Mulţi teoreticieni au încercat să explice de ce anumiţi bărbaţi folosesc violenţa domestică. Aceste teorii includ: disfuncţii familiale, probleme de comunicare, provocările femeilor, stresul, dependenţa chimică de anumite substanţe, probleme financiare, insuficienta educaţie etc. Violenţa domestică reprezintă pentru abuzator o metodă eficientă de a obţine puterea şi controlul într-o relaţie şi, de obicei, nu suferă efecte adverse după performarea acestui tip de comportament.
Există o teorie care susţine că bărbaţii care-şi bat partenerele suferă de anumite boli mentale. Această viziune lansată încă de Pizzey (1977), care descria bărbatul agresiv faţă de parteneră ca având un comportament “periculos, imprevizibil şi dificil de abordat” continuă să aibă adepţi. Cele mai severe tulburări psihice invocate sunt: proastă dispoziţie, abuz de substanţe cu tulburări asociate, borderline şi tulburări antisociale de personalitate. Shields şi Hanneke (1988, apud. A. Muntean. 2000) compară bărbaţii care au comportamente de violenţă domestică, cu bărbaţii care au comportamente violente în general. Rezultatul comparaţiei indică faptul că bărbaţii în general agresivi produc victimei injurii fizice mai grave, consumă mai mult alcool şi sunt mai puţin stabili în ceea ce priveşte locul de muncă.
Din nevoia de a nu trata populaţia bărbaţilor agresivi în relaţia cu partenera ca pe un grup omogen, şi din dorinţa ca aceste diferenţieri să permită o mai eficientă abordare terapeutică a violenţei domestice, s-a încercat o descriere a tipului de bărbat violent în relaţia cu partenera în funcţie de trei caracteristici (Holtzworth-Munroe et al., 1997, apud. A. Muntean. 2000):
a) severitatea incidentelor de violenţă fizică maritală şi a abuzurilor psihologice şi sexuale adăugate acestor incidente;
b) gradul de generalizare a violenţei (doar în familie sau şi în afara familiei) în relaţie cu alte variabile cum ar fi comportamentele criminale sau recurgerea la lege pentru penalizarea comportamentelor persoanei;
c) psihopatologia sau tulburările de personalitate ale agresorului.
Aceste caracteristici au fost combinate cu alţi factori relevanţi cum ar fi:
· atitudinea faţă de violenţă;
· consumul de alcool;
· stabilitatea maritală;
Din aceste combinaţii au rezultat trei subtipuri de bărbaţi agresori:
1. Bărbaţii care manifestă comportamente violente doar în familie
Aceştia nu dezvoltă forme severe de agresiune şi sunt mai puţin abuzivi din punct de vedere psihologic şi sexual. Nu au penalizări legale şi nici tulburări psihopatologice. Dacă dezvoltă anumite particularităţi de relaţionare acestea sunt de tipul pasiv-dependent. Au relaţii maritale stabile şi satisfăcătoare. Provin din familii cu un nivel scăzut sau mediu de violenţă. În general nu aprobă violenţa, au mari remuşcări după incidentele de violenţă şi au o atitudine destul de liberală privind rolurile sexuale. Comportamentele violente pe care le dezvoltă uneori apar dintr-o combinaţie de stres trăit în afara familiei şi stres marital. Stresul care le declanşează furia şi lipsa unor abilităţi de girare a situaţiilor dificile constituie contextul în care se produce criza. Se apreciază că acest subtip al bărbatului agresiv cu partenera este cel mai frecvent întâlnit şi că ar constitui 50% din populaţia bărbaţilor agresivi în familie.
2. Bărbatul agresiv de tip disforic/borderline
