Arhive pe categorii: psihologie clinica

Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate antisociala (conform DSMIV)

consiliere familiala si de cuplu, psihologie clinica

Spre informare:

A. Există un pattern pervasiv de desconsiderare şi violare a drepturilor altora apărând de la etatea de 15 ani, ca indicat de trei (sau mai multe) dintre următoarele:

(1)   incapacitate de a se conforma normelor sociale în legătură cu comportamentele legale, indicată de comiterea repetată de acte care constituie motive de arest;

(2)   incorectitudine, indicată de minţitul repetat, uzul de alibiuri, manipularea altora pentru profit sau plăcere personală;

(3)   impulsivitate sau incapacitate de a plănui dinainte;

(4)   iritabilitate si agresivitate, indicate de luptele sau atacurile corporale  repetate;

(5)   neglijenţă nesăbuită pentru siguranţa sa sau a altora;

(6)   iresponsabilitate considerabilă, indicată prin incapacitatea repetată de a avea un comportament consecvent în muncă ori de a-si onora obligaţiile financiare;

(7)   lipsa de remuscare, indicată prin a fi indiferent ori a justifica de ce a făcut  să sufere ori a maltratat sau a furat de la altul.

B.  Individul este în etate de cel puţin 18 ani.

C.  Există proba unei tulburări de conduită cu debut înainte de 15 ani.

D. Comportamentul antisocial nu survine exclusiv în cursul schizofreniei ori al unui episod maniacal.

Sper sa va fie de folos!

Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea de conduita (conform DSM IV)

consiliere familiala si de cuplu, psihologie clinica

Pentru informarea celor interesati:

Imagine

A. Un pattern repetitiv şi persistent de comportament în care drepturile

fundamentale ale altora ori normele sau regulile sociale corespunzătoare

etăţii sunt violate, manifestat prin prezenţa a trei (sau a mai multe) dintre

următoarele criterii în ultimele 12 luni, cu cel puţin un criteriu prezent în

ultimele 6 luni:

Agresiune faţa de oameni şi animale

(1) adesea tiranizează, ameninţă sau intimidează pe alţii;

(2 iniţiază adesea bătăi;

(3) a făcut uz de o armă care poate cauza o vătămare corporală serioasă

altora (de ex., băţ, cărămidă, sticlă spartă, cuţit, armă de foc);

(4) a fost crud fizic cu alţi oameni;

(5) a fost crud fizic cu animalele;

(6) a furat cu confruntare cu victima (de ex., banditism, furt din poşete,

estorcare, atac cu mâna armată);

(7) a forţat pe cineva ia activitate sexuală;

Distrugerea proprietăţii

(8) s-a angajat deliberat în incendieri cu intenţia de a cauza un prejudiciu serios;

(9) a distrus deliberat proprietatea altora (altfel decât prin incendiere).

Fraudă sau furt

(10) a intrat prin efracţie în casa, dependinţele sau autoturismul cuiva;

(11) minte adesea peatru a obţine bunuri sau favoruri ori pentru a evita

anumite obligaţii (adică, „escrochează” pe alţii);

(12) a furat lucruri de valoare mare fără confruntare cu victima (de ex., furt

din magazine, dar fără efracţie; plastografie);

Violări serioase aie regulilor

(13) adesea lipseşte de acasă noaptea în dispreţul interdicţiei părinţilor,

începând înainte de etatea de 13 ani,

(14) a fugit de acasă (noaptea) de cel puţin două ori în timp ce locuieşte în

casa părintească sau a substitutului parenta! (sau odată, fără a reveni

acasă o lungă perioadă de timp),

(15) chiuleşte adesea de la şcoală, începând înainte de etatea 13 ani.

B. Perturbarea în comportament cauzează o deteriorare semnificativă clinic în funcţionarea socială, şcolară sau profesională.

C. Dacă individul este în etate de 18 ani sau mai mult, nu sunt satisfăcute

criteriile pentru tulburarea de personalitate antisocială.

