Arhive pe etichete: reguli

Regulile pentru a deveni o fiinta umana (Cherie Carter-Scott)

Imagine

Regulile de mai jos le-am citit in „Supa de pui pentru suflet” autori Jack Canfield si Mark Victor Hansen si m-am gandit ca poate fi un subiect de meditatie si pentru voi:

1.Veti primi un corp.

Va place sau nu va place, va fi al vostru pentru intreaga viata.

2.Veti invata lectii.

Sunteti inscrisi la o scoala cu informatii non-stop numita Viata. In fiecare zi la aceasta scoala veti avea ocazia sa invatati cate o lectie. S-ar putea sa va placa lectiile, sau s-ar putea sa le considerati irelevante si prostesti.

3. Nu exista greseli, numai lectii.

Dezvoltarea este un proces de incercari si nereusite: experimentare. Experimentele „ratate” fac parte din acest proces, tot asa cum fac parte si experimentele „reusite”.

4. O lectie se repeta pana cand  se invata.

O lectie  va fi prezentata sub mai multe forme pana cand o veti invata. Numai dupa ce ati invatat-o puteti trece la alta lectie.

5. Procesul de invatare nu se termina niciodata.

Nu exista moment al vietii care sa nu contina o lectie. Daca sunteti viu, atunci aceste lectii trebuie invatate.

6. „Acolo”nu este mai bun decat „aici”.

Cand un „acolo” personal devine un”aici”,  veti obtine pur si simplu un alt „acolo” care va arata din nou mai bine decat”aici”.

7. Altii sunt doar imaginea voastra in oglinda.

Nu poti iubi sau uri ceva la cineva decat daca aceasta persoana reflecta ceva ce voi iubiti sau urati la voi insiva.

8.Ce faci cu viata ta depinde numai de tine.

Detii toate uneltele si resursele de care ai nevoie.  Cum le folosesti ramane la aprecierea ta.  Alegerea iti apartine.

9. Raspunsurile tale exista in tine.

Raspunsuri la intrebarile „Vietii”se afla in tine. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa privesti, sa asculti si sa ai incredere.

10. Vei uita toate astea

Sa va fie de folos!

Reglarea climatului conjugal

Imagine

Pentru cei interesati, reiau mai jos regulile  cu ajutorul carora putem regla  climatul conjugal atunci cand se ajunge la o situatie conflictuala.

Dupa cum ati observat, in nici-un domeniu de activitate nu obtinem performanta daca lasam lucrurile sa  mearga la intamplare. Cine crede ca in cuplu problemele se rezolva de la sine, fara un minim de informatie, se inseala. De multe ori, acolo unde se crede ca exista armonie, exista si multa suferinta. Armonia poate insemna si o relatie cu un partener autoritar ce nu doreste sa fie contrazis si atunci partenera ii accepta orbeste toate deciziile de teama de-a nu provoca scandal si a nu strica linistea copiilor.  De fapt aceasta asa numita liniste poate determina o furtuna mai tarziu, cand lucrurile nu mai pot fi controlate.

Atata timp cat cei doi parteneri sunt diferiti, e normal sa existe divergenta de opinii, o relatie adevarata fiind aceea in care cei doi stiu sa-si gestioneze problemele si sa gaseasca impreuna strategii de rezolvare a acestora. 

Prin urmare, redau mai jos cateva reguli cu ajutorul carora puteti regla climatul conjugal, indemnandu-va sa gasiti impreuna si alte reguli care sa va ajute sa mentineti o relatie armonioasa, in care sa va simtiti securizati si care sa va aduca  satisfactii.

In aceste vremuri tulburi in care nu mai ai siguranta zilei de maine, familia poate deveni un izvor in care sa ne improspatam energiile consumate.

1). Cuplul este mai important decat fiecare din parteneri . Scop final:invingator/ invingator, nu invingator/ invins.

2). Trebuie sa stiti cand sa pastrati tacerea : ce vreau sa spun este de ajutor relatiei, sau partenerului? Daca nu, renuntati sa mai spuneti .

3). Atentie cand abordati un subiect . O problema care deranjeaza e bine sa fie discutata intr-un moment de calm si relaxare,nu cand sunteti furiosi.

4). Pot fi probleme carora pentru binele cuplului trebuie sa le declarati un armistitiu permanent (probleme care nu au legatura cu casnicia, sau daca au, nu ar fi benefice pentru cuplu- ex. o problema dureroasa din trecut).

5). Acordati-i celuilalt privilegiul indoielii sau prezumtia de nevinovatie .

6). Atentie la modul de interpretare. Interpretarea negativa sau deformata a mesajelor  stimuleaza sistemul nervos autonom(SNA) si ucide posibilitatea rezolvarii conflictelor .

7). Atentie la orgolii!

8). Interpretati corect mesajul partenerului . Pasi de urmat:

– abtineti-va sa raspundeti imediat cand vi se pare ca nu-i ceva in ordine;

–  faceti un pas innapoi in timp, ca sa realizati daca remarca partenerului va aminteste de ceva din trecut ;

– aruncati o privire lucida asupra faptelor, pentru a constientiza diferenta dintre ce se intampla in trecut si ce se intampla acum; verificati-va suspiciunea ;

– estompati detaliile(puteti spune ca acest comportament va aminteste ceva dureros din trecut si ar fi bine sa nu mai fie folosit).

  9). Daca doriti sa aveti o casnicie fericita, pastrati o proportie de 5/1 intre comunicarile pozitive si negative.

10). In caz de conflict,pastrati-va calmul in voce.

11).Revendicari  versus reprosuri (cereti-i partenerului in mod direct ce doriti,fara a-i reprosa alte lucruri). Acuzatiile stimuleaza SNA al sotului, creierul se blocheaza si nu poate auzi sau procesa mesajul.

12).Nu se abordeaza partenerul cand e obosit, iritat, asteptati pana s-au limpezit apele.

13). Cand nu aveti alte solutii, folositi umorul, pentru ca reactiile biochimice care insotesc umorul sunt incompatibile cu cele care insotesc mania.

14). Acceptarea diferentelor , recunoasterea dreptului celuilalt de a exista ca persoana separata. Fa pentru partener ce-i place lui, nu ce-ti place tie.

15).Sotii isi satisfac reciproc dorintele, isi respecta promisiunile.

 Sper sa va fie de folos!

Niculina ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu