Gandurile negative nu sunt  percepute in mod constient, de aceea mintea omeneasca nu le poate distinge separat. Identificarea lor se face greu si de catre adulti, de aceea trebuie sa acordam o atentie deosebita  in cazul copiilor, unde problema se  complica si mai mult, pentru ca ei nu au dezvoltate abilitatile necesare, datorita imaturitatii cognitive.

Un parinte care-si cunoaste bine copilul, il asculta, il intelege si-l sprijina in dobandirea aptitudinilor necesare fiecarei varste, sesizeaza orice schimbare pe fata si in comportamentul copilului si-l  poate ajuta sa interpreteze obiectiv fiecare situatie. In caz contrar, dintr-o interpretare subiectiva a realitatii de catre copil, acesta poate ajunge usor la concluzii eronate de forma “nu mi-a reusit lucrul asta, nu sunt bun de nimic”, “nu o sa reusesc asta niciodata”, “nimeni nu ma place”,etc. Astfel de concluzii pot umbri fericirea copilariei, de aceea un copil are nevoie sa fie ajutat sa iasa dintr-un cerc vicios care-l face sa nu se poata bucura de realizarile lui si de compania celorlalti. Un copil convins ca nu e placut de cei din jur, are impresia ca va fi respins, devine retras si se indeparteaza de copii inainte ca acestia sa-l respinga. O remarca de tipul ,,mereu strici tot ce faci” il face sa fie convins ca nu-i reuseste nimic si-atunci nu mai are incredere in propriile forte, asteapta tot timpul sa  i se arate ce sa faca, devine dependent de ceilalti.

Studiile au dovedit ca incepand cu varsta de 5 ani, unui copil i se poate explica faptul ca exista o voce in mintea noastra care ne impiedica sa ne simtim bine, ne franeaza actiunile si ne indeamna sa fim tristi si nefericiti. Un parinte il poate ajuta sa gaseasca dovezi rationale pentru fiecare situatie in care vede ca un copil se blocheaza, investigand ce crede copilul despre situatia respectiva, ce a gandit in momentul respectiv, facandu-l sa inteleaga ca acel gand a deformat adevarul, ca e un mincinos care nu joaca cinstit si vrea sa-l puna la incercare cat e de puternic. Copilul poate fi pus sa exprime prin desen, prin modelaj gandul respectiv si pe marginea acestuia sa descifreze mai usor ce i s-a spus si de ce simtea trist si inutil.

Astfel, cu timpul, daca parintele persevereaza in a-l ajuta, copilul devine suficient de puternic pentru a reusi sa-si invinga gandurile negative, incepe sa comunice mai bine si ori de cate ori intampina o dificultate va  reusi sa identifice impreuna cu parintele gandurile distructive.

La varste mici copiii copereaza mai bine daca parintele imbraca explicatiile cu o haina de poveste.

Stephen Briers in “Ghid practic pentru parinti”recomanda tehnici simple precum :

–         gandul negativ poate fi inchis intr-o cutie de chibrituri ca sa nu mai poata iesi;

–         gandul negativ poate fi aspirat cu un aspirator ca sa nu-l mai poata influienta pe copil in actiunile sale.

Fiecare parinte poate gasi tot felul de strategii, pentru ca stie mai bine ca oricine la ce reactioneaza copilul mai usor, ce-l poate ajuta sa se simta stapan pe situatie, sa-i dezvolte abilitatea de a-si putea controla gandurile si emotiile.

Identificarea gandurilor negative este o perioada importanta, deoarece permite identificarea emotiilor generate de acestea. In loc sa se pedepseasca un compartament urat al copilului, parintele ar trebui sa inteleaga motivul ce determina acel comportament si sa-l poata ajuta pe copil sa descifreze gandurile negative din spatele motivului. O reevaluare a situatiei ajuta mai mult decat orice pedeapsa.

De multe ori, in spatele motivului pot exista chiar mai multe ganduri negative(“nu merg in vizita la prienii de familie pentru ca baiatul lor e mai bun decat mine si el construieste si deseneaza mai frumos decat mine si-atunci parintii mei o sa ma iubeasca mai putin ca nu sunt ca el; nu merg pentru ca baiatul nu ma suporta si precis nu o sa vrea sa se joace cu mine”, “nu merg ca baiatul va rade de mine ca m-au tuns ca pe un bebelus”, etc). In aceasta situatie parintele trebuie sa manifeste multa intelegere si rabdare si sa-l ajute sa descifreze fiecare gand in parte.

E foarte important sa intelegem perceptia copilului fata de fiecare situatie in parte si ce credinte distorsionate are fata de situatia data. Dar pentru a reusi e nevoie ca parintele sa aiba o relatie interactiva cu copilul sau, sa nu actioneze doar atunci cand observa un comportament gresit si sa-l pedepseasca ci sa-i anticipeze reactiile si trebuintele si sa incerce sa satisfaca nevoile elementare ale copilului.

Educatia eficienta se bazeaza pe satisfacerea nevoilor emotionale si de iubire ale copilului, pe asigurarea unei pregatiri pline de iubire, dar si disciplina, a unei protectii fizice si emotionale, precum si pe invatarea acestuia cum sa-si explice si controleze mania. Obiectivul final avut in vedere sa fie pregatirea copilului pentru o existenta responsabila, fericita si plina de reusite.

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist,  familie-cuplu

Bibliografie:

Ross Campbell-Educatia prin iubire,Curtea Veche,2001

Stephen Briers –Ghid practic pentru parinti,Polirom,2009