Arhivele lunare: mai 2013

Consiliere (terapie) in cabinet sau consiliere (terapie) on-line ?

consiliere familiala si de cuplu, educatie parentala, psihologie clinica

Consilierea si terapia in cabinet- diferente fata de cea on-line

-in cabinet se poate face o evaluare psihologica folosind si alte mijloace decat interviul;
– relatia terapeutica care se creaza intre psiholog si client in cabinet poate ajuta la explorarea si clarificarea problemelor mai rapid, la contracararea gandirii negative a interlocutorului, concomitent cu gasirea celor mai bune modalitati de pozitivare a acesteia. Personalitatea consilierului este principalul factor care influenteaza calitatea consilierii;
– se pot analiza pe moment raspunsurile emotionale, cognitive si comportamentale ale clientului la problema identificata;
– rezultatele consilierii psihologice in cabinet sunt vizibile inca de la inceput, dar este necesar un numar de sedinte ca progresele sa se mentina si sa se construiasca comportamentele dezirabile; rezultatele consilierii on-line se vad mai greu, necesita o perioada mai lunga de timp, vizibilitatea progreselor depinzand de motivatia de schimbare a persoanei.
– in cabinet clientul este ajutat sa-si clarifice sentimentele si emotiile asociate unei situatii concrete; prin reformularea sentimentelor, poate trai cu o mai mare fidelitate continutul unui mesaj exprimat verbal sau nonverbal;
– consilierul simte cu o mai mare intensitate sentimentele clientului si are posibilitatea de a-i comunica acest lucru;
– consilierul are posibilitatea sa distinga mai rapid perceptiile distorsionate ale clientului, paternurile disfunctionale, convingerile si credintele irationale;
-in cabinet, psihologul poate folosi mai multe tehnici de interventie, care poate scurta numarul de sedinte , aducand o rezolvare mai rapida.(ex.joc de rol);
– in interviurile clasice se pot sesiza mai usor anumite reactii ale clientului urmarind mimica si gestica acestuia.
Specializarea mea fiind consiliere sistemica familiala si de cuplu, prefer sedintele in cabinet (cel putin in prima parte), pentru ca am constatat ca rezolvarea este mai sigura daca aduc in cabinet pentru inceput ambii parteneri, sau acolo unde sunt copii, intreaga familie, pentru ca am nevoie sa ascult toate persoanele implicate pentru a sti punctul de vedere al fiecaruia, sa cunoasc modul de implicare al fiecarui membru, sa pot observa interactiunea dintre ei, modul cum comunica, cum stiu sa se asculte, cine ataca, cine se apara, cine-i in centru si cine-i la periferie. Numai impreuna pot sa-si descopere si sa-si descatuseze potentialul uman nefolosit, sa observe ce-i tine blocati, ce-i impiedica sa se adapteze presiunilor de dezvoltare si schimbare. Se poate evalua coeziunea si flexibilitatea familiei, se constientizeaza cine are puterea de decizie, parametrii de functionare ai sistemului familial si subsistemelor, se pot analiza granitele, triunghiurile,coalitiile existente in sanul familiei.A lucra numai cu un membru al familiei care e deranjat de o problema, poti sa ai un esec pentru ca atata vreme cat disfunctiile familiei persista, persoana revine in familie si o ia de la capat. Chiar daca anumite sedinte se tin individual, periodic sau cel putin spre sfarsitul terapiei revine intreaga familie, pentru a se observa schimbarile.

Consilierea si terapia on-line are unele avantaje, precum:

– clientul isi poate pastra anonimatul, si nu se mai teme ca poate fi etichetat, judecat sau neinteles;
– clientul poate beneficia de servicii din orice loc isi doreste, singura conditie sa aiba acces la internet sau la un telefon;
– poate sa-si aleaga momentul cand sa participe fara sa-si afecteze celelalte preocupari;
– este benefica pentru persoanele care se pot exprima mai bine in scris,decat prin verbalizare fata de un specialist;
– se poate concentra in liniste asupra intrebarilor, care daca au fost adresate de un psiholog sau terapeut competent, odata cu concentrarea asupra raspunsului poate sa-si genereze si autovindecarea. Spun competent pentru ca intrebarile trebuiesc alese in asa fel incat sa actioneze pe mai multe paliere: intrebari orientate spre viitor, de schimbare neasteptata a contextului, sugestiv incastrate (cand se observa ca subiectul are nevoie sa fie impins mai direct sa-si constientizeze problemele), comparativ-normative (care-i ajuta sa ajunga la paternuri mai apropiate de normele sociale), clarificatoare distincte (in care sa-si clarifice anumite anumite pozitii, situatii, probleme), intrebari care introduc anumite ipoteze euristice,etc.
– poate pastra discutiile cu psihologul si reveni asupra lor, ori de cate ori are neclaritati

Se pot combina cele doua?

Eu de obicei primele sedinte le fac in cabinet, iar atunci cand lucrurile incep sa mearga bine, continuam prin telefon, e-mail, mesenger o perioada pana problema nu mai necesita interventie. In acest fel ii ajut sa-si gestioneze singuri problemele, sa depuna eforturi in rezolvarea lor si-i sprijin numai la nevoie.
Prin urmare, se pot combina. In consilierea si terapia individuala s-ar putea face evaluarea in cabinet si s-ar putea continua cu sedinte on-line, sau primele sedinte in cabinet pana incep sa se obtina shimbari, sau intercalat, asta depinde de solicitarea clientului.

Simptomele unui atac de panica

psihologie clinica, , ,

Atacurile de panică survin atât în contextul unei tulburări anxioase, dar și al unor tulburări afective, al unor tulburări în legătură cu o substanță, precum și al unor condiții medicale generale(ex.cardiace, respiratorii, vestibulare, gastrointestinale).

