Sursa: Supă de pui pentru suflet
Arhive pe categorii: educatie parentala
Adolescenta- o perioada problematica atat pentru parinti cat si pentru copii
Adolescenta este o perioada furtunoasa atat din punct de vedere biologic cat si psihologic.Ea reprezinta stadiul in care se produc modificari fizice in organismul individului uman, dar si psihice, dezvoltarea fizica fiind mult mai rapida decat cea psihica si psihologica Este o perioada confuza pentru fiecare persoana, o perioada de cautari continue, in care individul cauta sa descopere cine este el cu adevarat.
Adolescentii simt nevoia de schimbare, pentru ca schimbarea face parte din procesul de construire a personalitatii lor. Ei doresc sa-si afirme identitatea, propriile valori, si pentru acest lucru incep sa testeze, opunandu-se parintilor.
Conflictul ce apare intre parinti si adolescenti poate fi pus pe seama discordantei dintre convingerile parintilor despre lume si viata si sistemul de valori in formare a adolescentilor.
Parintii si adolescentii au nevoi diferite: parintii vor sa-si afirme autoritatea, pe cand adolescentii au trebuinte de independenta.
Parintii au un rol important in educatia copiilor, pentru ca ei ii pot ajuta sa-si asume propria identitate, sa le stimuleze nevoia de a sti, de a se perfectiona, de apartenenta la grup, de independenta, de a fi unici si a se exprima ca si personalitate.
In adolescenta se consolideaza structurile gandirii logico-formale, capacitatea de interpretare si evaluare, de planificare, anticipare, predictii, spiritul critic si autocritic.
Adolescentii isi asuma riscuri pentru a atrage atentia ca au crescut, ca sunt capabili de fapte mari.Iar daca nu sunt luati in seama, pot ridica stacheta tot mai sus.
Pentru a ajunge adulti e nevoie sa se detaseze de parinti, sa-si poata asuma responsabilitatea pentru faptele lor. Sunt momente cand riscurile sunt evaluate gresit, pericolele sunt ignorate, iar in sufletul lor se da o adevarata lupta pentru o mai buna adaptare la mediu, depasirea limitelor si definirea personalitatii.
Parintele trebuie sa stie ca un copil este o personalitate complexa, nu o insiruire de comportamente, iar datoria lui nu se rezuma la un simplu control al comportamentului, ci si la ajutarea copilului sa si-l asume. Ca fiul sau fiica sa are nevoie de intelegere, sa stie ca parintilor le pasa, ca le sunt alaturi la nevoie, ca-i ajuta sa treaca peste momentele critice, fara sa-i judece, ca in loc de reprosuri le aduce argumente, ca sunt acolo pentru ei gata sa-i asculte.
Nevoia de a fi iubit, este o nevoie fundamentala a fiecarui copil, care la adolescenta se accentueaza, pentru ca are nevoie sa fie sustinut in a face alegeri care sa nu-l afecteze mai tarziu, parintele putand anticipa eventualele pericole si sa-l ajute sa le previna.
Sper ca v-am dat o tema de gandire!
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist Familie-Cuplu
Comportamentul agresiv al copiilor
Comportamentele agresive ale copiilor manifestate în diferite împrejurari pot fi o formă inadecvata de stabilire a relaţiei cu o persoană, dar de cele mai multe ori o modalitate de a atrage atenţia celor din jur. Agresivitatea are uneori consecinţe nebanuite, de aceea e foarte important să depistăm cauzele ce duc la astfel de comportamente.
Statisticile au demonstrat că acest tip de comportament apare mai frecvent la copiii crescuţi în familii unde există situaţii conflictuale între părinţi, acolo unde copiii sunt neglijaţi şi abuzaţi.
Forme de manifestare a furiei apar înca din perioada în care copilul este sugar, ca mai apoi pe parcursul dezvoltării acestuia să apară manifestări comportamentale agresive, atingand o frecvenţă ridicată la vârsta preşcolară, continuându-se cu forme grave în perioada de adolescenţă şi la adultul tânăr, când, datorită dezvoltării forţei fizice se pot produce răniri grave, sau chiar decese.
Trebuie menţionat că înca din perioada de sugar, baieţii işi manifestă emoţiile cu o mai mare intensitate decât fetele, care, işi controlează mai bine trăirile emoţionale şi manifestă mai puţină furie decăt aceştia.
S-a observat că pe la 2-3 ani copiii au izbucniri de furie şi agresivitate atât împotriva adulţilor, cât şi a celor de vârsta lor.
Formele de violenţă (manifestate atât faţă de copii cât şi de animale) se întâlnesc la vârsta preşcolară şi şcoala primară, dar in această etapă numai la un numar redus de copii apar într-o formă severă .
Agresivitatea la copii se poate recunoaşte după următoarele caracteristici:
• crize de furie intense;
• certuri frecvente cu adulţii;
• enervarea intenţionată a altor persoane;
• opoziţie faţă de regulile şi indicaţiile adulţilor;
• învinovăţirea altor persoane pentru propriile greşeli;
• se simte jignit foarte uşor şi este iritabil, se enervează uşor;
• este frecvent răutăcios şi are gânduri de răzbunare;
• îi ameninţă sau îi intimidează pe ceilalţi;
• iniţiază frecvent bătăi;
• foloseşte obiecte pentru a provoca răni fizice grave altor persoane (de exemplu pietre,
sticle sparte, cuţite);
• chinuie alte persoane, de exemplu copii mai mici sau animale;
• distruge intenţionat proprietatea altora;
• fură (de exemplu furt din magazine) sau le ia colegilor lucrurile;
• este în afara casei peste noaptea fără permisiune părinţilor (de exemplu doarme la un
prieten deşi i se interzice acest lucru);
• chiuleşte frecvent de la şcoală.
Copiii agresivi pot fi neatenţi, nu ascultă atunci când li se explică ceva (acasă
sau la şcoală), fac multe greşeli, sunt impulsivi şi acţionează fără a se gândi, sunt uşor de
distras. În aceste cazuri apare şi o problemă de ADHD (sindromul de deficit atenţional) sau o tulburare de hiperactivitate.
Copiii agresivi manifestă frecvent un comportament opoziţional, sunt ostili sau
duşmănoşi, se acomodează greu, pentru ca sunt respinşi de prietenii lor datorită acestui comportament.
Copiii agresivi sunt cei care îi provoacă pe ceilalţi, dar in sinea lor pot fi foarte sensibili, uşor de rănit şi ranchiunoşi, simţindu-se adesea ameninţaţi şi atacaţi de ceilalţi, inclusiv de proprii fraţi.
Daca observati la copilul dumnevoastră semne de agresivitate, încercati să aflaţi ce anume îi determină acest comportament şi găsiţi soluţii pentru modificarea acestuia.
Daca nu o puteţi face singuri, ajutorul unui psiholog e bine-venit pentru că poate observa din afara şi eventualele greşeli de educaţie a copilului.
Bibliografie:
Franz Petermann-Ulrike Petermann- Program terapeutic pentru copii agresivi
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog- consilier familie-cuplu
STILURI PARENTALE
Pentru a fi un bun parinte, fiecare ar trebui sa cunoasca stilurile parentale cu toate avantajele si dezavantajele care decurg în urma adoptării acestora.
De aceea, în randurile de mai jos, voi prezenta în detaliu, urmând ca fiecare parinte sa-şi identifice stilul personal de a aborda copilul.
Asa cum sublinia Dorin Ioan Dolean in ,,Meseria de parinte” aceste stiluri nu se găsesc intotdeauna în „stare pură'”; o persoană poate oscila între doua sau chiar mai multe stiluri parentale, în funcţie de personalitatea sa, de dispoziţia de moment, de conjunctura sau de momentul evolutiei copilului.
Stilul indulgent
Se recunoaste prin aceea ca parintele îi permite copilului sa se manifeste cum vrea , fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viaţa a parintelui care adoptă acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit”. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci când ia o decizie, manifesta căldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile în care îl pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine îi permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii. Pe de altă parte, copilului crescut într-o maniera indulgenta, îi va fi greu să inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil-problema.
Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei” in sensul că nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi. Parintele va fi „depasit”.
b. Stilul autoritar
Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca îi cere copilului să respecte cu stricteţe, fără să comenteze, regulile impuse. Aceste reguli au o valoare absoluta, iar cea mai mică greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata : „Nimic nu e mai presus de lege!”. Din această cauza, parintele nu se simte obligat să răspunda intrebărilor suplimentare: „De ce? Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!”. Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursă importantă a conflictelor parinte – copil.
De obicei, parintele este rece şi detasat fata de copil, impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invaţă pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frică; ii dezvolta simtul critic; il invaţă să devină perfecţionist. Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje, in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc. De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme în permanenta ca ar putea gresi. Pentru el, „a gresi”e sinonim cu „a fi un ratat”. De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata (mama) cand va afla ? „Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine(„Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa…! „). Unele cercetări (W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine în copilarie are urmări negative marcante pe parcursul întregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste înpermanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.
c. Stilul indiferent
Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inţeles ca acesta este „in plus”, reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viaţa pe care o sugereaza este: „In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti”. Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate. Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a învatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experieta lui de viata. De aceea, după ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui să se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte. Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca, pe de o parte, il va face mai rezistent la greutatile vietii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic. Unii se grabesc să-l eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet”, fie „gheata”, făra sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte îl determina sa se ghideze după principiul „Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab”.
