În condițiile vieții de astăzi, familia, care altădată îi oferea persoanei stabilitate și identitate, a devenit “sediul conflictelor”, tot mai multe cupluri sunt nefericite, văzând divorțul ca pe ultima soluție.
De aceea vă recomand ca atunci când ajungeți în impas, să cereți sprijinul unui consilier de cuplu, pentru a evita divorțul și a dobândi competențe pentru gestionarea conflictelor, astfel încât să faceți dintr-o relație devenită disfuncțională, una mai puternică și mai durabilă.
Și nu uitați: Numai împreună bărbatul și femeia formează omul complet.
Atunci când o parte greșește, cealaltă are datoria s-o ajute să se ridice la nivelul așteptărilor, dar fără acuze, cu calm, înțelegere, și mai ales cu multă, multă dragoste. Că doar știți…că unde dragoste nu e…nimic nu e…
Ca și consilier psihologic pe probleme de cuplu și familie, mi-aș dori ca familia să rămână pentru majoritatea romanilor domeniul care le oferă cea mai mare satisfacție, cel care are cea mai mare importantă în viața lor.