Potrivit teoriei lui Lise Bourbeau, cand un copil se naşte, el ştie ca motivul pentru care se încarnează este acela de a fi el insuşi, trecând printr-o serie de experienţe. Sufletul lui a ales dinainte familia şi mediul în care se va naşte, cu scopul de a trăi o serie de experienţe prin care să trecă pâna cand ajunge să le accepte şi să se iubească pe el insuşi.
Dacă o experientă este traita în non-acceptare, adică fiind judecată, în culpapilitate, teamă regret sau orice altă formă de non-acceptare, o persoană îşi atrage altă formă de non-acceptare, alte circumstanţe, precum şi persoanele care îi fac să retrăiască aceeaşi experienţă. Unii dintre ei, nu numai că experimentează acelaşi tip de eveniment de mai multe ori pe parcursul unei vieţi, dar mai mult, trebuie să se reîncarneze o dată sau de mai multe ori pentru a ajunge să îl accepte în totalitate.
A accepta o experienţă înseamnă ca persoana să-şi acorde ei înseşi dreptul de a experimenta şi de a învăţa prin intermediul a ceea ce trăieşte, ce-i este benefic şi ce nu şi sa devină conştientă de consecinţele acelei experiente. Tot ceea ce hotărăşte sau nu, ceea ce face sau nu, ceea ce spune sau nu şi la fel, ceea ce gândeşte sau simte, va avea anumite consecinţe.
Când işi dă seama că o experienţă provoacă consecinţe dăunătoare, în loc să-şi reproşeze ceva sau să fie ranchiunoasă pe cineva, fiecare trebuie să accepte pur şi simplu faptul că a ales acea experienţă (chiar inconştient), pentru a descoperi că nu a fost o mişcare inteligentă pentru ea. Îşi va aminti de acest lucru mai târziu şi poate spune că a trait o experienţă în acceptare. Dacă e nevoie, trebuie să işi acorde dreptul de a repeta de mai multe ori aceeaşi greşeală sau experienţă neplăcută, înainte de a ajunge să aibă voinţa şi curajul necesare pentru a se schimba. Ego-ul persoanei, alimentat de convingerile sale, împiedică de multe ori luarea unei decizii rapide.
Orice experienţă traită în non-acceptare se acumulează la nivelul sufletului, care, nemuritor fiind, revine mereu, sub diverse forme umane, cu tot bagajul adunat în memoria sa de suflet. Înainte de a ne naşte, ne hotaram ce anume dorim sa reparam in timpul urmatoarei încarnări. Aceasta decizie şi tot ceea ce am acumulat in trecut, nu sunt inregistrate in memoria noastra conştienta, respectiv ceea care apartine intelectului. De abia pe parcursul vietii ne vom da seama treptat de planul nostru de viata şi de ce anume trebuie sa reparam.
E important să înveti să te cunoşti şi să te accepti cât mai mult posibil.
Depinde de fiecare persoană cum hotărăşte să ia viaţa în propriile mâini, pentru a deveni stapân pe propria existenta, sau să-şi lase ego-ul sa-i controleze viaţa. Această alegere este influenţată de vechile rani, care pot produce foarte mult rau.
Înainte de naştere, sufletul este atras spre mediul şi familia de care are nevoie în viitoarea viaţă pentru a rezolva ceea ce nu a reuşit să traiască în iubire şi acceptare în vietile anterioare şi, pe de alta parte, de ceea ce viitorii săi părinţi au de incheiat prin intermediul unui copil ca el. Acest lucru explica faptul că, părinţii şi copiii au, in general, aceleaşi răni de vindecat.
„Crizele copilariei” sau apoi,”crizele adolescentei” au devenit ceva normal pentru
oameni, dar cu siguranta nu constituie ceva firesc. Un copil care se agita in mod natural, care este echilibrat şi care are dreptul de a fi el insuşi nu face genul acesta de crize.
Etape în evoluţia copilului
– I – a cunoscut bucuria de a fi el insuşi;
– II- va cunoaşte durerea provocata de faptul ca nu are dreptul de a actiona mereu aşa; – III- perioada de eriza. şi cea de revolta, a treia etapa.
– IV- pentru a-şi micşora suferinta, copilul se resemneaza şi ajunge sa-şi creeze o noua personalitate pentru a deveni ceea ce vor ceilalti sa devina.
Multe persoane vor ramane inchistate in cea de a treia etapa pe toata durata vietii, adica vor fi mereu in reactiune, furioşi sau in situatii de criza.
In timpul celei de a treia şi celei de a patra etape ne cream mai multe maşti (noi personalitati) pe care le folosim pentru a ne apara impotriva suferintei traite pe parcursul celei de a doua etape. Aceste maşti sunt in număr de cinci şi corespund celor cinci rani importante, traite de fiinta umana.
Toate suferintele oamenilor pot fi concentrate in cinci rani. În ordine cronologica, adica in ordinea in care fiecare dintre ele apare in viata noastra:
1) RESPINGERE; 2)ABANDON; 3)UM1LlRE; 4)TRADARE; 5)NEDREPTATE