Pe baza etăţii la debut, poate fi:

– Tulburare de conduită, tip cu debut în copilărie: debutul a cel puţin un criteriu caracteristic tulburării de conduită înainte de etatea de 10 ani,

-Tulburare de conduită, tip cu debut în adolescenţă: absenţa oricărui criteriu caracteristic tulburării de conduită înainte de etatea de 10 ani,

– Tulburare de conduită, debut nespecificat: etatea ia debut nu este cunoscută

Severitatea poate fi:

Uşoară: puţine, dacă nu chiar nici un fel de probleme de conduită în exces în raport cu cele cerute pentru a pune diagnosticul, iar problemele de conduită cauzează numai un prejudiciu minor altora;

Moderată: numărul problemelor de conduită şi efectul asupra altora, intermediar între „uşoară” şi „severă”;

Severă: multe probleme de conduită în exces în raport cu cele cerute pentru a pune diagnosticul ori problemele de conduită cauzează un prejudiciu considerabil altora.

Pentru indivizii peste 18 ani, diagnosticul de tulburare de conduită poate fi pus numai dacă nu sunt satisfăcute criteriile pentru tulburarea de personalitate antisocială. Diagnosticul de tulburare de personalitate antisocială, nu poate fi pus indivizilor sub 18 ani.

Sper sa va fie de folos!

 

Criteriile de diagnostic pentru Opozitionismul provocator (conform DSMIV)

consiliere familiala si de cuplu, psihologie clinica

Imagine

A. Un pattern de comportament negativist, ostil şi provocator care durează cel

puţin 6 luni, în timpul cărora sunt prezente patru (sau mai multe) dintre

următoarele:

(1) adesea îşi pierde cumpătul;

(2) adesea se ceartă cu adulţii;

(3) adesea sfidează sau refuză în mod activ să se conformeze cererilor sau

regulilor adulţilor;

(4) adesea enervează în mod deliberat pe alţii;

(5) adesea blamează pe alţii pentru propriile sale erori sau purtare rea;

(6) adesea este susceptibil ori uşor de enervat de către alţii;

(7) adesea este coleros şi plin de resentimente;

(8) adesea este ranchiunos şi vindicativ.

Notă: Un criteriu se consideră satisfăcut, numai dacă comportamentul

survine mai frecvent decât se observă de regulă la indivizii de etate şi nivel

de dezvoltare comparabile.

B. Perturbarea în comportament cauzează o deteriorare semnificativă clinic în funcţionarea socială, şcolară şi profesională.

C Comportamentele nu survin exclusiv în cursul evoluţiei unei tulburări psihotice sau afective.

D. Nu sunt satisfăcute criteriile pentru tulburarea de conduită, şi dacă individul este în etate de 18 ani sau mai mult, nu sunt satisfăcute criteriile pentru tulburarea de personalitate antisocială.

Inlatura-ti umbra ca sa poti lua decizii responsabile pentru viata ta! (partea a-II-a)

consiliere familiala si de cuplu, psihologie clinica, , , ,

Am vorbit in prima parte despre pasii necesari  inlaturararii umbrei  pentru a putea  lua decizii responsabile pentru viata noastra. Am abordat atunci „Pasul 1: Nu mai face proiectii”.

Continuam acum cu ceilalti pasi, atat de necesari pentru a obtine o noua realitate.

Pasul 2: Detaseaza-te si abandoneaza-te!

In viziunea lui Deepak Chopra (in „Efectul umbrei”) acesta este un pas la fel de important in inlaturarea umbrei ca si proiectia, dar acesta necesita mult efort, pentru ca detasarea de negativitate presupune reevaluarea povestii convingatoare din spatele modului de gandire negativist precum si a motivelor ce-l insotesc.

Pe langa recunoasterea sentimentelor personale si aducerea lor la suprafata e nevoie de o detasare de emotiile negative, care,  desi ne apartin, nu-s tot una cu noi.

Afirmatii precum cele de mai jos au efecte pozitive pentru cel care le foloseste:

„Voi trece peste aceasta situatie. Nu va dura de-a pururi”.

„M-am mai simtit asa si altadata. Ma pot descurca”

„Nu ma voi simti mai bine daca imi voi varsa nervii pe altcineva”.

