Arhivele lunare: noiembrie 2013

Cum să recunoaştem mânia latentă

Mânia latentă a fost identificată de specialişti de-abia în ultimii ani, cînd au putut descrie acest comportament şi a explica victimelor consecinţele dezastruoase ale acesteia. Deseori, persoanele afectate conştientizau că există o problemă, dar nu erau sigure de cine a declanşat-o, pentru că oamenii pasiv-agresivi posedă anumite abilităţi, printre care manipularea. Au anumite alibiuri la îndemână, se pricep să fie şarmanţi, binevoitori, incât li se acordă prezumţia de nevinovăţie.

Pentru a recunoaşte acest comportament pe care probabil l-aţi întâlnit, redau mai jos câteva caracteristici:

– Mânia latentă este un comportament evitant, incongruient şi contraproductiv.

 – Ea se manifestă prin acţiuni sau lipsă de acţiune cu o finalitate subtilă şi manipulatoare.

– Poate fi planuită conştient şi pusă în aplicare intenţionat, sau dimpotrivă poate fi inconştientă. – Face parte dintr-un tipar disfuncţional de comportament în relaţiile cu ceilalţi.

– Mânia latentă îi permite făptuitorului să nege orice responsabilitate pentru consecinţele ei, şi chiar sa ajungă să se victimizeze.

– Nu ajută la rezolvarea unei probleme existente, ci blochează rezolvarea acesteia, pentru ca cel stăpânit de o mânie latentă are intenţia de a răni pe ceilalţi, de a-i indispune şi a le distrage atenţia de la adevăratele probleme.

– Fiind declanşată de nevoi care n-au fost niciodată satisfăcute, are o natură manipulatoare şi indirectă.

Atentie!

Dacă este perpetuată  mai multă vreme, poate avea un efect nociv asupra relaţiilor şi grupurilor de oameni.

Dacă doriţi să controlaţi mânia la voi şi la persoanele importante pentru voi, vă recomand să citiţi „Agresivitatea pasivă” autori Tim Murphy şi Loriann Hoff Oberlin apărută la Editura Trei.

Dacă problema persistă,  atunci cereţi sfatul unui psiholog

 Sper că v-am mai dat o temă de găndire. Să vă fie de folos!

Nu uitaţi!

O problemă conştientizată, constituie primul pas spre rezolvarea ei.