În cazul unui atac de panică, persoana respectivă parcurge o perioadă distinctă de frică intensă sau discomfort, în care patru (sau mai multe) din următoarele simptome apar brusc și ating o intensitate maximă în decurs de 10 minute:
– palpitații, bătai puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
– transpirații;
– tremor sau trepidație;
– senzații de scurtare a respirației sau de strangulare;
– senzație de sufocare;
– durere sau disconfort precordial;
– greață sau detresă abdominală;
– senzație de amețeală, dezechilibru, vertij sau leșin;
– derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detașare de sine însusi);
– frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
– frica de moarte;
– parestezii(senzații de amorțeală sau de furnicături);
– frisoane sau valuri de căldură.

Fobia sociala

psihologie clinica, ,

Fobia sociala are ca element esential o frica persistenta si marcata de diverse situatii sociale sau de performanta, in care poate surveni o punere in dificultate a persoanei respective.

Aceasta frica este irationala si face ca persoana respectiva sa evite situatiile in care activitatea sa ar fi urmarita de altii, de teama de a nu reactiona intr-un mod umilitor sau jenant.
Cea mai frecventa teama este de a vorbi in public, chiar si in fata unui grup restrans.
Apare atat la barbati cat si la femei, in general dupa pubertate si atinge punctul culminant dupa 30 de ani.
Expunerea la o situatie sociala temuta poate provoca anxietate, care ia forma unui atac de panica limitat situational sau predispus situational. Copiii au accese coleroase, se manifesta prin stupefactie sau retragere din situatiile sociale cu persoane nefamiliare.
Persoanele mature recunosc faptul ca frica lor este nejustificata, dar simt ca nu-i pot face fata.
Situatiile sociale sau de performanta ce provoaca teama, chiar daca nu sunt evitate sunt indurate cu o anxietate sau detresa intensa.
Diagnosticul de fobie sociala este concludent, numai daca subiectul evita, anticipeaza anxios sau ii este teama de situatii sociale ce interfereaza semnificativ cu rutina sa cotidiana , cu functionarea profesionala sau viata sociala, sau daca persoana este profund marcata de faptul ca sufera de aceasta tulburare. Daca subiectul are sub 18 ani, se urmareste daca durata acestor manifestari este de cel putin 6 luni.
Daca frica sau evitarea se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante sau conditii medicale generale, precum si unei alte tulburari mentale, atunci nu se pune diagnostic de fobie sociala, ci diagnosticul apartine altei tulburari.

Ce trebuie sa stim despre agorafobie

psihologie clinica

Agorafobia survine in contextul panicii cu agorafobie, dar poate exista si fara a avea un istoric de panica. 

Persoana cu agorafobie se teme de locuri sau spatii deschise, largi (cum ar fi pietele, stadioanele, bulevardele, bisericile, teatrele, etc), avand convingerea ca scaparea din acestea poate fi dificila sau in cazul unui atac de panica ori a unor simptome asemanatoare nu poate primi ajutor. Din aceasta cauza, incepe sa evite sa fie singura in afara casei, sa se gaseasca intr-o multime, sa stea la rand, sa se afle pe un pod, sa calatoreasca cu trenul, autobuzul, automobilul. 
Daca evitarea se refera doar la una sau numai la cateva situatii specifice, atunci avem de-a face cu o fobie specifica, nu cu agorafobie. In cazul in care se evita doar situatii sociale, putem vorbi de o fobie sociala. Multi dintre pacientii cu agorafobie pot avea si alte fobii, diagnosticul corect fiind pus de psiholog. 
In cazul agorafobiei situatiile nu numai ca sunt evitate, dar atunci cand persoana este expusa unor astfel de situatii le indura cu mare dificultate, este disperata ca se intampla o nenorocire, se teme de un atac de panica, simte nevoia unui insotitor pentru a se putea confrunta cu situatia temuta, poate dezvolta depresie, stari de oboseala, tensiune, alcoolism, obsesii. 
De obicei, agorafobia apare intre 18-35 de ani si este mai frecventa la femei decat la barbati(2/3 din bolnavii cu agorafobie sunt femei). 
Aproximativ 5% din adulti prezinta agorafobie, debutul fiind uneori brusc, alteori progresiv. De cele mai multe ori nu exista o cauza evidenta. 
Studiile au aratat ca agorafobia are tendinta sa apara la mai multi membri ai aceleiasi familii, dar nu este foarte clar daca este implicat un factor genetic sau sunt factori de alta natura. 
Fara tratament, agorafobia poate dura mai multi ani si se agravaza in timp, pentru ca deterioreaza capacitatea indivizilor de a-si indeplini responsabilitatile domestice si a se deplasa la serviciu sau in punctele unde au nevoie. 
Agorafobia necesita atat tratament medicamentos cat si terapie

