Arhivele lunare: mai 2013

Lupta pentru suprematie

Lupta pentru suprematie este una din cauzele care provoaca tensiune in cuplu.
In multe cupluri exista conceptia ca „barbatul este seful familiei”si incearca cu orice pret sa domine : isi impune punctul de vedere, porunceste, devine brutal, are impresia ca femeia lui e sclava, trebuie sa suporte orice. Linistea caminului este de-acum perturbata, iubirea de sine ia locul sentimentelor frumoase care i-au adus pe cei doi impreuna.

Inventivitatea masculina pentru a-si tine sotia sub ascultare, nu are limite. Uneori pentru a -si domina sotia o ameninta cu infidelitatea :”daca nu esti asa cum vreau eu,o sa-mi caut alta, care sa faca exact ce vreau eu”. Acest aspect dictatorial nu poate decat sa faca rau unei evolutii sanatoase a cuplului, pentru ca atata vreme cat cei doi se consulta in problemele importante si iau decizii impreuna, rezolvarile vor fi mai bune si mai practice.

Chiar si atunci cand sotii sustin ca femeia este egala cu barbatul, in practica de multe ori se intampla cu totul altfel .
Idealul ar fi ca cei doi sa fie condusi de intelepciune, sa gaseasca o cale comuna de a-si rezolva problemele, astfel incat nici unul dintre ei sa nu se simta lezat, sa nu se lase prada orgoliilor.
E cunoscut proverbul”unde-s doi puterea creste” . Nu se specifica in nici o parte ca s-ar referi numai la barbati, de ce n-ar fi valabil si in cuplu?

Relatia ceruta de Evanghelie ca barbatul sa fie ” capul familiei”, trebuie inteleasa ca barbatul fiind cel ” care poarta greutatea familiei, nu cel care da dispozitii”, la baza familiei crestine dupa cum se stie, sta dragostea, ceea ce face ca un sot iubitor sa nu aleaga modalitatea de a fi slujit de nevasta, ci sa vada in ea un partener cu care sa imparta si bune si rele .

In Sfanta Scriptura , barbatii sunt indemnati sa-si iubeasca femeile asa cum Hristos iubeste Biserica, deci se exclude din start duritatea.

Nu uitati ! In familiile in care exista armonie si echilibru, copiii isi dezvolta o personalitate armonioasa, sunt feriti de tulburari afective .

…………………………………………………………………

Pentru ca de multe ori in cupluri se nasc anumite confuzii in ceea ce priveste rolul barbatului intr-o familie, revin cu anumite precizari,care sper sa fie imbunatatite de comentariile voastre :
1) Femeia si barbatul sunt „robii lui Dumnezeu”, nu femeia este roaba barbatului,cum sustin anumiti barbati.
2) Barbatul isi iubeste femeia precum Hristos Biserica , este plin de dragoste si intelegere fata de aceasta, se poarta delicat cu sotia.
3)Nu se impune cu forta drept”cap al familiei”,in mod natural virtutile si talantii sai il impun.
4) Sotia nu se convinge cu tipete si palme, ci cu intelepciune, si cu adevaratul limbaj al dragostei (nu cel vulgar folosit de unii…).
5) Isi convinge sotia sa faca in deplina libertate ceea ce trebuie, nu impune, respecta libertatea sotiei sale.

Atentie! O familie crestina nu poate fi crestina numai pe bucati; daca intr-o singura directie pierzi teren, inseamna ca nu esti pregatit pentru casnicie.

Sper ca v-am dat o tema de gandire!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Nu dati dovada de pasivitate cand aveti probleme in cuplu !

In viata de familie, de multe ori apar diverse probleme,cei doi parteneri simt ca nu-i tocmai in regula ce se intampla, dar nu fac nimic sa schimbe lucrurile.
Amanarea unei discutii despre problemele ivite nu face decat sa le adanceasca tot mai mult .
O solutie ar fi sa notati orice ingrijorare, teama sau neliniste ce va preocupa, (fiind sinceri cu voi insiva ) si sa discutati cu partenerul (partenera) fiecare punct.
Incercati sa rezolvati toate problemele in mod creativ, in functie de nevoile si asteptarile ambilor parteneri, cautati impreuna solutii salvatoare in situatiile dificile care apar.
Cele mai multe situatii problematice apar datorita nesigurantei si incapacitatii persoanelor implicate, dar si a lipsei de maturitate a familiei tinere sau a parintilor acestora, precum si a unor diferente in sistemul de valori.
Daca nu ati reusit sa ajungeti la un punct comun, e bine sa consultati un specialist decat sa ajungeti sa aruncati la cos o dragoste frumoasa ce v-ar putea implini.
Beverley Nichols spunea :”Casnicia este o carte in care primul capitol e scris in versuri, restul fiid scris in proza”
Depinde de voi ca primul capitol sa dureze cat mai mult. „O casnicie reusita este aceea in care te indragostesti de mai multe ori, insa de aceeasi persoana” , spunea un autor necunoscut. Avea dreptate , pentru ca tocmai sentimentul care i-a legat pe cei doi ramane uitat undeva intr-un ungher.
De multe ori, nu diferenta dintre cei doi doare, ci indiferenta.
De aceea , fiecare trebuie sa fie atent la nevoile celuilalt, sa trateze pe celalalt asa cum ii place sa fie tratat.

Sper ca v-am putut fi de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist- familie-cuplu

De ce se degradeaza relatiile de cuplu?

De ce se degradeaza relatiile de cuplu?V-ati gandit vreodata de ce relatiile de cuplu se pot degrada?
Acest lucru preocupa pe toti care dintr-un motiv sau altul au ajuns la despartire, dar si pe cercetatorii care, au dorit sa afle de ce tot mai multe cupluri se despart, de ce intimitatea se degradeaza odata cu trecerea anilor .
S-a descoperit astfel ca aceasta degradare este in stransa legatura cu un anumit gen de relatie de cuplu, cu climatul familial in care au crescut cei doi parteneri, dar si cu tipul de retea relationala pe care il intretin.
Cunoscand etapele acestei degradari, un cuplu intelept poate preveni disolutia.
Astfel, in prima etapa apare o lipsa de comunicare intre parteneri, fiecare dintre cei doi intampinand dificultati de a-si exprima sentimentele, emotiile. In aceasta etapa pot fi ajutati de psiholog sa reanvete sa comunice, sa treaca peste problemele ce-i despart, (care de multe ori sunt minore) , sa treaca peste orgolii, sa se redescopere, sa deblocheze sentimentele care i-au adus impreuna si pe care se incapataneaza sa le ignore.
In etapa a doua, de obicei apar dificultati de acomodare cu caracterul partenerului, cu personalitatea si ritmurile sale, cei doi ajung sa nu se mai suporte. Neintelegerile dintre cei doi duc la neintelegeri pe plan sexual, de acum urmeaza deceptiile sentimentale, care duc la moartea iubirii .
Cand cei doi ajung sa nu se mai iubeasca ( sau cel putin asa au impresia), raceala incepe sa creeze distanta intre ei, apare infidelitatea ( pentru ca de cele mai multe ori apare cineva care-ti ofera un umar pe care sa te sprijini), apar violentele de orice natura .
Reusesc sa treaca peste probleme cei care depasesc etapa orgoliilor, care stiu sa se adapteze din mers. Studiile au dovedit ca cele mai rezistente cupluri sunt cele in care puterea si sarcinile sunt echitabil impartite, nu acelea in care ,,gospodina e la cratita si sotul la table”.

Sper sa va fie de folos!
Psiholog-consilier Familie- Cuplu, Niculina Ciuperca

De ce nu supravietuieste casnicia ?

Tot ne intrebam de ce unele casnicii rezista, pe cand altele se termina cand toti se asteapta mai putin.

Experienta a dovedit ca in familiile in care exista reguli negociate si respectate de toti, casniciile au cele mai mari sanse sa supravietuiasca.