Niculina Ciupercă, consilier psihologic specialist Familie-Cuplu

Recomandare carte: Psihoterapie si credinta Autor: Elena – Claudia Rusu

Cartea are o valoare deosebita prin multitudinea conceptelor pe care le promoveaza.
Se pot intalni deopotriva concepte filozofice, psihologice, terapeutice, religioase, imbinate cu un real talent literar, asa cum numai o persoana care a studiat deopotriva fizică, filozofie, psihologie, literatură orientală, indiană, parapsihologie o putea face.
In debutul cartii, psihoterapeutul ce-si doreste ca aceasta carte sa ajunga la sufletul oamenilor lanseaza o serie de intrebari pe care fiecare dintre noi ar trebui sa ni le punem si dupa o meditatie indelungata sa gasim raspunsurile cele mai apropiate de sufletul nostru.
Intrebarile de fapt sunt si pentru noi un indemn si in acelasi timp o provocare de a reflecta mai mult, de a ne opri o clipa din preocuparile zilnice si a privi in viitor, pentru ca sa nu ajungem sa asistam neputinciosi la declinul existentei noastre.
Sunt intrebari de genul: “daca iesim din”zona de confort” unde ne indreptam? “, “ ce sau cine ne poate ajuta sa iesim din necazurile cotidiene, din bolile si disperarile noastre”,
“ cine se mai gandeste la suflet in afara de unii psihologi, teologi, filozofi, artisti si alti cativa visatori?” ,“ce se intampla cu familiile noastre, cu copiii nostri, intr-o lume ce devine pe zi ce trece mai putin reala si mai mult virtuala?”, “mai avem vre-un Dumnezeu in viata noastra?.
Am enumerat numai cateva, pentru ca vreau sa va starnesc interesul de a le descoperi in carte, sa meditati asupra lor si daca se poate sa va puneti si altele, pentru ca numai asa putem vedea lucrurile in adevarata lumina.
Autoarea care la 18 ani era intersata de magie, mistica, ocultism, astrologie, tehnici de vindecare energetica, este intr-o permanenta cautare de raspunsuri si ajunge sa inteleaga
ca are aceleasi framantari ca ale lui Buda, pe care-l descoperise datorita interesului fata de spatiul cultural indian, dar si o pasiune fata de cartile lui Eliade, de astrologie, numerologie, chiromantie, cristaloterapie si tehnici de vindecare energetica.
Dupa un indelung sir de cautari si tot mai multe intrebari de forma”cine sunt”, “de unde vin”, “care este sensul vietii mele”, etc. a inteles in sfarsit de unde-i veneau indiciile la ce avea sa urmeze, ca numai Dumnezeu era cel care-i calauzea pasii, ca nu intamplator teza de licenta la absolvirea facultatii de Sociologie-Psihologie a avut ca tema “Toleranta religioasa a poporului roman”, cum nu intamplatoare a fost atractia fata de credinta ortodoxa, Biserica si practica ortodoxa, precum si formarile in metoda constelatiilor familiale si analiza tranzactionala.
“Pe drumul dificil, dar frumos intru Hristos” cum recunoaste insasi autoarea, pentru a recastiga increderea lui Dumnezeu, a continuat ca si preparator universitar, lector, apoi absolvirea unui doctorat cu o tema de pionierat in tara si strainatate despre psihoterapia de film.
O tema de interes tratata in carte este criza actuala prin care trece omenirea, pe care o considera ca fiind nu numai economica, ci una spirituala, a lipsei de sens, de speranta, de viziune.
Analizand cauzele pentru care oamenii neaga pacatul, rememoreaza clipele in care se indreapta prima data spre biserica alaturi de bunica materna, dar si traseul sinuos intre credinta si stiinta. Metafora “Dumnezeu a pus degetul pe traseul vietii mele” are un dublu rol: primul sa-l faca pe cititor sa inteleaga faptul ca nu ar fi fost posibil ca autoarea sa realizeze atatea lucruri daca nu ar fi avut sprijinul divinitatii ; al doilea e un indemn adresat fiecaruia de a-si pune intrebari si a-si si analiza viata, pentru ca nimic nu-i intamplator din ce ni se intampla, ca primim de multe ori semnale care sa ne orienteze pe drumul cel bun, dar le scapam din vedere, sau nu le acordam importanta cuvenita.
Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, si chiar daca ne mai indura sa ne abatem, pana la urma ne lumineaza calea incat sa ajungem la destinatie.
Autoarea tine sa sublinieze rolul unui duhovnic in vindecarea sufletului si trupului, pentru ca “ascultarea de duhovnic este o oglindire sau o manifestare in mic a ascultarii de Dumnezeu”. Lectia de smerenie data de duhovnic ar trebui sa foloseasca oricarui terapeut pentru ca un terapeut crestin nu are dreptul sa incurajeze clientii sa cada in pacat sau sa persevereze in greseli.
Ca terapeut responsabil, isi pune intrebari pe care orice specialist ar trebui sa le aiba in vedere: “ce facem noi ca specialisti cu pacientii nostri”, “ce-i invatam pe acesti oameni, ce modele le oferim?”Intrebarile au o mare incarcatura sufleteasca si denota preocuparea pentru soarta semenilor si o tema de gandire pentru ceilalti terapeuti.
Vorbind despre evolutia psihologiei lasa sa se inteleaga responsabilitatea ce cade pe umerii specialistilor in domeniu ca prin ceea ce fac sa contribuie la recunoasterea si dezvoltarea acesteia la un nivel superior.
Autoarea simte o tristete aparte datorita faptului ca “Iubirea fata de Dumnezeu”, “Botezul” si “Cununia”, au devenit niste”ritualuri golite de sens”, ca multi nu le mai acorda importanta cuvenita, le transforma in “kitsc-uri penibile” le fac numai pentru ca “asa se face”.
Pe buna dreptate se intreaba: “Cine Il mai iubeste pe Dumnezeu? Cine isi mai ia crucea in spinare-i urmeze lui Hristos? Cine isi mai bate capul cu lucrurile acestea? Cine mai vrea sa se mantuiasca?” Etc.
Cei mai multi cer si vor cat mai rapid ca Dumnezeu sa le indeplineasca orice dorinta, dar in schimb ei sa nu faca nimic. “Oamenii vor ca Dumnezeu sa faca ascultare de ei, facandu-se in acest fel pe ei dumnezei” concluzioneaza cu mahnire autoarea.
In carte veti gasi si scurte povestioare cum este aceea cu omul de stiinta necredincios care si-a primit o replica pe masura credintei lui cand l-a intrebat pe un astronom cine a construit frumosul glob din casa acestuia (Raspunsul plin de talc il veti gasi citind cartea), sau cu tatal care plimbandu-se cu copilul prin padure refuza sa-i dea fructele otravite vazute de copil intr-o tufa, si citate din Biblie si ale unor personalitati care au avut o influenta importanta in evolutia spirituala a autoarei.
Am remarcat cuvintele pline de intelepciune ale Parintelui Arsenie (pe care poporul il considera “Sfantul Ardealului”: “Pentru noi Iisus este sensul vietii, reazamul ei in ispite si furtuni, asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului vietii acesteia, originalul nostru, autenticitatea noastra, dar mai mult decat acestea, el este Prietenul nostru, e singurul care nu ne paraseste niciodata: este Sfanta noastra Impartasanie cu desavarsire si foamea noastra metafizica”
De o atentie deosebita in carte se bucura Cele zece porunci sau Decalogul:
1.Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei , afară de Mine. Se stie ca pentru Crestini Dumnezeu reprezinta: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, impreuna formand Sfanta Treime. Explicatia pentru cei care nu o stiu o vor gasi in carte data de Sfantul Spiridon
2.Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare,şi sa te închini lor.
3.Să nu iei numele Domnului-Dumnezeului tău în deşert.
4.Adu-ti aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi ţie şi să traieăti mulţi ani pe pămînt
6.Să nu ucizi!
7.Să nu trăieşti în desfrănare.
8. Să nu furi.
9. Să nu ridici mărturie mincinoasa împotriva aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti nimic din ceea ce este al aproapelui tău.
Dupa cum se observa primele patru se refera la relatia noastra cu Dumnezeu, de care crestinii ar trebui sa tina seama ca sa nu ajunga sa aiba o relatie alterata cu Dumnezeu.
In viziunea autoarei, cheia oricarei vindecari este restabilirea relatiei pe vericala cu Dumnezeu, respectul acordat lui Dumnezeu si celor Sfinte, respectul acordat stramosilor. „Psihoterapia poate deveni, atunci cand este posibi, o punte catre Ortodoxie”, in timp ce Biblia poate fi considerata un adevarat tratat de vindecare a diverselor probleme de sanatate, organice, psihice, sufletesti si duhovnicesti” sustine autoarea. Lucrul conjugat al psihologului cu preotul poate fi de un real folos pacientilor si autoarea da drept exemplu Centrul de Formare si Consiliere Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril ce tine de Arhiespicopia Iasilor format din maicute si enoriasi.
Vorbind despre constelatiile familiale, autoarea evidentiaza efectul benefic al frazelor vindecatoare rostite in campul de lucru creat , dar si despre diverse situatii intalnite in munca de terapeut, printre care problemele sufletesti grave la copiii infiati.
Cartea cuprinde multe alte aspecte, care merita citite, aprofundate si meditat asupra lor.
Sper ca v-am trezit interesul pentru o carte ce oricarui crestin i-ar face bine sa o aiba in biblioteca personala.