1) Rana de respingere – Masca FUGAR
– respinge – a expulza, a îndepărta refuzând ceva, a impinge, ]+intoleranţă, a nu admite ceva, a evacua.
– A respinge pe cineva , înseamnă a-l înlătura, a nu vrea să-l ai lângă tine sau în viaţa ta. Foloseşte expresia “nu vreau”.
– Cel respins- se simte respins în toată fiinţa lui, mai ales în dreptul de a exista.
– Rana de respingere- prima rană care se manifestă; se activează din momentul conceperii până la vârsta de un an ; se activează în relaţia cu părintele de acelaşi sex; sufletul care se întoarce pe pământ pentru a vindeca acea rană, trăieşte în respingere de la naştere, uneori chiar înainte de naştere. Ex. Copilul nedorit, apărut prin “accident”, noul născut al cărui sex nu e dorit de părinţi.(Doar suflete care au nevoie de această experienţă sunt atrase spre părinţi care-şi resping copilul). Copilul se poate simţi respins şi în urma unui reproş sau din cauza furiei sau nerăbdării unuia dintre părinţi.
– Persoana care suferă de o rană de respingere începe să-şi creeze o mască de fugar, pentru a evita suferinţa provocată de această rană.
MASCA DE FUGAR
– înfăţişare fizică = corpul (sau o parte a corpului) îngust, contractat, care pare că nu vrea să ocupe prea mult spaţiu;
– rană foarte mare, când pielea pare lipită de oase; rană mai mică, o singură parte a corpului corespunde caracteristicilor fugarului.
– adesea corpul pare fragmentat, incomplet, de parcă ar lipsi o bucată, sau se dă senzaţia că părţile corpului nu de potrivesc(partea dreaptă diferă de stânga, neconcordanţa dintre partea superioară şi inferioară a corpului, gleznele mai subţiri decât pulpele, o adâncitură în zona spatelui, pieptului, pîntecelui).
– corp contractat- atunci cînd avem impresia că persoana se pliază în ea însăşi, umerii aplecaţi înainte, braţele lipite de corp.
-uneori una din părţi pare a nu avea aceeaşi vârstă cu restul corpului, sau în situţia întregului corp contractat, ne dă impresia că vedem un adult într-un corp de copil.
– corpul diform, care stârneşte milă, este tot o expresie a rănii de respingere.
– Ochii:mici, temători, sau impresia de mască în jurul ochilor; privirea plină de teamă, ce durează pentru unele persoane o zi întreagă, pe când pentru altele doar câteva minute.
-Vocabular folosit: “nul”, “nimic”, “inexistent”, “a dispărea”.
– Caracter: detaşat de material.Perfecţionist.Intelectual.Trece de la etape de mare iubire la faze de ură profundă. Nu crede în dreptul lui de a exista. Dificultăţi sexuale. Se crede nul, fără valoare. Caută singurătatea. Este şters.Are capacitatea de a se face invizibil.Găseşte diverse mijloace de a fugi. Pleacă în astral cu uşurinţă. Se crede neînţeles.Are dificultăţi în a-l lăsa să trăiască pe copilul său interior.
-Cea mai mare teamă: panica
-Alimentaţie: lipsa poftei de mâncare din cauza emoţiilor sau a fricii.Porţii de mâncare mici. Pentru a fugi: zahăr, alcool, droguri. Predispus la anorexie.
– Boli şi indispoziţii posibile: boli de piele, diaree, aritmie, cancer, probleme respiratorii, alergii, vărsături, leşin, comă, hipoglicemie, diabet, depresie suicidară, psihoză.
2) Rana de abandon – Masca de DEPENDENT
– A abandona pe cineva, = a-l părăsi, a-l lăsa deoparte, a nu vrea să te ocupi de el, a te îndepărta de el pentru altcineva, sau pentru altceva. Expresie folosită – “nu pot”.
Spre deosebire de respingere, unde se decide să îndepărteze persoana, să nu o mai aibă alături, în abandon o părăseşte, pleacă pentru a se îndepărta de ea, temporar sau definitiv.Rana trăită în cazul unui abandon se situează de la început la nivelul lui a avea şi a face, spre deosebire de rana de respingere, care-i la nivelul lui a fi.-Activarea rănii: între un an şi trei ani în relaţia cu părintele de sex opus.Lipsa unei hrăniri afective sau a tipului de hrană folosit.
Un copil mic se simte abandonat dacă:
– mama lui se ocupă de un alt copil nou-născut;
-dacă părinţii lucrează şi nu au timp pentru el;
– când este dus în spital şi lăsat acolo;
– când părinţii îl lasă cu altcineva în timpul vacanţelor;
– dacă mama este bolnavă, iar tatăl prea ocupat sau prea absent.
Masca: DEPENDENT.
Corpul: Lung, subţire, lipsit de tonus, plăpând, picioare subţiri, spate curbat, braţe care par prea lungi şi care atârnă de-a lungul corpului, cu care nu ştie ce să facă, atunci când e privit, părţi ale corpului care atârnă, sau care sunt moi(umeri, sâni, fese,obraji, burtă). Corpul exprimă ce se întâmplă în interiorul cuiva. Dependentul crede că nu poate face nimic singur, corpul lui lui exprimând faptul că are nevoie de ajutor.Diferenţa faţă de fugar este dată de tonus, fugarul avănd o atitudine dreaptă, în timp ce dependentul are o postură ce pare că se prăbuşeşte. Fugarul are pielea lipită de oase, dar un sistem muscular solid, în timp ce dependentul are mai multă carne, dar este lipsit de tonus. O persoană poate avea mai multe răni, dar cea care iese mai mult în evidenţă, arată că aduce mai des suferinţă.
Ochii: mari, trişti, privire care atrage.
Vocabular: “absent”,”singur”,”nu mai suport”,”mă simt înghiţit”, “nu mi se dă drumul”
Caracter : victimă, fuzional (ex.o mamă fuzională depinde de iubirea copilului ei şi face totul ca acesta să simtă că se gândeşte mult la el), nevoia de prezenţa cuiva (uneori se foloseşte de sex pentru a-l agăţa pe celălalt, sau nu refuză să facă sex chiar dacă nu are chef pentru a nu pierde ocazia de a se simţi dorită), de atenţie şi mai ales de susţinere.Dificultatea de a face sau de a decide ceva singur. Cere sfaturi pe care nu le urmează neapărat.Voce de copil. Dificultatea în a accepta un refuz. Într-o zi e vesel, Într-o zi e trist, se agaţă fizic şi psihic de ceilalţi.Vedetă.Caută independenţa. Îi place sexul.
