Pentru ca de multe ori in cupluri se nasc anumite confuzii in ceea ce priveste rolul barbatului intr-o familie, revin cu anumite precizari,care sper sa fie imbunatatite de comentariile voastre :
1) Femeia si barbatul sunt „robii lui Dumnezeu”, nu femeia este roaba barbatului,cum sustin anumiti barbati.
2) Barbatul isi iubeste femeia precum Hristos Biserica , este plin de dragoste si intelegere fata de aceasta, se poarta delicat cu sotia.
3)Nu se impune cu forta drept”cap al familiei”,in mod natural virtutile si talantii sai il impun.
4) Sotia nu se convinge cu tipete si palme, ci cu intelepciune, si cu adevaratul limbaj al dragostei (nu cel vulgar folosit de unii…).
5) Isi convinge sotia sa faca in deplina libertate ceea ce trebuie , nu impune, respecta libertatea sotiei sale.

Atentie! O familie crestina nu poate fi crestina numai pe bucati; daca intr-o singura directie pierzi teren, înseamnă că nu ești pregătit pentru căsnicie.

Sper ca v-am dat o tema de gândire!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

De multe ori, cuvintele sau actele partenerului ne dor pentru ca au fost deschise cicatrici din trecut. Incercati sa va indreptati atentia asupra fantomelor trecutului, in loc sa va concentrati atentia asupra sotului si sa-l invinuiti de ce se intampla. Descoperind ce problema v-a afectat , incercati s-o rezolvati, inainte ca aceasta sa va afecteze relatia.
Partenerul poate sa va sustina si sa va implineasca viata, dar el nu poate sterge experientele trecute care au generat indoiala si incapacitatea de a face fata problemelor. Recunoscand ca nu el e problema, ci o suferinta din trecutul dumneavoastra, veti trezi o reactie empatica la partener, pentru ca discutand despre o suferinta care exista inainte ca el sa fi aparut in viata dvs., face ca greutatea discutiei sa se abata de la persoana lui , ceea ce elimina reactia de retragere din partea acestuia.
Procedati cu tact atunci cand nu va convine ceva, spunandu-i cum va simtiti in urma comportamentului afisat de acesta, fara a formula prea multe acuze, blamandu-l sau lasand furia sa va cuprinda. Lasati-l sa vorbeasca, sa spuna ce doreste, cereti-i argumente, poate ca auzindu-le îi veti da dreptate, nu dati raspunsuri pripite, luati-va un timp in care sa procesati ideea, pentru ca de multe ori un timp de gandire rezolva multe.
Nu inseamna ca daca aveti puncte de vedere diferite vizavi de o problema, nu sunteti doi oameni valorosi care pot rezolva multe impreuna. Cu intelepciune, puteti evita conflictele care pot izbucni din nimic.
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, Familie-Cuplu

În viața de familie, de multe ori apar diverse probleme, cei doi parteneri simt ca nu-i tocmai in regula ce se întâmplă, dar nu fac nimic sa schimbe lucrurile.

Amânarea unei discuții despre problemele ivite nu face decât să le adâncească tot mai mult .

O soluție ar fi să notați orice îngrijorare, teamă sau neliniște ce vă preocupă, (fiind sinceri cu voi înșivă) și să discutați cu partenerul (partenera) fiecare punct.

Încercați să rezolvați toate problemele in mod creativ, în funcție de nevoile și așteptările ambilor parteneri, căutați împreună soluții salvatoare în situațiile dificile care apar.

Cele mai multe situații problematice apar datorita nesiguranței și incapacității persoanelor implicate, dar si a lipsei de maturitate a familiei tinere sau a părinților acestora, precum si a unor diferențe in sistemul de valori.

Daca nu ați reușit sa ajungeți la un punct comun, e bine sa consultați un specialist decât să ajungeți să aruncați la coș o dragoste frumoasă ce v-ar putea împlini.

Beverley Nichols spunea :”Căsnicia este o carte in care primul capitol e scris in versuri, restul fiind scris în proză”

Depinde de voi ca primul capitol sa dureze cat mai mult. „O căsnicie reușită este aceea în care te îndrăgostești de mai multe ori, însă de aceeași persoană” , spunea un autor necunoscut. Avea dreptate, pentru că tocmai sentimentul care i-a legat pe cei doi rămâne uitat undeva într-un ungher.

De multe ori, nu diferența dintre cei doi doare, ci indiferenta.

De aceea , fiecare trebuie sa fie atent la nevoile celuilalt, sa trateze pe celălalt așa cum ii place sa fie tratat.

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, Familie- Cuplu

1) Cursul unei relații rezulta din decizia conștientă și responsabilă a fiecărui partener.

2) O relație nu eșuează daca fiecare partener este atent la nevoile celuilalt

3) Dragostea adevărată se poate atenua, dar niciodată nu moare; sentimentele profunde si pozitive pot doar sa se atenueze, nu să și dispară . Resuscitarea relației amoroase stă în puterea și înțelepciunea partenerilor.

Dragostea poate reveni, dacă nu se lovește de zidul falselor orgolii și a încăpățânării. Poziția „eu am întotdeauna dreptate” face ca relația unui cuplu sa fie moarta din start.

Ascultați-l totdeauna si pe celălalt si cereți-i să-și susțină punctul de vedere cu argumente.

„1. Observati defectele celorlalti si pe cele ale persoanelor de care sunteti legat din punct de vedere afectiv;nu cedati presiunilor sentimentale cu caracter nevrotic, dar asta nu trebuie sa însemne ca îi veti abandona pe cei apropiati care sufera de nevroza, ci ca îi veti trata ca pe niste bolnavi. Veti adopta astfel o atitudine

care, într-un anumit sens, va va ajuta sa va protejati împotriva unor pericole. Ajutati-i pe cei aflati în prada angoaselor, dar nu va lasati dusi pe urmele lor catre nevroza.

2. Nu încercati niciodata sa imitati pe nimeni, ci fiti mereu în acord cu propria fiinta. Uneori, admiratia excesiva pe care o nutrim fata de cineva ne poate înabusi personalitatea. Nevroticul reuseste uneori sa impresioneze o persoana sanatoasa din punct de vedere psihic si echilibrata, deoarece poate parea inteligent,sensibil, perspicace, receptiv, reflexiv, chibzuit, subtil si original. Dar toate astea nu sunt decât

iluzii, în cea mai mare parte.

3. Alegeti-va în fiecare zi un gând care sa va bucure si sa va ajute în clipele cele mai grele. Trebuie sa priviti partea buna a vietii si, chiar daca acest sfat nu are nimic de-a face cu psihanaliza, ar fi foarte bine sa-l urmati.

4. Pastrati-va independenta cu orice pret. Nu va încatusati sufletul din dragoste sau afectiune. Confruntati-va singur cu deceptiile si durerile ,si rezolvati-va singur problemele. Persoanele cel mai putin potrivite ca sa ne ajute în clipele de chin si teama sunt chiar cele pe care destinul ni le-a asezat alaturi.

5. Daca sunteti casatorit, în nici un caz nu suprapuneti imaginea mamei peste cea a sotiei (ori pe cea a tatalui peste a sotului). Fiecare om e diferit, din fericire, si a cauta o asemanare cu orice pret nu numai ca e un act de violenta, dar asta duce în mod inevitabil la dezamagiri si neîntelegeri.

6. Ramâneti în orice împrejurare consecvent cu propria persoana, traiti-va propriile experiente. De ce sa doriti sa adaugati problemele altora peste slabiciunile psihice pe care le aveti? De obicei, începem prin a fi întelegatori si indulgenti cu un prieten care are o criza, dar cu timpul ajungem si noi niste angoasati. Nevroza e ca o pânza de paianjen si nu trebuie sa va lasati prins în ea ca o musca.

7. Hotarâti-va sa va dezbara ti de tot ceea ce aveti pueril în caracter. Ce-ar fi chiar sa va notati aceste aspecte în caietul de observatii? Iar daca nu veti gasi nici un defect pueril pe care sa vi-l reprosati, vorbiti despre ele cu partenerul(a) de viata, care poate ca va va surprinde, spunându-va cât de enervant si capricios puteti fi uneori, exact ca un tânc neobrazat.

8. Nu visati la succese ori la onoruri, ci tineti ochii larg deschisi si observati ce se afla în jurul vostru.

Traiti-va viata cu entuziasm, pentru ca, în cele din urma, va apartine numai dumneavoastra si nu aveti decât una. Învatati sa profitati de clipa prezenta si

nu va pierdeti în reverii himerice.

9. Nu afirmati niciodata ca e prea târziu ca sa mai începeti ceva. Orice moment e bun ca sa stergeti totul cu buretele si sa o luati de la capat.

10. Nu fiti fatalist. Amintiti-va ca pe lume totul e posibil, chiar si sa ne schimbam soarta, care nu e chiar atât de implacabila pe cât se spune.

11. Învatati sa zâmbiti si veti vedea cum oamenii o sa va raspunda, aproape automat, la surâs, iar daca nu o vor face, asta e, nu trebuie sa va pese.

12. Nu va lasati niciodata coplesit de tristete si de deceptii si luati-le ca pe o provocare menita sa va faca mai bun.”

Sursa: A. Roberti- Cum sa te psihanalizezi singur, Editura 3,2007

RECOMANDARE CARTE:

Cine crede ca e usor a fi parinte, se inseala.
Responasabilitatea care cade pe umerii lui este enorma . Si asta pentru ca parintele este modelul pe care copilul il urmeaza, el ii ofera conditii de viata, securitate afectiva, educatia de baza.
Degeaba ii spui copilului ,, fa asa acest lucru” daca el te vede ca tu faci altfel.
Sa nu uitam ca de faptul in care parintele isi indeplineste rolul, depinde viitorul copilului . De multe ori strategiile folosite in cresterea si educatia copilului nu sunt cele mai potrivite.
Pretinzand unui copil o disciplina exagerata, i se ingradeste orice forma de manifestare . Cand la baza comportamentului unui copil sta frica, urmarile acestei metode se vad mai tarziu, la varsta adolescentei, cand unii fug de-acasa, altii devin agresivi,etc.
Cei mai multi parinti se lasa asorbiti de munca si nu mai au timp deloc sa-si observe copiii, sa-i vada cum evolueaza, sa le raspunda la intrebarile ce-i framanta , sa se joace cu ei…. Se trezesc atunci cand copilul are performante slabe la scoala , are un comportament inadecvat , nu e la fel de bun cum e copilul vecinului, etc. Si-atunci sa te tii: se infurie, pedepseste copilul, il umileste , il face sa-si piarda si increderea in sine… nu-si aminteste ca atunci cand copilul avea nevoie de el , avea alte preocupari.
Exista parinti care gresesc in a-i oferi copilului toate resursele de care dispun , pe motiv ca acesta nu trebuie sa sufere cum a suferit el , sa traiasca in aceleasi lipsuri ca el.
Un astfel de copil va avea pretentia sa i se ofere din ce in ce mai mult si nu va intelege situatia cand parintele nu va mai face fata. Mai rau, unii copii recurg la santajul sentimental atunci cand sesizeaza slabiciunea parintilor,profita de ei chiar si atunci cand au ajuns adulti, nu isi asuma nici o responsabilitate .
Ca sa se dezvolte armonios, copilul nu are nevoie numai de imbracaminte, hrana, jucarii si un acoperis deasupra capului. El are nevoie de securitate afectiva si educatie corespunzatoare .
A-l educa asa cum te-a invatat mama sau bunica , intr-o perioada in care societatea evolueaza rapid iti poate provoca anumite neajunsuri incat relatiile dintre tine si copil sa devina conflictuale , copilul sa nu mai doreasca prezenta parintelui, incercand nevoia de afectiune s-o gaseasca in alta parte . Si-atunci parintele se intreaba unde a gresit . De acea trebuie sa-ti cunosti foarte bine copilul, sa stii ce nevoi are, ce capacitati , ce i se potriveste si ce nu , iar la nevoie sa ceri sfatul unui specialist, astfel incat sa nu-ti indepartezi copilul cu buna stiinta.
Copiii trebuiesc incurajati sa invete sa ia cele mai potrivite decizii corespunzatoare varstei lor, sa nu astepte de la parinte sa-i spuna tot timpul ce sa faca .

