost închisă. Şi-a dat imediat jos haina şi s-a apucat de treabă. Îşi ascunsese în curea o bucată de oţel flexibil şi dur, lungă de 25 de centimentri, pe care apoi a folosit-o pentru a încerca să deschidă încuietoarea.

După 30 de minute încrederea i-a dispărut. După o oră era scăldat în transpiraţie. După 2 ore Houdini pur şi simplu s-a prăbuşit peste uşă, care s-a deschis imediat. De fapt uşa nu fusese niciodată închisă decât în imaginaţia marelui magician.

  Morala

Uşa nu a fost închisă decât în mintea lui Houdini, dar acesta a acţionat ca şi cum ar fi avut de învins o mie de lăcate. Aidoma lui Houdini, şi noi suntem prizonierii propriei minţi. Pentru a evada din “închisoarea mentală”, trebuie mai întâi să realizăm şi să acceptăm acest lucru şi apoi să găsim căi prin care să ne eliberăm.

Pretul lucrurilor

Un om avea un baiat tare lenes. Atat de lenes, ca nu facea nimic toata ziua, dar stia sa ceara bani de la parinti ca sa-si cumpere dulciuri si jucarii. Dar, intr-o zi, tatal sau a hotarat sa-l lecuiasca si, cand baiatul a venit iarasi sa-i ceara bani, i-a spus:

– Fiule, eu ti-as da banii acestia, dar ma tem ca tu nu stii sa-i pretuiesti. Nu stii valoarea lor si ii cheltuiesti fara rost.
– Cum sa nu, tata ? Stiu foarte bine ca banii se castiga greu si nu ii voi mai risipi.
Dar in timp ce baiatul tot incerca sa-si convinga parintele sa-i dea bancnota dupa care ii scaparau deja ochii, tatal sau a aruncat-o deodata in soba aprinsa. Baiatul a ramas locului, mut de uimire, neintelegand de ce a facut tatal sau acest lucru.
– Acum sa stii ca esti pedepsit! – a mai spus tatal. Pleaca din casa mea si sa nu te mai intorci pana nu vei fi si tu in stare sa castigi un ban.
Baiatul nu a mai avut ce face si s-a dus la brutarul din coltul strazii, rugandu-l sa-l primeasca ucenic. O saptamana intreaga a muncit carand sacii cu faina, framantand coca si trebaluind prin brutarie. Cand se implini o saptamana, brutarul ii dadu o gramada de bani.
Fericit nevoie mare, baiatul s-a intors acasa.
– Tata, tata – a strigat el, intrand val-vartej – am castigat si eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt si doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!
– Bravo fiule, i-a zis tatal. Ia da-mi-le si mie sa vad cate sunt …

Dupa ce le cerceta cu luare-aminte, tatal le arunca imediat in foc. De data aceasta, baiatul a sarit ca ars, bagandu-si mainile in flacari sa scoata banii pentru care muncise atat.
– Vezi fiule, de-abia acum stii valoarea banilor. Si doar cine le cunoaste valoarea stie cu adevarat si cum sa-i cheltuiasca – ii mai spuse tatal cu dragoste.
„Viata este munca si numai munca ii da omului dreptul la viata. Apa curgatoare da viata, cea statatoare devine otravitoare.”

Pentru ca lumea sã se schimbe ar fi suficient sã aiba cineva îndrãzneala de a începe- o temă de meditaţie

O teribilã furtunã se abãtu asupra mãrii. Vântul sufla înghetat, brãzdând apa si înãltând-o în valuri uriase care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere si producând curenti care pãtrundeau în adânc ca plugurile de otel si smulgeau din loc vietuitoarele marine, crustaceele si molustele, purtându-le la zeci de metri de tãrm.

Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se si pornise, apa se domoli si se retrase. Acum plaja era o imensã întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii si mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja pãrea cã devenise rozalie.
Acest lucru fãcu sã vinã multã lume pe acea parte a coastei. Sosirã acolo si echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.

Stelele marine erau aproape nemiscate.
Trãgeau sã moarã.
În multime, tinut de mânã de tatãl sãu, era si un copil care privea cu ochii plini de tristete micutele stele de mare. Cu totii se uitau si nimeni nu fãcea nimic. Dintr-odatã, copilul lãsã mâna tatãlui sãu, îsi scoase încãlsãmintea si fugi pe plajã. Se aplecã si culese cu mânutele sale trei stelute de mare; apoi, luând-o la fugã, le duse în apã. Dupã aceea, se întoarse înapoi si repetã operatiunea.

De pe parapet, un om strigã spre el:
– Dar ce faci, bãiete?
– Arunc în apã stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajã, rãspunse copilul fãrã a se opri din fugã.
– Dar pe plaja asta sunt mii si mii de stele de mare: cu siguranþã nu ai sã poti sã le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigã bãrbatul. Ca sã nu mai spunem cã la fel se întâmplã pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poti schimba lucrurile!

Copilul zâmbi, se aplecã iar si mai culese o stea de mare si, aruncând-o în apã rãspunse:
– Iatã cã am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Bãrbatul rãmase o clipã mut, apoi se aplecã, îsi scoase pantofii si sosetele si coborî si el pe plajã. Începu sã adune stele de mare si sã le arunce în apã. O clipã mai târziu coborârã încã douã fete si astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apã. Dupã alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sutã, douã sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apã. Astfel furã salvate toate.

Morala
Pentru ca lumea sã se schimbe ar fi suficient sã aiba cineva – chiar si un prunc – îndrãzneala de a începe.

Stapanul cadoului- o tema de meditatie

Lânga Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune ca în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o dupa-amiaza, un luptator – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde traia batrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pâna când adversarul facea prima miscare si apoi, fiind daruit cu destula inteligenta pentru a corecta orice greseala ar fi facut, contraataca cu viteza.

Tânarul luptator nu pierduse înca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l învinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau împotriva luptei, dar batrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti în piata din centrul orasului, iar tânarul a început sa-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în directia lui, l-a scuipat în fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pâna si pe stramosi.

Timp de câteva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batrânul ramânea impasibil. La sfârsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.

Deceptionati de faptul ca maestrul primise atât de multe insulte si provocari, studentii l-au întrebat: „Cum ai putut rabda atât de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, în loc sa-ti expui lasitatea în fata tuturor?”

„Daca cineva vine la tine cu un cadou si tu nu îl primesti, cui apartine cadoul?” – întreba Samuraiul. „Celui care ti l-a oferit – replica unul dintre discipoli.” „La fel si cu orice mânie, insulta sau invidie – spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat.”

Morala

In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de tine. Poti alege sa accepti orice cadou si sa fi inclus in planurile altora, sau sa fi selectiv… si sa accepti doar acele cadouri care te ajuta in cresterea ta.

Sper că v-am mai dat o temă de gândire!
Să vă fie de folos!

8-idei-pentru-impachetarea-cadourilor-de-Craciun

Despre gesturile marunte

Aceasta povestioara preluata de pe „Unelte pentru schimbare” va indeamna sa meditati asupra vietii de zi cu zi, asupra unor gesturi marunte care ne pot lumina viata, sau dimpotriva, s-o faca mai amara:

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci am mers si-am batut la usa. ” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii ’40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
„Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?”zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
„Nu e mare lucru” I-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata”
” Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: ” Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
„Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
” Oh, nu conteza” spuse ea. ” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori… ” Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea.” Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
„Pe ce ruta ati vrea sa merg?” Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
„Sunt obosita… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
„Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
„Nimic” am zis eu.
” Dar trebuie si tu sa te intretii.”
„Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
” Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea. ” Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti… Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.

Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?…
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:” Ziua de azi este o zi speciala!”
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.

Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!

Sa va fie de folos!

O bijuterie valoroasa si unica

inel-argint-aspect-aur-alb-pieatra-mov-mc

O tema de meditatie :

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
– Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni
nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma
cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
– Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala.
Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza adauga:
– Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea
mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
– Aaa. incantat sa va ajut – baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e
neluat in seama si amanat.
– Bine – incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
– Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta
pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de
multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un
banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in
stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau
interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le
zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele.
Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un
asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de
cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa
ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat
mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul
inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de
el.
Intra cu capul plecat.
– Imi pare rau – incepu el – dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as
fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva
cu privire la adevarata valoare a inelului.
– Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! – spuse zambitor
inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului.
Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i
ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l
vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci
si apoi zise:
– Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de
bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.
– Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l
vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele
intamplate.
– Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o
bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de
mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si
asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala,

sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au.

Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va
ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

autor necunoscut

Pentru că sunt aici

108644maxim

 

O tema de meditatie:
Un taran batran isi lucra pamantul, pe o caldura dogoritoare.
Un tanăr trecu pe langa el si il întreba:
“Cati ani ai?”
“77″, i-a raspuns batranul.
“Multi inainte. E o varsta venerabila. Dar de ce mai lucrezi inca pamantul?” il intreba mirat tanarul.
“Pai, pentru ca sunt aici!”
“Si cum de lucrezi pe o caldura ca aceasta?”
“Pentru ca soarele e acolo!”
Intr-adevar, cat suntem pe pamant trebuie sa facem ce avem de facut… si cele “de musai” cum zic ardelenii, dar si cele de placere. Şi daca tot suntem aici, haide sa punem suflet in ceea ce facem si sa renuntam sa ne mai vaitam atunci cand lucrurile nu sunt asa cum am prefera noi sa fie.

Sper sa va fie de folos!

Cei trei Mosnegi (O tema de meditatie)

 

Trei_mosnegi_din_poveste

O femeie iese din casã si vede 3 mosnegi cu barbã alba stând în fata casei.

Nu-i cunostea dar, vazându-i supãrati, îi invita în casã sã manânce ceva.

„Sotul tãu este acasã?” – întreabã ei.

„Nu, este iesit.”

„Atunci nu putem intra” – replicã ei.

Seara, când sotul se întoarce acasã, ea îi povesteste despre cei trei mosnegi.

„Du-te, spune-le cã am venit si pofteste-i înãuntru.”

Femeia se duce si îi invitã.

‘Nu putem intra toti în casã’, replicã ei.

‘Cum asa?’ întreabã ea.

Unul dintre mosnegi îi explicã. ‘Eu sunt BUNÃSTARE, el este SUCCES iar celãlalt este IUBIRE.

Acum du-te si întreabã-l pe sotul tãu care dintre noi sã vina în casã.’

Femeia intrã în casã si îi spune sotului, care se bucurã. ‘Ce bine!! In acest caz invitã-l pe BUNÃSTARE sã ne umple casa cu bunãstare!’

Sotia nu a fost de acord. „De ce sã nu-l invitãm pe SUCCES?”

Nora îi asculta dintr-un colt al casei. ‘N-ar fi mai bine sã-l invitãm pe IUBIRE? Casa noastrã ar fi atunci plinã de iubire!’ – a sugerat nora.

‘Hai sã ne ghidãm dupã sfatul norei’ îi zice sotul sotiei. ‘Du-te afarã si invitã-l pe IUBIRE sã ne fie oaspete.’

Femeia iese afarã si întreabã: „Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invitãm sã ne fie oaspete.”

IUBIRE porneste înspre casã. Odatã cu el se pornesc în urma lui si ceilalti doi.

Surprinsã femeia întreabã:

„L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniti si voi cu el?”

Cei trei mosnegi replicarã: ‘Dacã l-ai fi invitat pe BUNÃSTARE sau pe SUCCES, ceilalti ar fi rãmas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem si noi. Unde este IUBIRE este si BUNÃSTARE si SUCCES!!!!!!

(autor necunoscut)