Cea mai mare teamă : singurătatea, de aceea se agaţă de ceilalţi pentru a le atrage atenţia, pentru a nu fi părăsit. În cuplu, refuză să vadă problemele, pentru a nu fi abandonată, când e părăsită suferă cumplit, are dificultăţi în a părăsi un loc sau situaţie.
Emoţia cea mai intens trăită : tristeţea. În momente de criză se poate gândi la sinucidere. Plânge uşor şi-i acuză pe ceilalţi că n-au sprijinit-o când a avut probleme, şi chiar şi pe Dumnezeu care a abandonat-o. Fuzionează uşor cu ceilalţi, se simte responsabil de fericirea sau nefericirea acestora, cum şi pe aceştia îi consideră Alimentaţia: apetit bun, poate mînca mult fără să se îngraşe, pentru că atitudinea interioară este de a nu avea niciodată suficient. Spre deosebire de fugar care are tendinţa de a deveni anorexic, dependendentul devine bulimic.Îi plac alimentele moi. Mănâncă încet pentru a dura mai mult plăcerea şi atenţia, mai ales când este cu alte persoane.
Bolile posibile
Dependentul e cunoscut ca un copil bolnăvicios, slab sau plăpând, ce pate avea următoarele boli:
– dureri de spate;
– astmul = persoana ia asupra ei mai mult decât trebuie şi dă inapoi cu mare greutate;
– bronşitele= legătură metafizică cu familia, are impresia că nu primeşte suficient de mult de la familie;
– migrene= persoana se împiedică să fie ea însăşi;
– hipoglicemie, diabet= din cauza părţilor sale psihice fuzionale, atrage probleme cu pancreasul şi afecţiuni ale glandelor suprarenale;
– agorafobie, fiecare deces îi reactivează rana de abandon, şi contribuie la accentuarea gradului de agorafobie;
– miopie, dificultatea de a vedea la distanţă, pentru că are o teamă de viitor;
– isterie, dacă îşi alimentează partea de victimă:
– depresie, dacă rana doare prea tare şi nu se simt iubiţi aşa cum ar dori.
– boli rare care atrag şi mai mult atenţia asupra lui, boli incurabile.
3) Rana de umilire – Masca de MASOCHIST
– “umilire”= acţiunea de a te simţi umilit sau de a insulta pe cineva îăntr-un mod excesiv.
– sinonime: ofensă, ruşine, jignire, vexare, lezare
– începe să fie simţită sau se activează la vârsta între un an şi trei ani(teorie potrivit căreia “ne naştem fiind conştienţi de rănile pe care trebuie să le rezolvăm, chiar dacă după naştere nu mai suntem conştienţi de acest lucru”).
– sufletul care se întoarce pentru a rezolva această rană atrage unul sau doi părinţi care îl vor umili.
– rană legată de lumea fizică, a lui a avea şi a face, se activează când încep să se dezvolte funcţiile corpului fizic(când copilul învaţă să mănânce singur, sâ fie curat, să asculte şi să înţeleagă ce-i spun adulţii, etc.).
– copilul simte că unuia dintre părinţi îi e ruşine cu el, sau îi este teamă că părintelui îi va fi ruşine cu el dacă este murdar sau va face prostii; orice situaţiecare-l face pe copil să se simtă umilit, jignit, comparat, lezat sau să-i fie ruşine activează şi amplifică rana (ex. când se joacă cu caca în pătuţ şi e numit “porc mic”, umilit când face pipi în pat, făcut de ruşine când se masturbează, etc.).
– copilul poate trăi o experienţă de umilire sau ruşine fără ca rana să fie activată.
– rana de umilire este cel mai adesea trăită în relaţie cu mama.
– copilul care suferă o rană de umilire, îşi creează masca de MASOCHIST.
Corpul: gras, rotunjit, mic de statură, gât gros şi bombat(secrete bine păstrate), tensiuni în zona gâtului, a maxilarelor şi cea pelviană. Faţa rotundă, deschisă. Nu îşi dă seama că ocupă prea mult loc în viaţa celorlalţi, se îngraşă de locul pe care crede că trebuie să-l ocupe în viaţa lui. Când va şti că e special şi important nu va mai trebui să dovedească acest lucru celorlalţi, corpul nu va mai avea nevoie să ocupe atât spaţiu.
Ochii: mari,rotunzi, descişi, inocenţi.
Vocabular: “a fi demn”, “a fi nedemn”, “mic”, “gras”,”puţin”.
Caracter:
– îi este adesea ruşine de el însuşi şi de ceilalţi, sau îi este teamă ca celorlalţi să nu le fie ruşine cu el; Ocupându-se de ceilalţi are impresia că acestora nu le e ruşine cu el, dar adesea se simte umilit, când simte că se abuzează de el, nerealizând că el însuşi îşi creează anumite constrîngeri. Făcând totul pentru ceilalţi, nu realizează că îi umileşte,făcându-i să simtă că fără el nu pot să reuşescă nimic.
– nu îi place să meargă repede, îi e greu să funcţioneze într-un ritm rapid, îi este ruşine că nu reuşeşte să fie la fel de rapid ca ceilalţi;
-îşi cunoaşte nevoile, dar nu le ascultă; îi e teamă să vorbească despre ele de teamă să nu-i fie ruşine sau să nu facă pe cineva să se simtă jignit. Îşi provoacă suferinţă neascultându-şi nevoile, alimentându-şi astfel rana de umilire.
– adună multe greutăţi în spate, din dorinţa de a părea puternic şi a nu mai fi controlat,îşi asumă multe responsabilităţi;
– controlează pentru a evita ruşinea (ex. o mamă care controlează excesiv curăţenia copiilor şi a partenerului pentru a nu-i fi ruşine cu calitatea de mamă sau soţie.) ;
– se crede murdar, lipsit de suflet, sau fiind mai puţin decât ceilalţi;
-fuzional cu propria mamă şi face orice ca acesteia să nu-i fie ruşine cu el. Joacă rolul mamei, rol ce continuă şi după moartea acesteia. Influenţa mamei se va diminua cînd rana va începe să se vindece.
– face în aşa fel încât să nu fie liber, deoarece “a fi liber”înseamnă “nelimitat”.Dacă nu are limite, îi este teamă de excese;
-este hipersensibil, cel mai mărunt lucru poate să-l atingă, il face să se simtă umilit şi neînsemnat. Se pedepseşte pe sine, crezând că altfel îl va pedepsi pe celălalt (ex. o doamnă care-i spune soţului “dacă nu eşti mulţumit, n-ai decât să pleci”; el pleacă, se distrează, iar ea rămâne singură). Vrea să fie demn cu orice preţ, pentru că-i este teamă de durerea provocată de umilire.