Anxietatea de separare

educatie parentala
Anxietatea de separare debuteaza in general in perioada prescolara (dar poate surveni si mai tarziu, pana la varsta de 18 ani) si apare dupa unele evenimente stresante, cum ar fi: divortul parintilor, moartea unei rude sau a unui animal favorit, schimbarea locuintei, scolii, mutarea intr-un alt cartier, intr-o alta localitate, etc.Se deosebeste de anxietatea generalizata prin faptul ca intereseaza in mod predominant separarea de casa si de persoanele de care copilul este atasat.
Copiii cu anxietate de separare, pot prezenta ori de cate ori sunt separati de casa si de persoanele de care sunt atasate, manifestari ca:izolare sociala, apatie, tristete, dificultati de concentrare in joc si alte activitati, frica de animale, de intuneric, de monstri, de hoti, de rapitori de copii, percep diferite situatii ca fiind periculoase pentru ei si familie. Au dificultati in a merge la culcare si insista sa stea cineva langa ei pana adorm. In timpul somnului unii traiesc adevarate cosmaruri al caror continut exprima fricile acestora. De multe ori relateaza experiente perceptive neobisnuite: creaturi oribile, ochi care-i privesc,etc. Acestea se bazeaza pe perceperea eronata a unui stimul real, apar numai in timpul noptii si dispar in prezenta unei persoane de care copilul este atasat.
Sunt situatii cand la acesti copii apar preocupari in legatura cu teama de moarte, pot refuza sa mearga la gradinita sau la scoala,sunt preocupati de faptul ca in lipsa lor persoanelor importante pentru ei li s-ar intampla ceva rau, nu se simt iubiti si se pot plange de acest lucru. Cand sunt extrem de tulburati de teama separarii, incep sa se agite si chiar sa loveasca pe cei ce forteaza separarea.
Unui copil i se pune diagnosticul de anxietate de separare daca perturbarea dispozitiei dureaza cel putin 4 saptamani si prezinta simptomele descrise mai sus.
Desi anxietatea de separare devine manifesta in perioada medie a copilariei, ea se reflecta si mai tarziu limitand independenta persoanei si facand-o sa refuze plecarea de acasa.
La adulti se manifesta prin disconfortul suferit cand sunt separati de copii, de sot, sotie, cand apare necesitatea schimbarii locului de munca, locuintei, etc.
Se stie ca anxietatea nu este cauzata de evenimentul in sine, ci de perceptia asupra acestuia. Atunci cand copiii devin anxiosi ei apreciaza ca nu au abilitati de a face fata unor lucruri rele, uneori mai si catastrofeaza, presupunand ca anumite frici ale lor devin realitate. Suprageneralizarile si exagerarile le cresc anxietatea, iar in cazurile in care parintii la randul lor sunt anxiosi intaresc fara sa vrea anxietatea copiilor.
Este important ca parintii sa inteleaga faptul ca celor mici le lipsesc abilitatile cognitive de a pune situatia in context si sa incerce sa le reduca anxietatea explicandu-le pe intelesul lor diferenta dintre probabilitatea ca ceva rau sa se intample si posibilitatea de a se intampla acest rau. Cu ajutorul unor povestiri, unor desene, unor imagini, copilul poate fi ajutat sa exprime ce simte si cum poate face fata diverselor situatii. Va fi incurajat sa-si exprime gandurile fata de o situatie si sa incerce in functie de varsta pe care o are s-o regandeasca si sa si-o explice in asa fel incat sa nu-i mai faca rau.
Este important pentru copil sa se simta apreciat, sa i se alimenteze si incurajeze independenta, sa i se dea o importanta autentica la ceea ce spune si sa fie ascultat cu adevarat. Ideal ar fi ca parintele sa aiba mai mult timp pe care sa-l petreaca cu copilul pentru a-i explica cauzele lucrurilor si sa-l faca sa inteleaga cat de important e pentru parintele sau care nu-l va abandona niciodata si care va fi alaturi de el la nevoie.
Parintele este acela care poate modela credintele esentiale ale copilului, asigurandu-i acestuia cat mai multe feedbackuri pozitive si oportunitati pentru a se pune in valoare. Este important ca parintele sa comunice mai mult cu copilul, sa-i explice unde merge, de ce merge, cand se va intoarce, ca e in siguranta cu persoana care-l va inlocui ,etc.
Mesajele repetate transmise copiilor le vor ramane intiparite in memorie si la un moment dat vor da rezultate.
Nu degeaba se zice ca educatia e grea si cu rezultate indepartate!

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu
 Imagine

Clasificarea tulburarilor depresive conform Manualului de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale .

psihologie clinica

Tulburarile depresive

1)Tulburarea Depresivă Majoră (Tulburarea Depresivă Majoră Episod Unic ; Tulburarea Depresivă Majoră Recurentă)
2) Tulburarea distimică ;
3)Tulburarea Depresivă Fără Altă Specificaţie

1. Tulburarea Depresivă Majoră

Tulburarea Depresivă Majoră are ca element esenţial o evoluţie clinică caracterizată printr-unul sau mai multe episoade depresive majore. Este de 1,5-3 ori mai frecventă printre rudele biologice ale persoanelor cu această tulburare decât în populaţia generală. Poate începe la orice vârstă cu o etate medie la debut situată la jumătatea anilor 20.
Evoluţia tulburării depresive majore recurente e variabilă. La anumiţi indivizi au fost evidenţiate episoade izolate, separate prin mulţi ani fără nici un fel de simptome depresive, la alţii racemi de episoade, sau episoade din ce în ce mai frecvente, pe măsură ce înaintează în vârstă. Perioadele de remisiune durează în general mai mult la începutul evoluţiei tulburării, numărul de episoade anterioare prezicând probabilitatea apariţiei unui episod depresiv major(60% dintre indivizii cu tulburare depresivă majoră care au avut un episod unic, se pot aştepta să aibă al doilea episod, cei care au avut două episoade au o şansă de 70% de a avea un al treilea episod, iar cei care au avut trei episoade, probabilitatea de a avea un al patrulea episod este de 90%).
Persoanele cu tulburarea depresivă majoră necesită o atenţie deosebită întrucât aceasta este asociată cu o mortalitate ridicată (până la 15% dintre indivizii care fac această tulburare mor prin suicid), în special la indivizii de peste 55 de ani la care la care s-a constatat o creştere de 4 ori a ratei mortalităţii.
Tulburarea depresivă majoră poate fi precedată de tulburarea distimică, estimându-se că în fiecare an,10% dintre indivizii cu tulburare distimică vor ajunge să aibă un prim episod depresiv major în mod frecvent. Concomitent cu tulburarea depresivă majoră survin şi alte tulburări mentale (ex.tulburările în legătură cu o substanţă, panica, tulburarea obsesivo-compulsivă, anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, tulburarea de personalitate bordeline).

1.1 Tulburarea Depresivă Majoră, Episod Unic,care are drept criterii de diagnostic:
A. Prezenţa unui singur episod depresiv major,care poate fi recunoscut
B. Episodul depresiv major nu este explicat mai bine de tulburarea schizoafectivă şi nu este suprapus peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă ori tulburarea psihotică făra altă specificaţie.
C. Nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt, ori un episod hipomaniacal. Această excludere nu se aplică, dacă toate episoadele similare episoadelor maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanţă sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei conditii medicale generale.

1.2 Tulburarea Depresiva Majora Recurentă pentru care criteriile de diagnostic sunt:
A. Prezenta a doua sau mai multe episoade depresive majore, intre care trebuie sa existe un interval de cel puţin doua luni consecutive in care nu sunt satisfacute criteriile pentru un episod depresiv major.
B. Episoadele depresive nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizoafectiva si nu sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniforma, tulburarea deliranta sau tulburarea psihotica fara altă specificatie.
C. Nu a existat niciodata un episod maniacal, un episod mixt, ori un episod hipomaniacal. Această excludere nu se aplică, dacă toate episoadele similare episoadelor maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanţă sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei conditii medicale generale.

2.Tulburarea distimică are ca element esenţial dispoziţia depresivă cronică, survenind în cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, timp de cel puţin doi ani. Poate fi tulburare distimică cu debut precoce, daca debutul survine înainte de 21 de ani şi cu debut tardiv dacă debutul are loc la 21 de ani sau mai târziu.
Tulburarea distimică are elemente asociate similare cu cele ale episodului depresiv major. Potrivit studiilor, simptomele cele mai des întâlnite în această tulburare sunt sentimentele de insuficienţă, pierderea generalizată a interesului sau plăcerii, retragerea socială, sentimente de culpă, iritabilitate, activitate scăzută, productivitate redusă. Mai puţin frecvente sunt simptomele vegetative(modificarea somnului, apetitului, greutăţii şi simptome psihomotorii). Tulburarea distimică poate fi asociată cu tulburările de personalitate bordeline, histrionică, narcisistică, evitantă şi dependentă, dar elementele acestor tulburări sunt dificil de depistat datorită faptului că simptomele afective cronice duc la apariţia unor probleme interpersonale sau pot fi asociate cu perceperea de sine distorsionată în cazul persoanelor respective.
Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea Distimică sunt:
A.Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, după cum reiese fie din relatarea subiectului, fie din observaţiile făcute de alţii, timp de cel puţin doi ani. În cazul copiilor şi adolescenţilor dispoziţia poate fi iritabilă, pe o perioadă de cel puţin un an.
B. Prezenţa în timp ce este depresiv a două (sau mai multe) dintre următoarele:
1) apetit redus sau mâncat excesiv;
2) insomnie sau hipersomnie;
3) energie scăzută sau fatigabilitate;
4) stimă de sine scăzută;
5) capacitate de concentrare redusă sau dificultate în a lua decizii;
6) sentimente de disperare.
C. În cursul perioadei de doi ani(1 an pentru copii sau adolescenţi) persoana nu a fost niciodată fără simptomele de la criteriile A şi B timp de mai mult de două luni, odată.
D. Nici un episod depresiv major nu a fost prezent în cursul primilor doi ani ai perturbării(1 an pentru copii şi adolescenţi) adică, perturbarea nu este explicată mai bine de tulburarea depresivă majoră cronică sau de tulburarea depresivă majoră, în remisiune parţială(dacă a existat un episod depresiv major anterior se pune condiţia ca acesta să fi fost urmat de remisiune completă înaintea tulburării distimice, după primii doi ani de tulburare distimică, pot exista episoade suprapuse de tulburare depresivă majoră, iar în această situaţie se pun ambele diagnostice, dacă se îndeplinesc criteriile pentru un episod depresiv major).
E. Nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt sau hipomaniacal şi nu au fost satisfăcute criteriile pentru tulburarea ciclotimică.
F. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul unei tulburări psihotice cronice, cum ar fi schizofrenia ori tulburarea delirantă.
G. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe, ori ale unei condiţii medicale generale.
H. Simptomele cauzează o detresă sau deteriorarea semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcţionare.

3 Tulburarea Depresivă Fără Altă Specificaţie
În această categorie sunt incluse tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă ori tulburarea de adaptare cu dispoziţie mixtă, depresivă şi anxioasă.
În cadrul acestei tulburări întâlnim:
1.Tulburarea disfonică premenstruală în cele mai multe cicluri menstruale din cursul ultimului an, simptomele survenind de regulă în ultima săptămână a fazei luteale.
2. Tulburarea depresivă minoră episoade de simptome depresive cu o durată de cel puţin două săptămâni, dar cu mai puţin de cinci itemi ceruţi pentru tulburarea depresivă majoră

Sa recunoastem simptomele unui episod depresiv major pentru a sti cand sa cerem ajutor pentru noi sau cei apropiati

psihologie clinica,

Depresia a devenit a patra boala ca raspandire pe glob, creand mari probleme omului contemporan. Organizatia Mondiala a Sanatatii a estimat că in 2020 va fi a doua cauza de dizabilitate, imediat dupa afectiunile cardiovasculare.

Unul din studiile legate de frecventa depresiei in Romania,arata ca prevalenta episodului depresiv major la romani este de 21% pe durata întregii vieti, in comparatie cu prevalenta diabetului, care este de doar 8,4%, pe aceeasi perioada. Ea nu este o boala exclusiv a femeilor, dar numarul femeilor care fac depresie este de doua ori mai mare ca al barbatilor
Depresia poate fi vindecata daca se pune un diagnostic corect,cu evidentierea tipului depresiei si este diagnosticata la timp.Pentru acest lucru consider ca oricarei persoane ii sunt necesare informatii corecte privind aceasta tulburare, ca sa poata cere ajutor la nevoie, sau sa vina in sprijinul persoanelor suferinde apropiate, pentru a preveni deteriorarea importantă a calitatii vietii acestora.
In perioada de criza economica pe care o parcurge tara noastra, oamenii trec prin asa-numita „scadere a imunitatii psihice”,astfel incat parerea unanima a psihologilor din Romania este ca fara ajutor, pana si cei „de fier” cedeaza cand se asteapta mai putin.

Ce trebuie sa stim despre episodul depresiv major:

– faptul ca pe o perioada de cel putin doua saptamani exista o dispozitie depresiva, in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi (se simte trist, inutil, inlacrimat,etc);
– are loc o diminuare marcata a interesului sau placerii pentru toate sau aproape toate activitatile, cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi;
– persoana poate suferi o pierdere semnificativa in greutate desi nu tine dieta, sau poate lua in greutate (mai mult de 5% din greutate intr-o luna) , sau cresterea sau scaderea apetitului aproape in fiecare zi ;
– insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi;
– agitatie sau lentoare psihomotorie aproape in fiecare zi (observabila si de catre altii nu numai senzatiile subiective;
– fatigabilitate sau lipsa de energie aproape in fiecare zi;
– sentimente de inutilitate sau culpa excesiva ori inadecvata in fiecare zi;
– diminuarea capacitatii de gandire si concentrare, sau indecizie, in fiecare zi;
– ganduri recurente de moarte, ideatie suicidara recurenta,fara un plan anume,tentativa de suicid,sau un plan pentru comiterea suicidului;
– simptomele descrise mai sus cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional ori alte domenii importante de functionare;
– simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice ale unei substante(ex.un drog, medicament),sau unei conditii medicale(ex.hipotiroidism).

Consilierea premaritala devine o necesitate

consiliere familiala si de cuplu

In conditiile vietii de astazi, constat adesea, ca nu  e un lux consilierea premaritala, asa cum gandesc anumite persoane, ci devine o necesitate .

Suntem preocupati tot mai mult sa ne asiguram existenta, alergam dupa un job mai sigur si pierdem din vedere lucruri esentiale. Daca pentru fiecare aparat electrocasnic primim instructiuni de folosinta si le citim cel putin o data ca sa fim siguri ca nu vom strica aparatul, incepem o casnicie la intamplare crezand ca lucrurile vor veni de la sine, ca din moment ce am facut pasul lucrurile deja sunt rezolvate .

Dar cum nu totdeauna ce ne propunem se si indeplineste, facem greseli minore care uneori au consecinte pe care nu le-am putut anticipa.

Daca stricand un aparat electrocasnic nu-i asa o mare tragedie ca putem cumpara altul, a porni cu pasi nesiguri intr-o casnicie ne putem indrepta de multe ori spre esec.

Trebuie avut in vedere ca in relatia urmatoare, deja pornim cu un dezavantaj, pentru ca anticipam greseli si acolo unde nu sunt, le cautam „cu lumanarea” pana ajungem la concluzia ca ceva nu-i in regula, vrem sa mearga totul bine, dar de ce ne dorim prea mult, facem greseli inevitabile .

Odata fixate anumite comportamente ne e tot mai greu sa normalizam lucrurile .

Iata de ce sfatul unui specialist ne poate scuti de multa suferinta.
Totdeauna e mai usor sa previi decat sa vindeci!

M-as bucura sa va fi dat o tema de gandire. Totdeauna e mai bine sa gandesti inainte de a actiona. Iar casatoria este un pas important in viata fiecaruia dintre noi.

Niculina Ciuperca,psiholog-consilier familie,cuplu

Dezvoltarea unor aptitudini ale copilului pentru reducerea comportamentelor negative

educatie parentala

Imagine”La originea tuturor lucrurilor importante este o femeie”spunea Lamartine. Dar poate cel mai important lucru pentru femeie este misterul transformarii lumii interioare a copilului,a viitorului om.Dragostea  pentru mica faptura care creste sub ochii ei ii provoaca de multe ori neliniste, in sensul ca fiecare mama ii doreste copilului ei sa creasca si sa se dezvolte armonios si vrea sa faca ce-i mai bine pentru el, dar in acelasi timp vrea sa se  asigure ca metodele folosite de ea in cresterea si educarea copilului sunt si eficiente.

Un copil nu aduce numai bucurii, de multe ori comportamentul lui o epuizeaza pe mama atat din punct de vede emotional cat si mental si fizic. Mama nu are o bagheta magica cu ajutorul careia sa-l determine pe copil sa se autocontroleze in diverse situatii. Nu degeaba se spune”educatia e grea si cu rezultate indepartate”! Ea trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare, perseverenta, intelepciune si foarte multa iubire…..

E mai usor sa dezvolti copilului aptitudini care vor contribui la reducerea comportamentelor negative, decat sa incerci sa rezolvi un astfel de comportament in momentul aparitiei.Inzestrandu-ne copiii cu aptitudini relevante, acestia nu vor mai ajunge la comportamente inadecvate si vor evita si aparitia unor probleme de sanatate mentala. Aptitudinile necesare pot fi educate la diferite nivele de complexitate in functie de varsta si capacitatea copilului, dar pentru a se obtine rezultate acest lucru trebuie sa se inceapa la o varsta cat mai frageda.

Starea psihica a mamei poate influienta starea si comportamentul copilului.O mama nelinistita, tensionata, depresiva sau cu alte prioritati, il face pe copil sa se simta abandonat, fapt ce duce la cresterea anxietatii acestuia.Un astfel de copil plange mai mult, este nelinistit pana la crize de anxietate cand este separat de parinti, devine retras si nesigur in relatii, manifesta furie cand lucrurile nu se intampla asa cum isi doreste.

Studiile au aratat ca de la o varsta frageda bebelusii recunosc si raspund la indiciile emotionale (fericire, surpriza, teama, tristete, dezgust si manie) de pe chipurile celor care-i ingrijesc. Bebelusii imita ceea ce vad si intr-o oarecare masura traiesc in mod direct emotiile observate.Astfel, cand vad parintii incruntati ei simt raceala neplacerii, zambetele acestora le provoaca bucurie. Ei pot fi ajutati sa experimenteze emotii pozitive, responsabilitatea monitorizarii climatului emotional la care sunt expusi copiii, revenind in egala masura ambilor parinti.Copiii nu numai ca imita ce vad, dar invata sa simta la fel.Degeaba se cere unui copil sa fie calm, daca parintii sunt intr-o continua stare de agitatie.Copilul invata sa experimenteze starea de calm avandu-i ca model pe parintii sai.Este necesar ca limbajul nonverbal sa aiba acelasi sens cu exprimarea in cuvinte, pentru ca bebelusul sa faca asocierea necesara. Altfel, copilul va fi intr-o deruta totala.

Un copil isi poate controla emotiile, daca e constient de prezenta acestora.Cand fata si corpul unui parinte comunica o emotie, e bine sa-i spuna copilului. Astfel, copilul va invata treptat sa citeasca  si sa experimenteze emotii de tristete, fericire,etc. Va fi incurajat sa spuna cum se simte.In comert exista seturi de cartonase care exprima expresii faciale, care pot fi un ajutor in initierea copilului cu emotiile esentiale.Se pot folosi de asemenea desene sau fotografii pentru a identifica diferite expresii si emotii, povesti, pe marginea carora se discuta cum se simt personajele. Cercetarile au dovedit ca povestile prezinta o importanta deosebita pentru initierea emotionala, copiii carora li se citesc povesti avand o activitate mentala mai intensa.

Pe masura ce copilul creste, e important sa i se explice ca pot exista mai multe sentimente simultan, ca te poti mania pe cineva, chiar daca acea persoana este importanta pentru tine si tii la ea, ca este firesc sa ai anumite sentimente, dar nu totdeauna este bine sa se actioneze sub impulsul lor.

Sunt situatii cand un copil devine tensionat, iritat,sau se supara pe o anumita persoana din anturaj, cand ceva nu-i convine. Daca nu este ajutat sa-si exprime acele sentimente, sa discute despre ele si sa i se argumenteze lucrurile pe care nu si le poate explica, acestea pot reveni ulterior cu mai mare forta si copilul este incapabil sa le faca fata.

Orice mama isi doreste un copil sensibil fata de nevoile si sentimentele celor din jur, care sa aprecieze efectele actiunilor sale asupra altor oameni, sa evite sa faca lucruri care ii fac pe altii sa sufere, sa fie empatici si sa aiba autocontrol.

Pentru acest lucru copiii trebuie invatati sa intuiasa ce simt ceilalti, sa-si gandeasca actiunile si sa aiba un control asupra impulsurilor.

Un rol important in viata copilului il joaca si dezvoltarea  empatiei in primii ani de viata

Studiile au demonstrat ca bebelusii au o anumita predispozitie de a empatiza cu sentimentele persoanelor din preajma lor. In situatia in care parintii nu acorda o atentie deosebita cultivarii potentialului empatic al copiilor si nu-i  incurajeaza in permanenta sa si-l dezvolte, aceasta capacitate a lor se poate pierde.

Cea mai buna solutie gasita de parinti pentru dezvoltarea acestei aptitudini este exemplul personal, pentru ca majoritatea copiilor imita comportamentul parintilor.Cu cat un copil se simte inteles, cu atat ii va fi mai usor sa-i inteleaga pe ceilalti.

Desi bebelusii au o capacitate innascuta de a se acorda la emotiile celor din anturaj (de ex. daca un copil incepe sa planga in momentul vaccinarii, toti ceilalti din jurul lui devin nelinistiti, isi sug ingrijorati manutele sau obiectele preferate, incep sa planga), de-abia pe la varsta de un an incep sa aiba reactii empatice.

Un proiect de cercetare in cadrul caruia erau surprinse reactiile empatice ale unor copii de 13-15 luni a evidentiat faptul ca acestia sesizau cand mamele erau suparate si incercau sa le mangaie.

In jur de 2 ani copiii manifesta empatie si pentru persoane straine,dupa varsta de 2 ani, sesizeaza rapid cand o persoana este suparata si incearca sa o consoleze.

De-abia pe la 6-7 ani, odata cu dezvoltarea capacitatilor cognitive,copiii se simt capabili sa aprecieze atat ce simte o persoana, cat si motivul pentru care se simte asa.

Copilul traieste prima experienta empatica alaturi de mama sa, pe care o percepe ca pe o persoana care-i intelege si anticipeaza nevoile.Ea este cea careia ii comunica nevoile sale de hrana, somn, schimbarea scutecelor, ea intelege nevoile copilului chiar inainte de a fi constientizate de acesta, cu conditia sa nu sufere de depresie post-partum, care-i rapeste aceasta experienta minunata alaturi de copil.

Este foarte important ca in aceasta perioada mama sa aiba sustinere din partea celor apropiati, sa primeasca afectiune si sprijin din partea sotului, pentru ca o intrerupere indelungata a legaturii empatice dintre mama si copil poate avea consecinte asupra dezvoltarii emotionale, cognitive si sociale a copilului.

Mentionez un lucru caruia de foarte multe ori nu-i dam importanta.Femeile au impresia ca sotul trebuie sa le citeasca gandurile, ca trebuie sa simta cand au nevoie de sprijin.Este important sa li se comunice acest lucru, dar nu oricand si oricum. Se gaseste timpul, contextul si modalitatile  propice discutarii problemei .

Unele femei refuza sa-si exprime nemultumirea din teama de confruntare cu partenerul, de a nu-l infuria, de a nu fi abandonata, de a nu spune lucruri teribile la manie.Traieste cu iluzia ca partenerul o sa inteleaga intr-o buna zi  problemele ei, ca acestea se vor rezolva de la sine si pana la urma va fi recompensata pentru rabdarea de care a dat dovada.In felul acesta nu face decat sa “isi sape o groapa si mai adanca”,sa ajunga la epuizare si pe langa epuizarea fizica sa se adauge si cea psihica.

Pe masura ce copilul creste, el are nevoie de o mama stabila emotional, capabila sa-l asculte, sa interactioneze cu el intr-un mod constructiv fara a adopta un stil directiv, formal, militaresc, astfel incat empatizand cu acesta sa obtina efectele dorite.

In acelasi timp tatal trebuie sa fie prezent in viata copilului, sa-l asculte ce are de spus, sa ajute la crearea unui climat favorabil,sa aiba in vedere faptul ca un copil care poate sa impartaseasca parintilor problemele lui si sa discute despre ceea ce simte are toate sansele sa devina mai empatic.Si nu cred ca exista multumire mai mare decat faptul ca avem un copil reusit!

Deprinderile copilului se dezvolta mai bine cand comunicarea dintre el si parinti se face in cadrul unor activitati accesibile copilului, unor jocuri, incurajandu-l sa spuna ce are de spus, ascultandu-l activ, acordand importanta celor spuse de el, facandu-l sa inteleaga ca parintii sunt atenti la ce comunica si la nevoile lui.Parafrazand ce a spus copilul i se da de inteles ca parintele doreste sa verifice daca a inteles ce vrea sa-i comunice copilul. Prin identificarea emotiilor transmise de copil, se intareste legatura empatica dintre parinte si copil.

S-a constatat ca in cazul copiilor ce dezvolta  nivele inalte de empatie, parintii manifesta un grad ridicat de emotii pozitive prin laude si entuziasm fata de acestia. In caz contrar, cei crescuti intr-un mediu in care predomina emotiile negative intense, isi inteleg cu mare greutate propriile emotii si devin incapabili sa inteleaga emotiile altora. Amenintarea, respingerea, comportamentele inconsecvente din partea parintilor, nu dau rezultate in cresterea si educarea copiilor.

Sa nu se inteleaga ca un copil trebuie ferit de orice lucru negativ, pentru ca in acest caz acesta nu  va intelege niciodata viata reala. Dar, atunci cand vede anumite suferinte in jurul sau, i se vor da explicatiile de rigoare in functie de puterea sa de intelegere, contribuind astfel corect la cultivarea reactiilor empatice.Un parinte responsabil  va evita expunerea copilului la emotii negative sau pozitive prea intense, avand tot timpul situatia sub control si  incercand sa  incline balanta in favoarea celor pozitive.

Sper ca v-am mai dat un motiv de gandire!

A fi parinte nu-i usor,dar sentimentul de a avea un copil reusit este incomensurabil.

Sper sa va fie de folos!

     Niculina Ciuperca, consilier psihologic-specialist,  familie-cuplu

 Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Sect.6 Str. Nicolae Oncescu nr.4,   Ap.14

                        Telefon 0724878966

Nu-i usor sa fii mama de baiat!

educatie parentala

Imagine

Multe mame si-au pus problema cum sa-si creasca fiul pentru ca mai tarziu acesta sa faca fata exigentelor lumii reale.De aceea o mama de baiat se afla in dilema: sa fie o mama prezenta ,iubitoare si calda ,sau discreta, aflata in retragere si reprimand o relatie fireasca,de dragoste?

Studiile au aratat,(contrar prejudecatilor existente la ora actuala) ca dragostea unei mame e o binefacere pentru fiul ei,il face mai puternic si nu il impiedica sa devina un barbat adevarat, cu conditia sa nu fie sufocanta si fuzionala.

Comunicarea cu fiul e foarte importanta,pentru ca poate sa-i dea incredere in el sau,dimpotriva sa creasca timid, sa aiba  nevoie totdeauna de sfatul mamei ca sa reuseasca in ce-si propune.Un baiat isi interiorizeaza mai bine informatiile daca i se vorbeste despre un comportament pe care l-a asimilat,de un efort pe care a putut sa-l faca sau de un eveniment in cadrul caruia s-a dovedit a fi la inaltime. El e mai apt sa asculte cuvinte care-i ofera o imagine a ceea ce face decat a ceea ce este.Astfel, daca are un comportament indezirabil,poate fi criticat comportamentul,pentru a fi imbunatatit sau schimbat in viitor,dar nu el ca persoana,pentru ca altfel ,se obtine rezultatul contrar a ceea ce ne asteptam.Se poate comunica privitor la succesul sau esecul actiunilor sale,incurajandu-l tot timpul sa persevereze cand nu-i reuseste ceva,dar nu-l ajutam creandu-i o imagine defavorabila despre sine,sau comparandu-l cu altcineva.

Un baiat se poate simti jenat,daca parintii sustin ca e mai bun decat e in realitate,chiar daca el vrea sa dea aceasta impresie, isi doreste ca parintele sa-l perceapa asa cum este.Inducandu-i o calitate pe care nu o are,isi internalizeaza anumiti parametri de comportament la un nivel ce il depaseste si-n momentul in care nu-i poate atinge apare o anumita frustrare,care-i creaza furie,nervozitate.Fiecare afirmatie cu privire la el,trebuie insotita de imaginea unui comportament care sa justifice afirmatia.Nu-l laudam ca e cel mai bun daca el nu e bun decat la fotbal,dar putem sa-i spunem punctual ca avem incredere in el ca poate mai mult si daca se va concentra si la scoala asa cum o face pe terenul de sport,poate obtine rezultate bune si acolo.

A-i spune tot timpul “sunt mandra de tine ,ca ai facut asta” ii creaza impresia ca tot ce face e pentru parinti,e preferabil sa i se spuna “sa fii mandru de tine”,care-l face sa-si insuseasca mai bine aceasta judecata si cu timpul sa-i dea o motivatie sa aiba anumite comportamente.

O mama de baiat trebuie sa stie ca desi se spune ca barbatul e sexul puternic, el este mult mai sensibil decat pare.El este sensibil atat la critici cat si la sprijin. Din acest punct de vedere, fetele se descurca mai bine,pentru ca stiu sa-si exprime sensibilitatea.

Baietii sunt mai agresivi in comportamente,dar si in ceea ce priveste emotiile,de aceea critica unui comportament este perceputa de multe ori ca o agresiune. Se obtin rezultate mai bune,spunandu-i de ex.daca si-a uitat jucaria preferata acasa cand merge in parc: astazi ne vom juca cu altceva si maine iti vei lua jucaria,decat sa-i spunem:de ce-ai uitat-o? Ai vazut ca X nu-si uita niciodata…

Daca manifesta agresivitate,se poate diminua cu ajutorul unui sport,sau daca acesta nu da rezultate,cu ajutorul unui psiholog,care identifica factorii contextuali ce determina aparitia comportamentului agresiv si  particularitatile sarcinilor pe care le executa copilul, pentru a elimina factorii determinanti si de mentinere a vechilor comportamente. Tot psihologul identifica comportamentele specifice ce se doreste a fi modificate, operationalizarea lor in comportamente simple, usor de observat si masurat, pentru ca a acţiona direct asupra impulsivitatii sau agresivitatii  nu este posibil.Pentru reusita se recurge la  monitorizarea atenta  a indicatorilor de comportament: frecventa, intensitate,durata. Numai facand o analiza functionala a acestor manifestari putem determina schimbarea comportamentala.