Urmatorii factori afecteaza stima de sine a copilului :
Gradul in care el / ea se simte dorit(a), apreciat(a), iubit(a)
Modul in care se vede pe sine, imagine deseori imprimata de comportamentul /ceea ce ii spun parintii si cei apropiati
Capacitatea sa de a realiza ceva
Maniera in care se relationeaza cu ceilalti

Cum puteti creste stima de sine a copilului ?

Apreciindu-l / apreciind-o
Spunandu-i copilului cat de mult tineti la el / ea
Petrecand timp cu copilului
Incurajandu-l / incurajand-o sa faca alegeri
Alimentandu-i independenta
Dand o importanta autentica la ceea ce spune si ascultandu-l / ascultand-o cu adevarat
Petrecand timp pentru a-i explica, cauzele lucrurilor
Incurajandu-l / incurajand-o in ceea ce face
Incurajandu-l / incurajand-o sa incerce activitati noi
Sper sa va fie de folos!

Mulţi teoreticieni au încercat să explice de ce anumiţi bărbaţi folosesc violenţa domestică. Aceste teorii includ: disfuncţii familiale, probleme de comunicare, provocările femeilor, stresul, dependenţa chimică de anumite substanţe, probleme financiare, insuficienta educaţie etc. Violenţa domestică reprezintă pentru abuzator o metodă eficientă de a obţine puterea şi controlul într-o relaţie şi, de obicei, nu suferă efecte adverse după performarea acestui tip de comportament.
Există o teorie care susţine că bărbaţii care-şi bat partenerele suferă de anumite boli mentale. Această viziune lansată încă de Pizzey (1977), care descria bărbatul agresiv faţă de parteneră ca având un comportament “periculos, imprevizibil şi dificil de abordat” continuă să aibă adepţi. Cele mai severe tulburări psihice invocate sunt: proastă dispoziţie, abuz de substanţe cu tulburări asociate, borderline şi tulburări antisociale de personalitate. Shields şi Hanneke (1988, apud. A. Muntean. 2000) compară bărbaţii care au comportamente de violenţă domestică, cu bărbaţii care au comportamente violente în general. Rezultatul comparaţiei indică faptul că bărbaţii în general agresivi produc victimei injurii fizice mai grave, consumă mai mult alcool şi sunt mai puţin stabili în ceea ce priveşte locul de muncă.
Din nevoia de a nu trata populaţia bărbaţilor agresivi în relaţia cu partenera ca pe un grup omogen, şi din dorinţa ca aceste diferenţieri să permită o mai eficientă abordare terapeutică a violenţei domestice, s-a încercat o descriere a tipului de bărbat violent în relaţia cu partenera în funcţie de trei caracteristici (Holtzworth-Munroe et al., 1997, apud. A. Muntean. 2000):
a) severitatea incidentelor de violenţă fizică maritală şi a abuzurilor psihologice şi sexuale adăugate acestor incidente;
b) gradul de generalizare a violenţei (doar în familie sau şi în afara familiei) în relaţie cu alte variabile cum ar fi comportamentele criminale sau recurgerea la lege pentru penalizarea comportamentelor persoanei;
c) psihopatologia sau tulburările de personalitate ale agresorului.
Aceste caracteristici au fost combinate cu alţi factori relevanţi cum ar fi:
· atitudinea faţă de violenţă;
· consumul de alcool;
· stabilitatea maritală;
Din aceste combinaţii au rezultat trei subtipuri de bărbaţi agresori:
1. Bărbaţii care manifestă comportamente violente doar în familie
Aceştia nu dezvoltă forme severe de agresiune şi sunt mai puţin abuzivi din punct de vedere psihologic şi sexual. Nu au penalizări legale şi nici tulburări psihopatologice. Dacă dezvoltă anumite particularităţi de relaţionare acestea sunt de tipul pasiv-dependent. Au relaţii maritale stabile şi satisfăcătoare. Provin din familii cu un nivel scăzut sau mediu de violenţă. În general nu aprobă violenţa, au mari remuşcări după incidentele de violenţă şi au o atitudine destul de liberală privind rolurile sexuale. Comportamentele violente pe care le dezvoltă uneori apar dintr-o combinaţie de stres trăit în afara familiei şi stres marital. Stresul care le declanşează furia şi lipsa unor abilităţi de girare a situaţiilor dificile constituie contextul în care se produce criza. Se apreciază că acest subtip al bărbatului agresiv cu partenera este cel mai frecvent întâlnit şi că ar constitui 50% din populaţia bărbaţilor agresivi în familie.