-îi este ruşine, la nivelul sexualităţii, ţinând cont de toate tabuurile vehiculate în educaţia sexuală a copiilor, este influenţat de noţiunile păcat, infamie, mizerie, etc. dar este senzual şi nu îşi ascultă nevoile sexuale; ruşinea va fi soluţionată când rana de umilire va fi vindecată.
– compensează şi se recompensează pe sine prin mâncare.
Cea mai mare frică: libertatea, pentru că e convins că n-ar şti ce să facă dacă ar fi liber, iar făcând singur alegerile, nu va fi controlat de ceilalţi.Când vrea să se ocupe de cei pe care îi iubeşte, crede că îşi asigură singur libertatea, fiind cel care controlează, dar în realitate se îngrădeşte singur.
Alimentaţia: îi plac alimentele grase, grele, ciocolata.Este bulimic sau mănâncă porţii mici şi multe .Îi este ruşine să cumpere sau să mănânce “prăjiturele”.
Boli posibile: -dureri de spate, senzaţie de greutate pe umeri ,explicate prin faptul că ia multe răspunderi asupra lui, senzaţiei că-i lipseşte libertatea, partea de jos a spatelui legată de lucruri materiale, partea de sus de planul afectiv.
– probleme legate de gât, angină, laringite, probleme respiratorii, pentru că se lasă sufocat de problemele celorlalţi.
– probleme la picioare, varice, entorse, fracturi, din teama de a nu se mai putea mişca;
-boli de ficat, pentru că “se amărăşte” pentru ceilalţi;
– probleme cu glanda tiroidă, când e greu să-şi conştientizeze propriile nevoi;
– urticarie, mâncărimi ale pielii, când nu-şi ascultă nevoile;
– hipoglicemie, diabet( funcţionarea proastă a pancreasului , din cauza dificultăţii de a-şi trăi plăcerile, sau când o fac se simt vinovate, sau umilite).
– probleme cu inima, care au legătură cu capacitatea de a savura plăcerile, cu bucuria de a trăi.
4) Rana de trădare – Masca de DOMINATOR
– putem trăda pe cineva, sau putem fi trădaţi;
– a trăda înseamnă a înceta să mai fii fidel faţă de cineva, de o cauză, a abandona, sau a da în vileag pe cineva; fidel= a-ţi respecta angajamentele, a fi loial, devotat.
Activarea rănii: între doi ani şi patru ani, în relaţia cu părintele de sex opus, cu care are o legătură afectivă puternică şi o atracţie mutuală mare(un puternic complex al lui Oedip; conform teoriei lui Freud, un copil între doi şi şase ani se îndrăgosteşte de părintele de sex opus sau de persoana ce joacă acest rol, pentru că e vârsta la care se dezvoltă energia sexuală).
Masca: DOMINATOR
Corpul: inspiră forţă şi putere. La bărbaţi umerii sunt mai largi decât şoldurile. La femei şoldurile sunt mai largi şi mai puternice decât umerii. Piept bombat, cu tendinţa de a-şi etala muşchii. Pântece bombat, ca o protecţie. Simbolizează furie resimţită împotriva sexului opus, la nivelul sexualităţii. Forma de protecţie se poate explica prin faptul că persoana s-ar fi simţit hărţuită sexual în copilărie, sau să fi fost victima unui abuz sexual.
Ochii: privire intensă şi seducătoare, pentru a ţine o persoană la distanţă când e defesiv,sau pentru a-l fixa şi scruta pe cel ce vrea să-l intimideze.
Vocabular: „disociat”, „ ai înţeles întrebarea”?, „eu sunt capabil”, „lasă-mă pe mine să fac asta”, „ştiam eu”, „ai încredere în mine”, „nu am încredere în cutare persoană?”
Caracter: se consideră foarte responsabil şi puternic;
– caută să pară special şi puternic;
– nu îşi ţine promisiunile şi angajamentele sau face eforturi pentru a le ţine;
– minte cu uşurinţă, găseşte tot felul de scuze pentru a ieşi dintr-o situaţie în care nu şi-a respectat promisiunea;
– foloseşte seducţia pentru a-i manipulat şi controla pe alţii.
– are multe aşteptări, are tendinţa de a anticipa viitorul, pentru a nu suferi de trădare,atitudine ce-l împiedică să trăiască prezentul;dispoziţie schimbătoare;
– este convins că are dreptate şi încearcă să-i convingă şi pe ceilalţi;
– înţelege şi acţionează repede şi are dificultăţi când cuiva îi ia prea mult timp pentru a explica sau povesti ceva; dacă atribuie o sarcină unei persoane, îi e greu să aibă încredere că va fi îndeplinită conform aşteptărilor sale şi o controlează tot timpul; controlul îl exercită mai mult asupra celor de sex opus.
– performant pentru a fi remarcat, intolerant, nerăbdător cu cei lenţi; actor; se confesează greu; nu-şi arată vulnerabilitatea ca cineva să nu o descopere şi să profite; sceptic; îi e teamă să iasă dintr-un angajament,pentru că a renunţa la acesta, înseamnă trădare.
Cea mai mare teamă: disocierea, separarea, renegarea.Trăieşte greu o despărţire, pentru că nu vrea să trădeze sau să fie trădat. A fi renegat înseamnă a fi trădat, dar el îi reneagă de multe ori pe alţii, eliminându-i din viaţa lui, nu le dă o şansă celor în care şi-a pierdut încrederea.
Alimentaţia: apetit bun; mănâncă repede pentru că nu are timp de pierdut, poate uita să mănânce când are sarcini importante; adaugă sare şi condimente, pentru a avea ultimul cuvânt de spus aşa cum face şi-n conversaţii; se poate controla când e ocupat, dar apoi pierde controlul.
Boli posibile: boli legate de control şi de pierderea acestuia asupra anumitor părţi ale corpului(hemoragii, impotenţă, diaree,etc);
– agorafobie, datorată părţii fuzionale, marcată de teama de nebunie(în cazul dependentului marcată de teama de moarte).
– paralizie, dacă ajunge într-o stare de neputinţă totală;
– spre spasmofilie, afecţiuni ale sistemului digestiv(mai ales la ficat şi stomac);
– boli terminate în „-ită”, când din cauza numeroaselor aşteptări, se ajunge la nerăbdare, furie şi frustrare.
– herpes bucal, când acuză conştient sau nu.

5)Rana de nedreptate- Masca RIGID
Activarea rănii: între patru şi şase ani în relaţia cu părintele de acelaşi sex. Blocaj în dezvoltarea individualităţii.
Corpul: drept, rigid cât mai aproape de perfecţiune.Bine proporţionat, cu umerii drepţi, având aceeaşi lăţime ca şi şoldurile. Fese rotunde. Talie mică, strânsă în haine sau cu o curea. Mişcări rigide.Piele frumoasa. Maxilar strâns.Gât inflexibil. Postură dreaptă, mândră. Ochii: privire intensă şi vie. Ochi limpezi.
Vocabular : ”nu e nici o problemă”,”întotdeauna”, „niciodată”, „foarte bun, foarte bine”, „special”, „exact”, „cu siguranţă”, „de acord”?
Caracter: perfecţionist, încearcă să fie mereu corect, pentru că el înţelege că a fi perfect este totdeauna şi corect.
– este invidios pe cei care au mai mult decât el, pentru că în opinia lui aceştia nu merită.
– îşi blochează sentimentele. Reacţia în faţa nedreptăţii se manifestă prin blocarea sentimentelor, pentru a evita durerea provocată de rană.
-are tendinţa de a-şi încrucişa braţele, blocând regiunea plexului solar, şi a se îmbrăca în negru, pentru a nu simţi (şi fugarul se îmbracă în negru,d ar pentru a dori să dispară).
-Persoană plină de viaţă, mişcări dinamice, dar gesturi rigide.
– poate să râdă din orice motiv pentru a-şi ascunde sensibilitatea. Tonul vocii sec şi inflexibil. Nu recunoaşte că are probleme, ascunde în faţa lui şi a celorlalţi orice decepţie sau eveniment neprevăzut. Are dificultăţi în a cere ajutor.
– se îndoieşte de propriile alegeri. Se compară cu ce e mai bun şi cu ce e mai rău.
– Dificultăţi în a primi, în general. I se pare nedrept să obţină mai puţin, dar şi mai nedrept când obţine mai mult decât alţii. Nu doreşte să fie favorizat.
– Dificultate în a se simţi bine, fără să se simtă apoi vinovat. Nu îşi respectă limitele, cere prea mult de la el. Se controlează, pentru a nu lăsa să i se vadă defectele, dar şi pentru că are impresia că pierzând controlul va fi nedrept cu ceilalţi. Îi place ordinea. Este foarte rar bolnav, e dur faţă de corpul lui. Coleric.. Devine performant şi cere atât de mult de la el, încât şi ceilalţi îi vor cere mai mult.
– răceală şi dificultate în a-şi arăta afecţiunea, probleme în a se abandona şi simţi plăcerea, probleme în exprimarea tandreţii. Îi place să aibă o înfăţişare sexy, se îmbracă în haine mulate, pentru a fi persoană atrăgătoare, dar se teme să nu se înşele în alegerea partenerului.
Cea mai mare teamă: răceala; este o persoană rece, lipsită de afectivitate, ceea ce este nedrept faţă de ceilalţi, dar şi faţă de el, deoarece nu poate exprima ce simte cu adevărat.
Alimentaţie: preferă alimentele sărate celor dulci.Îi place tot ceea ce este crocant. Se controlează pentru a nu se îngrăşa. Se justifică şi îi este ruşine când îşi pierde controlul. Poate alege să fie vegetarian, decizie pe care o ia pentru a fi corect, nu pentru nevoile lui.
Boli posibile: epuizare profesională(burn-out), pentru că-şi impune perfecţiune în tot ce face;
– anorgasm (la femei), ejaculare precoce sau impotenţă (bărbaţi),datorită unor tabuuri la nivel sexual, noţiunile de bine şi rău conducându-i şi viaţa sexuală.
– boli a căror denumire se termină în „ită” precum tendinită, bursită, artrită, etc.datorită furiei interioare, reţinută.
-torticolis, din cauza dificultăţilor de a vedea toate aspectele unei situaţii pe care o consideră nedreaptă.
-constipaţie, hemoroizi, din cauza dificultăţii de a se abandona şi a reţinerii manifestate în viaţă; crampe, pentru că se agaţă de ceva sau se reţine din frică;
– probleme de circulaţie, varice, din cauza dificultăţii de a simţi plăcerea;
– afecţiuni ale ficatului, datorită furiei refulate;
– probleme de piele, nervozitate, insomnie(dacă nu au fost rezolvări perfecte), vedere slabă (dificultăţi de a vedea că a luat o hotărâre greşită, sau percepţie eronată asupra unei situaţii).