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist,Familie-Cuplu

SUGESTII GENERALE pentru DIMINUAREA CONSECINTELOR UNEI AVENTURI

Daca intr-un moment de slabiciune unul din parteneri a avut o aventura, pe care o regreta si vrea sa nu-si piarda familia, sfaturile de mai jos va pot fi de un real folos.

Nu uitati!

Acolo unde exista intelepciune, orice problema poate fi rezolvata.

Nu se merita sa aruncati la gunoi o casnicie in care v-ati simtit fericiti si impliniti pentru un moment de ratacire!

Evitati discutiile care dureaza mult. Este mai  bine sa fixati perioade scurte de discutie in legatura cu ce s-a intamplat  decât sa petreceti ore în sir dezbatând aceleasi probleme si extenuându-va. La sfârsitul oricarei conversatii, încercati sa vedeti ce ati obtinut în urma discutiei. Va poate fi de folos chiar sa notati problemele pe care le-ati’discutat si sa luati o decizie în legatura cu ele.

• Puneti întrebari   la care suportati sa auziti raspunsurile.

Când aflati despre o aventura puteti fi tentati sa puneti o mie de întrebari. Este mai bine sa puneti întrebari mai simple pentru a va da timp sa abordati mai târziu întrebari mai dificile. Daca îi marturisiti partenerului despre aventura, comunicati-i acest fapt într-un- mod pe care acesta sa-l poata întelege si raspundeti întrebarilor într-o maniera cinstita si cât mai la obiect. De exemplu, daca acesta întreaba: „De ce ai facut asta ?”, raspundeti spunând: „Pentru ca eram singur/confuz/gelos/înstrainat dupa nasterea copilului nostru.” (sau oricare simtiti ca ar fi motivul aventurii), mai degraba decât: „Nu stiu, s-a întâmplat pur si simplu.” – fraza care nu xplica nimic.

• Acordati un timp anume discutiei despre aventura.

Discutia despre aventura poate deveni apasatoare, mai ales daca este însotita de insulte si acuzatii.

Aceasta înseamna adesea ca pâna la urma veti renunta amândoi, stresati si incapabili sa discutati într-o maniera constructiva despre ceea ce s-a întâmplat. O solutie ar fi sa cadeti de acord sa discutati acest subiect doar o jumatate de ora pe zi. Pe parcursul acestui timp, unul dintre arteneri poate fi cel care pune întrebarile sau amândoi îsi pot expune sentimentele pe care le traiesc. Dupa  expira timpul acordat, discutia ar trebui sa se opreasca. Aceasta abordare cere disciplina, dar ajuta la reducerea învinuirilor care planeaza inevitabil in jurul aventurii.

Nu dati vina pe amant /a !

Unele cupluri nu pot face fata realitatii actiunilor  partenerului infidel si arunca toata vina pe seama amantului.Tipic, acestia îl denumesc pe amantul drept „rapitor” sau „seducator” sau „o persoana care se culca cu cine apuca”. Aceste descrieri pot conveni de minune persoanei care a avut aventura, pentru ca nu o obliga sa faca fata propriei culpabilitati. In acesti mod, partenerul infidel este lasat sa scape printre degete” si toata vina cade în spatele amantului. Este adevarat ca si amantul îsi are propria sa responsabilitate pentru situatia creata, dar daca relatia va merge mai departe, cuplul trebuie sa faca fata adevaratului motiv al aventurii, în loc sa considere o alta persoana ca fiind complet responsabila.

• Fiti gata sa ascultati, dar si sa vorbiti.

În tot mai multe sfere ale societatii, arta de a asculta începe sa dispara. Oamenii au tendinta de a sari grabiti de la o problema la alta, discutând adesea despre propriile lor pareri, în loc sa acorde drept la replica si altora.

Aceasta ,afirmatie este adevarata.si pentru partenerii unui cuplu, mai ales dupa ce au trait experienta unei aventuri. Fiecare partener poate fi atat de preocupat de viziunea sa personala asupra aventurii  si atât de nerabdator sa si-o exprime, încât uita sa asculte cu adevarat ceea ce spune celalalt. Aceasta situatie poate aparea daca partenerul infidel se simte atât de vinovat,încât blocheaza destainuirile celuilalt referitoare la efectele aventurii asupra sa ca partener înselat. Ascultati- va cu atentie partenerul pâna când termina ce are de spus, fara sa-l întrerupeti si mentinând contactul vizual. Daca este suparat, ramâneti calmi si încurajati-l, în loc sa va lasati si dumneavoastra coplesiti.