*Redau mai jos principalele incalcari ale regulilor conjugale care duc la destramarea casniciilor.
– limbajul degradant, insultele, umilirile ;
– violenta fizica fata de partener sau copii;
– violenta sexuala (violarea partenerului, abuzarea sexuala a copiilor);
– infidelitatea ;
– alcoolismul / dependenta de droguri ;
– cheltuielile iresponsabile sau pariurile care pun in primejdie bunastarea familiei sau nesocotesc nevoile partenerului;
– refuzul de a discuta si de a ajunge la acorduri privitoare la problemele familiei;
– refuzul de a munci (de a avea o slujba sau de a participa la treburile casnice ) si de a sprijini in mod echitabil familia;
– refuzul sistematic de a lua in considerare sentimentele partenerului si de a depune eforturi pentru a-l intelege .

*Daca observati ca partenerul (partenera) dumneavoastra incalca una sau mai multe din regulile conjugale, trebuie sa interveniti si sa subliniati ca acest lucru nu este acceptabil.
Refuzul sistematic si repetat al partenerului de a se schimba duce de obicei la despartire.
Daca ajungeti intr-o situatie limita, faceti un ultim efort si programati-va o intrevedere la un consilier, care va poate ajuta sa treceti peste situatia creata .

*In multe cupluri nu se constientizeaza cat de importanta este exprimarea sentimentelor fata de partener. Desi au sentimente puternice unul fata de altul, nu stiu cum sa devina constienti de ele, cum sa le exprime. Se intampina o oarecare greutate in identificarea si exprimarea sentimentelor . In munca de cabinet am realizat ca dificultati mai mari in a-si exprima sentimentele intampina avocatii, inginerii, politistii si militarii de cariera, probabil natura profesiei descurajandu-i sa-si manifeste emotiile. In toate cazurile familiile sunt afectate atunci cand membrii lor sunt incapabili sa-si comunice emotiile .
De multe ori exprimarea emotiilor este blocata de un partener printr-un anumit tip de comportament sau printr-o verbalizare de forma : „nu stiu niciodata ce simte sotul meu”, „parca e un zid de gheata”, etc. In aceste conditii sotul sa nu-si mai poata exprima sentimentele si dorintele, intrucat simte ca este criticat, nu ca se asteapta de la el sa intre in contact cu trairile emotionale.
Astfel de afirmatii conduc mai degraba la profetii autoimplinite, critica descurajand exprimarea sentimentelor.

DE LUAT AMINTE! !

1) Cursul unei relatii rezulta din decizia constienta si responsabila a fiecarui partener.
2) O relatie nu esueaza daca fiecare partener este atent la nevoile celuilalt
3) Dragostea adevarata se poate atenua, dar niciodata nu moare;sentimentele profunde si pozitive pot doar sa se atenueze, nu sa si dispara. Resuscitarea relatiei amoroase sta in puterea si intelepciunea partenerilor.
Dragostea poate reveni, daca nu se loveste de zidul falselor orgolii si a incapatanarii.
Pozitia „eu am intotdeauna dreptate” face ca relatia unui cuplu sa fie moarta din start.
Ascultati-l totdeauna si pe celalalt si cereti-i sa-si sustina punctul de vedere cu argumente !

Sper ca v-am dat o tema de gandire, astfel incat sa nu ajungeti sa esuati in canicie!

Bariere in comunicarea adultilor cu copiii

Bariere in comunicarea adultilor cu copiii1) A da ordine,directive si a comanda – provoaca furie si rezistenta (ex.faci asta pentru ca asa spun eu).

2) Amenintarea, admonestarea (in loc de “daca nu te opresti vei fi pedepsit”, se va folosi “as vrea sa te opresti, iar daca nu o faci, vei fi pedepsit”).

3) A tine morala sau predici (in loc de “ar fi trebuit sa nu chiulesti” se spun consecintele faptului ca au chiulit).

4) A da sfaturi, solutii sau sugestii (oferite prea des copiilor,acestia devin dependenti de ei).

5) A judeca,critica,blama (cand exista diferente de opinii,se prezinta pareri, nu blamari).

6) Lauda nu este eficienta cand copilul nu e sigur de abilitatile lui. Este bine sa se ofere incurajari care separa copiii de comportament (corect: am incredere in tine ca poti face…)

7) A porecli, a ridiculiza si a face de rusine (acest comportament poate crea probleme cu stima de sine a copilului,umilirea si resentimentele copilului).

8) Interpretarea,analiza,diagnosticarea

9) Reasigurarea, consolarea,suportul (spunand copilului ca vor realiza sigur un lucru,daca nu le reuseste se vor simti rau . Mai bine le spunem sa faca tot ce depinde de ei, dar nu totdeauna se intampla asa cum isi doresc.Sa analizeze de ce nu au reusit daca se intampla asta,pentru a nu gresi pe viitor).

10) Interogarea: de ce ai facut asta? Copiilor nu le place sa fie bombardati cu intrebari si vor comunica mai greu. Incercand sa se apere, se ajunge la certuri.

11) Distragerea, umorul. Pot fi solutii temporare,cand copiii sunt suparati. Umorul poate fi interpretat uneori gresit , incercarea de a-i distrage poate transmite mesajul ca sunt considerati incapabili sa rezolve problema. Orice problema se rezolva cu calm atunci cand apare,cu argumente.

NOTA!
Cele mai eficiente mesaje de comunicare sunt mesajele afirmatii bazate pe sentimente (mesaje tip “eu”) Ex. As aprecia daca ai face…..Mi-as dori sa faci….
Mesajele trebuiesc transmise calm,ferm,nu pe un ton furios,fara tendinta de a judeca,presupune si blama.
Formula de comunicare:sentiment +comportament + efectele comportamentului +cerinta de a-l schimba.
Ex.Mi-ar placea sa nu mai arunci lucrurile….Imi este greu sa adun tot timpul dupa tine… M-as bucura cand vin de la serviciu sa vad ca ti-ai facut curat……sa poti merge la joaca,daca nu va mai trece un timp pana termini…

Metode care functioneaza in educarea copiilor:
– apreciere si respect;
– consecinte logice ale comportamentului si monitorizarea;
– reguli consistente,limite si obiceiuri;
– rezolvarea problemelor prin comunicare;
– suport si empatie;
– a vorbi cu copilul in loc de a monologa;
– a-l asculta atunci cand vrea sa comunice ceva;
– a reduce furia si resentimentele;a nu lua lucrurile personal;
– a incuraja copilul sa-si asume responsabilitati.

Metode care nu functioneaza:
– ironic,batjocoritor,lipsa respectului;
– pedepse;
– permisivitate;
– reguli arbitrare si lipsa monitorizarii;
– control si multe interziceri;
– criticism,insulte;
– a tine prelegeri;
– a tine resentimente;a personaliza problemele;
– a supraproteja,a face in locul copilului .

Balbaiala (logonevroza)

,, Tulburare functionala a exprimarii verbale, care afecteaza ritmul acesteia ,in prezenta unui interlocutor” (Dictionar explicativ de logopedie- coordonatori Georgeta Burlea- Marin Burlea ) , balbaiala apartine patologiei comunicarii , avand manifestari diferite de la un individ la altul : repetarea silabelo, blocaje, spasme respiratorii, sincinezii ale fetei sau gatului.

P.P.Neveanu in,, Dictionar de psihologie “(1978) considera ca balbaiala este o ,,tulburare a vorbirii la copii, mai rara la adulti . Balbaiala rezulta din destructurarea sau defectuoasa functionare a reglajului verbal si consta in dezordinea intermitenta a pronuntiei, repetarii convulsive si blocaje a unor foneme, emisiuni precipitate, urmate de momente de dificultate in articularea unor cuvinte.Unele sunete si cuvinte sunt pronuntate incorect .Balbaiala este solidara cu crispari, grimase, palpitatii”.
Logopedul care examineaza copilul observa ca desfasurarea cursiva a vorbirii acestuia este intrerupta prin repetarea diferitelor sunete, silabe sau printr-o impiedicare brusca a pronuntarii lor la inceputul sau la mijlocul cuvintelor sau frazelor si actioneaza, cat mai devreme cu putinta, acordand atentie interactiunilor parinte-copil inca de la varsta cea mai frageda.
Urmarind un copil care prezinta aceasta afectiune, observam ca in afara de perturbarea fluentei vorbirii, prezinta adesea si crisparea fetei, grimase, gesturi ale mainilor, transpiratia acestora, ticuri, inrosire, jena .Pentru a fi ajutat, copilului trebuie sa i se puna diagnosticul cat mai corect.
Studiile realizate pe un numar mare de copii care au aceasta afectiune au pus in evidenta mai multe forme clinice de manifestare:
-balbaiala clonica (primara),caracterizata prin repetarea exploziva ,involuntara , a sunetelor sau a silabelor,a carei aparitie se datoreaza contractiilor musculare de scurta durata atunci cand se introduc cuvinte sau sunete parazite care se repeta de 2-3 ori (Georgeta Burlea –Marin Burlea sustin ca diagnosticul se pune atunci cand sunt cel putin 4 repetitii care atenteaza la integritatea cuvantului ) intrerupand cursivitatea vorbirii si dand discursului un aspect dezagreabil .Aceasta tulburare il deranjeaza foarte tare pe copil pentru ca-i creaza probleme la nivelul fonoarticulator ,extralingvistic , respirator, precum si la nivel comportamental .
– balbaiala tonica, recunoscuta prin faptul ca se intrerupe cursivitatea vorbirii printr-o incordare subita a organelor de emisie datorita declansarii spasmului muscular de lunga durata . Odata cu incetarea spasmului, cuvintele blocate anterior erup cu o mare explozie.In general cele doua forme se succed ,in prima faza fiind present tipul clonic care se manifesta inconstient, urmat de cel tonic, moment in care copilul constientizeaza defectul si face eforturi mari pentru a-l corecta
In.functie de predominanta uneia din cele doua forme de manifestare, poate fi intalnita balbaiala clono-tonica sau tono-clonica
-balbaiala fiziologica este forma specifica care debuteaza in jurul varstei de 3 ani, cand apar primele fraze, cand limbajul se organizeaza, iar copilul stabileste primele contacte, in exteriorul mediului familial. Aceasta perioada poate sa regreseze si apoi sa dispara, in functie de posibilitatile copilului de a-si dezvolta si organiza rapid limbajul.Corectarea balbaielii fiziologice se face odata cu maturizarea SNC, a aparatului fonoarticulator, dezvoltarii auzului si constiintei fonematice prin terapie logopedica .
– balbaiala primara (termen introdus de Bulmel in 1960 alaturi de cel de balbaiala secundara) se produce cand simptomele au caracter inconstient, iar vorbirea nu-i impune copilului un efort deosebit ) ;
– balbaiala secundara este atunci cand copilul isi constientizeaza defectul si incercand sa-l mascheze isi administreaza o suprasarcina musculara, care, nefiind sincronizata cu suflul respirator , produce blocajul , obtinandu-se astfel un cerc vicios .
Potrivit cercetarilor, 1% dintre copii sufera de balbism. Majoritatea sunt baieti, proportia fiind de trei baieti la o fata si debuteaza de obicei intre 3-7 ani . Balbaiala nu trebuie confundata cu acea repetare a silabelor care este specifica inceputului vorbirii si care se deosebeste de balbism prin faptul ca uneori copilul repeta silabele, dar nu exista tensiunea si presiunea specifice balbaielii.
Balbismul poate aparea si brusc, dupa un soc emotional sau o situatie cu impact psihologic.
In general, balbaiala poate aparea la copii care au un fond de vulnerabilitate afectiv, la copii introvertiti care au nevoie sa se simta inconjurati de afectiune.
Balbaiala depinde de starea afectiva a copilului in momentul vorbirii si de continutul discutiei tensionate cu parintii , sau la scoala , cu o persoana straina.
Balbaiala se amplifica atunci cand copilului i se atrage atentia asupra deficientei de vorbire. Cu cat este de varsta mai mare, constientizeaza situatia, iar jena il face sa se balbaie si mai tare.
Neputinta de a comunica ii afecteaza intreaga personalitate: se izoleaza, refuza sa vorbeasca, se teme sa vorbeasca, iar atunci cand o face se exprima incomplet.
Balbaiala nu este permanenta .Cand copilul vorbeste intr-o situatie de calm, intr-un mediu familiar, poate sa nu se balbaie, tulburarea se accentueaza atunci cand este pus intr-o situatie neplacuta,stresanta, sau vorbeste cu o persoana straina, cand nu se simte in siguranta sau ii este teama.
Atunci cursivitatea exprimarii este grav afectata, prin aparitia unor blocaje iterative sau a unor spasme puternice, odata cu incercarea de rostire a primelor silabe din propozitii, sintagme sau chiar in cadrul unor cuvinte.
Considerata o tulburare a controlului motor al vorbirii, in care inlantuirea succesiva a sunetelor din cuvinte nu se mai poate realiza dupa modelul firesc si expresiv al unei limbi, in starea actuala a cercetarilor cu privire la originea ei, balbaiala, fie ea fiziologica, lingvistica sau psihologica tinand de subiect sau de mediul sau a starnit multe controverse.
Astfel, accentul pus pe factorii psihosociali si interactiunile dintre copil si familia sa pentru prevenirea balbaielii si interventia precoce se justifica doar daca relatiile dintre diverse variabile retinute, dezvoltarea tulburarii si ceea ce o mentine sunt examinate pentru un copil in particular si nu in termeni de explicatii necesare si suficiente predeterminate care ar trebui cautate in familie.
Primele cercetari au cautat sa puna in evidenta trasaturi generale ale familiei: extraversiunea, hiperprotectia, trasaturi nevrotice, etc. ( Glauber 1958).
Apoi accentul s-a pus pe efectele dinamice ale atitudinilor, emotiilor si comportamentelor in familie.
Rezultatele recente nu au pus in evidenta nici o trasatura specifica nici la subiectul balbait, nici la parinti, in comparatie cu alte familii care au un membru atins de o maladie sau de o dezabilitate,tulburarile psihologice in aceste familii nefiind mai frecvente decat la restul populatiei.
Neputandu-se stabili trasaturi generale privitoare la populatia totala a persoanelor care se balbaie este dificil sa se distinga intre factorii declansatori care favorizeaza sau mentin balbaiala la copil.
Pentru studiul factorilor psihosociali se folosesc doua metode:
-interogarea familiilor copiilor care se balbaie, interogarea subiectului adult care se balbaie cu privire la educatia pe care a primit-o, climatul familial in care a fost crescut, amintiri din prima copilarie.
-observarea directa a copilului si a parintilor, fie a ambilor factori fie a unuia din doi in interactiunea de joc .
Este absolut necesar sa se analizeze ereditatea, dispozitiile de constitutie ale copilului ,conditiile dezvoltarii sale si diverse elemente dinainte de nastere, din timpul nasterii sau dupa nasterea copilului.
Trebuie sa se precizeze inceputul tulburarii, in perioada imediat premergatoare sau chiar in momentul aparitiei sale .
De asemenea trebuiesc stabiliti factorii responsabili de instalarea tulburarii sau de mentinerea acesteia, impiedicand o remisiune spontana, fie de cronicizarea sa, copilul incepand sa se balbaie in medii si situatii tot mai numeroase.
Interventiile in cazul copiilor care se balbaie au debutat prin anii 1980 in Statele Unite si 1990 in Franta. Inainte de aceasta data, orice interventie era considerata periculoasa.
Prin 1959 Johnson emisese ipoteza ca balbaiala se poate rezolva numai daca se vorbea mai putin.
De obicei trei copii din patru la varsta adolescentei isi revin, dar nu se stie exact care sunt factorii care contribuie la rezolvarea problemei.
Doar interventia precoce si-a confirmat valoarea. Cu cat parintii iau in considerare tulburarea copilului mai din timp si ajung mai repede la specialist, cu atat sansele de disparitie a balbaielii sunt mai mari.
Intalnirea cu parintii copilului constituie un punct de plecare pentru logoped, care, ca sa poata actiona trebuie sa depisteze cauzele balbaielii.Acestea pot fi:
-imitarea de catre copii mici a unor persoane care prezinta aceasta tulburare; bilingvismul;diferite traume psihice;stresul determinat de anumite emotii, soc, sperieturi,spaime, deprimare afectiva, frustare, etc;tulburari ale respiratiei;factori de natura ereditara ;masuri educative gresite; observatii dojenitoare asupra deficientelor de vorbire; pedepse severe administrate copiilor ce se balbaiau in anumite situatii;ironia prin luarea in ras si imitarea celui balbait pentru a-l determina sa se exprime corect ;obligarea unui copil sa vorbeasca in fata unor straini de care se jeneaza ; nemultumirea mamei pentru actiunile copilului; dezaprobarea si critica severa pentru cea mai mica greseala; observatii cu ton ridicat, rostirea si tiparea la copil ; hiperprotejarea copilului; labilitate emotiva ;conflicte generate de neintelegerile intre parinti, intre parinti si copii; familii dezorganizate.
Numeroase studii au ajuns la concluzia ca factorul genetic este o componenta recunoscuta care intra in aparitia balbaielii.
-Studiile asupra familiilor au dovedit ca prezenta unei rude balbaite de gradul intai multiplica cu doi sau trei riscul de a fi balbait.
Cel mai recent studiu, al lui Webster (1991) a stabilit pe o populatie de 169 de persoane atinse de balbaiala ca in 66% din cazuri exista in familia lor o ruda balbaita. Celelalte familii aveau mai mult tendinta sa vorbesca de un eveniment traumatizant specific ca fiind cauza balbaielii.
In 1993 si Ambroze care a facut un studiu pe 69 de subiecti de varsta prescolara , a aratat ca un copil care incepe sa se balbaie are o probabilitate egala cu 42% sa aiba o persoana balbaita in familia sa directa si 72 % printre membrii familiei largite.Prezenta altui membru din familie care este si el balbait nu constituie proba absoluta ca pentru ruda lui e vorba despre o legatura genetica. Studiile nu au tinut cont de marimea familiilor studiindu-se doar rangul in fratrie, dar acesta nu influenteaza aparitia tuburarii.
Riscul tulburarii este legat si de sex. Inainte de patru ani numarul fetelor si al baietilor care incep sa se balbaie sunt egale, dar fetele se corecteza mai repede din motive neexplicate.
Statisticile aratau pana in anii 80 un raport de 4 subiecti masculini la un subiect feminin Recent studiile arata ca diferenta dintre numarul de fete si de baieti se diminueaza in timp raportul fiind de trei baieti la o fata.
In 1984 , Kidd arata ca daca balbaiala ar putea avea origini in familie , severitatea balbaielii nu poate avea aceeasi cauza pentru ca persoanele cu balbaiala severa nu au mai multe rude balbaite printre rudele lor decat cele moderat balbaite.