Sper să vă fie de folos!

Pentru cei care vor să ştie mai mult, le recomand să citească :

Lise Bourbeau – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine, Ed. a 2-a. – Bucureşti ,Ascendent, 2007

;

O temă de meditaţie atât pentru părinţi cât şi pentru copii:

Un fermier descoperii intr-o buna zi un cuib de acvile abandonat, cu un ou in el. Lua
oul si il puse in cuibul unei gaini din ograda sa.
Se nascu, in mijlocul gainilor, o pasare de toata frumusetea care invata desigur sa se
poarte ca o gaina.
Fermierul se ocupa mult de noua sa “gaina” si facea totul pentru a o proteja. O rasfata
si ii aducea imediat tot ceea ce aceasta cerea. Acvila gaina devenea pe zi ce trece foarte dependenta de fermier, care nu-si dadea seama de raul pe care il face.
La un moment dat, acvila vazu pe cer o pasare mare care plana si spuse:
– Intr-o zi si eu voi zbura ca aceasta pasare. Atunci, fratii si surorile sale au inceput sa
rada de ea. Rusinata, regreta ca spusese aceste cuvinte si continua sa manance graunte din tarc.
Intr- o buna zi, o zana buna trecu pe acolo si vazu acvila regala vegetand in mijlocul
gainilor. Atunci ea ii spuse fermierului:
– Cred ca iti iubesti foarte mult pasarea ta rara, dar cred ca nu-i faci nici un serviciu
tinand-o in aceste conditii. Te gandesti prea mult la tine. Aceasta pasare nu este fericita si atunci cand va fi prea mare nu-si va mai dezvolta calitatile sale extraordinare si potentialul sau nelimitat.
A doua zi, dupa ce a stat pe ganduri, fermierul nostru a luat pasarea in maini si a
lansat-o in aer. Acvila a avut din fericire timp sa-si deschida aripile si sa aterizeze jalnic pe pamant, in hohotele de ras ale gainilor.
Dar omul nu se descuraja, ci urca pe acoperisul hambarului si spuse pasarii:
– Esti o acvila, zboara! Si o lansa in aer. Dintr-un reflex spontan, acvila isi deschise
aripile, plana cateva secunde deasupra curtii si ateriza in mijlocul gainilor uimite…
Atunci fermierul urca muntele din apropierea fermei sale si lansa acvila spre cer. Cu
batai de aripi din ce in ce mai mari, acvila incepuse sa zboare fericita pe cer, din ce in ce mai sigura de ea.
Periodic, ea revenea sa-l vada pe fermier si pe prietenele sale, gainile, care o
considerau de acum inainte ceea ce ea era intr-adevar, o acvila regala.
Te recunosti in atitudinea supraprotectoare a fermierului ? Oferi celorlalti chiar si fara
a-ti cere ? Ai tendinta de a-i proteja, rasfata pe ceilalti, intr-o asemenea masura incat le creezi o dependenta de tine? Te lasi protejat, rasfatat, condus, de ceilalti fara sa-ti dai seama?
Amintesteti de fermier, care dupa ce a fost consiliat de zana cea buna, a dat drumul
acvilei din ograda sa, lansand-o in aer pentru a-si deschide aripile sa zboare.
Amintesteti de acvila care desi crestea alaturi de gaini, avea dorinta de a zbura precum
o acvila regala.
Si tu iti poti redirectiona atentia dinspre ceilalti spre tine, lasandu-le celorlati
autonomia necesara pentru a devenii ei insisi, pentru a-si dezvolta o maibuna incredere in propria persoana.

Michel Dufour, 1993, Allegories pour guerir et grandir, Les Editions JCL INC, Ottawa

Sursa: Poveşti terapeutice pentru suflet culese de de Laurenţiu Marius Dragomir

Pentru că este week-end şi aveţi timp mai mult, vă ofer o povestioară terapeutică, rugându-vă să meditaţi asupra ei.

Sper să vă fie de folos!

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
„Spune-mi ce vezi?”

„Morcovi, oua si cafea”, a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa soarbă din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: „Ce inseamna toate acestea, mama?”

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.
• Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.
• Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.
• Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.
„Care dintre ele esti tu?” si-a intrebat fiica. „Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?”

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?
• Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil?
• Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?
• Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?

In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.

Stadiul 1. Şoc şi negare. Reacţia iniţială a bolnavului este şocul, urmat de negarea faptului că ceva ar fi in neregulă.
Unii bolnavi nu trec de acest stadiu şi pot să meargă de la un medic la altul, pană cand găsesc unul care le sprijină poziţia.