d. Stilul protector
Părintele protector este aparent un părinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului şi se dedică cu toată fiinţa sa meseriei de părinte. Prioritatea lui este să-i ofere copilului securitate, deoarece conştientizează că un copil este o fiinţă foarte fragilă, care are nevoie în permanenţă de sprijin şi protecţie. Educaţia pe care i-o dă copilului se clădeşte în jurul ideii că „Nu tot ce zboară se mănâncă” şi are grijă să-şi înveţe copilul ca, în primul rând, să fie precaut şi rezervat faţă de tot ce vine din afara sferei familiei. Din păcate, uneori protecţia acordată copilului este exagerată, părinţii devin veşnic îngrijoraţi, văd catastrofe şi calamităţi la fiecare colţ de stradă. Când îşi văd copilul plângând, ei devin agitaţi, creând fără să-şi dea seama, mai multă tensiune („Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rău? Vai, sărăcuţul de tine!”). Atunci când apare o problemă, părinţii exagerat de protectori se grăbesc să caute vinovaţii şi să tină morală („De câte ori ţi-am zis… ? „), fapt care duce la scăderea eficienţei rezolvării conflictului şi a învăţării unor reguli de disciplină. Asemeni părinţilor autoritari, acceptă greu situaţia în care copilul începe să-şi dezvolte independenţa, însă ei nu creează conflicte, ci intră în panică, „se consumă”. Acest stil parental mai atrage după sine alte numeroase dezavantaje. Atunci când sunt mici, copiii care au părinţi exagerat de protectori pot manifesta tulburări ale somnului şi ale regimului alimentar, precum şi stări de frică nejustificate. O dată cu trecerea timpului, copilul se simte din ce în ce mai sufocat şi are tendinţa de a se îndepărta de părinţi; el găseşte că este dificil să comunice direct cu părintele despre problemele personale, de teamă că acesta nu-l va înţelege şi se va îngrijora („Mai bine nu-i spun mamei că numai se îngrijorează”). Astfel, copilul va învăţa să ascundă informaţii, va avea o viaţă secretă, personală, nebănuită de părinte. De asemenea, atunci când va fi pus în situaţia de a-şi exprima frustrarea sau mânia, preferă să se exprime indirect prin acte de răzbunare sau sabotaj.
e. Stilul democratic
Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului să fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Parintele care imbrtisează stilul democratic se ghideaza dupa principiul „Toti suntem egali în fata lui Dumnezeu” si este impotriva ideii ” Unii sunt mai egali decât altii”. Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insă este in acelaşi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasa, a-l învăţa pe copil sa respecte reguli si sa îndeplineasca eficient sarcinile care i se dau. Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci când situatia o cere; insă este suficient de întelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale. El incurajeaza copilul sa fie independent, respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Manifestă căldură faţă de copil, îl apreciaza, îl considera un membru responsabil al familiei. Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care îi va permite să obţină eficienta si productivitate in actiunile intreprinse. Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, având totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere.
Pe măsura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor. Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine să mentionăm faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care îl poate intalni la scoală, in grupurile de prieteni, in armata, etc). El ar putea fi considerat „bleg” pentru că nu va executa prompt sarcinile care i se dau, sau dimpotriva, „impertinent” pentru că „discută” ordinele.
Dupa cum se poate vedea, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decât atât, in timp ce unii părinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte („razvratire”,„comentarea ordinelor”). De aceea este greu să se ofere „soluţii” cu valoare universală privind stilul adoptat. Este important ca părintele să îşi identifice stilul / stilurile parentale adoptat(e) si sa cunoasca consecintele aplicării acestuia (acestora).
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie -Cuplu
Bibliografie: Dorin Ioan Dolean – Meseria de parinte
E usor sa fii parinte?
Cine crede ca e usor sa fii parinte, se inseala. Responasabilitatea care cade pe umerii lui este enorma .
Si asta pentru ca parintele este modelul pe care copilul il urmeaza, el ii ofera conditii de viata, securitate afectiva, educatia de baza.
Degeaba ii spui copilului ,, fa asa acest lucru” daca el te vede ca tu faci altfel. Sa nu uitam ca de faptul in care parintele isi indeplineste rolul, depinde viitorul copilului .
De multe ori strategiile folosite in cresterea si educatia copilului nu sunt cele mai potrivite. Unui copil, o disciplina exagerata, ii ingradeste orice forma de manifestare .
Cand la baza comportamentului unui copil sta frica, urmarile acestei metode se vad mai tarziu, la varsta adolescentei, cand unii fug de-acasa, altii devin agresivi,etc.
Cei mai multi parinti se lasa asorbiti de munca si nu mai au timp deloc sa-si observe copiii, sa-i vada cum evolueaza, sa le raspunda la intrebarile ce-i framanta, sa se joace cu ei….
Se trezesc atunci cand copilul are performante slabe la scoala, are un comportament inadecvat, nu e la fel de bun cum e copilul vecinului, etc.
Si-atunci sa te tii: se infurie, pedepseste copilul, il umileste, il face sa-si piarda si increderea in sine… nu-si aminteste ca atunci cand copilul avea nevoie de el, avea alte preocupari.