„Nimeni nu castiga jocul acuzatiilor”, etc.

Daca afirmatiile pozitive vor fi repetate si vom crede cu toata fiinta noastra in ele, vom reusi sa ne detasam de negativitate si sa devenim mai rabdatori si constienti de sine.

Pasul 3: Nu te mai judeca singur!

De cele mai multe ori, emotiile negative traite de oameni, nu sunt  cele dorite de acestia (desi considera ca sunt cele meritate), si atunci le mascheaza  sub deghizarea unora pozitive.

S-a constatat ca in spatele unor sentimente negative precum teama, manie, invidie, ostilitate, victimizare, plangerea de mila, agresivitate, se ascunde de fapt o imagine de sine care are nevoie de acestea.

Emotia devine distructiva atunci cand e dublata de autocondamnare si nu e constientizata.

De-abia cand nu ne  mai judecam negativ emotiile si ne  permitem sa fim cei reali, manifestandu-ne  simpatia si catre propriile persoane, nu numai catre ceilalti, putem spune ca ne indreptam

spre vindecare.

Pasul 4. Reconstruieste-ti corpul emotional

Reconstruirea corpului emotional este un proces prin care o emotie negativa ce iese la suprafata constiintei este inlocuita  cu o alta, pozitiva.

Este necesar sa avem grija de corpul emotional in aceeasi masura in care o facem pentru corpul fizic.

Cand simtim emotii negative, corpul emotional traieste o stare de durere, amaraciune, disconfort.

Deepak Chopra sustine ca reconstruirea corpului emotional se poate face daca avem in vedere urmatoarele aspecte:

– „Cum sa devii mai complet”;

-„Cum sa inveti sa fii mai rezistent”;

-„Cum sa scapi de demonii trecutului”;

-„Cum sa iti vindeci vechile rani”;

-„Cum sa te astepti la tot ce-i mai bun pentru tine”;

-„Cum sa adopti idealuri realiste”;

-„Cum sa daruiesti””

– „Cum sa fii generos, indeosebi cu spiritul tau”;

-„Cum sa iti transcenzi temerile”;

-„Cum sa inveti acceptarea de sine”;

-” Cum sa comunici cu Dumnezeu si cu Sinele tau superior”.

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Celor ce vor sa afle mai mult, le recomand sa citeasca

„Efectul umbrei”

– autori Deepak Chopra, Debbie Ford si Marianne Williamson

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Inlatura-ti umbra ca sa poti lua decizii responsabile pentru viata ta! (partea I)

consiliere familiala si de cuplu, psihologie clinica, ,

Deepak Chopra in „Efectul umbrei” sustine ca daca doresti sa te eliberezi de efectul pe care il are umbra asupra ta, e necesar sa nu mai alimentezi practic umbra si sa incerci sa iei decizii opuse celor luate pana acum.

Am expus in articolul „Sinele nostru intunecat” sau „Sinele din umbra” procesul care alimenteaza „Sinele din umbra” sau „Umbra” sub forma unei spirale descendente care incepe cu convingerea ca e necesar sa pastrezi anumite secrete si culmineaza cu aparitia surselor de rusine si vinovatie. Acest proces nu e simplu, e chiar dureros si insuportabil, e nevoie de o anumita motivatie, dar si de perseverenta pentru a reusi sa parcurgem pasii necesari pentru inlaturarea puterii umbrei.

In viziunea lui Deepak Chopra,  pasii necesari ar fi:

1. Nu mai face proiectii!

2.Detaseaza-te si abandoneaza-te!

3. Nu te mai judeca singur!

4. Reconstruieste-ti corpul emotional!

Pasul 1: Nu mai face proiectii!

Ori de cate ori ni se intampla ceva nedorit, multi dintre noi avem intentia datorita efectului umbrei sa-i invinovatim pe ceilalti,  in loc sa ne asumam responsabilitatea faptelor noastre si consideram ca teama si mania de care suntem cuprinsi sunt reactii naturale in fata vietii.

Proiectia este un mecanism de aparare inconstient, oamenii recurgand la ea pentru a evita sa priveasca in ei insisi.   Li se pare eficienta pentru ca duce la o falsa acceptare de sine, persoanelor fiindu-le mai usor sa creada ca problema se gaseste la ceilalti.

Persoanele care se simt bine in pielea lor nu au motive sa critice pe altcineva, constientizeaza unde gresesc, analizeaza situatia, isi asuma responsabilitatea si iau masuri sa nu se mai repete.

Pentru a va fi mai usor sa recunoasteti o proiectie, redau mai jos formele clasice ale acesteia:

– Superioritatea, se recunoaste prin faptul ca o persoana este convinsa ca este mai buna decat ceilalti, iar ceilalti ar trebui neaparat sa-i recunoasca aceasta calitate. O astfel de atitudine este manifestata de un sentiment inconstient (ascuns in umbra), cu care persoanei ii e greu sa se confrunte. Poate ascunde sentimentul ca persoana se simte ratata si ar fi respinsa de ceilalti daca ar cunoaste-o cu adevarat.

– Injustitia, este recunoscuta prin faptul ca persoana considera nedrept ce i se intampla, dar de fapt ascunde sentimentul de pacat sau ca este singurul vinovat.

– Aroganta- ascunde o manie acumulata de mult timp, care la nivel mai profund poate reprezenta o durere cu radacini adanci.

– Spiritul defensiv, cand o persoana refuza sa-i asculte pe ceilalti pentru ca se simte atacata, de fapt ascunde sentimentul de slabiciune, aceasta considerandu-se ca nu este la inaltimea asteptarilor celorlalti.

– Acuzatia adusa celorlalti, ascunde sentimentul propriei vinovatii.

– Idealizarea altor oameni – ascunde sentimentul ca persoana are nevoie de protectie si ingrijire.

– Prejudecatile fac parte din arsenalul unui om care se crede inferior si merita sa fie respins.

–Gelozia- ascunde  propriul impuls de a-ti insela partenerul sau senzatia de inadecvare sexuala.

– Paranoia – recunoscuta dupa modul in care persoana are impresia ca toti au ceva cu ea, sau vede conspiratii acolo unde nimeni nu le sesizeaza, ascunde de fapt o anxietate coplesitoare, cu radacini profunde

In concluzie, daca doriti sa nu  mai proiectati,  incercati sa va intelegeti   actiunile voastre si sa intrati  in contact cu sentimentele ascunse sub  suprafata constiintei,  precum si sa va reconciliati cu ele.

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Consiliere (terapie) in cabinet sau consiliere (terapie) on-line ?