Furia ar putea fi un comportament adaptativ care permite depasirea a ceea ce impiedica atingerea unui scop. Pe la 2-4 luni acest sentiment este descoperit de copii indiferent de sex,dar pana la 5 ani,baietii devin treptat de doua ori mai furiosi decat fetele.

Oricat de mult un parinte ar incerca sa nu faca diferente intre fata si baiat in ceea ce priveste cresterea,sunt construiti diferit nu numai ca fizic,dar si emotional.Doua cercetatoare Virginia Paley si Deborah Tannen,studiind jocurile copiilor mici americani,au ajuns la concluzia ca fetele se straduiesc sa creeze si sa mentina legaturile,valorizeaza calitatile colegelor si insista asupra propriilor imperfectiuni, in timp ce baietii isi aleg jocuri in care valorizeaza competitia si autopromovarea.

Baietii care stau mai mult in preajma barbatilor isi cultiva agresivitatea,fara sa se imbogateasca cu emotii pozitive. De aceea pledez ca pentru a-si forma o personalitate armonioasa ,copilul e bine sa creasca intr-o familie cu doi parinti:mama si tata ,copiii de ambe sexe sa fie asociati la diverse jocuri,sa invete in clase mixte.Descoperirea naturala a celuilalt sex de-abia la adolescenta,poate face ca sexualitatea sa urmeze o cale diferita de tandrete si dragoste.

Baietii se infurie usor si brusc,sunt mai agresivi decat fetele ,dar o mama responsabila ii poate ajuta sa devina constienti de propriile emotii si sa si  le explice inainte de a actiona.(ex.Te-ai suparat pe X,cu care ieri te-ai jucat asa frumos…ce-a facut asa de rau azi incat sa vrei sa-l bati…Ti-ar place ca pe tine sa te bata cineva cand gresesti…..Oricine poate gresi..). E gresit sa-i spui unui copil : “te spun tatalui tau”,sau “sa vezi ce-ti face tatal tau” pentru ca atunci mama apare in ochii copilului ca o mama care nu poate lua decizii,iar pe tatal lui il transforma  intr-un “babau”,cel “puternic,care ia masuri”,nu-si internalizeaza un comportament dezirabil, ci invata doar in ce imprejurari sa-si manifeste anumite comportamente. Comportamentul dezirabil se poate obtine insistand pe anumite detalii.Ex.a doua zi cei doi se joaca frumos si mama poate sa-i admire ca se joaca frumos si cat de bine le sta cand nu sunt dispute.

Recompensele pot ajuta la schimbarea comportamentului daca sunt corecte.Astfel,pentru schimbarile pozitive copilul poate primi puncte,care adunate pot fi schimbate intr-o anumită recompensa,care sa-l motiveze sa-si doreasca schimbarea.

Pentru disciplinarea copilului,regula de aur este consecventa.Ambii parinti  trebuie să aiba o atitudine constanta,atragandu-i atentia copilului cand repeta un comportament gresit si sa i se arate comportamentul corect.Daca va exista inconsecventa din partea acestora, copilul va sesiza o slabiciune si va fi mai greu sa se exercite un control asupra lui.

 Ignorarea comportamentelor inadecvate si sustragerea atentiei copilului de la acestea si redirectionarea lui catre activitati care-i fac placere,poate fi de asemenea o recomandare utila care sa obţina rezultatele dorite.

Copilul mai poate fi obisnuit sa se observe cu atentie dupa ce a avut un anumit comportament si sa se intrebe: oare am procedat bine? Ce am reusit să fac bine? Ce nu am reusit sa fac bine?)

  Feed-back-ul dat copilului  poate produce schimbarile dorite,daca:

–         este focalizat pe aspectele pozitive;

–         il sustine pe copil,nu-l evalueaza sau judeca;

–         este  focalizat pe un comportament specific,nu  pe unul general;

– să fie oferit imediat,pentru comportamente si atitudini care pot fi schimbate,pentru a evita starile de conflict şi trairi emotionale.

De obicei se obtin rezultate bune,nu spunandu-i copilului ce să faca,pentru ca ar exista si posibilitatea sa se comporte contrar asteptarilor,ci prezentandu-i un esantion de comportamente,cu scopul de a-l antrena in producerea unora asemanatoare.

Este necesar sa se faca distinctie intre pedepsele aplicate pentru greseli minore si pedepsele aplicate in cazul unor incalcari grave de comportament. O  greşeală  ce s-ar putea face este aplicarea inconsecventa a pedepselor:uneori  anunţate,dar nu sunt aplicate,alteori sunt date pedepse inutile si greu de aplicat.

Nu toate pedepsele  sunt educative, unele de ex. nu ofera posibilitatea de a invata ceva din ele(ex.tipete,jigniri,batai cu cureaua).

N-am sa fiu niciodata de acord cu pedeapsa corporala,pentru ca nu are eficienta: prin ea este atacat  copilul,  nu comportamentul,nu duce la identificarea cauzelor unui asemenea comportament,scade stima de sine a copilului,crescand frecventa comportamentelor disruptive.In plus, creaza o adevarata bariera intre mama si copil,ii accentuează agresivitatea,ii provoaca tulburari emotionale ca: frica, iritabilitate, izolare,il indeamna  sa ascunda adevarul despre actiunile sale, invata acest comportament si-l foloseste ca metoda de rezolvare a situatiilor cu care se confrunta.

Personal recomand disciplinarea pozitivă,care, are un rol important pentru ca prin metodele si tehnicile acesteia poate contura un comportament adecvat si impune anumite norme pentru a stabili limite si a educa. Spre deosebire de pedeapsa fizica,ce elimina doar pe moment un comportament nedorit,disciplinarea pozitiva este non-violentă si-l invata cum sa realizeze constant un comportament pozitiv.In plus, disciplinarea pozitiva il ajută pe copil sa se dezvolte intr-un mod echilibrat si sanatos din punct de vedere emotional si social, il ajuta sa devina responsabil, autonom si independent, sa capete incredere in fortele proprii si sa fie multumit sine.