Exista parinti care gresesc in a-i oferi copilului toate resursele de care dispun, pe motiv ca acesta nu trebuie sa sufere cum a suferit el, sa traiasca in aceleasi lipsuri ca el.
Un astfel de copil va avea pretentia sa i se ofere din ce in ce mai mult si nu va intelege situatia cand parintele nu va mai face fata. Mai rau, unii copii recurg la santajul sentimental atunci cand sesizeaza slabiciunea parintilor, profita de ei chiar si atunci cand au ajuns adulti, nu isi asuma nici o responsabilitate. Ca sa se dezvolte armonios, copilul nu are nevoie numai de imbracaminte, hrana, jucarii si un acoperis deasupra capului. El are nevoie de securitate afectiva si educatie corespunzatoare.
A-l educa asa cum te-a invatat mama sau bunica, intr-o perioada in care societatea evolueaza rapid iti poate provoca anumite neajunsuri incat relatiile dintre tine si copil sa devina conflictuale, copilul sa nu mai doreasca prezenta parintelui, incercand sa gaseasca in alta parte afectiune .
Si-atunci parintele se intreaba unde a gresit .
De acea trebuie sa-ti cunosti foarte bine copilul, sa stii ce nevoi are, ce capacitati , ce i se potriveste si ce nu , iar la nevoie sa ceri sfatul unui specialist, astfel incat sa nu-ti indepartezi copilul cu buna stiinta.
Copiii trebuie incurajati sa invete sa ia cele mai potrivite decizii corespunzatoare varstei lor, sa nu astepte de la parinte sa-i spuna tot timpul ce sa faca .
Urmatorii factori afecteaza stima de sine a copilului :
– Gradul in care el / ea se simte dorit(a), apreciat(a), iubit(a);
– Modul in care se vede pe sine, imagine deseori imprimata de comportamentul /ceea ce ii spun parintii si cei apropiati;
– Capacitatea sa de a realiza ceva;
– Maniera in care se relationeaza cu ceilalti .
Cum puteti creste stima de sine a copilului ?
– Apreciindu-l / apreciind-o;
– Spunandu-i copilului cat de mult tineti la el / ea;
– Petrecand timp cu copilului;
– Incurajandu-l / incurajand-o sa faca alegeri;
– Alimentandu-i independenta;
– Dand o importanta autentica la ceea ce spune si ascultandu-l / ascultand-o cu adevarat;
– Petrecand timp pentru a-i explica, cauzele lucrurilor;
– Incurajandu-l / incurajand-o in ceea ce face;
– Incurajandu-l / incurajand-o sa incerce activitati noi.
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie- Cuplu
Cabinet individual de psihologie Str. Ceahlaul 22 etaj 2, ap.5
Telefon 0724878966 / 0762 635 466
Rasplata
Si fiindca e week-end si aveti mai mult timp pentru voi, va dedic aceasta povestire preluata de pe site-ul crestin-ortodox, care se doreste a fi o tema de meditatie atat pentru cei care sunt parinti cat si pentru cei ce vor deveni:
Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:
– Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.
– Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?
N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.
Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:
– Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.
N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:
– Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?
– Nu! – a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!
A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate … Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.
– Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?
– Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?
Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.
De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai’nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.
Problemele cu care se confrunta un cuplu in momentul cand apare copilul
Specialistii sustin ca sarcina schimba organismul femeii dar si relatia cu sotul ei. Copilul transforma casnicia intr-o familie, dar e nevoie de multa intelepciune ca tranzitia sa se faca fara probleme.
Nasterea unui copil are loc de obicei in contextul unei relatii deja stabilite intre soti, cand se simt amandoi pregatiti si cand si-l doresc cu adevarat.Aparitia lui este un miracol pentru ambii parinti, este implinirea barbatului prin femeie, dar si a femeii prin barbat.
Dar momentul aducerii lui pe lume trebuie gandit cu o mare responsabilitate.Copilul nu rezolva problemele avute anterior de cei doi parteneri, ba dimpotriva le adanceste.De aceea recomand sa se incerce rezolvarea oricarei probleme care ar duce la escaladarea unor conflicte dupa nasterea copilului.
O casnicie nu se salveaza prin aducerea pe lume a unui copil.A face un copil numai ca sa-ti multumesti partenerul sau sa-l scoti din bratele altei femei cand ai aflat ca are o legatura extraconjugala, poate adanci criza conjugala.Situatiile de criza aparute din diferite cauze au consecinte nefaste atat pentru dinamica si structura cuplului dar si pentru cresterea si dezvoltarea copilului. Evolutia unui copil este armonioasa daca acesta se naste intr-o atmosfera de tandrete familiala, pentru ca stilul de viata al cuplului, configuratia spatiului intim al familiei respective se va reflecta in atitudinea parintilor fata de copil cat si in sfera modelului de educatie al acestora.