consiliere familiala si de cuplu, educatie parentala, psihologie clinica

Consilierea si terapia in cabinet- diferente fata de cea on-line

-in cabinet se poate face o evaluare psihologica folosind si alte mijloace decat interviul;
– relatia terapeutica care se creaza intre psiholog si client in cabinet poate ajuta la explorarea si clarificarea problemelor mai rapid, la contracararea gandirii negative a interlocutorului, concomitent cu gasirea celor mai bune modalitati de pozitivare a acesteia. Personalitatea consilierului este principalul factor care influenteaza calitatea consilierii;
– se pot analiza pe moment raspunsurile emotionale, cognitive si comportamentale ale clientului la problema identificata;
– rezultatele consilierii psihologice in cabinet sunt vizibile inca de la inceput, dar este necesar un numar de sedinte ca progresele sa se mentina si sa se construiasca comportamentele dezirabile; rezultatele consilierii on-line se vad mai greu, necesita o perioada mai lunga de timp, vizibilitatea progreselor depinzand de motivatia de schimbare a persoanei.
– in cabinet clientul este ajutat sa-si clarifice sentimentele si emotiile asociate unei situatii concrete; prin reformularea sentimentelor, poate trai cu o mai mare fidelitate continutul unui mesaj exprimat verbal sau nonverbal;
– consilierul simte cu o mai mare intensitate sentimentele clientului si are posibilitatea de a-i comunica acest lucru;
– consilierul are posibilitatea sa distinga mai rapid perceptiile distorsionate ale clientului, paternurile disfunctionale, convingerile si credintele irationale;
-in cabinet, psihologul poate folosi mai multe tehnici de interventie, care poate scurta numarul de sedinte , aducand o rezolvare mai rapida.(ex.joc de rol);
– in interviurile clasice se pot sesiza mai usor anumite reactii ale clientului urmarind mimica si gestica acestuia.
Specializarea mea fiind consiliere sistemica familiala si de cuplu, prefer sedintele in cabinet (cel putin in prima parte), pentru ca am constatat ca rezolvarea este mai sigura daca aduc in cabinet pentru inceput ambii parteneri, sau acolo unde sunt copii, intreaga familie, pentru ca am nevoie sa ascult toate persoanele implicate pentru a sti punctul de vedere al fiecaruia, sa cunoasc modul de implicare al fiecarui membru, sa pot observa interactiunea dintre ei, modul cum comunica, cum stiu sa se asculte, cine ataca, cine se apara, cine-i in centru si cine-i la periferie. Numai impreuna pot sa-si descopere si sa-si descatuseze potentialul uman nefolosit, sa observe ce-i tine blocati, ce-i impiedica sa se adapteze presiunilor de dezvoltare si schimbare. Se poate evalua coeziunea si flexibilitatea familiei, se constientizeaza cine are puterea de decizie, parametrii de functionare ai sistemului familial si subsistemelor, se pot analiza granitele, triunghiurile,coalitiile existente in sanul familiei.A lucra numai cu un membru al familiei care e deranjat de o problema, poti sa ai un esec pentru ca atata vreme cat disfunctiile familiei persista, persoana revine in familie si o ia de la capat. Chiar daca anumite sedinte se tin individual, periodic sau cel putin spre sfarsitul terapiei revine intreaga familie, pentru a se observa schimbarile.

Consilierea si terapia on-line are unele avantaje, precum:

– clientul isi poate pastra anonimatul, si nu se mai teme ca poate fi etichetat, judecat sau neinteles;
– clientul poate beneficia de servicii din orice loc isi doreste, singura conditie sa aiba acces la internet sau la un telefon;
– poate sa-si aleaga momentul cand sa participe fara sa-si afecteze celelalte preocupari;
– este benefica pentru persoanele care se pot exprima mai bine in scris,decat prin verbalizare fata de un specialist;
– se poate concentra in liniste asupra intrebarilor, care daca au fost adresate de un psiholog sau terapeut competent, odata cu concentrarea asupra raspunsului poate sa-si genereze si autovindecarea. Spun competent pentru ca intrebarile trebuiesc alese in asa fel incat sa actioneze pe mai multe paliere: intrebari orientate spre viitor, de schimbare neasteptata a contextului, sugestiv incastrate (cand se observa ca subiectul are nevoie sa fie impins mai direct sa-si constientizeze problemele), comparativ-normative (care-i ajuta sa ajunga la paternuri mai apropiate de normele sociale), clarificatoare distincte (in care sa-si clarifice anumite anumite pozitii, situatii, probleme), intrebari care introduc anumite ipoteze euristice,etc.
– poate pastra discutiile cu psihologul si reveni asupra lor, ori de cate ori are neclaritati

Se pot combina cele doua?

Eu de obicei primele sedinte le fac in cabinet, iar atunci cand lucrurile incep sa mearga bine, continuam prin telefon, e-mail, mesenger o perioada pana problema nu mai necesita interventie. In acest fel ii ajut sa-si gestioneze singuri problemele, sa depuna eforturi in rezolvarea lor si-i sprijin numai la nevoie.
Prin urmare, se pot combina. In consilierea si terapia individuala s-ar putea face evaluarea in cabinet si s-ar putea continua cu sedinte on-line, sau primele sedinte in cabinet pana incep sa se obtina shimbari, sau intercalat, asta depinde de solicitarea clientului.