Au comportamente violente faţă de partenere, care merg de la forme moderate până la forme severe, incluzând abuzuri sexuale şi psihologice. Deşi în cea mai mare măsură agresivitatea lor se manifestă în relaţia cu partenera, au totuşi manifestări violente şi în afara familiei şi chiar pot prezenta pedepse penale. Din punct de vedere emoţional sunt instabili, disforici şi trăiesc stări psihologice de disconfort. Uneori au probleme legate de consumul de alcool sau alte substanţe, inclusiv droguri. Au trăsături de personalitate schizoidă cu manifestări borderline şi îşi controlează greu exploziile de furie. Pot fi foarte dependenţi şi în acelaşi timp cu obsesii de gelozie faţă de parteneră. Atitudinea lor privind rolurile sexuale este conservatoare. Provin în general din familii în care au trăit experienţe traumatizante în copilărie, unde nevoile lor de ataşament nu au fost satisfăcute şi ca urmare au avut trăiri de furie intensă. Proporţional, reprezintă cam 25% din populaţia bărbaţilor agresivi cu partenerele.
3. Bărbatul cu agresivitate generalizată şi comportamente violente/antisociale
În relaţia cu partenera va dezvolta comportamente agresive care merg de la incidente moderate până la incidente severe. Abuzul sexual şi psihologic însoţesc aceste manifestări. Manifestă agresivitate frecvent şi în afara familiei şi sunt certaţi cu legea. Au în general probleme cu alcoolul şi drogurile. Adesea au tulburări de personalitate de tip antisocial. În comparaţie cu celelalte două subtipuri anterioare, familiile din care provin sunt cu cel mai mare grad de violenţă. De asemenea în istoria lor personală se găsesc perioade în care au făcut parte din grupuri de tineri cu comportamente antisociale şi au avut prieteni cu comportamente sociale deviante. Au relaţii maritale sărace, nu manifestă remuşcări după incidentele de violenţă, atitudinea faţă de rolurile sexuale este puternic conservatoare. Violenţa lor în relaţia cu partenera este doar o secvenţă a comportamentului general violent, antisocial, criminal, pe care ăl au. Constituie aproximativ 25% din populaţia bărbaţilor agresivi în relaţiile maritale, dar o parte dintre ei sunt diagnosticaţi ca şi psihopaţi.
În general, autorii de specialitate descriu un portret al bărbatului agresiv cu partenera având ca trăsături definitorii:
· oarecare răceală afectivă şi distanţare emoţională;
· lipsa unor bune abilităţi de comunicare;
· preocupări obsesive;
· dependenţă în relaţii sociale şi
· adesea dependenţă de alcool şi consum de droguri şi medicamente.
Aceste elemente se regăsesc şi în cele trei portrete de mai sus. Dar Stark şi Flitcraft (1996, apud. A. Muntean. 2000) susţin că aceste trăsături se întâlnesc în egală măsură la bărbaţii care trec prin situaţi dificile, fără a dezvolta comportamente violente. Autoarele găsesc că aceste comportamente ţin de socializarea rolului masculin şi nu doar de categoria bărbaţilor care-şi bat partenerele. Tiparul comportamental al bărbaţilor care-şi bat partenerele se caracterizează prin tendinţa de coerciţie şi control asupra celor din jur. Această trăsătură determină implicit şi maltratarea copiilor. Adesea ameninţarea sau abuzul copiilor fac parte din strategia agresorului de a demola statutul de mamă, soţie şi producător de bunuri şi servicii pentru familie al femeii.
Problemele de comportament care sunt cel mai frecvent asociate cu bărbaţii violenţi în familie sunt: furie, gelozie, tendinţa de a controla, dependenţă şi stimă de sine joasă, abilităţi diminuate de a face faţă situaţiilor mai dificile, toleranţă scăzută la stres, impulsivitate în comportament. În mod paradoxal, efectele nocive ale violenţei domestice nu se răsfrâng doar asupra victimei directe – femeia – şi a celor indirecte – copiii şi alţi membri ai familiei – ci şi asupra agresorului

Daca am face un sondaj de opinie pe strada si am pune intrebarea :,,daca cei doi parteneri ai cuplului lucrează, în casă cine face menajul?” bănuiți care ar fi răspunsul?

Cei mai multi vor raspunde : „Femeia !”. Si asta in ciuda faptului ca pretindem ca suntem o natiune civilizata, ca suntem în 2022, deci a trecut demult vremea cand numai barbatul era cel care intretinea familia, iar femeia avea numai grija gospodariei.

Si ne mai miram de ce tot mai multe femei fac depresie, tot mai multe sunt epuizate fizic si psihic la o varsta la care ar putea sa mai astepte multe lucruri de la viata .
Constient sau nu continua sa existe o puternica inegalitate in repartitia sarcinilor domestice.
In conditiile vietii de astazi, cand goana dupa un loc de munca devine obiectivul principal al multora dintre noi, iar salariile sunt mici si mai tot timpul modificate de guvernantii nostri (care inteleg sa reduca cheltuielile prin simpla taiere a salariilor), femeia nu-si mai permite sa stea acasa sa se ocupe de gospodarie si programul de la serviciu o epuizeaza peste masura. Si atunci nu ar fi mai benefic pentru cuplu ca menajul sa fie facut impreuna? Poate cele 3 ore si jumatate care sunt consacrate in medie treburilor casnice de catre femeie s-ar reduce la cel mult doua, timpul economisit astfel ar putea fi petrecut impreuna, ar putea fi transformat intr-un prilej de bucurie pentru parteneri .
Nu de putine ori in cabinet imi vin cupluri care au ajuns in pragul divortului si se mai mira de ce au ajuns doi straini…cum de sentimentele care altadata le umpleau sufletul de bucurie au disparut pe nesimtite….
Faceti un calcul simplu : o ora numai in care cei doi ar avea timp sa comunice, sa faca planuri , sa se gandeasca impreuna la viitor , sa se redescopere, ce mult ar insemna pentru relatie.
O casnicie care nu se bazeaza pe sprijin reciproc, pe comunicare, pe negocierea fiecarei etape din viata e sortita de la inceput esecului.

Si cum todeauna e mai bine sa previi decat sa vindeci, va invit sa fiti atenti la omul de langa voi, sa constientizati ce dorinte si asteptari are pentru ca numai daca este respect reciproc va fi o relatie armonioasă .
Sper sa va fie de folos!

1. Observati defectele celorlalti si pe cele ale persoanelor de care sunteti legat din punct de vedere afectiv;nu cedati presiunilor sentimentale cu caracter nevrotic, dar asta nu trebuie sa însemne ca îi veti abandona pe cei apropiati care sufera de nevroza, ci ca îi veti trata ca pe niste bolnavi. Veti adopta astfel o atitudine care, într-un anumit sens, va va ajuta sa va protejati împotriva unor pericole. Ajutati-i pe cei aflati în prada angoaselor, dar nu va lasati dusi pe urmele lor catre nevroza.

2. Nu încercati niciodata sa imitati pe nimeni, ci fiti mereu în acord cu propria fiinta. Uneori, admiratia excesiva pe care o nutrim fata de cineva ne poate înabusi personalitatea. Nevroticul reuseste uneori sa impresioneze o persoana sanatoasa din punct de vedere psihic si echilibrata, deoarece poate parea inteligent,sensibil, perspicace, receptiv, reflexiv, chibzuit, subtil si original. Dar toate astea nu sunt decât

iluzii, în cea mai mare parte.

3. Alegeti-va în fiecare zi un gând care sa va bucure si sa va ajute în clipele cele mai grele. Trebuie sa priviti partea buna a vietii si, chiar daca acest sfat nu are nimic de-a face cu psihanaliza, ar fi foarte bine sa-l urmati.

4. Pastrati-va independenta cu orice pret. Nu va încatusati sufletul din dragoste sau afectiune. Confruntati-va singur cu deceptiile si durerile ,si rezolvati-va singur problemele. Persoanele cel mai putin potrivite ca sa ne ajute în clipele de chin si teama sunt chiar cele pe care destinul ni le-a asezat alaturi.

5. Daca sunteti casatorit, în nici un caz nu suprapuneti imaginea mamei peste cea a sotiei (ori pe cea a tatalui peste a sotului). Fiecare om e diferit, din fericire, si a cauta o asemanare cu orice pret nu numai ca e un act de violenta, dar asta duce în mod inevitabil la dezamagiri si neîntelegeri.

6. Ramâneti în orice împrejurare consecvent cu propria persoana, traiti-va propriile experiente. De ce sa doriti sa adaugati problemele altora peste slabiciunile psihice pe care le aveti? De obicei, începem prin a fi întelegatori si indulgenti cu un prieten care are o criza, dar cu timpul ajungem si noi niste angoasati. Nevroza e ca o pânza de paianjen si nu trebuie sa va lasati prins în ea ca o musca.

7. Hotarâti-va sa va dezbărați de tot ceea ce aveti pueril în caracter. Ce-ar fi chiar sa va notati aceste aspecte în caietul de observatii? Iar daca nu veti gasi nici un defect pueril pe care sa vi-l reprosati, vorbiti despre ele cu partenerul(a) de viata, care poate ca va va surprinde, spunându-va cât de enervant si capricios puteti fi uneori, exact ca un tânc neobrazat.

8. Nu visati la succese ori la onoruri, ci tineti ochii larg deschisi si observati ce se afla în jurul vostru.

Traiti-va viata cu entuziasm, pentru ca, în cele din urma, va apartine numai dumneavoastra si nu aveti decât una. Învatati sa profitati de clipa prezenta si

nu va pierdeti în reverii himerice.

9. Nu afirmati niciodata ca e prea târziu ca sa mai începeti ceva. Orice moment e bun ca sa stergeti totul cu buretele si sa o luati de la capat.

10. Nu fiti fatalist. Amintiti-va ca pe lume totul e posibil, chiar si sa ne schimbam soarta, care nu e chiar atât de implacabila pe cât se spune.

11. Învatati sa zâmbiti si veti vedea cum oamenii o sa va raspunda, aproape automat, la surâs, iar daca nu o vor face, asta e, nu trebuie sa va pese.

12. Nu va lasati niciodata coplesit de tristete si de deceptii si luati-le ca pe o provocare menita sa va faca mai bun.

Sursa: A. Roberti- Cum sa te psihanalizezi singur, Editura 3,2007

1. Calea tradiţională a educaţiei, care include dintotdeauna pedepse corporale, duce la refularea suferinţei şi a umilinţei.

2. Această refulare absolut necesară pentru supravieţuirea copilului cauzează mai tarziu orbirea emoţională.

3. Orbirea emoţională produce bariere in creier (“blocaje de gandire”) in scopul protecţiei impotriva pericolelor (adică impotriva traumatizărilor care au avut deja loc şi nu mai există activ, dar care – fiind refulate – sunt codificate in continuare in creier ca pericol care pandeşte permanent).

4. Blocajele de gandire franează capacitatea tinerilor şi adulţilor de a invăţa din informaţii noi, de a le prelucra şi de a elimina programe vechi, depăşite.

5. Corpul in schimb are memoria completă a umilinţelor suportate, care il impinge pe omul respectiv să cauzeze inconştient generaţiei următoare răul suferit odinioară de el insuşi.

6. Blocajele de gandire nu le permit, sau cel puţin le ingreunează oamenilor efortul de a scăpa de această repetare, cu excepţia cazurilor cand aceştia se hotărăsc să descopere in propria lor copilărie existenţa cauzelor constrangerilor.

„Bărbaţii şi femeile sînt diferiţi. Nu sînt mai buni sau mai răi — ci diferiţi. Singurul lucru pe care îl au în comun este faptul că aparţin aceleiaşi specii. Ei trăiesc în lumi diferite, cu valori diferite şi conform unor reguli diferite. Toată lumea ştie asta, dar foarte puţini oameni, şi mai ales foarte puţini bărbaţi, sînt dispuşi s-o recunoască. Acesta e totuşi adevărul”………………………………………………………………………………………………………………………….”Femeile îi critică pe bărbaţi că sînt insensibili, că nu sînt grijulii, atenţi, destul de calzi şi de înţelegători, că nu stau de vorbă, că nu oferă destulă iubire, că nu se implică în relaţiile sentimentale, că preferă să facă sex şi nu dragoste şi că lasă colacul de la toaletă ridicat.Bărbaţii le critică pe femei pentru felul cum conduc maşina, că nu sînt în stare să găsească o adresă în ghidul străzilor, că întorc hărţile cu capul în jos, că nu sînt în stare să se orienteze în spaţiu, că vorbesc prea mult fără rost, că nu au iniţiative în privinţa sexului suficient de des, că vor mereu să fie mai cald în casă şi că nu lasă niciodată colacul de la toaletă ridicat. Bărbaţii nu sînt în stare să găsească nimic din ceea ce caută pe lumea asta, în afară de CD-urile lor, care sînt întotdeauna în ordine alfabetică. Femeile descoperă întotdeauna unde sînt cheile rătăcite ale maşinii, în schimb foarte rar li se întîmplă să găsească drumul cel mai drept spre destinaţia dinainte stabilită. Bărbaţii cred că sînt sexul cel mai raţional. Femeile ştiu că ele sînt de fapt astfel”.Sper că v-am stârnit interesul pentru cartea lui Allan Pease- „De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă”, pe care o recomand atât bărbaţilor cât şi femeilor, în speranţa că veţi găsi răspuns la multe din întrebările care vă frământă.

Caracteristicile unei relații disfuncționale pot fi :

1) FOLOSIREA INTIMIDARILOR:• ameninţări cu violenţa prin aruncarea cu obiecte când este nervos;• distrugerea sau confiscarea lucrurilor care aparţin partenerei;• abuzul îndreptat asupra animalelor de casă ca o manifestare a puterii şi controlului în relaţie;• tăcere prelungită sau ţipete permanente;• ameninţări cu folosirea anumitor arme.

2) FOLOSIREA ABUZULUI EMOTIONAL:• folosirea unor tehnici astfel încât să diminueze stima de sine a partenerei;• folosirea nor porecle cu caracter înjositor pentru parteneră;• reducerea la tăcere a partenerei atunci când aceasta încearcă să spună ceva;• interogarea partenerei;• hărţuirea şi intimidarea partenerei;• controlarea activităţilor partenerei;• umilirea partenerei, fie prin atacuri directe, fie prin “glume”;• determinarea partenerei de a se simţi vinovată.

3) FOLOSIREA IZOLARII• controlul asupra a ceea ce face partenera, cu cine se vede sau vorbeşte, ce anume citeşte, unde merge;• limitarea activităţilor partenerei în afara casei;• impunerea partenerei de a rămâne acasă când nu poate fi însoţită de abuzator;• interzicerea de către partener de a se mai vedea cu prietenii, a mai realiza anumite activităţi, de a mai avea interacţiuni sociale;• invocarea geloziei ca scuză pentru comportamentele abuzatoare;• promisiuni că nu se va mai întâmpla, dar aceasta se întâmplă.

4) MINIMALIZAREA,NEGAREA SI INVERSAREA RESPONSABILITATII:• lovirea partenerei, apoi acuzarea că este vina acesteia;• negarea că episodul violent a avut loc sau declararea că nu a fost atât de grav;• afirmarea faptului că dacă partenera nu l-ar fi provocat nu s-ar fi întâmplat nimic.

5) FOLOSIREA COPIILOR:• ameninţarea că va răpi copiii;• determinarea partenerei de a se simţi vinovată din cauza copiilor;• folosirea dreptului de vizitare pentru a hărţui partenera.
6) FOLOSIREA UNOR „PRIVILEGII MASCULINE”:• tratarea partenerei ca o servitoare;• luarea de către bărbat a tuturor deciziilor importante;• comportarea ca “stăpânul castelului”;• bărbatul este cel care desemnează rolurile masculine şi feminine în relaţie.

7) FOLOSIREA AVANTAJELOR ECONOMICE:• împiedicarea partenerei de a avea sau de a menţine o slujbă;• determinarea femeii să ceară bani de la abuzator;• acordarea partenerei numai a unei anumite sume de bani;• “confiscarea” banilor partenerei;• împiedicarea partenerei de a avea acces la veniturile familiei.