Dificultatile care apar dupa nasterea copiilor, mai ales in cazul primului forteaza casnicia pana la punctul de rupere. Un risc major prezinta casniciile in care sotul nu se simte pregatit sa fie tata, de aceea aducerea pe lume a unui copil trebuie hotarata de comun acord. Exista situatii cand, desi aducerea pe lume a unui copil a fost hotararea celor doi, poate aparea fuga paterna la anuntarea sarcinii, sau la nastere.
E nevoie de mult mai multa educatie a tinerilor ce pornesc in marea aventura a vietii si deocamdata la noi inca nu se constientizeaza rolul consilierii premaritale.
Sustin cu tarie ca o vizita la terapeut sau consilier in momente importante ale cuplurilor: inainte de a spune ,,da”(consiliere premaritala), cand se hotarasc sa aiba un copil, in etapa cu copii mici, apoi cu copii adolescenti, etc.ar preintampina multe probleme.
Maternitatea, calitatea femeii de a fi mama, este una din dimensiunile fundamentale ale femeii din toate timpurile. Ar fi pacat sa aduca femeilor mai multa suferinta decat implinire!
In aceasta etapa a vietii ei, femeia asteapta multa iubire, intelegere si suport din partea partenerului, dar si din partea celor apropiati, preocuparea ei principala fiind legata de sanatatea copilului.
Sursa unor conflicte dintre soti dateaza din perioada avansata a sarcinii, cand are loc o pierdere a interesului sexual la ambii soti, mai mult la sotie (legat de nivelul de progesteron si estrogen care creste). Anumite cupluri semnaleaza disconfortul si oboseala fizica a femeii, un anumit grad de anxietate al acesteia, un sentiment de neputinta fizica, dar si psihologica.
Odata cu nasterea unui copil, femeia devine mama, uitand de multe ori de nevoile ei, dar si de statutul de sotie. Se intampla ca sotul sa simta ca nu mai e in centrul atentiei si sa incerce intr-un fel sau altul sa atraga atentia spre el. Schimbarile in apetitul sexual din timpul sarcinii pot continua si dupa nasterea copilului. Pentru a evita aparitia unor probleme in cuplu, e nevoie ca ambii parteneri sa faca eforturi suplimentare pentru a-si recapata rolurile de sot-sotie intr-un timp cat mai scurt.
Comunicarea este foarte importanta in aceasta perioada.Sotului trebuie sa i se explice (pentru ca mai sunt si unii care nu inteleg si femeile au impresia ca ei le citesc gandurile sau stiu totul, dar s-a dovedit ca nu-i asa) ca dupa travaliu femeile suporta dureri si disconfort, precum si faptul ca o crestere suplimentara a nivelului hormonului prolactina poate diminua dorinta sexuala.Apoi este foarte important sa se inteleaga faptul ca ambii parinti au responsabilitate fata de bebelus, iar daca sunt lasate mamei toate responsabilitatile vizavi de copil, la un moment dat se ajunge la epuizarea acesteia.
Orice comentarii critice la adresa sotiei fac mult rau. Sunt soti care-si acuza sotia ca este total implicata in cresterea copilului, neglijandu-l, lucru care-l infurie si-l face sa se simta respins, dar si altii care se infurie ca femeia nu face din bebelus preocuparea ei principala, uitand ca si ei au responsabilitati in cresterea lui.
Impartirea treburilor casnice, stabilirea unui echilibru al responsabilitatilor celor doi, crearea unui climat afectiv care sa satisfaca ambii parteneri, ascultare si intelegere reciproca, respect fata de sine dar si fata de celalalt, gasirea unor solutii comune la problemele care-i preocupa pot sta la baza unei constructii solide,in care nemultumirile, frustrarile, conflictele nu-si au locul.
Odata cu aparitia unui nou membru al familiei, responsabilitatile sotilor se inmultesc. Diferentele barbat-femeie fac relatia maritala conflictuala pana in momentul in care cei doi recunosc deosebirile veritabile si firesti dintre ei si incep sa se accepte mai bine. O sotie care nu intelege diferentele dintre ea si partener ajunge la concluzii gresite, interpretand nerealist intentiile sotului, considerandu-l dezinteresat, neglijent, cu tendinta de a controla tot, sau ca are alte prioritati personale. Pentru a nu se ajunge la conflicte, recomand o mai mare intelegere si toleranta de ambele parti, intelegerea reactiei chimice a certurilor.(Barbatii sunt mai predispusi sa inregistreze stimulari ale Sistemului Nervos Autonom ca reactie la stres in general si ca reactie la conflictul conjugal, in particular. Cei intersati sunt rugati sa intre pe pagina mea de consiliere familiala si de cuplu, unde vor gasi tehnici de reglare a climatului conjugal si alte informatii).
O mama care nu e ajutata in primele luni dupa ce a adus pe lume un copil poate ajunge intr-un grad de oboseala astfel incat in loc sa se bucure de maternitate, sa descopere ce-i aduce nou aceasta, o considera un infern. Exista tati carora serviciul le permite sa se ocupe si de copiii lor si atunci e minunat pentru ca descopera bucurii imense, pe care ar fi regretabil sa le piarda. Din pacate exista si tati care nu stiu sau nu indraznesc sa faca acest lucru. Acestia ar trebui invatati sa o faca, sa fie ajutati sa vada in meseria de parinte cea mai frumoasa meserie din lume, care nu te dezamageste daca o faci cum trebuie.
O alta sursa de stres si conflicte intre proaspetii parinti este perioada colicilor sau a plansului excesiv si indelungat, cand cu toate eforturile depuse le este foarte greu sa-l linisteasca pe bebelus.In aceasta problema, informatiile din punct de vedere medical apartin pediatrului.Ca psiholog mentionez doar faptul ca aceasta perioada daca nu e tratata cu intelepciune, poate provoca conflicte ce pot scapa de sub control.Sunt situatii cand mama se autoinvinovateste sau este invinuita de partener, uneori ambii parteneri se simt neajutorati si incompetenti, intimitatea dintre ei este perturbata.Studiile au dovedit (printre studii fiind si ale cercetatorului Ronald Barr si asociatei sale Megan Gunnar care a studiat colicile in ultimii 15 ani) ca 95% din plansul copiilor in aceasta perioada nu este legat neaparat de afectiuni medicale sau de modul in care sunt ingrijiti, ci provocat de colici, care, in mare parte au ramas neexplicate. Cum 85% din colici trec in primele 3 luni, parintilor nu le ramane decat sa se ocupe de copil cu rabdare, calm, sa asculte sfaturile pediatrului, sa nu se invinovateasca, sa se sprijine reciproc, pentru binele copilului si al lor, sa inteleaga faptul ca nu sunt adversari, ci au impreuna acelasi obiectiv.
Consecinte serioase asupra relatiei poate avea si aducerea copilului in patul conjugal. Este preferabil sa fie consolat (numai daca este neaparata nevoie) in patutul lui, pentru ca altfel se dezvolta un tipar de aducere a copilului in patul adultilor indiferent de nevoile acestuia.
Cercetatorul in probleme infantile Daniel N.Stern sustine ca vocea mamei este un instrument important pentru bebelus, cu ajutorul careia se creeaza ,,armonizarea emotionala”. Bebelusul tinut pe partea stanga se armonizeaza cu bataile inimii mamei si va fi mai calm, ar putea creste mai mult in greutate si va avea o anxietate scazuta. Vorbindu-i pe un glas cantat, subtire, la urechea stanga se stimuleaza receptivitatea verbala si mai ales emotionala a emisferei cerebrale drepte. Daca cei doi parinti il privesc lung si cu rabdare, se creeaza o comuniune emotionala intre ei. Atingerile si mangaierile, au un rol benefic pentru copil.
Nu-i usor sa fii parinte! Dar se poate invata….daca va doriti cu adevarat….
De felul cum e gandit fiecare pas, copilul ajuta la consolidarea sau destabilizarea casniciei.
Niculina Ciuperca, consilier psihologic-specialist, familie-cuplu
Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Sect.6 Str. Nicolae Oncescu nr.4, Ap.14
Telefon 0724878966
citeste si: https://cabinetpsihologiccrangasi.com/2013/06/06/identificarea-gandurilor-negative-la-copii/
https://cabinetpsihologiccrangasi.com/2013/05/28/anxietatea-de-separare/
https://cabinetpsihologiccrangasi.com/2013/05/28/nu-i-usor-sa-fii-mama-de-baiat/
https://cabinetpsihologiccrangasi.com/2013/05/28/bariere-in-comunicarea-adultilor-cu-copiii/
Identificarea gandurilor negative la copii
Gandurile negative nu sunt percepute in mod constient, de aceea mintea omeneasca nu le poate distinge separat. Identificarea lor se face greu si de catre adulti, de aceea trebuie sa acordam o atentie deosebita in cazul copiilor, unde problema se complica si mai mult, pentru ca ei nu au dezvoltate abilitatile necesare, datorita imaturitatii cognitive.
Un parinte care-si cunoaste bine copilul, il asculta, il intelege si-l sprijina in dobandirea aptitudinilor necesare fiecarei varste, sesizeaza orice schimbare pe fata si in comportamentul copilului si-l poate ajuta sa interpreteze obiectiv fiecare situatie. In caz contrar, dintr-o interpretare subiectiva a realitatii de catre copil, acesta poate ajunge usor la concluzii eronate de forma “nu mi-a reusit lucrul asta, nu sunt bun de nimic”, “nu o sa reusesc asta niciodata”, “nimeni nu ma place”,etc. Astfel de concluzii pot umbri fericirea copilariei, de aceea un copil are nevoie sa fie ajutat sa iasa dintr-un cerc vicios care-l face sa nu se poata bucura de realizarile lui si de compania celorlalti. Un copil convins ca nu e placut de cei din jur, are impresia ca va fi respins, devine retras si se indeparteaza de copii inainte ca acestia sa-l respinga. O remarca de tipul ,,mereu strici tot ce faci” il face sa fie convins ca nu-i reuseste nimic si-atunci nu mai are incredere in propriile forte, asteapta tot timpul sa i se arate ce sa faca, devine dependent de ceilalti.
Studiile au dovedit ca incepand cu varsta de 5 ani, unui copil i se poate explica faptul ca exista o voce in mintea noastra care ne impiedica sa ne simtim bine, ne franeaza actiunile si ne indeamna sa fim tristi si nefericiti. Un parinte il poate ajuta sa gaseasca dovezi rationale pentru fiecare situatie in care vede ca un copil se blocheaza, investigand ce crede copilul despre situatia respectiva, ce a gandit in momentul respectiv, facandu-l sa inteleaga ca acel gand a deformat adevarul, ca e un mincinos care nu joaca cinstit si vrea sa-l puna la incercare cat e de puternic. Copilul poate fi pus sa exprime prin desen, prin modelaj gandul respectiv si pe marginea acestuia sa descifreze mai usor ce i s-a spus si de ce simtea trist si inutil.
Astfel, cu timpul, daca parintele persevereaza in a-l ajuta, copilul devine suficient de puternic pentru a reusi sa-si invinga gandurile negative, incepe sa comunice mai bine si ori de cate ori intampina o dificultate va reusi sa identifice impreuna cu parintele gandurile distructive.
La varste mici copiii copereaza mai bine daca parintele imbraca explicatiile cu o haina de poveste.
Stephen Briers in “Ghid practic pentru parinti”recomanda tehnici simple precum :
– gandul negativ poate fi inchis intr-o cutie de chibrituri ca sa nu mai poata iesi;
– gandul negativ poate fi aspirat cu un aspirator ca sa nu-l mai poata influienta pe copil in actiunile sale.
Fiecare parinte poate gasi tot felul de strategii, pentru ca stie mai bine ca oricine la ce reactioneaza copilul mai usor, ce-l poate ajuta sa se simta stapan pe situatie, sa-i dezvolte abilitatea de a-si putea controla gandurile si emotiile.
Identificarea gandurilor negative este o perioada importanta, deoarece permite identificarea emotiilor generate de acestea. In loc sa se pedepseasca un compartament urat al copilului, parintele ar trebui sa inteleaga motivul ce determina acel comportament si sa-l poata ajuta pe copil sa descifreze gandurile negative din spatele motivului. O reevaluare a situatiei ajuta mai mult decat orice pedeapsa.
De multe ori, in spatele motivului pot exista chiar mai multe ganduri negative(“nu merg in vizita la prienii de familie pentru ca baiatul lor e mai bun decat mine si el construieste si deseneaza mai frumos decat mine si-atunci parintii mei o sa ma iubeasca mai putin ca nu sunt ca el; nu merg pentru ca baiatul nu ma suporta si precis nu o sa vrea sa se joace cu mine”, “nu merg ca baiatul va rade de mine ca m-au tuns ca pe un bebelus”, etc). In aceasta situatie parintele trebuie sa manifeste multa intelegere si rabdare si sa-l ajute sa descifreze fiecare gand in parte.
E foarte important sa intelegem perceptia copilului fata de fiecare situatie in parte si ce credinte distorsionate are fata de situatia data. Dar pentru a reusi e nevoie ca parintele sa aiba o relatie interactiva cu copilul sau, sa nu actioneze doar atunci cand observa un comportament gresit si sa-l pedepseasca ci sa-i anticipeze reactiile si trebuintele si sa incerce sa satisfaca nevoile elementare ale copilului.
Educatia eficienta se bazeaza pe satisfacerea nevoilor emotionale si de iubire ale copilului, pe asigurarea unei pregatiri pline de iubire, dar si disciplina, a unei protectii fizice si emotionale, precum si pe invatarea acestuia cum sa-si explice si controleze mania. Obiectivul final avut in vedere sa fie pregatirea copilului pentru o existenta responsabila, fericita si plina de reusite.
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu
Bibliografie:
Ross Campbell-Educatia prin iubire,Curtea Veche,2001
Stephen Briers –Ghid practic pentru parinti,Polirom,2009
Consiliere (terapie) in cabinet sau consiliere (terapie) on-line ?
Consilierea si terapia in cabinet- diferente fata de cea on-line
-in cabinet se poate face o evaluare psihologica folosind si alte mijloace decat interviul;
– relatia terapeutica care se creaza intre psiholog si client in cabinet poate ajuta la explorarea si clarificarea problemelor mai rapid, la contracararea gandirii negative a interlocutorului, concomitent cu gasirea celor mai bune modalitati de pozitivare a acesteia. Personalitatea consilierului este principalul factor care influenteaza calitatea consilierii;
– se pot analiza pe moment raspunsurile emotionale, cognitive si comportamentale ale clientului la problema identificata;
– rezultatele consilierii psihologice in cabinet sunt vizibile inca de la inceput, dar este necesar un numar de sedinte ca progresele sa se mentina si sa se construiasca comportamentele dezirabile; rezultatele consilierii on-line se vad mai greu, necesita o perioada mai lunga de timp, vizibilitatea progreselor depinzand de motivatia de schimbare a persoanei.