Simptomele unui atac de panica

psihologie clinica, , ,

Atacurile de panică survin atât în contextul unei tulburări anxioase, dar și al unor tulburări afective, al unor tulburări în legătură cu o substanță, precum și al unor condiții medicale generale(ex.cardiace, respiratorii, vestibulare, gastrointestinale).

În cazul unui atac de panică, persoana respectivă parcurge o perioadă distinctă de frică intensă sau discomfort, în care patru (sau mai multe) din următoarele simptome apar brusc și ating o intensitate maximă în decurs de 10 minute:
– palpitații, bătai puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
– transpirații;
– tremor sau trepidație;
– senzații de scurtare a respirației sau de strangulare;
– senzație de sufocare;
– durere sau disconfort precordial;
– greață sau detresă abdominală;
– senzație de amețeală, dezechilibru, vertij sau leșin;
– derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detașare de sine însusi);
– frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
– frica de moarte;
– parestezii(senzații de amorțeală sau de furnicături);
– frisoane sau valuri de căldură.

Fobia sociala

psihologie clinica, ,

Fobia sociala are ca element esential o frica persistenta si marcata de diverse situatii sociale sau de performanta, in care poate surveni o punere in dificultate a persoanei respective.

Aceasta frica este irationala si face ca persoana respectiva sa evite situatiile in care activitatea sa ar fi urmarita de altii, de teama de a nu reactiona intr-un mod umilitor sau jenant.
Cea mai frecventa teama este de a vorbi in public, chiar si in fata unui grup restrans.
Apare atat la barbati cat si la femei, in general dupa pubertate si atinge punctul culminant dupa 30 de ani.
Expunerea la o situatie sociala temuta poate provoca anxietate, care ia forma unui atac de panica limitat situational sau predispus situational. Copiii au accese coleroase, se manifesta prin stupefactie sau retragere din situatiile sociale cu persoane nefamiliare.
Persoanele mature recunosc faptul ca frica lor este nejustificata, dar simt ca nu-i pot face fata.
Situatiile sociale sau de performanta ce provoaca teama, chiar daca nu sunt evitate sunt indurate cu o anxietate sau detresa intensa.
Diagnosticul de fobie sociala este concludent, numai daca subiectul evita, anticipeaza anxios sau ii este teama de situatii sociale ce interfereaza semnificativ cu rutina sa cotidiana , cu functionarea profesionala sau viata sociala, sau daca persoana este profund marcata de faptul ca sufera de aceasta tulburare. Daca subiectul are sub 18 ani, se urmareste daca durata acestor manifestari este de cel putin 6 luni.
Daca frica sau evitarea se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante sau conditii medicale generale, precum si unei alte tulburari mentale, atunci nu se pune diagnostic de fobie sociala, ci diagnosticul apartine altei tulburari.

Ce trebuie sa stim despre agorafobie

psihologie clinica

Agorafobia survine in contextul panicii cu agorafobie, dar poate exista si fara a avea un istoric de panica. 

Persoana cu agorafobie se teme de locuri sau spatii deschise, largi (cum ar fi pietele, stadioanele, bulevardele, bisericile, teatrele, etc), avand convingerea ca scaparea din acestea poate fi dificila sau in cazul unui atac de panica ori a unor simptome asemanatoare nu poate primi ajutor. Din aceasta cauza, incepe sa evite sa fie singura in afara casei, sa se gaseasca intr-o multime, sa stea la rand, sa se afle pe un pod, sa calatoreasca cu trenul, autobuzul, automobilul. 
Daca evitarea se refera doar la una sau numai la cateva situatii specifice, atunci avem de-a face cu o fobie specifica, nu cu agorafobie. In cazul in care se evita doar situatii sociale, putem vorbi de o fobie sociala. Multi dintre pacientii cu agorafobie pot avea si alte fobii, diagnosticul corect fiind pus de psiholog. 
In cazul agorafobiei situatiile nu numai ca sunt evitate, dar atunci cand persoana este expusa unor astfel de situatii le indura cu mare dificultate, este disperata ca se intampla o nenorocire, se teme de un atac de panica, simte nevoia unui insotitor pentru a se putea confrunta cu situatia temuta, poate dezvolta depresie, stari de oboseala, tensiune, alcoolism, obsesii. 
De obicei, agorafobia apare intre 18-35 de ani si este mai frecventa la femei decat la barbati(2/3 din bolnavii cu agorafobie sunt femei). 
Aproximativ 5% din adulti prezinta agorafobie, debutul fiind uneori brusc, alteori progresiv. De cele mai multe ori nu exista o cauza evidenta. 
Studiile au aratat ca agorafobia are tendinta sa apara la mai multi membri ai aceleiasi familii, dar nu este foarte clar daca este implicat un factor genetic sau sunt factori de alta natura. 
Fara tratament, agorafobia poate dura mai multi ani si se agravaza in timp, pentru ca deterioreaza capacitatea indivizilor de a-si indeplini responsabilitatile domestice si a se deplasa la serviciu sau in punctele unde au nevoie. 
Agorafobia necesita atat tratament medicamentos cat si terapie

