Din nou despre comunicare……

Imagine

Comunicarea este vitala pentru cuplu.

Nu uitati ca prietenia voastra a inceput prin comunicare. V-ati zambit, v-ati facut semne si ati descoperit ca puteti comunica unul cu celalalt. V-ati simtit liberi si degajati, v-ati simtit ascultati si intelesi.

Comunicarea v-a ajutat sa intelegeti ca ati inceput sa ganditi la fel. De fapt ati constatat ca dragostea si comunicarea merg impreuna. Aceasta e esenta dragostei care v-a ajutat sa ajungeti la casatorie.

De multe ori dupa casatorie comunicarea este intrerupta, iar persoanele implicate in relatie nu-si mai pot exprima deschis simtamintele .

 Daca vi se intampla acest lucru, opriti-va o clipa si-ncercati sa vedeti ce s-a intamplat.  Nu considerati ca exprimarea sentimentelor pozitive e o dovada de slabiciune. N-ati fi ajuns sa va casatoriti daca persoana de langa voi n-ar fi avut calitati care sa va atraga. Orice om poate avea la un moment dat un comportament mai putin performant, dar asta nu inseamna ca anuleaza tot ce a facut bun pana acum.

Ca ne place sau nu, femeile si barbatii functioneaza diferit. Femeile au nevoie de mai multa exprimare a dragostei, au nevoie sa li se spuna ca sunt iubite. Unii barbati nu stiu sa le spuna cuvinte frumoase, chiar daca isi iubesc sotiile intens. De aceea fiecare gest, imbratisare, strangere de mana, o privire, pot face mult pentru mentinerea unei relatii.

Fiti convinsi ca o faceti pentru viitorul relatiei voastre si-ar fi pacat sa daramati ce ati construit cu migala in atata timp.

Aveti in vedere faptul ca a comunica nu inseamna orice, oricum si oricand. Nu comunicati lucruri importante cand partenerul e stresat, obosit, pentru ca atunci degeaba insistati sa va asculte sau sa-l implicati in comunicare ca puteti obtine contrar ce va asteptati.

Nu insistati asupra unor lucruri care stiti ca-n trecut v-au adus probleme, daca e cazul considerati-le subiecte tabu si construiti-va viitorul impreuna, negociind fiecare pas, dar avand in vedere ca rezultatul sa fie in favoarea cuplului, nu a unuia dintre parteneri, pentru ca atunci e inevitabil sa nu apara iarasi disensiuni.

Stabiliti-va scopuri comune, visati impreuna la ele, ganditi-le pe termen lung, ca sa nu aveti surpriza ca la un moment dat sa constatati ca nu va mai regasiti in ceea ce vi se intampla, ca partenerul a ajuns un strain, ca functionati pe planuri diferite.

Nu faceti greseala sa considerati ca aveti un partener sigur, care va va fi alaturi indiferent ce se intampla. Un viitor impreuna se construieste cu migala, dar si cu intelepciune.

Cu acuze nu se rezolva nici-o problema. Orice geseala se poate indrepta daca analizam ce s-a intamplat, invatam din ea, constientizam ca nu orice dorinta a noastra devine realitate, ca si celalalt poate face greseli, dar asta nu-l face mai putin valoros pentru noi….

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie -cuplu

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s