Nu-l acuzati niciodata ca se poarta stupid sau ca face prea mult caz . Sentimentele lui sunt reale chiar daca nu sunteti de acord cu punctul lui de vedere

• Acordati-va timp.

 Nu va asteptati sa rezolvati în câteva saptamâni toate problemele pe care le aduce la suprafata o aventura. Recuperarea dupa o ventura poate dura luni si chiar ani de zile. Abordati  fiecare problema pe masura ce apare si acceptati faptul ca sentimente precum amaraciunea, gelozia, furia si confuzia sunt naturale si corespunzatoare circumstantelor date. Dumneavoastra si partenerul va doriti, poate, ca totul sa ramâna în urma, dar este un vis nerealist.

Construirea încrederii necesita un timp îndelungat chiar ani de zile, în anumite cazuri Sarcina pe care v-o propuneti – reconstruirea increderii poate dura si mai mult timp. Primele saptamani si luni  dupa dezvaluirea aventurii pot fi cele mai dureroase ,dar veti vedea ca daca va doriti cu adevarat  puteti face fata destul de bine luarii unor decizii importante în anumite probleme de care va loviti si  relatia poate supravietui aventurii.

Sa va fie de folos!

 Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist Cuplu-Familie

 

 

 

Tatal

Pentru ca e week-end,va ofer aceasta povestioara preluata de pe site-ul crestin-ortodox, cu rugamintea sa meditati asupra ei:

In timp ce mancau, un taran i-a intrebat pe cei trei fii ai sai:

– Stiti voi, baieti, de unde vine malaiul din care este facuta aceasta mamaliga ?
– Da, sigur ca da! – a raspuns cel mai mic. Din sacul din camara.
Razand de el, cel mijlociu ii spuse:
– Nu-i adevarat! Malaiul e macinat din porumbul cules de pe camp; porumbul a crescut din pamantul udat de apa ploilor. Deci, pamantul si ploaia l-au facut.
– Nu stiti nimic! – zise si cel mai mare dintre baieti. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevarat ca a crescut din pamant si ca ploaia l-a udat, dar, daca Dumnezeu nu ar fi dat vreme buna si ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi facut, iar noi n-am fi mancat acum mamaliga. Iata cine L-a facut: Dumnezeu!
Oare avea dreptate vreunul dintre copii ? Nu, nici unul!
Tatal lor a arat si a semanat pamantul, a cules porumbul, l-a macinat la moara si a adus malaiul acasa. Tatal lor a muncit un an intreg pentru ca fiii lui sa aiba ce manca. A muncit, dar s-a si rugat. Sase zile pe saptamana a fost pe camp, dar a saptea a fost la biserica sa se roage pentru sanatate si spor in casa. S-a rugat mereu ca Domnul sa aiba grija si de familia lui, iar Dumnezeu, vazand harnicia omului, i-a ascultat ruga si l-a blagoslovit cu o recolta bogata si, pe drept cuvant, meritata. Pacat ca fiii lui nu vedeau efortul pe care parintele lor il facea pentru ei …
Cu banii castigati atat de greu, parintii ar putea sa cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunta la tot ce isi doresc, pentru ca fiii si fiicele lor sa aiba de toate.
Daca toti copiii ar avea grija de lucrurile lor, atunci parintii ar fi multumiti. Dar, daca toti copiii ar avea grija, in primul rand, de bunul cel mai de pret pe care l-au primit de la parinti, adica de viata lor, pe care s-o traiasca frumos si fara pacat – atunci toti parintii ar fi, cu siguranta, fericiti.

„Cinsteste pe tatal si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si ani multi sa traiesti pe pamant!”

Sper ca v-am mai dat o tema de meditatie!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, Familie-Cuplu