Clasificarea tulburarilor depresive conform Manualului de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale .

psihologie clinica

Tulburarile depresive

1)Tulburarea Depresivă Majoră (Tulburarea Depresivă Majoră Episod Unic ; Tulburarea Depresivă Majoră Recurentă)
2) Tulburarea distimică ;
3)Tulburarea Depresivă Fără Altă Specificaţie

1. Tulburarea Depresivă Majoră

Tulburarea Depresivă Majoră are ca element esenţial o evoluţie clinică caracterizată printr-unul sau mai multe episoade depresive majore. Este de 1,5-3 ori mai frecventă printre rudele biologice ale persoanelor cu această tulburare decât în populaţia generală. Poate începe la orice vârstă cu o etate medie la debut situată la jumătatea anilor 20.
Evoluţia tulburării depresive majore recurente e variabilă. La anumiţi indivizi au fost evidenţiate episoade izolate, separate prin mulţi ani fără nici un fel de simptome depresive, la alţii racemi de episoade, sau episoade din ce în ce mai frecvente, pe măsură ce înaintează în vârstă. Perioadele de remisiune durează în general mai mult la începutul evoluţiei tulburării, numărul de episoade anterioare prezicând probabilitatea apariţiei unui episod depresiv major(60% dintre indivizii cu tulburare depresivă majoră care au avut un episod unic, se pot aştepta să aibă al doilea episod, cei care au avut două episoade au o şansă de 70% de a avea un al treilea episod, iar cei care au avut trei episoade, probabilitatea de a avea un al patrulea episod este de 90%).
Persoanele cu tulburarea depresivă majoră necesită o atenţie deosebită întrucât aceasta este asociată cu o mortalitate ridicată (până la 15% dintre indivizii care fac această tulburare mor prin suicid), în special la indivizii de peste 55 de ani la care la care s-a constatat o creştere de 4 ori a ratei mortalităţii.
Tulburarea depresivă majoră poate fi precedată de tulburarea distimică, estimându-se că în fiecare an,10% dintre indivizii cu tulburare distimică vor ajunge să aibă un prim episod depresiv major în mod frecvent. Concomitent cu tulburarea depresivă majoră survin şi alte tulburări mentale (ex.tulburările în legătură cu o substanţă, panica, tulburarea obsesivo-compulsivă, anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, tulburarea de personalitate bordeline).

1.1 Tulburarea Depresivă Majoră, Episod Unic,care are drept criterii de diagnostic:
A. Prezenţa unui singur episod depresiv major,care poate fi recunoscut
B. Episodul depresiv major nu este explicat mai bine de tulburarea schizoafectivă şi nu este suprapus peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă ori tulburarea psihotică făra altă specificaţie.
C. Nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt, ori un episod hipomaniacal. Această excludere nu se aplică, dacă toate episoadele similare episoadelor maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanţă sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei conditii medicale generale.

