Arhive pe categorii: povestiri terapeutice

Cainele si pisica

O tema de meditatie!

Odata, un om statea linistit la masa, ospatandu-se cu pofta din felurile pregatite.

La picioare, s-a asezat cainele sau.

Uitandu-se in ochii omului, cainele isi spunea:

„Da Doamne sa manance cu pofta stapanul meu si, dupa ce s-o satura, sa-mi dea si mie o bucatica!”

In acest timp, s-a apropiat si pisica. Privindu-l pe om cum mananca si gudurandu-se pe langa el, isi spunea in sinea ei:

„Da Doamne sa orbeasca stapanul meu, doar o clipa, sa-i pot fura mancarea!”

Cainele astepta sa primeasca tot ce omul s-ar fi indurat sa-i dea, cunoscand bunatatea stapanului sau. Pisica, insa, pandea orice moment sa poata fura, lacomia indemnand-o sa nu se multumeasca cu ceea ce ar fi primit.

Asa este si in viata. Unii dintre prietenii care ne inconjoara sunt asemenea cainelui, adica fideli si devotati, rabdatori si sinceri. Altii, insa, sunt asemenea pisicii: oricand cu un zambet pe buze, dar mereu cu rautate in suflet, asteptand doar prilejul sa fure si sa profite de pe urma ta.

Cand ai in preajma ta prieteni adevarati, bucura-te pentru ei si pentru prietenia voastra; cand vezi, insa, ca de tine se apropie si cei asemenea pisicii, nu-i goni si nu te purta cu ei asa cum ar merita, ci roaga-te pentru ei si incearca, prin bunatatea ta, sa ii faci si pe ei mai buni.

„Suferiti de pe urma unui om rau ? Iertati-l, ca sa nu fie astfel doi oameni rai!”

sursa:www.crestinotodox.ro

Tatal

Pentru ca e week-end,va ofer aceasta povestioara preluata de pe site-ul crestin-ortodox, cu rugamintea sa meditati asupra ei:

In timp ce mancau, un taran i-a intrebat pe cei trei fii ai sai:

– Stiti voi, baieti, de unde vine malaiul din care este facuta aceasta mamaliga ?
– Da, sigur ca da! – a raspuns cel mai mic. Din sacul din camara.
Razand de el, cel mijlociu ii spuse:
– Nu-i adevarat! Malaiul e macinat din porumbul cules de pe camp; porumbul a crescut din pamantul udat de apa ploilor. Deci, pamantul si ploaia l-au facut.
– Nu stiti nimic! – zise si cel mai mare dintre baieti. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevarat ca a crescut din pamant si ca ploaia l-a udat, dar, daca Dumnezeu nu ar fi dat vreme buna si ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi facut, iar noi n-am fi mancat acum mamaliga. Iata cine L-a facut: Dumnezeu!
Oare avea dreptate vreunul dintre copii ? Nu, nici unul!
Tatal lor a arat si a semanat pamantul, a cules porumbul, l-a macinat la moara si a adus malaiul acasa. Tatal lor a muncit un an intreg pentru ca fiii lui sa aiba ce manca. A muncit, dar s-a si rugat. Sase zile pe saptamana a fost pe camp, dar a saptea a fost la biserica sa se roage pentru sanatate si spor in casa. S-a rugat mereu ca Domnul sa aiba grija si de familia lui, iar Dumnezeu, vazand harnicia omului, i-a ascultat ruga si l-a blagoslovit cu o recolta bogata si, pe drept cuvant, meritata. Pacat ca fiii lui nu vedeau efortul pe care parintele lor il facea pentru ei …
Cu banii castigati atat de greu, parintii ar putea sa cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunta la tot ce isi doresc, pentru ca fiii si fiicele lor sa aiba de toate.
Daca toti copiii ar avea grija de lucrurile lor, atunci parintii ar fi multumiti. Dar, daca toti copiii ar avea grija, in primul rand, de bunul cel mai de pret pe care l-au primit de la parinti, adica de viata lor, pe care s-o traiasca frumos si fara pacat – atunci toti parintii ar fi, cu siguranta, fericiti.

„Cinsteste pe tatal si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si ani multi sa traiesti pe pamant!”

Sper ca v-am mai dat o tema de meditatie!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, Familie-Cuplu

Nimic nu e ceea ce pare

Fiindca e week-end, va ofer aceasta povestioara alegorica, preluata de pe „Unelte pentru schimbare”, cu rugamintea sa reflectati asupra ei:

Doi îngeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea în casa unei familii înstarite.

Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe îngeri sa înnopteze în camera de oaspeti. În schimb, le-a oferit o camaruta în subsol.

În timp ce îsi faceau paturile, îngerul cel batrân a vazut o gaura în perete si a reparato imediat.

Când îngerul cel tânar l-a întrebat de ce, celalalt înger i-a raspuns: ” Lucrurile nu sunt

întotdeauna ceea ce par a fi „.

În noaptea urmatoare îngerii au ajuns sa se odihneasca în casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia împreuna cu sotia lui.

Dupa ce au împartit cu ei putina mâncare ce o aveau, i-au lasat pe îngeri sa doarma în patul lor, unde se puteau odihni în voie.

Când s-au trezit a doua zi, îngerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plângând. Singura lor vaca al carei lapte era unicul lor venit, murise pe câmp.

Îngerul cel tânar s-a înfuriat si l-a intrebat pe cel batrân, cum se poate întampla un asemenea lucru?

” Primul om avea tot… si totusi l-ai ajutat „, a spus el.

” A doua familie avea atât de putin, dar era în stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara „.

” Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi „, i-a raspuns îngerul cel batrân.

„Când am stat în subsol am observat ca în gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapânul era orbit de lacomie si era incapabil sa-si împarta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca. Noaptea trecuta când am dormit în patul familiei de tarani, îngerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat în schimb vaca. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Uneori chiar asa se intampla când lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui.”

Morala

Daca reusesti sa pastrezi o atitudine pozitiva, sa nu iei orice lucru la modul personal, vei vedea ca absolul orice situatie poate sa te ajute în cresterea ta. Înca din leagan am fost învatati ca orice lucru are o dubla polaritate. Ca el este ori bun, ori rau.

Lucrurile sunt mai complexe decât atât. Important este sa te adaptezi, sa crezi cu tarie ca orice întâmplare este în avantajul tau.

(Autor necunoscut)

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Fluturele

Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.

Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.

După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.

Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon.

Asemeni fluturelui, şi noi trebuie de multe ori să ne zbatem în viaţă pentru a ne câştiga libertatea şi a ne putea lua zborul. Oricât de greu pare a fi uneori, nu te lăsa copleşit(ă), focalizeză-te pe ceva pozitiv, găseşte-ţi un motiv pentru care să te lupţi în continuare şi să nu te dai bătut(ă).

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca , psiholog-consilier familie-cuplu

Cei trei Mosnegi

 Pentru ca este Duminică seara, va ofer ca de obicei, o temă de reflecţie.

Sper să vă fie de folos!

O femeie iese din casã si vede 3 mosnegi cu barbã alba stând în fata casei.

Nu-i cunostea dar, vazându-i supãrati, îi invita în casã sã manânce ceva.

„Sotul tãu este acasã?” – întreabã ei.

„Nu, este iesit.”

„Atunci nu putem intra” – replicã ei.

Seara, când sotul se întoarce acasã, ea îi povesteste despre cei trei mosnegi.

„Du-te, spune-le cã am venit si pofteste-i înãuntru.”

Femeia se duce si îi invitã.

‘Nu putem intra toti în casã’, replicã ei.

‘Cum asa?’ întreabã ea.

Unul dintre mosnegi îi explicã. ‘Eu sunt BUNÃSTARE, el este SUCCES iar celãlalt

este IUBIRE.

Acum du-te si întreabã-l pe sotul tãu care dintre noi sã vina în casã.’

Femeia intrã în casã si îi spune sotului, care se bucurã. ‘Ce bine!! In acest caz invitã-l

pe BUNÃSTARE sã ne umple casa cu bunãstare!’

Sotia nu a fost de acord. „De ce sã nu-l invitãm pe SUCCES?”

Nora îi asculta dintr-un colt al casei. ‘N-ar fi mai bine sã-l invitãm pe IUBIRE? Casa

noastrã ar fi atunci plinã de iubire!’ – a sugerat nora.

‘Hai sã ne ghidãm dupã sfatul norei’ îi zice sotul sotiei. ‘Du-te afarã si invitã-l pe

IUBIRE sã ne fie oaspete.’

Femeia iese afarã si întreabã: „Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invitãm sã ne fie

oaspete.”

IUBIRE porneste înspre casã. Odatã cu el se pornesc în urma lui si ceilalti doi.

Surprinsã femeia întreabã:

„L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniti si voi cu el?”

Cei trei mosnegi replicarã: ‘Dacã l-ai fi invitat pe BUNÃSTARE sau pe SUCCES,

ceilalti ar fi rãmas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el

mergem si noi.

Unde este IUBIRE este si BUNÃSTARE si SUCCES!!!!!!’

Sursa: „Unelte pentru schimbare”

(autor necunoscut)

Povestea vasului crapat

Pentru ca e week-end, va mai ofer o povestioara alegorica, cu rugamintea sa reflectati asupra ei:

O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.
La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si  jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!
Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor: „Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!”
Bãtrâna a zâmbit: „Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?” Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspãteazã casa.”