Studiul a mai aratat ca membrii familiei unei femei balbaite nu sunt mai des afectati de aceasta tulburare decat ai unui barbat balbait.
Cei care sufereau de aceasta tulburare erau mai numerosi in cazul rudelor de gradul 1 decat in cazul celor mai indepartate. .
Faptul ca balbaiala poate fi ereditara este o idee incontestabila , desi nu au fost desemnate anumite gene responsabile ale tulburarii.
Datele genetice existente nu explica totul si este aceptata ideea ca factori multipli in special ai mediului inconjurator sunt la originea unei asemenea tulburari .
-Studiile asupra gemenilor au permis studierea variatiei fenotipului care ar putea fi atribuita unuia sau mai multor factori genetici.
In 1991 Howie demonstra prin studiul sau asupra gemenilor din care cel putin unul din doi era balbait, ca la gemenii homozigoti 58-63 % dintre perechi erau balbaite , in timp ce in cazul gemenilor heterozigoti procentajul era de 13-19%.Un studiu recent al lui Andrews(1991) asupra unei populatii de 3810 perechi de gemeni australieni adulti da un procentaj de 1,9% persoane balbaite,3,2% barbati si 1,2% femei .Deci incidenta balbaielii nu este mai ridicata la gemeni decat la populatia normala .Printre gemenii monozigoti (N=50 de perechi ) 20% erau ambii balbaiti .Printre gemenii heterozigoti dar de acelasi sex (N=85 de perechi) doar 3% prezentau aceasta tulburare . Probabilitatea de a fi balbait aidoma fratelui geaman este multiplicata cu sapte daca perechea este monozigota in raport cu o pereche heterozigota. Andrews atribuie 71% din variante intre cele doua populatii factorului genetic , fata de 29% atribuiti factorilor de mediu inconjurator nefamiliali.
Instalarea balbaielii se judeca prin referire la studiile care se fac asupra fluentei si deci si a disfluentelor oricarui copil.
Termenul de fluiditate caracterizeaza ceea ce curge cu usurinta , dar cuvantul fluenta de origine engleza ilustreaza mai bine fenomenele a caror perceptie permite sa spunem ca un anumit enunt este fluent , altul disfluent : linia de demarcatie intre vorbire fluenta si vorbire balbaita este dificil de trasat in mod obiectiv .
Fluenta este definita in general de debit , ritm, absenta unui efort laringeal sau de articulatie si, in special de continuitatea vorbirii.
Vorbirea este considerata in mod normal fluenta atat timp cat nu apar in mod obisnuit ezitari, opriri sau repetitii.
Conform lui Johnson ( 1959) si Yairi (1982) vorbirea la adult poate contine pana la 5% disfluente intre cuvinte ( repetitii de segmente de fraze sau de cuvinte si de interjectii ) dar nu mai mult de 1% disfuente in interiorul cuvantului insusi (repetitii de forme sau de silabe, prelungiri sau rupturi de cuvant.)
Daca aceste disfluente apar , ele trebuie sa fie scurte , fara efort si sa nu interfereze in comunicare, impiedicand transmiterea mesajului. Frecventa disfuentelor si elementele de limbaj pe care ele le altereaza sunt criterii retinute pentru a judeca severitatea riscului la care este supus copilul.
Intre 40 –80% dintre copii balbaiti nu mai sufera de aceasta afectiune la adolescenta , dar pentru ca procentul celor rezolvati sa creasca se insista asupra necesitatii imperative a interventiei precoce.
Momentul interventiei este gandit diferit de clinicieni. Astfel Conture (1990) sustine ca un copil trebuie luat sub observatie atunci cand 25% din cuvinte prezinta prelungiri din totalul de disfluente; cand sunt prezente accese de repetitii ale fenomenului sau ale silabei primului cuvant ; cand copilul a pierdut contactul vizual mai mult de 50% din timpul comunicarii.
In conceptia lui Paxton (1993) un copil prezinta riscul de a fi balbait, daca din totalul cuvintelor 9% sunt balbaieli, cu miscari insotitoare uneori si o anumita constiinta a tulburarii , prelungiri 2 secunde. In situatia in care are mai mult de 10% balbaieli , face efort pentru a incepe repetitia 3 , prelungiri 2 secunde, constiinta accentuata a tulburarii , prezenta reactiilor de evitare si a gesturilor insotitoare , copilul prezinta un risc major de a deveni balbait .
Adesea parintii rectioneaza in sensul invers celui care ar putea sa-l ajute pe copil si atunci copilul resimte o presiune , atat temporala cat si afectiva care-i va spori dificultatea.
Mai mult chiar, sunt situatii cand parintii sunt vinovati prin comportamentul lor provocand balbaiala copiilor.
Astfel Riley (1983) a ajuns la concluzia ca 53% din familiile care aveau un copil balbait aveau urmatoarele comportamente :
– conversatia se desfasura intr-un ritm rapid;
– pauzele intre replici erau insuficiente, astfel incat copilul nu-si putea organiza gandurile;
-intreruperea copilului cand acesta se straduia sa vorbeasca;
– erau nerabdatori sa afle raspunsul copilului
Un exament al fluentei ,al fonologiei si limbajului este facut de logoped care observa copilul in situatia de joc, discuta cu parintii si numai el este in masura sa faca o programare pentru un examen psiholingvistic complet.
In timpul examenului sunt stranse un corpus de 200 de silabe (Gregory 1986) sau minin de 100 de cuvinte pertinente ori 3 minute de inregistrare (Rustin, 1987) ,pentru a face o analiza a fluentei copilului.
Probele la care este supus un copil balbait in cadrul examenului articulatoriu si fonologic sunt:
-repetarea unei silabe simple;
-repetarea unei succesiuni de silabe (diadocochinezie) ,
-vocalizare sustinuta.
Daca exista tulburare fonologica, examenul perceptiilor auditive si ale proxiilor bucofaciale va fi facut cu ajutorul probelor standardizate obisnuite.
Examenul memoriei auditive pe termen scurt , al aptitudinilor cognitive nonverbale, al schemei corporale si al grafismului nu sunt necesare de la inceput in situatia in care copilul este foarte mic, dar se face in cursul luarii in ingrijire logopedica daca aceasta are loc.Probele de examinare a copilului sunt standard.
Se observa de asemenea nivelul de activitate verbala si nonverbala a copilului impreuna cu capacitatea sa de concentrare si de mentinere a atentiei.
In cursul examenului limbajului se propune o proba de evocare, facandu-se exercitii in momentul cand copilul va fi interesat de jocurile cu cuvintele.
Exista o proba de fluenta verbala standardizata in franceza in bateria lui Mac Carthy (1997) iar in engleza, cel mai recent test este al lui German (1990). Este necesar ca acestea sa fie elaborate la nivelul fiecarei limbi , pentru ca nu se pot utiliza prin trecere de la o limba la alta.
Seturile clasice de testare a intelegerii si exprimarii orale se aleg in functie de varsta exacta a copilului pentru ca maturarea sistemului lingvistic in aceasta perioada este foarte rapida.
In timpul examenului de fluenta si limbaj se inregistreaza toate trasaturile calitative care insotesc vorbirea ( gestul fonator-suflul-si eventualele caracteristici ale vocii, tensiunile vizibile si audibile , precum orice fel de gesturi insotitoare.
Importanta este inregistrarea video daca este posibila.
Debitul este dificil de masurat, dar se observa impresia subiectiva de precipitare in luarea de cuvant, durata pauzelor, momentele de accelerare, in special in momentul lungirii propozitiilor.
Terapia va fi diferentiata in functie de diagnostic: daca este o balbaiala izolata sau o balbaiata asociata cu alte dificultati lingvistice sau relationale.
Evaluarea corecta a situatiei determina durata si intensitatea luarii in ingrijire.
Daca este vorba doar despre o tulburare de fluenta sunt necesare doar 2-4 sedinte cu parintii , la intervale care se fixeaza in functie de evolutia copilului, asigurandu-se monitorizare telefonica indispensabila.
Daca balbaiala nu a cedat in urma masurilor luate de catre parinti printr-o schimbare de atitudine fata de copilul lor sau daca exista o intarziere in insusirea articularii , a vorbirii sau a limbajului se ia copilul in ingrijire logopedica in prezenta parintilor.
Durata in care un copil este luat in ingrijire logopedica variaza de la un copil la altul si in functie de severitatea simptomului de balbaiala .
In cazul copilului foarte mic luat in ingrijirea logopedului aspectul ludic este accentuat, exercitiile sunt inlocuite prin jocuri: jocul cu gura ( maimutareli, pantonima, mustati cu Nutella etc.) imitari ale unor zgomote din natura si sunete scoase de animale de toate felurile, jocuri de marionete, situatii in care copilul nu trebuie sa faca o performanta , ci in care placerea sa de a se juca , de a castiga si a stapani formele limbajului este predominanta.
Logopedul are o misiune destul de dificila pentru ca el nu are de luptat numai cu micutul balbait, dar si cu mentalitatile parintilor si ii este de un real folos cooperarea acestora.
El solicita atat ambilor parinti cat si fratilor mai mari sa fie de fata si cauta sa nu invinovateasca pe nimeni pentru tulburarile celui mic.Este necesar sa se admita de la inceput ca exista multe intrebari fara raspuns iar raspunsurile trebuiesc cautate impreuna.
Folosind chestionarul –model al lui Starkweather (1990) pe care -l completeaza in fata parintilor, logopedul intelege interactiunile posibile intre mai multe aspecte diferite-motor, ligvistic,cognitiv si emotional si poate sa-si sistematizeze recomandarile. El explica parintilor la ce presiune este supus copilul atunci cand incearca sa faca tot felul de lucruri pentru care nu este pregatit. Astfel , sub indrumarea terapeutului parintii isi vad copilul cu alti ochi.Incep sa-si supravegheze reactiile atunci cand copilul se balbaie, isi schimba optica pentru a face posibila evolutia limbajului, invata sa-i acorde mai mare atentie si siguranta micutului, incearca sa diminueze presiunea timpului.
Dintre sfaturile date de logoped parintilor, consider ca sunt mai importante :
-atentia trebuie indreptata asupra a ceea ce spune copilul si nu asupra modului cum vorbeste,
-parintele trebuie sa pastreze un contact vizual natural cu micutul in timp ce acesta vorbeste.
-nu trebuie exercitata presiune asupra exprimarii sale , ci trebuie sa i se ofere un exemplu de vorbire destinsa si modulata , cu un ritm lent adaptat posibilitatilor sale de mobilizare motorie dar si nivelului sau de reprezentare mentala.
-copilului trebuie sa i se acorde tot sprijinul necesar, sa-i fie incurajate initiativele ,sa fie felicitat cand parintele este multumit de el,
-copilului trebuie sa i se acorde zilnic cateva momente de atentie exclusiva si sa i se vorbeasca despre balbaiala ca despre orice alt subiect , suparator, dar nu rusinos,
-nu trebuie lasati ceilalti frati sa-l forteze sau sa-l tachineze, cu atat mai putin sa-si bata joc de el,
-se evita orice provoaca copilului o mare excitatie sau oboseala , chiar si activitatile care- i fac placere ( ex: televizorul, etc)
-in casa se evita conflictele, certurile,care ar putea sa-l influenteze emotional
-se diminueaza nivelul exigentelor in ceea cel priveste pe copil chiar daca devine mai capricios pentru un timp sau fratii si surorile devin gelosi pe el.
Consilierea psihologica ii face foarte bine unui copil cu probleme. Psihoterapeutul stabileste o comunicare bazata pe incredere si confidentialitate , descopera cauzele problemelor si legaturile cu alte evenimente importante din trecut si prezent , incurajeaza si sustine exprimarea verbala sau prin alte mijloace ( desen, modelaj , etc) a gandurilor si trairilor copilului , cauta modalitati sa rezolve problema acestuia.

Bibliografie
Anne- Marie Simon –Consiliere Parentala , Editura Polirom , 2004
Georgeta Burlea, Marin Burlea (coordonatori) , Dictionar explicativ de logopedie editura Sedcom Libris , Iasi , 2004
Paul Popescu Neveanu , Dictionar de psihologie , Combinatul Poligrafic ,, Casa Scanteii “, Bucuresti , 1978.

Cum sa-ti inveti copilul sa-si exprime emotiile intr-un mod pozitiv

“La originea tuturor lucrurilor importante este o femeie”, spunea Lamartine. Dar poate cel mai important lucru pentru femeie este misterul transformarii lumii interioare a copilului, a viitorului om. Dragostea  pentru mica faptura care creste sub ochii ei ii provoaca de multe ori neliniste. Fiecare mama ii doreste copilului ei sa creasca si sa se dezvolte armonios, dar in acelasi timp vrea sa se  asigure ca metodele folosite de ea in cresterea si educarea copilului sunt si eficiente.

Un copil nu aduce numai bucurii, de multe ori comportamentul lui o epuizeaza pe mama atat din punct de vedere emotional cat si mental si fizic. Mama nu are o bagheta magica cu ajutorul careia sa-l determine pe copil sa se autocontroleze in diverse situatii. Nu degeaba se spune “educatia e grea si cu rezultate indepartate”! Ea trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare, perseverenta, intelepciune si foarte multa iubire!
E mai usor sa dezvolti copilului aptitudini care vor contribui la reducerea comportamentelor negative decat sa incerci sa rezolvi un astfel de comportament in momentul aparitiei. Inzestrandu-ne copiii cu aptitudini relevante, acestia nu vor mai ajunge la comportamente inadecvate si vor evita si aparitia unor probleme de sanatate mentala. Aptitudinile necesare pot fi educate la diferite nivele de complexitate in functie de varsta si capacitatea copilului, dar pentru a se obtine rezultate acest lucru trebuie sa se inceapa la o varsta cat mai frageda.

Copiii invata emotiile de la parinti

Starea psihica a mamei poate influenta starea si comportamentul copilului. O mama nelinistita, tensionata, depresiva sau cu alte prioritati, il face pe copil sa se simta abandonat, fapt ce duce la cresterea anxietatii acestuia. Un astfel de copil plange mai mult, este nelinistit pana la crize de anxietate cand este separat de parinti, devine retras si nesigur in relatii, manifesta furie cand lucrurile nu se intampla asa cum isi doreste.

Studiile au aratat ca de la o varsta frageda bebelusii recunosc si raspund la indiciile emotionale (fericire, surpriza, teama, tristete, dezgust si manie) de pe chipurile celor care-i ingrijesc. Bebelusii imita ceea ce vad si, intr-o oarecare masura, traiesc in mod direct emotiile observate. Astfel, cand vad parintii incruntati, ei simt raceala neplacerii, iar cand ii vad zambitori, cei mici sunt bucurosi. Ei pot fi ajutati sa experimenteze emotii pozitive, responsabilitatea monitorizarii climatului emotional la care sunt expusi copiii revenind in egala masura ambilor parinti. Copiii nu numai ca imita ce vad, dar invata sa simta la fel. Degeaba se cere unui copil sa fie calm, daca parintii sunt intr-o continua stare de agitatie. Copilul invata sa experimenteze starea de calm avandu-i ca model pe parintii sai. Este necesar ca limbajul nonverbal sa aiba acelasi sens cu exprimarea in cuvinte pentru ca bebelusul sa faca asocierea necesara. Altfel, copilul va fi intr-o deruta totala.

Ajuta-ti copilul sa-si constientizeze emotiile

Un copil isi poate controla emotiile, daca e constient de prezenta acestora. Cand fata si corpul unui parinte comunica o emotie, e bine sa-i spuna copilului. Astfel, copilul va invata treptat sa citeasca  si sa experimenteze emotii de tristete, fericire etc. Va fi incurajat sa spuna cum se simte. In comert exista seturi de cartonase care exprima expresii faciale, care pot fi un ajutor in initierea copilului cu emotiile esentiale. Se pot folosi de asemenea desene sau fotografii pentru a identifica diferite expresii si emotii, povesti, pe marginea carora se discuta cum se simt personajele. Cercetarile au dovedit ca povestile prezinta o importanta deosebita pentru initierea emotionala, copiii carora li se citesc avand o activitate mentala mai intensa.

Pe masura ce copilul creste, e important sa i se explice ca pot exista mai multe sentimente simultan, ca te poti mania pe cineva, chiar daca acea persoana este importanta pentru tine si tii la ea, ca este firesc sa ai anumite sentimente, dar nu totdeauna este bine sa se actioneze sub impulsul lor.
Sunt situatii cand un copil devine tensionat, iritat sau se supara pe o anumita persoana din anturaj, cand ceva nu-i convine. Daca nu este ajutat sa-si exprime acele sentimente, sa discute despre ele si sa i se argumenteze lucrurile pe care nu si le poate explica, acestea pot reveni ulterior cu mai mare forta si copilul este incapabil sa le faca fata.
Orice mama isi doreste un copil sensibil fata de nevoile si sentimentele celor din jur, care sa aprecieze efectele actiunilor sale asupra altor oameni, sa evite sa faca lucruri care ii fac pe altii sa sufere, sa fie empatici si sa aiba autocontrol.
Pentru acest lucru copiii trebuie invatati sa intuiasa ce simt ceilalti, sa-si gandeasca actiunile si sa aiba un control asupra impulsurilor.

Dezvoltarea empatiei in primii ani de viata

Studiile au demonstrat ca bebelusii au o anumita predispozitie de a empatiza cu sentimentele persoanelor din preajma lor. In situatia in care parintii nu acorda o atentie deosebita cultivarii potentialului empatic al copiilor si nu-i  incurajeaza in permanenta sa si-l dezvolte, aceasta capacitate a lor se poate pierde.

Cea mai buna solutie gasita de parinti pentru dezvoltarea acestei aptitudini este exemplul personal pentru ca majoritatea copiilor imita comportamentul parintilor. Cu cat un copil se simte inteles, cu atat ii va fi mai usor sa-i inteleaga pe ceilalti.

Desi bebelusii au o capacitate innascuta de a se acorda la emotiile celor din anturaj (de ex. daca un copil incepe sa planga in momentul vaccinarii, toti ceilalti din jurul lui devin nelinistiti, isi sug ingrijorati manutele sau obiectele preferate, incep sa planga), de-abia pe la varsta de un an incep sa aiba reactii empatice.

Un proiect de cercetare in cadrul caruia erau surprinse reactiile empatice ale unor copii de 13-15 luni a evidentiat faptul ca acestia sesizau cand mamele erau suparate si incercau sa le mangaie.

In jur de 2 ani copiii manifesta empatie si pentru persoane straine, iar dupa aceasta varsta sesizeaza rapid cand o persoana este suparata si incearca sa o consoleze.

De-abia pe la 6-7 ani, odata cu dezvoltarea capacitatilor cognitive, copiii se simt capabili sa aprecieze atat ce simte o persoana, cat si motivul pentru care se simte asa.

Numai o mama fericita poate avea un copil fericit

Copilul traieste prima experienta empatica alaturi de mama sa, pe care o percepe ca pe o persoana care-i intelege si anticipeaza nevoile. Ea este cea careia ii comunica nevoile sale de hrana, somn, schimbarea scutecelor. Ea intelege nevoile copilului chiar inainte de a fi constientizate de acesta, cu conditia sa nu sufere de depresie post-partum, care-i rapeste aceasta experienta minunata alaturi de copil. Nu explic aici depresia post-partum pentru ca mi-am propus sa-i acord o atentie deosebita intr-un alt material, pentru a constientiza viitoarele mamici de pericolul real pe care il reprezinta aceasta.

Este foarte important ca in aceasta perioada mama sa aiba sustinere din partea celor apropiati, sa primeasca afectiune si sprijin din partea sotului pentru ca o intrerupere indelungata a legaturii empatice dintre mama si copil poate avea consecinte asupra dezvoltarii emotionale, cognitive si sociale a copilului.

Mentionez un lucru caruia de foarte multe ori nu-i dam importanta. Femeile au impresia ca sotul trebuie sa le citeasca gandurile, ca trebuie sa simta cand au nevoie de sprijin. Este important sa li se comunice acest lucru, dar nu oricand si oricum. Se gaseste timpul, contextul si modalitatile  propice discutarii problemei.

Unele femei refuza sa-si exprime nemultumirea din teama de confruntare cu partenerul, de a nu-l infuria, de a nu fi abandonata, de a nu spune lucruri teribile la manie. Traiesc cu iluzia ca partenerul o sa inteleaga intr-o buna zi  problemele ei, ca acestea se vor rezolva de la sine si pana la urma va fi recompensata pentru rabdarea de care a dat dovada. In felul acesta nu face decat sa “isi sape o groapa si mai adanca”, sa ajunga la epuizare fizica si psihica.

Pe masura ce copilul creste, el are nevoie de o mama stabila emotional, capabila sa-l asculte, sa interactioneze cu el intr-un mod constructiv fara a adopta un stil directiv, formal, militaresc, astfel incat empatizand cu acesta sa obtina efectele dorite.

Comunica cu copilul prin joc

In acelasi timp tatal trebuie sa fie prezent in viata copilului, sa-l asculte, sa ajute la crearea unui climat favorabil, sa aiba in vedere faptul ca un copil care poate sa impartaseasca parintilor problemele lui si sa discute despre ceea ce simte are toate sansele sa devina mai empatic. Si nu cred ca exista multumire mai mare decat faptul ca avem un copil reusit!

Deprinderile copilului se dezvolta mai bine cand comunicarea dintre el si parinti se face in cadrul unor activitati accesibile copilului, unor jocuri, incurajandu-l sa spuna ce are de spus, ascultandu-l activ, acordand importanta celor spuse de el, facandu-l sa inteleaga ca parintii sunt atenti la ce comunica si la nevoile lui. Parafrazand ce a spus copilul i se da de inteles ca parintele doreste sa verifice daca a inteles ce vrea sa-i comunice copilul. Prin identificarea emotiilor transmise de copil se intareste legatura empatica dintre parinte si copil.

S-a constatat ca in cazul copiilor ce dezvolta  nivele inalte de empatie, parintii manifesta un grad ridicat de emotii pozitive prin laude si entuziasm fata de acestia. In caz contrar, cei crescuti intr-un mediu in care predomina emotiile negative intense isi inteleg cu mare greutate propriile emotii si devin incapabili sa inteleaga emotiile altora. Amenintarea, respingerea, comportamentele inconsecvente din partea parintilor nu dau rezultate in cresterea si educarea copiilor.

Sa nu se inteleaga ca un copil trebuie ferit de orice lucru negativ pentru ca in acest caz acesta nu  va intelege niciodata viata reala. Dar atunci cand vede anumite suferinte in jurul sau i se vor da explicatiile de rigoare in functie de puterea sa de intelegere, contribuind astfel corect la cultivarea reactiilor empatice. Un parinte responsabil  va evita expunerea copilului la emotii negative sau pozitive prea intense, avand tot timpul situatia sub control si  incercand sa  incline balanta in favoarea celor pozitive.

Sper ca v-am mai dat un motiv de gandire!

A fi parinte nu-i usor, dar sentimentul de a avea un copil reusit este incomensurabil.

     Niculina Ciuperca, consilier psihologic-specialist,  familie-cuplu

 Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Sect.6 Str. Nicolae Oncescu nr.4,   Ap.14

                        Telefon 0724878966

Infidelitatea- factor destabilizator al relatiei de cuplu

Infidelitatea creaza mari probleme in cuplu, pentru ca duce la tradarea increderii partenerului, sperantelor, viselor si asteptarilor acestuia . 

In general la infidelitate se ajunge cand exista probleme in cuplu, chiar daca uneori acestea sunt bine ascunse.

Motivele sunt multiple. Uneori, unul din parteneri cand sesizeaza ca sunt probleme, crede ca poate stabiliza situatia avand o aventura, pe care o vede ca pe o supapa de siguranta emotionala, menita sa-l detensioneze si sa uite de problemele cuplului . Poate fi o latura pozitiva daca ramane secreta, dar care, odata deconspirata face ca pe langa problemele cuplului sa mai adauge si noua stare de nefericire .
Un sfat pentru partenerul inselat: e preferabil sa nu cercetati ca sa nu descoperiti lucruri pe care nu le puteti tolera .

Daca aveti intelepciunea sa identificati problemele cuplului, sa-ncercati sa le rezolvati si sa va asumati o parte din vina care l-a impins pe partener spre infidelitate, cuplul va functiona in continuare .
O greseala care poate duce la despartirea definitiva, este ca atunci cand partenerul care descopera infidelitatea sa incerce sa se razbune procedand la fel. Simtindu-se ranit, intr-un acces de furie crede ca-si pedepseste partenerul („sa simta si el cum m-am simtit eu”). Aventura aceasta a razbunarii aduce mari regrete in momentul in care se constientizeaza ca a ajuns sa faca aceleasi lucruri pe care le-a detestat la partener .

In multe cazuri infidelitatea apare din cauza faptului ca, in conditiile vietii de astazi cand cei doi pun pe primul loc mentinerea unui loc de munca pentru a-si asigura existenta, uita sa-si mai comunice problemele importante, uita de ce sunt impreuna si devin doi straini. Cel care inseala nu-si doreste sa paraseasca relatia, vrea doar sa-l atentioneze pe celalalt ca exista, ca e nefericit in cuplu, ca exista probleme si ca trebuie sa faca ceva sa-si tina partenerul aproape . De multe ori acest tip de aventura poate sa nu aiba implicatii sexuale, cealalta persoana fiind folosita ca o amenintare emotionala, care sa implice cuplul in rezolvarea problemelor ignorate pana acum .
Cuplul poate functiona in continuare daca cei doi recunosc aventura ca pe un semnal al lipsei de comunicare, un rol important avand si durata aventurii.

Uneori, aventura poate fi legata numai de sex, la aceasta practica recurgand persoane a caror experienta sexuala este limitata. Se poate evita printr-o discutie onesta intre parteneri legata de dorinte si nevoi .

Un rol important in relatia de cuplu, il joaca si personalitatea individului. Sunt persoane care nu au capacitatea de a avea incredere dezvoltata si atunci se tem sa se apropie prea mult emotional de parteneri, se retrag cativa pasi, au o aventura si apoi incearca sa reconstruiasca relatia. Sunt constiente ca nu trebuie sa procedeze astfel, dar sunt incapabile sa se opreasca . Poate si-ar dori sa se angajeze in relatii care sa le aduca satisfactii, dar saboteaza singure relatia.
Din pacate sunt si situatii cand problemele cuplului persista multa vreme si orice incercare de a stabiliza relatia este un esec . In aceasta situatie, unul dintre parteneri doreste sa evadeze din problemele dificile ale relatiei, dar ii este greu sa spuna acest lucru partenerului, de care nu mai este atasat emotional. Simte ca relatia lor nu mai are nici un viitor si incearca sa puna bazele unei relatii viitoare .
Indiferent sub ce forma se manifesta, infidelitatea provoaca multa suferinta. De aceea nu e bine sa se ajunga aici .
Problemele din cuplu nu se deterioreaza dintr-o data . De aceea va adresez indemnul : „atentie la semnalele de avertizare!”

Semnale de avertizare exista, dar nu totdeauna suntem atenti la ele.
Nici o schimbare in relatie nu apare dintr-o data. Important e sa se acorde atentie oricarui semnal care vine din partea sotiei sau a sotului.

Oricare dintre parteneri poate manifesta insatisfactie cu privire la relatie, se poate plange ca-i nefericit, ca nu i se da atentie, ca a disparut orice forma de romantism dintre ei, ca nu mai i se acorda atentie ca la inceput.

Daca situatia se prelungeste, partenerul se convinge ca lucrurile nu se vor schimba in bine, capata un sentiment persistent al lipsei de speranta ca relatia va mai intra pe un fagas normal, crede ca se asteapta la ce-i mai rau de la celalalt si incearca sa evadeze pentru a iesi din aceasta situatie dureroasa.

Daca cei doi gasesc intelepciunea sa inteleaga ca mariajul lor are probleme si ca amandoi trebuie sa faca schimbari semnificative pentru a-l aduce la normal, pot fi evitate momentele cu consecinte dezastruoase pentru cuplu.

In situatia in care orgoliile sunt mai puternice decat rezolvarea problemelor ivite, consilierul de cuplu ii poate ajuta sa inteleaga unde gresesc, sa fie mai atenti la semnalele ce vin din partea celuilalt partener, sa interpreteze indiciile ambivalentei ca pe un semn serios ca e nevoie de schimbare, sa invete sa comunice intre ei fara sa se simta amenintati si sa adopte o atitudine de aparare,sa gaseasca impreuna cele mai bune strategii pentru revigorarea relatiei.

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Niculina Ciuperca,psiholog-consilier familie-cuplu

Cum sa prevenim conflictele in cuplu

Cum sa prevenim conflictele in cupluPentru cuplurile tinere (dar si pentru cele care au o oarecare vechime pe taramul casniciei,dar care n-au reusit sa treaca peste momentele dificile),am selectat din cartile de specialitate cateva reguli, pe care eu le consider importante pentru reglarea climatului conjugal.

Nu pot decat sa va indemn sa folositi ce vi se potriveste, sau sa va gasiti impreuna propriile reguli care sa va ajute sa treceti peste momentele dificile .

1). Cuplul este mai important decat fiecare din parteneri . Scop final:invingator/ invingator, nu invingator/ invins.

2). Trebuie sa stiti cand sa pastrati tacerea : ce vreau sa spun este de ajutor relatiei, sau partenerului? Daca nu, renuntati sa mai spuneti .

3). Atentie cand abordati un subiect . O problema care deranjeaza e bine sa fie discutata intr-un moment de calm si relaxare,nu cand sunteti furiosi.

4). Pot fi probleme carora pentru binele cuplului trebuie sa le declarati un armistitiu permanent (probleme care nu au legatura cu casnicia, sau daca au, nu ar fi benefice pentru cuplu- ex. o problema dureroasa din trecut).

5). Acordati-i celuilalt privilegiul indoielii sau prezumtia de nevinovatie .

6). Atentie la modul de interpretare. Interpretarea negativa sau deformata a mesajelor stimuleaza sistemul nervos autonom(SNA) si ucide posibilitatea rezolvarii conflictelor .

7). Atentie la orgolii!

8). Interpretati corect mesajul partenerului . Pasi de urmat:
– abtineti-va sa raspundeti imediat cand vi se pare ca nu-i ceva in ordine;
– faceti un pas innapoi in timp, ca sa realizati daca remarca partenerului va aminteste de ceva din trecut ;
– aruncati o privire lucida asupra faptelor, pentru a constientiza diferenta dintre ce se intampla in trecut si ce se intampla acum; verificati-va suspiciunea ;
– estompati detaliile(puteti spune ca acest comportament va aminteste ceva dureros din trecut si ar fi bine sa nu mai fie folosit).

9). Daca doriti sa aveti o casnicie fericita, pastrati o proportie de 5/1 intre comunicarile pozitive si negative.

10). In caz de conflict,pastrati-va calmul in voce.

11).Revendicari versus reprosuri (cereti-i partenerului in mod direct ce doriti,fara a-i reprosa alte lucruri). Acuzatiile stimuleaza SNA al sotului, creierul se blocheaza si nu poate auzi sau procesa mesajul.

12).Nu se abordeaza partenerul cand e obosit, iritat, asteptati pana s-au limpezit apele.

13). Cand nu aveti alte solutii, folositi umorul, pentru ca reactiile biochimice care insotesc umorul sunt incompatibile cu cele care insotesc mania.

14). Acceptarea diferentelor , recunoasterea dreptului celuilalt de a exista ca persoana separata. Fa pentru partener ce-i place lui, nu ce-ti place tie.

15).Sotii isi satisfac reciproc dorintele, isi respecta promisiunile.

SPER SA VA FIE DE FOLOS!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

FAMILIA ROMANEASCA ARE UN VIITOR ?

Anumite studii par sa sustină ideea ca asistăm nu numai la sfârşitul familiei asa cum o stim, ci şi la ,,sfarşitul lumii pe care o cunoastem”(„The End of.the World as We KnowIt”-Waters , 1995), la începutul unui haos în care totul se schimbă mult prea repede pentru a putea ţine pasul. Sunt insă şi studii care atestă faptul că familia rămâne pentru majoritatea indivizilor domeniul care le oferă cea mai mare satisfacţie, cel care are cea mai mare importantă în viaţa lor .

În condiţiile vieţii de astăzi mulţi analişti au tendinţa de a vedea schimbare peste tot, exagerând şi în privinţa fenomenelor de eroziune a familiei. Multe din schimbările constatate se datorează în mare parte dezbaterilor numeroase pe această temă , având loc un proces de tipul celui descris de Thomas:,,o situatie definită drept reală devine reală prin consecinţele ei ”.
In aceste conditii mi-am pus problema : familia romaneasca are un viitor ?

Raspunsul este da, cu conditia  să se conştientizeze care sunt greşelile majore care duc la disoluţia familiilor, să se inteleagă unde se greşeste în creşterea si educaţia copiilor, care-i rolul societăţii in menţinerea acestor aspecte. Familia şi societatea trebuie să aibă o mai bună colaborare, să se sprijine reciproc, pentru că dacă treburile merg bine în familie vor merge şi în societate. Una fără alta nu poate să evolueze .

Psihologul consilier Familie -Cuplu poate juca un rol important in societate, daca se constientizeaza ca multe din problemele cuplurilor se pot rezolva daca sunt ajutati sa treaca peste orgolii, sa constientizeze ca problemele ivite se pot rezolva numai impreuna, comunicand (dar sa stim cum, cand si unde  s-o facem), ca pot fi ajutati sa se cunoasca cu adevarat, sa invete sa se respecte,  sa evolueze impreuna, sa inteleaga faptul ca nu pot fi un cuplu adevarat pana cand  nu-si rezolva problemele cu care vin din familia de origine .

Ca in orice domeniu, si in relatia de cuplu trebuie parcursi anumiti pasi pana la maturizarea relatiei, numai ca aici fiecare poticnire poate fi fatala, daca nu exista o doza de intelepciune. Sunt momente in care cei doi pot sa-si resolve singuri problemele, dar sunt destule in care un sprijin specializat le-ar fi de un real folos . Mi-au dovedit-o cuplurile care pentru probleme minore ajunsesera la divort si care astazi zambesc amintindu-si  cum orgoliile  si unele convingeri limitatoare puteau  sa le distruga relatia.

Redau mai jos fazele prin care trece relatia de cuplu, pentru a se constientiza cat de important e fiecare pas ce trebuie urmat:

– Faza de simbioza – in care se naste cuplul, pe primul plan este dragostea, emotiile la fiecare intalnire, dorinta de a fi tot timpul impreuna. In aceasta faza,  asemanarile sunt exagerate, deosebirile ignorate, nici unul dintre ei nu apare egoist si insensibil. Fiecare partener furnizeaza celuilalt ceea ce se asteapta,  asteptarile sau cerintele sunt implinite automat, pentru ca sunt simple si unice: dragoste, daruire, uniune, contopire , incercarea de a forma o unica fiinta. Durata depinde de conditia emotionala a partenerilor, pentru ca dragostea oboseste, este consumatoare de energie psihica si fizica. In aceasta perioada se pot face greseli precum negarea diferentelor si a cerintelor individuale, care poate duce la dezgust, sau chiar ura, precum si incercarea unuia dintre parteneri de a-l tine pe celalalt strans in relatie, de frica de a nu-l pierde.

– Faza de diferentiere – in care cei doi incep sa se trezeasca sau au obosit. Fiecare apare acum mai real, este vazut obiectiv si diferentele dintre ei incep sa iasa la iveala. Acum fiecare incepe sa-si arate personalitatea, sa stabileasca reguli si granite. Pericolele care pandesc in aceasta perioada pot fi: viteza mai mare in diferentiere a unuia dintre parteneri, ambitiile profesionale sau sociale .

– Faza de autonomie – in care fiecare partener este centrat pe propriile interese, atentia lor fiind fiind mai mult spre lume si mai putin spre teritoriul intim. Acum primeaza autonomia si individualismul, partenerii se redescopera ca indivizi cu personalitati si cerinte specifice, uneori in contradictie cu cerintele cuplului . In aceasta etapa, factori destabilizatori pot fi : hiperinflatia stimei de sine a unuia dintre parteneri, egoismul si mercantilismul, competitia dintre parteneri relativ la succes si recunoastere sociala.

– Faza de reapropiere – partenerii si-au definit scopurile, mijloacele, si-au descoperit identitatea si competenta si-ncep sa se caute din nou cu dorinta de a reconstrui intimitatea si sustinerea emotionala.
Simbioza nu mai este cautata, pentru ca au inteles ca nu sunt identici, dar au nevoie de confort , liniste si tandrete .
Singura problema ce intervine in aceasta faza este cat de sensibila este granita dintre,,eu” si ,, noi” si cum ea se stabileste si respecta .

– Faza de interdependenta mutuala – aduce cuplul la maturitate, pentru ca acum se stabileste cu adevarat echilibrul dintre nevoia de intimitate si de a fi impreuna a partenerilor, cu cerintele lumii externe si statutul si rolul social al fiecaruia. Acest echilibru se obtine mai usor sau mai greu, dupa incercari si esecuri, dupa veniri si plecari, in functie de capacitatea intelectuala, caracterul si valorile morale ale partenerilor.

Ca psiholog consilier Familie- Cuplu consider ca ar fi benefic pentru viitorul familiei o consiliere premaritala, pentru ca aceasta va ajuta la formarea unui fundament dorit pentru casnicie, ii va pregati pentru trecerea de la viata de necasatoriti la cea de casatoriti, ii va invata cum sa comunice eficient, cum sa-si  rezolve problemele care apar in relatie. Vor intelege daca sunt pregatiti pentru casatorie, sau dimpotriva sa amane pana relatia va creste suficient, ii va ajuta  sa creeze  un climat propice casniciei, necesar conceperii si cresterii unor copii  fara probleme, pentru ca totdeauna este mai usor sa previi, decat sa repari ceva ce ai stricat .
Consilierea premaritala ii va ajuta sa se  cunoasca  cu adevarat, sa constientizeze problemele avute in trecut, pentru ca doar dupa rezolvarea acestora pot  construi un viitor impreuna

Psiholog consilier Familie-Cuplu, Niculina Ciuperca