1.2 Tulburarea Depresiva Majora Recurentă pentru care criteriile de diagnostic sunt:
A. Prezenta a doua sau mai multe episoade depresive majore, intre care trebuie sa existe un interval de cel puţin doua luni consecutive in care nu sunt satisfacute criteriile pentru un episod depresiv major.
B. Episoadele depresive nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizoafectiva si nu sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniforma, tulburarea deliranta sau tulburarea psihotica fara altă specificatie.
C. Nu a existat niciodata un episod maniacal, un episod mixt, ori un episod hipomaniacal. Această excludere nu se aplică, dacă toate episoadele similare episoadelor maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanţă sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei conditii medicale generale.

2.Tulburarea distimică are ca element esenţial dispoziţia depresivă cronică, survenind în cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, timp de cel puţin doi ani. Poate fi tulburare distimică cu debut precoce, daca debutul survine înainte de 21 de ani şi cu debut tardiv dacă debutul are loc la 21 de ani sau mai târziu.
Tulburarea distimică are elemente asociate similare cu cele ale episodului depresiv major. Potrivit studiilor, simptomele cele mai des întâlnite în această tulburare sunt sentimentele de insuficienţă, pierderea generalizată a interesului sau plăcerii, retragerea socială, sentimente de culpă, iritabilitate, activitate scăzută, productivitate redusă. Mai puţin frecvente sunt simptomele vegetative(modificarea somnului, apetitului, greutăţii şi simptome psihomotorii). Tulburarea distimică poate fi asociată cu tulburările de personalitate bordeline, histrionică, narcisistică, evitantă şi dependentă, dar elementele acestor tulburări sunt dificil de depistat datorită faptului că simptomele afective cronice duc la apariţia unor probleme interpersonale sau pot fi asociate cu perceperea de sine distorsionată în cazul persoanelor respective.
Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea Distimică sunt:
A.Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, după cum reiese fie din relatarea subiectului, fie din observaţiile făcute de alţii, timp de cel puţin doi ani. În cazul copiilor şi adolescenţilor dispoziţia poate fi iritabilă, pe o perioadă de cel puţin un an.
B. Prezenţa în timp ce este depresiv a două (sau mai multe) dintre următoarele:
1) apetit redus sau mâncat excesiv;
2) insomnie sau hipersomnie;
3) energie scăzută sau fatigabilitate;
4) stimă de sine scăzută;
5) capacitate de concentrare redusă sau dificultate în a lua decizii;
6) sentimente de disperare.
C. În cursul perioadei de doi ani(1 an pentru copii sau adolescenţi) persoana nu a fost niciodată fără simptomele de la criteriile A şi B timp de mai mult de două luni, odată.
D. Nici un episod depresiv major nu a fost prezent în cursul primilor doi ani ai perturbării(1 an pentru copii şi adolescenţi) adică, perturbarea nu este explicată mai bine de tulburarea depresivă majoră cronică sau de tulburarea depresivă majoră, în remisiune parţială(dacă a existat un episod depresiv major anterior se pune condiţia ca acesta să fi fost urmat de remisiune completă înaintea tulburării distimice, după primii doi ani de tulburare distimică, pot exista episoade suprapuse de tulburare depresivă majoră, iar în această situaţie se pun ambele diagnostice, dacă se îndeplinesc criteriile pentru un episod depresiv major).
E. Nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt sau hipomaniacal şi nu au fost satisfăcute criteriile pentru tulburarea ciclotimică.
F. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul unei tulburări psihotice cronice, cum ar fi schizofrenia ori tulburarea delirantă.
G. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe, ori ale unei condiţii medicale generale.
H. Simptomele cauzează o detresă sau deteriorarea semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcţionare.

3 Tulburarea Depresivă Fără Altă Specificaţie
În această categorie sunt incluse tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă ori tulburarea de adaptare cu dispoziţie mixtă, depresivă şi anxioasă.
În cadrul acestei tulburări întâlnim:
1.Tulburarea disfonică premenstruală în cele mai multe cicluri menstruale din cursul ultimului an, simptomele survenind de regulă în ultima săptămână a fazei luteale.
2. Tulburarea depresivă minoră episoade de simptome depresive cu o durată de cel puţin două săptămâni, dar cu mai puţin de cinci itemi ceruţi pentru tulburarea depresivă majoră