Efectele alcoolului și fumatului asupra calității vieții sexuale

alcoolbarbat-fumat-960x540-960x540

Studiile au dovedit că atât alcoolul cât și fumatul pot influența calitatea vieții sexuale, prin faptul că alcoolul provoacă  tulburări la nivelul sistemului nervos central, afectând performanțele sexuale, iar fumatul accelerează degradarea celulelor și circulația sangvină, putând duce la apariția disfuncțiilor erectile.

Astfel, o echipă de cercetatori de la Harvard School of Public Health (HSPH), a realizat primul studiu prospectiv în care, pe lângă obezitate şi stilul de viaţă sedentar, alcoolul şi fumatul deţin un rol important în apariţia disfuncţiei erectile.

Alte studii au dovedit că alcoolul amorţeşte terminaţiile nervoase atât la bărbaţi cât şi la femei, scăzând dorinţa şi satisfacţia. Femeile consumatoare de alcool  pot avea raporturi sexuale dureroase, datorită faptului că are loc o scădere a gradului de lubrifiere a  vaginului. Consumat în cantităţi mari şi pe termen lung, alcoolul poate determina disfuncţii şi infertilitate, în cazul bărbaţilor putând duce şi la atrofia testiculelor.

Contrar părerii generale, alcoolul nu este un afrodisiac, deşi reduce inhibiţia, ci dimpotrivă, scade nivelul testosteronului, reducănd apetitul sexual, ducând în final la reducerea cantităţii de spermă şi la impotenţă.Odată cu scăderea testosteronului pot apărea caracteristici feminine la bărbaţii dezvoltaţi în mod normal.

Studiile realizate de Action on Smoking and Health(ASH) şi British MedicalAssociation (BMA) au demonstrat că fumatul creşte riscul impotenţei cu 50%, acest risc  ajungând chiar la valori mai mari în cazul asocierii fumatului cu factori de stres(cel mai concludent exemplu este cel al veteranilor de război din Vietnam, unde s-a demonstrat că a existat un risc cu 80% mai mare de apariţie a impotenţei în cazul fumătorilor decât în cazul nefumătorilor).

Fumatul poate cauza şi alte probleme: reducerea volumului de ejaculare, micşorarea numărului de spermatoizi ejaculaţi, apariţia unor forme anormale şi a unei mobilităţi reduse a spermatozoizilor.

Din păcate, fumătorii nu cunosc sau nu conştientizează riscurile de natură sexuală la care se expun. Acest lucru a  reieşit şi din cercetările realizate de MORI pentru ASH, unde 88% dintre subiecţi nu au ştiut că fumatul poate crea probleme de natură sexuală.

Noua directivă a Uniunii Europene, ce va înlocui pe cea existentă(89/622/EEC) va impune mennţionarea pe pachetele de ţigări a următoarelor averismente:

WARNING: SMOKING CAUSES MALE SEXUAL IMPOTENCE( Atenţie:Fumatul cauzează impotenţă).

WARNING SMOKING DAMAGES SPERM( Atenţie: Fumatul are efecte devastatoare asupra spermatoizilor).

WARNING: SMOKING  MAY  DAMAGE YOUR SEX-LIFE(Atenţie: Fumatul îţi distruge viaţa sexuală).

Aceste avertismente sunt necesare, întrucât fumul de ţigară conţine 4000 de substanţe nocive organismului printre care monoxidul de carbon, nicotina şi 1,3 butadiena, componente ce provoacă multe probleme de sănătate, culminând cu decese premature(40300 înregistrate anual numai în Marea Britanie, peste 1,2 milioane în Europa).

Părerea specialiștilor:

David Ralph, BSc MS FRCS (Urol),Andrologie Centrul Sf. Petru 145, Harley Street
Londra W1G 6BJ

„Fumatul nu reduce numai speranța de viață ci și calitatea vieții.Fumătorii impotenți  de obicei suferă în tăcere cu conştiința încărcată de faptul că totul ar fi putut fi prevenit”.

Roger Kirby , Consultant Urologist,St.George´s Hospital,London

„Este evident faptul că fumătorii sunt predispuși  la impotență. Acest lucru este un rezultat al acțiunii substanțelor din fumul de țigară asupra capilarelor sangvine dar și al acțiunii directe asupra musculaturii penisului”

Sper că v-am dat o temă de gândire!

Niculina Ciupercă, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s