2. Bărbatul agresiv de tip disforic/borderline
Au comportamente violente faţă de partenere, care merg de la forme moderate până la forme severe, incluzând abuzuri sexuale şi psihologice. Deşi în cea mai mare măsură agresivitatea lor se manifestă în relaţia cu partenera, au totuşi manifestări violente şi în afara familiei şi chiar pot prezenta pedepse penale. Din punct de vedere emoţional sunt instabili, disforici şi trăiesc stări psihologice de disconfort. Uneori au probleme legate de consumul de alcool sau alte substanţe, inclusiv droguri. Au trăsături de personalitate schizoidă cu manifestări borderline şi îşi controlează greu exploziile de furie. Pot fi foarte dependenţi şi în acelaşi timp cu obsesii de gelozie faţă de parteneră. Atitudinea lor privind rolurile sexuale este conservatoare. Provin în general din familii în care au trăit experienţe traumatizante în copilărie, unde nevoile lor de ataşament nu au fost satisfăcute şi ca urmare au avut trăiri de furie intensă. Proporţional, reprezintă cam 25% din populaţia bărbaţilor agresivi cu partenerele.
3. Bărbatul cu agresivitate generalizată şi comportamente violente/antisociale
În relaţia cu partenera va dezvolta comportamente agresive care merg de la incidente moderate până la incidente severe. Abuzul sexual şi psihologic însoţesc aceste manifestări. Manifestă agresivitate frecvent şi în afara familiei şi sunt certaţi cu legea. Au în general probleme cu alcoolul şi drogurile. Adesea au tulburări de personalitate de tip antisocial. În comparaţie cu celelalte două subtipuri anterioare, familiile din care provin sunt cu cel mai mare grad de violenţă. De asemenea în istoria lor personală se găsesc perioade în care au făcut parte din grupuri de tineri cu comportamente antisociale şi au avut prieteni cu comportamente sociale deviante. Au relaţii maritale sărace, nu manifestă remuşcări după incidentele de violenţă, atitudinea faţă de rolurile sexuale este puternic conservatoare. Violenţa lor în relaţia cu partenera este doar o secvenţă a comportamentului general violent, antisocial, criminal, pe care ăl au. Constituie aproximativ 25% din populaţia bărbaţilor agresivi în relaţiile maritale, dar o parte dintre ei sunt diagnosticaţi ca şi psihopaţi.
În general, autorii de specialitate descriu un portret al bărbatului agresiv cu partenera având ca trăsături definitorii:
· oarecare răceală afectivă şi distanţare emoţională;
· lipsa unor bune abilităţi de comunicare;
· preocupări obsesive;
· dependenţă în relaţii sociale şi
· adesea dependenţă de alcool şi consum de droguri şi medicamente.
Aceste elemente se regăsesc şi în cele trei portrete de mai sus. Dar Stark şi Flitcraft (1996, apud. A. Muntean. 2000) susţin că aceste trăsături se întâlnesc în egală măsură la bărbaţii care trec prin situaţi dificile, fără a dezvolta comportamente violente. Autoarele găsesc că aceste comportamente ţin de socializarea rolului masculin şi nu doar de categoria bărbaţilor care-şi bat partenerele. Tiparul comportamental al bărbaţilor care-şi bat partenerele se caracterizează prin tendinţa de coerciţie şi control asupra celor din jur. Această trăsătură determină implicit şi maltratarea copiilor. Adesea ameninţarea sau abuzul copiilor fac parte din strategia agresorului de a demola statutul de mamă, soţie şi producător de bunuri şi servicii pentru familie al femeii.
Problemele de comportament care sunt cel mai frecvent asociate cu bărbaţii violenţi în familie sunt: furie, gelozie, tendinţa de a controla, dependenţă şi stimă de sine joasă, abilităţi diminuate de a face faţă situaţiilor mai dificile, toleranţă scăzută la stres, impulsivitate în comportament. În mod paradoxal, efectele nocive ale violenţei domestice nu se răsfrâng doar asupra victimei directe – femeia – şi a celor indirecte – copiii şi alţi membri ai familiei – ci şi asupra agresorului

Daca am face un sondaj de opinie pe strada si am pune intrebarea :,,daca cei doi parteneri ai cuplului lucrează, în casă cine face menajul?” bănuiți care ar fi răspunsul?

Cei mai multi vor raspunde : „Femeia !”. Si asta in ciuda faptului ca pretindem ca suntem o natiune civilizata, ca suntem în 2022, deci a trecut demult vremea cand numai barbatul era cel care intretinea familia, iar femeia avea numai grija gospodariei.

Si ne mai miram de ce tot mai multe femei fac depresie, tot mai multe sunt epuizate fizic si psihic la o varsta la care ar putea sa mai astepte multe lucruri de la viata .
Constient sau nu continua sa existe o puternica inegalitate in repartitia sarcinilor domestice.
In conditiile vietii de astazi, cand goana dupa un loc de munca devine obiectivul principal al multora dintre noi, iar salariile sunt mici si mai tot timpul modificate de guvernantii nostri (care inteleg sa reduca cheltuielile prin simpla taiere a salariilor), femeia nu-si mai permite sa stea acasa sa se ocupe de gospodarie si programul de la serviciu o epuizeaza peste masura. Si atunci nu ar fi mai benefic pentru cuplu ca menajul sa fie facut impreuna? Poate cele 3 ore si jumatate care sunt consacrate in medie treburilor casnice de catre femeie s-ar reduce la cel mult doua, timpul economisit astfel ar putea fi petrecut impreuna, ar putea fi transformat intr-un prilej de bucurie pentru parteneri .
Nu de putine ori in cabinet imi vin cupluri care au ajuns in pragul divortului si se mai mira de ce au ajuns doi straini…cum de sentimentele care altadata le umpleau sufletul de bucurie au disparut pe nesimtite….
Faceti un calcul simplu : o ora numai in care cei doi ar avea timp sa comunice, sa faca planuri , sa se gandeasca impreuna la viitor , sa se redescopere, ce mult ar insemna pentru relatie.
O casnicie care nu se bazeaza pe sprijin reciproc, pe comunicare, pe negocierea fiecarei etape din viata e sortita de la inceput esecului.

Si cum todeauna e mai bine sa previi decat sa vindeci, va invit sa fiti atenti la omul de langa voi, sa constientizati ce dorinte si asteptari are pentru ca numai daca este respect reciproc va fi o relatie armonioasă .
Sper sa va fie de folos!