Stadiul 2. Mânie. Pacienţii devin frustraţi, iritabili şi mânioşi pentru că sunt bolnavi; intreabă „de ce eu?“.
Managementul bolnavilor in acest stadiu este dificil, pentru că mânia este deplasată asupra medicilor, personalului spitalului şi familiei. Uneori mania este direcţionată către ei inşişi, din credinţa că boala a apărut ca pedeapsă pentru rele.

Stadiul 3. Negociere. Pacientul poate să incerce să negocieze cu medicii, prietenii sau chiar cu Dumnezeu ca, in schimbul vindecării, să indeplinească una sau mai multe promisiuni (de ex., să doneze la organizaţii de caritate, să meargă regulat la biserică).

Stadiul 4. Depresie. Pacientul manifestă semne clinice de depresie; retragere, incetinire psihomotorie, tulburări de somn, lipsă de speranţe şi, posibil, ideaţie de sinucidere. Depresia poate fi o reacţie la efectele bolii asupra vieţii personale (de ex., pierderea serviciului, dificultăţi financiare, izolarea de prieteni şi familie) sau poate să fie o anticipare a pierderii reale a vieţii, care va avea loc in curand.

Stadiul 5. Acceptare. Persoana realizează că moartea este inevitabilă şi acceptă universalitatea ei.

Sursa: KAPLAN & SADOCK-MANUAL DE BUZUNAR DE PSIHIATRIE CLINICĂ
(Elisabeth Kubler–Ross)

O analiza la nivelul planetei ( Ion I.Ionescu-Sociologia dezvoltarii comunitare) ar scoate in evidenta multiplicarea relatiilor dintre oameni, comunitati, societati, a interactiunilor si interdependentelor, cresterea mobilitatii persoanelor, globalizarea schimburilor (de capital, produse, informatii) inmultirea modurilor de organizare a colectivitatilor, societatilor si de gestionare a resurselor.

Datorita acestor transformari radicale, apar: neputinta de a prevedea viitorul, incertitudinea si riscurile, punerea permanenta sub semnul intrebarii a pozitiei economice si sociale dobandite, goana inversunata dupa performanta, competitivitatea de toate felurile, necesitatea adaptarii in mod eficient si pozitiv la schimbarile si mutatiile din societatea de astazi .

In aceste conditii, dezvoltarea personala a devenit un fel de formare permanenta aplicata propriei persoane, avand rolul de a optimiza competentele, gasindu-si locul in aplicarea unui eficient proces individual de reusita . Cu ajutorul ei ne putem adapta noii realitati , intelegem necesitatea schimbarii mentalitatii ca odata invatata o meserie aceasta ne poate asigura existenta toata viata si constientizam ca avem forta necesara s-o luam de la capat ori de cate ori conditiile socio-economice o impun . Atunci cand schimbarea vine din interior, adaptarea se face mai usor, iar insusirea unor noi cunostinte nu mai provoaca stres, individul devenind stapanul propriului destin .
Multe din exercitiile si tehnicile invatate la cursurile de dezvoltare personala, ne ajuta sa detinem controlul asupra timpului de care dispunem, asupra factorilor de stres, asupra relatiilor cu ceilalti, ne da forta sa demaram o actiune dorita pentru a realiza ce ne-am propus .

Comparand nivelurile de stres din mai multe activitati (pe un studiu facut de mine pe 144 subiecti repezentand 4 categorii socio-profesionale), am putut observa ca pe langa complexitatea muncii, nivelul de stres este influientat si de stabilitatea emotionala, impulsivitate, sociabilitate si modul cum se exercita autocontrolul. Iar acestea difera la fiecare individ in parte, in functie de personalitatea fiecaruia , in functie de nivelul de cunoastere si autocunoastere personala .

Daca stim sa abordam corect o activitate , oricat ar fi de stresanta pentru altii, pentru noi poate deveni placuta. Preluarea controlului este cheia dezvoltarii personale .
Prin urmare, dezvoltarea personala nu este un lux , ci devine o necesitate .

Sper sa va fie de folos!

Reiau un articol mai vechi de al meu, care se doreşte a fi o temă de meditaţie pentru cei ce se tem de schimbare:

Ni se intampla de multe ori sa ne dorim o slujba noua pentru ca cea actuala nu ne mai aduce satisfactiile dorite, dar gandul ca s-ar putea sa esuam la noul loc de munca, ne face sa batem in retragere.
Vechiul proverb romanesc “ nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard “ e atat de actual si astazi si ramane o convingere limitatoare pentru multi dintre semenii nostri .
Din fericire sunt destui care nu gandesc asa si daca altii reusesc, tu de ce nu ai reusi?
Daca te cunosti cu adevarat…., daca esti convins ca meriti ceva mai bun…, schimbarea e necesara.
Fiecare om trece in viata printr-un lant de schimbari, dar trecerea trebuie facuta in asa fel incat sa te duca spre ceea ce iti doresti cu adevarat. Invata sa iti placa schimbarea, fa un efort constient de a crede in ea.
Incearca sa te concentrezi pe sentimentele pozitive, nu pe cele negative, vizualizeaza cum te vei simti la noul loc de munca, mai puternic, cu un mental mai clar, calm, bucuros de ceea ce faci. Fa o comparatie cu vechiul loc de munca, reprezinta-ti explicit scopul urmarit.
Intreaba-te din nou ce urmaresti sa obtii prin schimbarea locului de munca si cand anume vei sti daca ai reusit sa realizezi ceea ce ti-ai dorit. Construieste-ti strategia potrivita pentru a reusi.
Daca esti convins ca nu esti pe calea cea buna, lanseaza o noua strategie care poate fi aceeasi cu o mica modificare, o alta legata de prima, sau complet diferita.
Anticipeaza totul pana in cel mai mic amanunt. Construind o anticipatie pozitiva lucrurile ti se vor parea mult mai clare cand ajungi acolo.
Anticipeaza daca poti si un eventual esec, dar cu convingerea ca acesta te va intari si-ti va da forta sa mergi mai departe. Nu de putine ori invatatura trasa dintr-un esec poate constitui premisa unor succese viitoare.
Construieste-ti strategia folosind toate cele 3 sisteme de reprezentare: vizual, kinestezic si auditiv pentru ca fiecare dintre sistemele noastre de reprezentare este capabil de a primi si procesa informatii. Abia dupa ce ti-ai construit pas cu pas o strategie viabila, poti trece in sfarsit la luarea unei decizii care sa te satisfaca. Toate sentimentele, senzatiile asociate inspiratiei, insight-urilor, te ajuta sa iti dai seama ca esti pe calea cea buna.