– in cabinet clientul este ajutat sa-si clarifice sentimentele si emotiile asociate unei situatii concrete; prin reformularea sentimentelor, poate trai cu o mai mare fidelitate continutul unui mesaj exprimat verbal sau nonverbal;
– consilierul simte cu o mai mare intensitate sentimentele clientului si are posibilitatea de a-i comunica acest lucru;
– consilierul are posibilitatea sa distinga mai rapid perceptiile distorsionate ale clientului, paternurile disfunctionale, convingerile si credintele irationale;
-in cabinet, psihologul poate folosi mai multe tehnici de interventie, care poate scurta numarul de sedinte , aducand o rezolvare mai rapida.(ex.joc de rol);
– in interviurile clasice se pot sesiza mai usor anumite reactii ale clientului urmarind mimica si gestica acestuia.
Specializarea mea fiind consiliere sistemica familiala si de cuplu, prefer sedintele in cabinet (cel putin in prima parte), pentru ca am constatat ca rezolvarea este mai sigura daca aduc in cabinet pentru inceput ambii parteneri, sau acolo unde sunt copii, intreaga familie, pentru ca am nevoie sa ascult toate persoanele implicate pentru a sti punctul de vedere al fiecaruia, sa cunoasc modul de implicare al fiecarui membru, sa pot observa interactiunea dintre ei, modul cum comunica, cum stiu sa se asculte, cine ataca, cine se apara, cine-i in centru si cine-i la periferie. Numai impreuna pot sa-si descopere si sa-si descatuseze potentialul uman nefolosit, sa observe ce-i tine blocati, ce-i impiedica sa se adapteze presiunilor de dezvoltare si schimbare. Se poate evalua coeziunea si flexibilitatea familiei, se constientizeaza cine are puterea de decizie, parametrii de functionare ai sistemului familial si subsistemelor, se pot analiza granitele, triunghiurile,coalitiile existente in sanul familiei.A lucra numai cu un membru al familiei care e deranjat de o problema, poti sa ai un esec pentru ca atata vreme cat disfunctiile familiei persista, persoana revine in familie si o ia de la capat. Chiar daca anumite sedinte se tin individual, periodic sau cel putin spre sfarsitul terapiei revine intreaga familie, pentru a se observa schimbarile.
Consilierea si terapia on-line are unele avantaje, precum:
– clientul isi poate pastra anonimatul, si nu se mai teme ca poate fi etichetat, judecat sau neinteles;
– clientul poate beneficia de servicii din orice loc isi doreste, singura conditie sa aiba acces la internet sau la un telefon;
– poate sa-si aleaga momentul cand sa participe fara sa-si afecteze celelalte preocupari;
– este benefica pentru persoanele care se pot exprima mai bine in scris,decat prin verbalizare fata de un specialist;
– se poate concentra in liniste asupra intrebarilor, care daca au fost adresate de un psiholog sau terapeut competent, odata cu concentrarea asupra raspunsului poate sa-si genereze si autovindecarea. Spun competent pentru ca intrebarile trebuiesc alese in asa fel incat sa actioneze pe mai multe paliere: intrebari orientate spre viitor, de schimbare neasteptata a contextului, sugestiv incastrate (cand se observa ca subiectul are nevoie sa fie impins mai direct sa-si constientizeze problemele), comparativ-normative (care-i ajuta sa ajunga la paternuri mai apropiate de normele sociale), clarificatoare distincte (in care sa-si clarifice anumite anumite pozitii, situatii, probleme), intrebari care introduc anumite ipoteze euristice,etc.
– poate pastra discutiile cu psihologul si reveni asupra lor, ori de cate ori are neclaritati
Se pot combina cele doua?
Eu de obicei primele sedinte le fac in cabinet, iar atunci cand lucrurile incep sa mearga bine, continuam prin telefon, e-mail, mesenger o perioada pana problema nu mai necesita interventie. In acest fel ii ajut sa-si gestioneze singuri problemele, sa depuna eforturi in rezolvarea lor si-i sprijin numai la nevoie.
Prin urmare, se pot combina. In consilierea si terapia individuala s-ar putea face evaluarea in cabinet si s-ar putea continua cu sedinte on-line, sau primele sedinte in cabinet pana incep sa se obtina shimbari, sau intercalat, asta depinde de solicitarea clientului.
Anxietatea de separare
|
 |
CONSILIERE FAMILIALA ȘI DE CUPLU- CABINET CRANGASI 