Mulţi teoreticieni au încercat să explice de ce anumiţi bărbaţi folosesc violenţa domestică. Aceste teorii includ: disfuncţii familiale, probleme de comunicare, provocările femeilor, stresul, dependenţa chimică de anumite substanţe, probleme financiare, insuficienta educaţie etc. Violenţa domestică reprezintă pentru abuzator o metodă eficientă de a obţine puterea şi controlul într-o relaţie şi, de obicei, nu suferă efecte adverse după performarea acestui tip de comportament.
Există o teorie care susţine că bărbaţii care-şi bat partenerele suferă de anumite boli mentale. Această viziune lansată încă de Pizzey (1977), care descria bărbatul agresiv faţă de parteneră ca având un comportament “periculos, imprevizibil şi dificil de abordat” continuă să aibă adepţi. Cele mai severe tulburări psihice invocate sunt: proastă dispoziţie, abuz de substanţe cu tulburări asociate, borderline şi tulburări antisociale de personalitate. Shields şi Hanneke (1988, apud. A. Muntean. 2000) compară bărbaţii care au comportamente de violenţă domestică, cu bărbaţii care au comportamente violente în general. Rezultatul comparaţiei indică faptul că bărbaţii în general agresivi produc victimei injurii fizice mai grave, consumă mai mult alcool şi sunt mai puţin stabili în ceea ce priveşte locul de muncă.
Din nevoia de a nu trata populaţia bărbaţilor agresivi în relaţia cu partenera ca pe un grup omogen, şi din dorinţa ca aceste diferenţieri să permită o mai eficientă abordare terapeutică a violenţei domestice, s-a încercat o descriere a tipului de bărbat violent în relaţia cu partenera în funcţie de trei caracteristici (Holtzworth-Munroe et al., 1997, apud. A. Muntean. 2000):
a) severitatea incidentelor de violenţă fizică maritală şi a abuzurilor psihologice şi sexuale adăugate acestor incidente;
b) gradul de generalizare a violenţei (doar în familie sau şi în afara familiei) în relaţie cu alte variabile cum ar fi comportamentele criminale sau recurgerea la lege pentru penalizarea comportamentelor persoanei;
c) psihopatologia sau tulburările de personalitate ale agresorului.
Aceste caracteristici au fost combinate cu alţi factori relevanţi cum ar fi:
· atitudinea faţă de violenţă;
· consumul de alcool;
· stabilitatea maritală;
Din aceste combinaţii au rezultat trei subtipuri de bărbaţi agresori:
1. Bărbaţii care manifestă comportamente violente doar în familie
Aceştia nu dezvoltă forme severe de agresiune şi sunt mai puţin abuzivi din punct de vedere psihologic şi sexual. Nu au penalizări legale şi nici tulburări psihopatologice. Dacă dezvoltă anumite particularităţi de relaţionare acestea sunt de tipul pasiv-dependent. Au relaţii maritale stabile şi satisfăcătoare. Provin din familii cu un nivel scăzut sau mediu de violenţă. În general nu aprobă violenţa, au mari remuşcări după incidentele de violenţă şi au o atitudine destul de liberală privind rolurile sexuale. Comportamentele violente pe care le dezvoltă uneori apar dintr-o combinaţie de stres trăit în afara familiei şi stres marital. Stresul care le declanşează furia şi lipsa unor abilităţi de girare a situaţiilor dificile constituie contextul în care se produce criza. Se apreciază că acest subtip al bărbatului agresiv cu partenera este cel mai frecvent întâlnit şi că ar constitui 50% din populaţia bărbaţilor agresivi în familie.
2. Bărbatul agresiv de tip disforic/borderline
Au comportamente violente faţă de partenere, care merg de la forme moderate până la forme severe, incluzând abuzuri sexuale şi psihologice. Deşi în cea mai mare măsură agresivitatea lor se manifestă în relaţia cu partenera, au totuşi manifestări violente şi în afara familiei şi chiar pot prezenta pedepse penale. Din punct de vedere emoţional sunt instabili, disforici şi trăiesc stări psihologice de disconfort. Uneori au probleme legate de consumul de alcool sau alte substanţe, inclusiv droguri. Au trăsături de personalitate schizoidă cu manifestări borderline şi îşi controlează greu exploziile de furie. Pot fi foarte dependenţi şi în acelaşi timp cu obsesii de gelozie faţă de parteneră. Atitudinea lor privind rolurile sexuale este conservatoare. Provin în general din familii în care au trăit experienţe traumatizante în copilărie, unde nevoile lor de ataşament nu au fost satisfăcute şi ca urmare au avut trăiri de furie intensă. Proporţional, reprezintă cam 25% din populaţia bărbaţilor agresivi cu partenerele.
3. Bărbatul cu agresivitate generalizată şi comportamente violente/antisociale
În relaţia cu partenera va dezvolta comportamente agresive care merg de la incidente moderate până la incidente severe. Abuzul sexual şi psihologic însoţesc aceste manifestări. Manifestă agresivitate frecvent şi în afara familiei şi sunt certaţi cu legea. Au în general probleme cu alcoolul şi drogurile. Adesea au tulburări de personalitate de tip antisocial. În comparaţie cu celelalte două subtipuri anterioare, familiile din care provin sunt cu cel mai mare grad de violenţă. De asemenea în istoria lor personală se găsesc perioade în care au făcut parte din grupuri de tineri cu comportamente antisociale şi au avut prieteni cu comportamente sociale deviante. Au relaţii maritale sărace, nu manifestă remuşcări după incidentele de violenţă, atitudinea faţă de rolurile sexuale este puternic conservatoare. Violenţa lor în relaţia cu partenera este doar o secvenţă a comportamentului general violent, antisocial, criminal, pe care ăl au. Constituie aproximativ 25% din populaţia bărbaţilor agresivi în relaţiile maritale, dar o parte dintre ei sunt diagnosticaţi ca şi psihopaţi.
În general, autorii de specialitate descriu un portret al bărbatului agresiv cu partenera având ca trăsături definitorii:
· oarecare răceală afectivă şi distanţare emoţională;
· lipsa unor bune abilităţi de comunicare;
· preocupări obsesive;
· dependenţă în relaţii sociale şi
· adesea dependenţă de alcool şi consum de droguri şi medicamente.
Aceste elemente se regăsesc şi în cele trei portrete de mai sus. Dar Stark şi Flitcraft (1996, apud. A. Muntean. 2000) susţin că aceste trăsături se întâlnesc în egală măsură la bărbaţii care trec prin situaţi dificile, fără a dezvolta comportamente violente. Autoarele găsesc că aceste comportamente ţin de socializarea rolului masculin şi nu doar de categoria bărbaţilor care-şi bat partenerele. Tiparul comportamental al bărbaţilor care-şi bat partenerele se caracterizează prin tendinţa de coerciţie şi control asupra celor din jur. Această trăsătură determină implicit şi maltratarea copiilor. Adesea ameninţarea sau abuzul copiilor fac parte din strategia agresorului de a demola statutul de mamă, soţie şi producător de bunuri şi servicii pentru familie al femeii.
Problemele de comportament care sunt cel mai frecvent asociate cu bărbaţii violenţi în familie sunt: furie, gelozie, tendinţa de a controla, dependenţă şi stimă de sine joasă, abilităţi diminuate de a face faţă situaţiilor mai dificile, toleranţă scăzută la stres, impulsivitate în comportament. În mod paradoxal, efectele nocive ale violenţei domestice nu se răsfrâng doar asupra victimei directe – femeia – şi a celor indirecte – copiii şi alţi membri ai familiei – ci şi asupra agresorului