Sper să vă fie de folos!

Redau mai jos un fragment din cartea lui Eric Berne, Ce spui după „Bună-ziua”?, ce se vrea „o reacţie marţiană” la o poveste pe care o ştim cu toţii: „SCUFIŢA ROŞIE”.
Nu întâmplător am ales acest fragment. Sper să vă stârnesc astfel interesul la lectură.

„Intr-o zi, mama o trimite pe Scufiţa Roşie in padure, sa-i duca bunicii de mancare, iar pe drum, ea se intalneşte cu un lup.
Ce fel de mama trimite o fetita in padure, cand acolo exista lupi? De ce nu s-a dus chiar mama sau de ce n-a insotit-o pe SR? Daca bunica era aşa de neajutorata, de ce o lasa mama sa locuiasca de una singura, intr-o coliba, atat de departe? Şi daca SR trebuia totuşi sa mearga la bunica, de ce mama n-a avertizat-o sa nu se opreasca la vorba cu lupii? Povestea arata clar ca fetitei nu i s-a spus niciodata ca e periculos sa faca aşa eeva. Nici o mama nu poate fi atat de proasta; se pare, aşadar, ca mamei nu-i pasa prea mult ce se intampla eu SR sau poate chiar voia sa scape de ea. De asemenea, nici o fetita nu poate fi atat de proasta: cum a putut SR sa se uite la ochii, urechile,mainile şi dintii lupului şi sa creada ca e bunica ei? De ce n-a fugit din coliba cat mai repede? Şi apoi, ce fetita rautacioasa, sa adune pietre ca sa le puna in burta lupului! In orice caz, orice fata cu judecata sanatoasa, dupa ce a vorbit cu lupul, nu
s-ar fi oprit sa culeaga flori, ci şi-ar fi spus: „Ticalosul ala o s-o manance pe bunica daca nu gasesc repede pe cineva care sa ma ajute!”
Nici macar bunica şi vanatorul nu sunt dincolo de orice banuiala. Daca privim drama persoanelor din aceasta poveste ca pe nişte oameni adevarati, fiecare cu propriul scenariu,vedem cat de bine se impletesc personalitatile lor, dintr-un punct de vedere martian.

1. Mama incearca, evident, sa-şi piarda „accidental” fiica sau, cel putin, vrea sa sfarşeasca prin a spune: „Ce groaznic,in vremurile astea nu mai poti nici macar sa te plimbi prin pace fara ca un lup … ” etc.

2. Lupul, in loc sa manance iepuri şi alte asemenea vietati, se intinde evident mai mult decat ii e plapuma şi ştie probabil ca in felul asta va sfarşi prost, aşa ca pesemne cauta necazul cu lumanarea. Evident, l-a citit in tinerete pe Nietzsche
sau alt ganditor din aceeaşi categorie (daca poate sa vorbeasca şi sa-şi puna pe cap o boneta, de ce n-ar fi in stare sa citeasca?), iar motto-ullui e ceva de genul „Traieşte primejdios şi mori cu glorie”.

3. Bunica locuieşte singura şi-şi lasa uşa neincuiata, aşa ca, poate, spera sa se intample ceva interesant, ceva ce nu s-ar putea petrece daca ar locui cu familia. Poate de asta nu s-a mutat la rude sau macar pe aceeaşi strada cu ele. Probabil ea e inca suficient de tanara ca sa guste aventura, din moment ce SR e o copilita.

4. Vanatorul este, evident, un salvator caruia ii place sa-şi chinuie adversarul invins, cu ajutorul unor adorabile fetite neintinate: fara doar şi poate, un scenariu adolescentin.

5. SR ii spune lupului cat se poate de explicit unde o poate revedea, ba chiar se urca in pat eu el. E clar ca joaca „Viola” şi, in cele din urma, intreaga poveste o face foarte fericita.
Adevarul este ca toate personajele din poveste cauta sa traiasca o intamplare palpitanta aproape cu orice pret• Daca luam rasplata finala in sensul ei propriu, se poate spune ca toata taraşenia a fost un complot menit sa-i vina de hac bietului
lup, facandu-l sa creada ca e mai deştept decât toti şi folosind-o pe SR drept momeala. In acest caz, morala poveştii nu e aceea ca fecioarele nevinovate ar trebui sa evite padurile in care se gasesc lupi, ci ca lupii ar trebui sa nu se apropie de fecioarele aparent nevinovate şi de bunicile acestora; pe scurt,un lup n-ar trebui sa umble prin padure singur. De aici se naşte şi intrebarea interesanta: ce a facut mama dupa ce s-a descotorosit de SR pe ziua respectiva?
Daca toate acestea par cinice sau neserioase, sa ne ocupam in cele ce urmeaza de SR in viata reala. Intrebarea cruciala aici este: cu o asemenea mama şi dupa o asemenea experienta, cum arata SR devenita femeie adulta?”

Să vă fie de folos!