Morala:
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult!
Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea.

Deci nu uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire.

Sa va fie de folos!

Sursa:
Unelte pentru schimbare

Nu mai aştepta să se schimbe lumea!

Pentru ca e Duminica seara, o povestire cu talc pentru voi, ca sa puteti incepe saptamana urmatoare in forta:

În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.

Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.

Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.

Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.

Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.


Morala:

Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine.

Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire.

Sa va fie de folos!

Sursa: „Unelte pentru schimbare”

Rasplata

 Astazi  ofer parintilor o tema de meditatie, in speranta ca  le va ajuta in cresterea si educatia  copiilor:

Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

– Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.
– Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?
N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.
Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:
– Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.
N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:
– Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?
– Nu! – a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!
A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate … Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.
– Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?
– Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?
Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.
De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai’nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Sursa: site-ul crestin-ortodox

Broasca testoasa care avea doi prieteni buni, doi batlani

O tema de meditatie pentru voi:

Intr-una dintre cele mai simpatice povesti este vorba despre o batrana broasca testoasa care avea doi prieteni buni, doi batlani. Ei au trait in armonie pana cand a venit o seceta cumplita care a secat balta langa care locuiau, obligandu-i sa caute solutii ca sa se salveze. Pentru batlani era simplu: isi luau zborul si nu se opreau pana nu gaseau un loc bun, dar cu broasca ce sa faca? S-au hotarat sa gaseasca o tija solida pe care sa o tina fiecare de cate un capat, iar broasca sa se prinda cu gura de mijloc. Si asa…

“O ora mai tarziu, cei trei prieteni si-au luat zborul. Desprinderea de pamant a fost putin cam dificila. Cei doi batlani nu erau obisnuiti cu aceasta greutate, dar, curand, au adoptat un ritm regulat, desfacandu-si la unison aripile puternice. Zburau astfel peste pamantul pustiit: campuri de bumbac devastate, orezarii abandonate si, ici si colo, corpuri de animale moarte. Pe la amiaza, pe masura ce inaintau spre nord, peisajul devenea mai verde, mai vesel. Pe la mijlocul dupa-amiezii, taranii care lucrau la camp au zarit acele zburatoare ciudate.

– Vedeti ce inteligenta este testoasa! au exclamat ei. E transportata de doi batlani! Pi-Huan s-a ferit sa raspunda, dar, in timp ce strangea batul in gura, savura complimentele. Acum treceau pe deasupra unui oras, cu temple, gradini, pagode cu acoperisuri aurite, iar vorbele de lauda, rostite la adresa ei, o imbatau pe doamna Pi-Huan ca o mireasma puternica de tamaie.

– Sa fie oare regina testoaselor? Ati remarcat cam ce bidivii are? Ce mod inteligent de a calatori! Cei doi batlani si-au continuat zborul, dar oboseala incepea sa le ingreuneze aripile. Erau nerabdatori sa gaseasca un rau, un lac linistit, unde sa coboare. Cand treceau pe deasupra unei pajisti, cativa ciobanasi au aratat spre ei cu degetul. Doamna Pi-Huan, care nu se mai satura de complimente, a tras cu urechea.
– Uitati-va la batlanii aceia doi, a spus un baiat. O poarta pe testoasa aceea; probabil ca sa o manance la masa de seara. Cat sunt de inteligenti!

– Ciobani prostanaci! Nu intelegeti nimic! a vrut sa strige Pi-Huan. Dar, cum a deschis gura, a scapat batul, s-a prabusit la pamant si carapacea s-a spart. Cei doi batlani au coborat in zbor planat si au smuls o pana cenusie si una alba din aripi in semn de doliu. S-au rotit o clipa deasupra sarmanei lor prietene, apoi au disparut in departare.
Inteleptul, spune maestrul zen, primeste la fel laudele si dispretul. Nimeni nu ne poate agresa moral fara consimtamantul nostru, noi suntem cei care deschidem ecluzele supararii. Nici o injurie nu ar fi trebuit sa o faca pe broasca-testoasa sa dea drumul batului. Insulta, dispretul, anatema reprezinta opinia celui care o profereaza, e problema lui, nu a noastra. Este posibil, la urma urmelor, ca blamul sa fie indreptatit, il acceptam ca atare. Cine e perfect? Si se mai poate ca sa fie gresit, partinitor, nedrept; il lasam in gura celui care l-a pronuntat. Pacea noastra sufleteasca, destinul nostru se afla in mainile noastre. “Intre dintii nostri”, bombane fantoma testoasei!”

Sper sa va fie de folos!

Focalizarea noastra este…

Imagine

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:

– Am auzit un greiere.
– N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul lui.
– Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
– Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.

– E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
– Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
– Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine. a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.

A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.

– Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Care e lucrul cel mai important pentru voi?