Anumite studii par sa sustină ideea ca asistăm nu numai la sfârşitul familiei asa cum o stim, ci şi la ,,sfarşitul lumii pe care o cunoastem”(„The End of.the World as We KnowIt”-Waters , 1995), la începutul unui haos în care totul se schimbă mult prea repede pentru a putea ţine pasul. Sunt insă şi studii care atestă faptul că familia rămâne pentru majoritatea indivizilor domeniul care le oferă cea mai mare satisfacţie, cel care are cea mai mare importantă în viaţa lor .

În condiţiile vieţii de astăzi mulţi analişti au tendinţa de a vedea schimbare peste tot, exagerând şi în privinţa fenomenelor de eroziune a familiei. Multe din schimbările constatate se datorează în mare parte dezbaterilor numeroase pe această temă , având loc un proces de tipul celui descris de Thomas:,,o situatie definită drept reală devine reală prin consecinţele ei ”.
In aceste conditii mi-am pus problema : familia romaneasca are un viitor ?

Raspunsul este da, cu conditia  să se conştientizeze care sunt greşelile majore care duc la disoluţia familiilor, să se inteleagă unde se greşeste în creşterea si educaţia copiilor, care-i rolul societăţii in menţinerea acestor aspecte. Familia şi societatea trebuie să aibă o mai bună colaborare, să se sprijine reciproc, pentru că dacă treburile merg bine în familie vor merge şi în societate. Una fără alta nu poate să evolueze .

Psihologul consilier Familie -Cuplu poate juca un rol important in societate, daca se constientizeaza ca multe din problemele cuplurilor se pot rezolva daca sunt ajutati sa treaca peste orgolii, sa constientizeze ca problemele ivite se pot rezolva numai impreuna, comunicand (dar sa stim cum, cand si unde  s-o facem), ca pot fi ajutati sa se cunoasca cu adevarat, sa invete sa se respecte,  sa evolueze impreuna, sa inteleaga faptul ca nu pot fi un cuplu adevarat pana cand  nu-si rezolva problemele cu care vin din familia de origine .

Ca in orice domeniu, si in relatia de cuplu trebuie parcursi anumiti pasi pana la maturizarea relatiei, numai ca aici fiecare poticnire poate fi fatala, daca nu exista o doza de intelepciune. Sunt momente in care cei doi pot sa-si resolve singuri problemele, dar sunt destule in care un sprijin specializat le-ar fi de un real folos . Mi-au dovedit-o cuplurile care pentru probleme minore ajunsesera la divort si care astazi zambesc amintindu-si  cum orgoliile  si unele convingeri limitatoare puteau  sa le distruga relatia.

Redau mai jos fazele prin care trece relatia de cuplu, pentru a se constientiza cat de important e fiecare pas ce trebuie urmat:

– Faza de simbioza – in care se naste cuplul, pe primul plan este dragostea, emotiile la fiecare intalnire, dorinta de a fi tot timpul impreuna. In aceasta faza,  asemanarile sunt exagerate, deosebirile ignorate, nici unul dintre ei nu apare egoist si insensibil. Fiecare partener furnizeaza celuilalt ceea ce se asteapta,  asteptarile sau cerintele sunt implinite automat, pentru ca sunt simple si unice: dragoste, daruire, uniune, contopire , incercarea de a forma o unica fiinta. Durata depinde de conditia emotionala a partenerilor, pentru ca dragostea oboseste, este consumatoare de energie psihica si fizica. In aceasta perioada se pot face greseli precum negarea diferentelor si a cerintelor individuale, care poate duce la dezgust, sau chiar ura, precum si incercarea unuia dintre parteneri de a-l tine pe celalalt strans in relatie, de frica de a nu-l pierde.

– Faza de diferentiere – in care cei doi incep sa se trezeasca sau au obosit. Fiecare apare acum mai real, este vazut obiectiv si diferentele dintre ei incep sa iasa la iveala. Acum fiecare incepe sa-si arate personalitatea, sa stabileasca reguli si granite. Pericolele care pandesc in aceasta perioada pot fi: viteza mai mare in diferentiere a unuia dintre parteneri, ambitiile profesionale sau sociale .

– Faza de autonomie – in care fiecare partener este centrat pe propriile interese, atentia lor fiind fiind mai mult spre lume si mai putin spre teritoriul intim. Acum primeaza autonomia si individualismul, partenerii se redescopera ca indivizi cu personalitati si cerinte specifice, uneori in contradictie cu cerintele cuplului . In aceasta etapa, factori destabilizatori pot fi : hiperinflatia stimei de sine a unuia dintre parteneri, egoismul si mercantilismul, competitia dintre parteneri relativ la succes si recunoastere sociala.

– Faza de reapropiere – partenerii si-au definit scopurile, mijloacele, si-au descoperit identitatea si competenta si-ncep sa se caute din nou cu dorinta de a reconstrui intimitatea si sustinerea emotionala.
Simbioza nu mai este cautata, pentru ca au inteles ca nu sunt identici, dar au nevoie de confort , liniste si tandrete .
Singura problema ce intervine in aceasta faza este cat de sensibila este granita dintre,,eu” si ,, noi” si cum ea se stabileste si respecta .

