La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:
– Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
– Nu – i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
– Vezi acest vlastar, stii ce este ?
– Da, parinte, un puiet de brad.
– Smulge-l!

Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.

– Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
– Acum scoateti bradul falnic de acolo.
– Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.

– Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.

„Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou.”

Sursa:www.crestinortodox.ro

O teribilã furtunã se abãtu asupra mãrii. Vântul sufla înghetat, brãzdând apa si înãltând-o în valuri uriase care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere si producând curenti care pãtrundeau în adânc ca plugurile de otel si smulgeau din loc vietuitoarele marine, crustaceele si molustele, purtându-le la zeci de metri de tãrm.

Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se si pornise, apa se domoli si se retrase. Acum plaja era o imensã întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii si mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja pãrea cã devenise rozalie.
Acest lucru fãcu sã vinã multã lume pe acea parte a coastei. Sosirã acolo si echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.

Stelele marine erau aproape nemiscate.
Trãgeau sã moarã.
În multime, tinut de mânã de tatãl sãu, era si un copil care privea cu ochii plini de tristete micutele stele de mare. Cu totii se uitau si nimeni nu fãcea nimic. Dintr-odatã, copilul lãsã mâna tatãlui sãu, îsi scoase încãlsãmintea si fugi pe plajã. Se aplecã si culese cu mânutele sale trei stelute de mare; apoi, luând-o la fugã, le duse în apã. Dupã aceea, se întoarse înapoi si repetã operatiunea.

De pe parapet, un om strigã spre el:
– Dar ce faci, bãiete?
– Arunc în apã stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajã, rãspunse copilul fãrã a se opri din fugã.
– Dar pe plaja asta sunt mii si mii de stele de mare: cu siguranþã nu ai sã poti sã le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigã bãrbatul. Ca sã nu mai spunem cã la fel se întâmplã pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poti schimba lucrurile!

Copilul zâmbi, se aplecã iar si mai culese o stea de mare si, aruncând-o în apã rãspunse:
– Iatã cã am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Bãrbatul rãmase o clipã mut, apoi se aplecã, îsi scoase pantofii si sosetele si coborî si el pe plajã. Începu sã adune stele de mare si sã le arunce în apã. O clipã mai târziu coborârã încã douã fete si astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apã. Dupã alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sutã, douã sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apã. Astfel furã salvate toate.

Morala
Pentru ca lumea sã se schimbe ar fi suficient sã aiba cineva – chiar si un prunc – îndrãzneala de a începe.

Lânga Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune ca în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o dupa-amiaza, un luptator – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde traia batrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pâna când adversarul facea prima miscare si apoi, fiind daruit cu destula inteligenta pentru a corecta orice greseala ar fi facut, contraataca cu viteza.

Tânarul luptator nu pierduse înca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l învinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau împotriva luptei, dar batrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti în piata din centrul orasului, iar tânarul a început sa-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în directia lui, l-a scuipat în fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pâna si pe stramosi.

Timp de câteva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batrânul ramânea impasibil. La sfârsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.

Deceptionati de faptul ca maestrul primise atât de multe insulte si provocari, studentii l-au întrebat: „Cum ai putut rabda atât de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, în loc sa-ti expui lasitatea în fata tuturor?”

„Daca cineva vine la tine cu un cadou si tu nu îl primesti, cui apartine cadoul?” – întreba Samuraiul. „Celui care ti l-a oferit – replica unul dintre discipoli.” „La fel si cu orice mânie, insulta sau invidie – spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat.”

Morala

In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de tine. Poti alege sa accepti orice cadou si sa fi inclus in planurile altora, sau sa fi selectiv… si sa accepti doar acele cadouri care te ajuta in cresterea ta.

Sper că v-am mai dat o temă de gândire!
Să vă fie de folos!

O tema de meditatie:
Un taran batran isi lucra pamantul, pe o caldura dogoritoare.
Un tanăr trecu pe langa el si il întreba:
“Cati ani ai?”
“77″, i-a raspuns batranul.
“Multi inainte. E o varsta venerabila. Dar de ce mai lucrezi inca pamantul?” il intreba mirat tanarul.
“Pai, pentru ca sunt aici!”
“Si cum de lucrezi pe o caldura ca aceasta?”
“Pentru ca soarele e acolo!”
Intr-adevar, cat suntem pe pamant trebuie sa facem ce avem de facut… si cele “de musai” cum zic ardelenii, dar si cele de placere. Şi daca tot suntem aici, haide sa punem suflet in ceea ce facem si sa renuntam sa ne mai vaitam atunci cand lucrurile nu sunt asa cum am prefera noi sa fie.

Sper sa va fie de folos!