– Faza de interdependenta mutuala – aduce cuplul la maturitate, pentru ca acum se stabileste cu adevarat echilibrul dintre nevoia de intimitate si de a fi impreuna a partenerilor, cu cerintele lumii externe si statutul si rolul social al fiecaruia. Acest echilibru se obtine mai usor sau mai greu, dupa incercari si esecuri, dupa veniri si plecari, in functie de capacitatea intelectuala, caracterul si valorile morale ale partenerilor.

Ca psiholog consilier Familie- Cuplu consider ca ar fi benefic pentru viitorul familiei o consiliere premaritala, pentru ca aceasta va ajuta la formarea unui fundament dorit pentru casnicie, ii va pregati pentru trecerea de la viata de necasatoriti la cea de casatoriti, ii va invata cum sa comunice eficient, cum sa-si  rezolve problemele care apar in relatie. Vor intelege daca sunt pregatiti pentru casatorie, sau dimpotriva sa amane pana relatia va creste suficient, ii va ajuta  sa creeze  un climat propice casniciei, necesar conceperii si cresterii unor copii  fara probleme, pentru ca totdeauna este mai usor sa previi, decat sa repari ceva ce ai stricat .
Consilierea premaritala ii va ajuta sa se  cunoasca  cu adevarat, sa constientizeze problemele avute in trecut, pentru ca doar dupa rezolvarea acestora pot  construi un viitor impreuna

Psiholog consilier Familie-Cuplu, Niculina Ciuperca

Poate fi curios pentru unii, dar si acolo unde pe cerul casniciei au aparut nori negri din cauza faptului ca intr-un moment de slabiciune unul din parteneri a fost infidel, poate reveni iarasi pacea daca cei doi dau dovada de intelepciune si-si unesc eforturile pentru a reconstrui relatia.

1) FOLOSIREA INTIMIDARILOR:

• ameninţări cu violenţa prin aruncarea cu obiecte când este nervos;
• distrugerea sau confiscarea lucrurilor care aparţin partenerei;
• abuzul îndreptat asupra animalelor de casă ca o manifestare a puterii şi controlului în relaţie;
• tăcere prelungită sau ţipete permanente;
• ameninţări cu folosirea anumitor arme.

2) FOLOSIREA ABUZULUI EMOTIONAL:

• folosirea unor tehnici astfel încât să diminueze stima de sine a partenerei;
• folosirea nor porecle cu caracter înjositor pentru parteneră;
• reducerea la tăcere a partenerei atunci când aceasta încearcă să spună ceva;
• interogarea partenerei;
• hărţuirea şi intimidarea partenerei;
• controlarea activităţilor partenerei;
• umilirea partenerei, fie prin atacuri directe, fie prin “glume”;
• determinarea partenerei de a se simţi vinovată.

3) FOLOSIREA IZOLARII

• controlul asupra a ceea ce face partenera, cu cine se vede sau vorbeşte, ce anume citeşte, unde merge;
• limitarea activităţilor partenerei în afara casei;
• impunerea partenerei de a rămâne acasă când nu poate fi însoţită de abuzator;
• interzicerea de către partener de a se mai vedea cu prietenii, a mai realiza anumite activităţi, de a mai avea interacţiuni sociale;
• invocarea geloziei ca scuză pentru comportamentele abuzatoare;
• promisiuni că nu se va mai întâmpla, dar aceasta se întâmplă.

4) MINIMALIZAREA,NEGAREA SI INVERSAREA RESPONSABILITATII:
• lovirea partenerei, apoi acuzarea că este vina acesteia;
• negarea că episodul violent a avut loc sau declararea că nu a fost atât de grav;
• afirmarea faptului că dacă partenera nu l-ar fi provocat nu s-ar fi întâmplat nimic.

5) FOLOSIREA COPIILOR:
• ameninţarea că va răpi copiii;
• determinarea partenerei de a se simţi vinovată din cauza copiilor;
• folosirea dreptului de vizitare pentru a hărţui partenera.

6) FOLOSIREA UNOR „PRIVILEGII MASCULINE”:

• tratarea partenerei ca o servitoare;
• luarea de către bărbat a tuturor deciziilor importante;
• comportarea ca “stăpânul castelului”;
• bărbatul este cel care desemnează rolurile masculine şi feminine în relaţie.

7) FOLOSIREA AVANTAJELOR ECONOMICE:

• împiedicarea partenerei de a avea sau de a menţine o slujbă;
• determinarea femeii să ceară bani de la abuzator;
• acordarea partenerei numai a unei anumite sume de bani;
• “confiscarea” banilor partenerei;
• împiedicarea partenerei de a avea acces la veniturile familiei.

Pentru ca-n ultima vreme numarul divorturilor a crescut, supun atentiei voastre cateva sfaturi care va pot folosi la nevoie: