Sa-nvatam sa gandim realist ca sa nu ne mai facem rau singuri!

Imagine

Nu de putine ori auziti: „suntem ceea ce gandim”.

Exemplul urmator va va dovedi cat de rau ne face gandirea distorsionata:

Doi oameni stau la semafor, in trafic la o ora de varf:

– primul isi spune: “nu mai suport”, „traficul e infiorator si ma inebuneste“, etc.; Din aceasta cauza se simte incordat, frustrat.

– al doilea foloseste timpul petrecut la semafor ca pe un bun prilej sa se relaxeze si sa asculte muzica; simte o stare de liniste si acceptare.

Dupa cum observati, avem aceeasi situatie, dar tipul de reactie este diferit datorita monologului interior folosit.

Interpretarile si gandurile noastre in legatura cu  ceea ce se intampla stau la baza starii noastre. Suntem responsabili pentru felul in care ne simtim (cu exceptia cauzelor fiziologice). De obicei dam vina pe ceva sau pe cineva, ca sa nu fim nevoiti sa ne asumam responsabilitatea.

S-a dovedit stiintific faptul ca atunci cand ne asumam responsabilitatea  devenim mai increzatori, reevaluarea comportamentelor noastre elimina factorii ce duc la  anxietate.

Oamenii care sufera de anxietate, sunt predispusi la un dialog negativ cu ei insisi.

Isi pun intrebari de forma: ”si daca”(nu voi reusi, nu voi face fata situatiei,etc), care le genereaza anxietate.

Gandirea distorsionata  este provocata si de:

– a) dramatizare, exagerare (exagerarea gravitatii unei situatii, face ca persoana sa-si imagineze un dezastru iminent, cu consecinte cumplite din motive nesemnificative: si daca se va intampla X ce voi face?).

Dramatizarea presupune  atat o supraestimare a riscurilor pe care le presupune un rezultat negativ, cat si o subestimare a capacitatii de a face fata unei situatii. Oamenii supravietuiesc unor situatii dificile, chiar cumplite, se pot da exemple de persoane care au invins necazuri, boli, etc.

Dramatizarea poate fi definita ca fiind supraestimarea fara motiv a unui potential pericol, asociata cu subestimarea capacitatii noastre de a-i face fata.

Pasi pentru a infrana tendinta de a dramatiza:

1.Identificarea gandurilor distorsionate;

2.Identificarea temeiului acestora;

3. Inlocuirea cu ganduri mai realiste;

Pentru a combate tendinta de exagerare este important sa renuntati la expresii de forma: ”nu mai pot”, “nu mai suport”,  “e insuportabil” precum si la cuvinte precum “groaznic”, “cumplit”, “dezgustator”, “infiorator”.

Ganditi-va ca oamenii pot supravietui aproape oricarui soc psihologic si pot suporta dureri fizice incredibile, iar daca ceilalti pot, dumneavoastra de ce nu….

-b)  filtrare (Se pune accent asupra detaliilor negative si se ignora aspectele pozitive ale situatiei)

Solutie:  concentrati-va atentia pe altceva (concentrati-va asupra solutiei, nu asupra problemei, punand accent pe strategiile care va ajuta sa faceti fata problemei, nu pe problema insasi; concentrati-va asupra opusului gandului principal- pericolul sau nesiguranta-; ganditi-va la lucruri care va inspira confort si siguranta; incercati sa vedeti jumatatea plina a paharului.

– c) gandire polarizata (lucrurile sunt albe sau negre, bune sau rele; trebuie sa fii perfect, altfel esti un ratat; cand o persoana ce gandeste asa simte ca nu mai detine controlul si este depasita de situatie, devine anxioasa).

Solutie : exprimati in procente (30% sunt ingrozitor de speriat, dar 70% rezist si infrunt starea).

– d) generalizare excesiva (pe baza unui singur incident sau a unei singure probe se ajunge la o concluzie generala si se crede ca experienta neplacuta se va repeta cand persoana este pusa intr-o situatie asemanatoare; ex nu mai merge cu trenul ca i s-a facut o data rau in tren).

Solutie: reformularea cantitativa. Spunem in loc de: avem datorii uriase, avem datorii de X lei.

–  e) citirea gandurilor (desi nu are o confirmare, persoana stie ce simt ceilalti si de ce iau o anumita atitudine).

Solutie: nu mai faceti presupuneri in legatura cu ce gandesc ceilalti; aveti doua solutii: ori ii credeti ce spun, ori nu ii luati in seama pana obtineti probe concludente; ceea ce credeti sunt ipoteze care trebuie testate si verificate consultandu-i direct pe acestia. Cand nu va puteti testa presupunerile, puteti preveni anxietatea folosind interpretari alternative ale comportamentului cuiva.

– f) personalizare  (persoana are impresia  ca tot ce fac sau spun ceilalti o vizeaza in mod direct; propria valoare este cuantificata in raport cu etalonul stabilit prin prisma celorlalti; anxietatea apare din teama ca nu se poate ridica la nivelul celorlalti).

Solutie: incetati sa va mai comparati cu ceilalti, pentru ca fiecare persoana are si puncte tari si puncte slabe; nu trageti concluzii pripite cand ceilalti au anumite reactii, ci mai bine verificati.

–  g) “trebuie” (persoana are o lista de reguli batute in cuie despre felul cum trebuie sa se comporte, atat ea, cat si ceilalti; ex: “ar trebui sa fiu perfect ca…”; “ar trebui sa stiu, sa inteleg si sa prevad totul”; ”ar trebui sa fiu amabil, sa nu fac greseli, sa nu ma enervez”, etc.)

Solutie: inlocuiti “trebuie” cu “prefer sa”, pentru ca nu trebuie sa castigati competitia cu cineva sau sa aratati perfect, preferati ca lucrurile sa evolueze intr-un anumit mod, faceti tot ce depinde de dumneavoastra, dar nu totdeauna lucrurile se intampla asa cum doriti.

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Relaxati-va mintea pentru a preveni anxietatea !

Imagine

Urmatorul exercitiu, preluat din „Anxietatea” autori Edmund Bourne si Lorna Garano, va poate ajuta sa va modificati modul in care va comportati, simtiti si chiar starea psihologica interioara. Vizualizarile constiente si impresiile senzoriale mentale create va pot ajuta sa preveniti anxietatea.

Inchizand ochii si imaginandu-va un scenariu linistitor precum cel de mai jos, veti constata o reducere semnificativa a simptomelor anxietatii.

Exercitiu: „O reprezentare mentala ghidata pe plaja”

Coborati o scara lunga de lemn, spre o plaja intinsa si foarte frumoasa. Pare aproape pustie si se intinde in departare cat vezi cu ochii. Nisipul este foarte fin si usor…pare aproape alb. Pasiti cu picioarele goale si nisipul va patrunde printre degete.

E atat de placut sa te plimbi pe aceasta plaja minunata!

Zgomotul valurilor este atat de linistitor, incat va puteti elibera de tot ce va ocupa mintea. Priviti cum valurile se retrag si revin…inainteaza usor…spargandu-se unul de celalalt….si apoi intorcandu-se incet, din nou. Oceanul insusi are o nuanta de albastru foarte frumoasa, va relaxati numai privind-o. Priviti oceanul pana la linia orizontului, urmarind cum aceasta se indoaie usor, urmand curbura pamantului. In timp ce priviti oceanul in departare, vedeti plutind o barca de mici dimensiuni, cu panze. Toate acestea va ajuta sa va detasati si sa va relaxati  si mai mult. Continuind plimbarea pe plaja, constientizati mirosul proaspat si sarat al aerului de mare. Inspirati adanc….expirati….si va simtiti foarte improspatat si mult mai relaxat. Deasupra, doi pescarusi se indreapta in zbor spre ocean. Imaginea acestora in timp ce planeaza in bataia brizei este foarte gratioasa….Va imaginati cum v-ati simti daca ati putea zbura. Sunteti cufundat intr-o stare de relaxare profunda in timp ce continuati plimbarea pe plaja. Simtiti cum briza marii va mangaie usor obrazul si cum caldura soarelui de deasupra va incalzeste gatul si umerii. Senzatia calda, lichida a soarelui va calmeaza si mai mult…si va bucurati deplin de aceasta plaja frumoasa. E o zi minunata!

Deodata, vedeti un sezlong care pare foarte comod….si, cand ajungeti la el, va asezati pe spate. Stand lungit in acest sezlong confortabil, va linistiti si va relaxati din ce in ce mai mult. Puteti sa inchideti ochii si sa ascultati doar zgomotul valurilor care se sparg de mal. Iar sunetul cadentat al valurilor va poarta si mai adanc intr-o stare deplina de liniste si pace.

Sper sa va fie de folos!

O dupa-amiaza linistita!

Exercitiu de relaxare

Pentru ca e week-end, va recomand un exercitiu de relaxare, ce are drept scop prevenirea anxietatii . Exercitiul se numeste „Respiratia linistitoare” si a fost preluat din vechea disciplina yoga si adaptat de Edmund Bourne si Lorna Garano  autorii cartii „Anxietatea” aparuta la editura Corint in 2012.

1.Incepeti respiratia abdominala inspirand usor pe nas. Numarati incet pana la 5 in timp ce inspirati.

2. Faceti o pauza si tineti-va respiratia cat numarati pana la 5.

3. Expirati usor, pe nas sau pe gura, cat numarati pana la 5 (sau mai mult deca va ia mai mult timp). Asigurati-va ca ati expirat tot aerul.

4. Dupa ce ati expirat complet, respirati normal de doua ori, apoi repetati pasii de la 1 la 3.

5. Continuati exercitiul vreme de cel putin 3 pana la 5 minute (cel putin 10 serii de inspiratie- pauza-expiratie, numarandu-se pana la 5 la fiecare pas). Pe masura ce avansati, veti observa ca veti urca numaratoarea atunci cand expirati. Permiteti sa apara aceste variatii si continuati exercitiul aproximativ 5 minute. Nu uitati sa respirati normal de doua ori dupa fiecare ciclu. Daca simtiti ca ametiti in timpul acestui exercitiu, opriti-va si respirati normal vreme de 30 secunde, apoi reluati. Pe parcursul exercitiului pastrati-va respiratia calma si regulata,  fara sa inspirati grabit sau sa expirati brusc.

Optional: de fiecare data cand expirati, va puteti repeta cuvinte care sa va ajute sa va relaxati: „Relaxeaza-te”, „Calmeaza-te”, „Linisteste-te”. In acest timp, lasati-va corpul sa se relaxeze. Facand acest lucru de fiecare data cand exersati, veti ajunge ca simpla rostire a cuvantului respectiv sa va induca o stare de relaxare.

Sa va fie de folos!

Necesitatea consilierii individuale in alcoolism

Imagine

Consilierea individuala facuta inaintea celei de grup da rezultate neasteptate in cazul alcoolicilor. Si asta pentru ca de fapt alcoolul a fost un substitut al unor carente afective, sau consecinta unor probleme nerezolvate din trecut.

Numai dupa rezolvarea problemelor care-i fac sa se indrepte spre alcool, indivizii  pot fi ajutati sa-si descopere resursele pentru a lupta cu acest flagel.

Alcoolul nu-i un dusman ce nu poate fi invins. Sotiile, mamele, surorile , familiile in general pot fi un sprijin important pentru psihologul ce-l ajuta pe individ sa constientizeze ce multe lucruri sunt importante in viata, ca a trai frumos si sanatos este o arta pe care o putem manui cu dibacie.

Pentru cei care vor sa se verifice daca au o problema cu alcoolul, redau mai jos un test pe care si-l pot aplica si singuri.

Daca scorul obtinut va fi mai mare decat 10 – exista „risc inalt pentru consum daunator de alcool” si este cazul sa va adresati unui psiholog , care va corobora acest indice cu datele obtinute din anamneza, examenul clinic, examenele paraclinice si datele obtinute de la familie si va structura impreuna cu dumneavoastra programul terapeutic de care aveti nevoie.

Testul  AUDIT

(The Alcohol Use Disorders Identification Test)

(Versiune romaneasca realizata de Compartimentul de Cercetare Centru Colaborativ al Organizatiei Mondiale a Sanatatii Spitalul de Psihiatrie Jebel , Timis, Coordonator de proiect : Dr. Radu Vrasti ).

*1 . CAT DE DES BETI O BAUTURA CONTINAND ALCOOL ?

(0)   niciodata

(1)   lunar sau mai rar

(2)   2 la 4 ori pe luna

(3)   2 la 3 ori pe saptamana

(4)   4 sau mai multe ori pe saptamana

*2 . CATE UNITATI DE ALCOOL(DRINKURI) CONSUMATI INTR-O ZI OBISNUITA , ATUNCI CAND BETI ? (O unitatea de consum de alcool – un drink – este aproximativ egal cu o sticla de
bere, cu un pahar de 200 ml de vin sau cu 30-40 ml de bauturi spirtoase )

(0)   1 sau 2

(1)   3  sau 4

(2)   5  sau 6

(3)   7 sau  9

(4)   10 sau mai mult

*3. CAT DE DES BETI 6 SAU MAI NULTE UNITATI (DRINK) DE ALCOOL INTR-O SINGURA SITUATIE DE CONSUM ?

(0)   niciodata

(1)   lunar sau mai rar

(2)   lunar

(3)   saptamanal zilnic

(4)   zilnic sau aproape

*4 . CAT DE DESATI CONSTATAT IN ULTIMUL AN CA NU PUTETI SA VA OPRITI DIN BAUT ODATA CE ATI INCEPUT ?

(0)   niciodata

(1)   lunar sau mai rar

(2)   lunar

(3)   saptamanal zilnic

(4)   zilnic sau aproape

*5 . CAT DE DES IN ULTIMUL AN NU ATI REUSIT SA FACETI CEEA CE ERA DE ASTEPTAT SA FACETI DIN CAUZA BAUTULUI ?

(0)   niciodata

(1)   lunar sau mai rar

(2)   lunar

(3)   saptamanal zilnic

(4)   zilnic sau aproape

*6 . CAT DE DES IN ULTIMUL AN ATI FOST NEVOIT SA BETI PRIMA BAUTURA DE DIMINEATA CA SA REVENITI DUPA O BAUTURA ZDRAVANA ?

(0)   niciodata

(1)   lunar sau mai rar

(2)   lunar

(3)   saptamanal zilnic

(4)   zilnic sau aproape

*7 . CAT DE DES IN ULTIMUL AN ATI AVUT UN SENTIMENT DE REMUSCARE SAU DE VINA DUPA CE ATI BAUT ?

(0)   niciodata

(1)   lunar sau mai rar

(2)   lunar

(3)   saptamanal zilnic

(4)   zilnic sau aproape

*8 . CAT DE DES IN ULTIMUL AN NU ATI PUTUT SA VA AMINTITI CE S-A INTAMPLAT IN NOAPTEA TRECUTA DIN CAUZA CA ATI BAUT ?

(0)   niciodata

(1)   lunar sau mai rar

(2)   lunar

(3)   saptamanal zilnic

(4)   zilnic sau aproape

*9 .DVS. SAU ALTCINEVA A FOST RANIT CA REZULTAT LA FAPTULUI CA ATI FOST BAUT?

(0)   nu

(2) da, dar nu in ultimul an

(4) da, in ultimul an

*10. O RUDA, UN PRIETEN, UN DOCTOR SAU O ALTA PERSOANA DIN DOMENIUL SANITAR A FOST INGRIJORATA DE BAUTUL DVS. SAU V-A SFATUIT SA-L REDUCETI?

(0) nu

(2) da, dar nu in ultimul an

(4) da, in ultimul an

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Regulile pentru a deveni o fiinta umana (Cherie Carter-Scott)

Imagine

Regulile de mai jos le-am citit in „Supa de pui pentru suflet” autori Jack Canfield si Mark Victor Hansen si m-am gandit ca poate fi un subiect de meditatie si pentru voi:

1.Veti primi un corp.

Va place sau nu va place, va fi al vostru pentru intreaga viata.

2.Veti invata lectii.

Sunteti inscrisi la o scoala cu informatii non-stop numita Viata. In fiecare zi la aceasta scoala veti avea ocazia sa invatati cate o lectie. S-ar putea sa va placa lectiile, sau s-ar putea sa le considerati irelevante si prostesti.

3. Nu exista greseli, numai lectii.

Dezvoltarea este un proces de incercari si nereusite: experimentare. Experimentele „ratate” fac parte din acest proces, tot asa cum fac parte si experimentele „reusite”.

4. O lectie se repeta pana cand  se invata.

O lectie  va fi prezentata sub mai multe forme pana cand o veti invata. Numai dupa ce ati invatat-o puteti trece la alta lectie.

5. Procesul de invatare nu se termina niciodata.

Nu exista moment al vietii care sa nu contina o lectie. Daca sunteti viu, atunci aceste lectii trebuie invatate.

6. „Acolo”nu este mai bun decat „aici”.

Cand un „acolo” personal devine un”aici”,  veti obtine pur si simplu un alt „acolo” care va arata din nou mai bine decat”aici”.

7. Altii sunt doar imaginea voastra in oglinda.

Nu poti iubi sau uri ceva la cineva decat daca aceasta persoana reflecta ceva ce voi iubiti sau urati la voi insiva.

8.Ce faci cu viata ta depinde numai de tine.

Detii toate uneltele si resursele de care ai nevoie.  Cum le folosesti ramane la aprecierea ta.  Alegerea iti apartine.

9. Raspunsurile tale exista in tine.

Raspunsuri la intrebarile „Vietii”se afla in tine. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa privesti, sa asculti si sa ai incredere.

10. Vei uita toate astea

Sa va fie de folos!

Reglarea climatului conjugal

Imagine

Pentru cei interesati, reiau mai jos regulile  cu ajutorul carora putem regla  climatul conjugal atunci cand se ajunge la o situatie conflictuala.

Dupa cum ati observat, in nici-un domeniu de activitate nu obtinem performanta daca lasam lucrurile sa  mearga la intamplare. Cine crede ca in cuplu problemele se rezolva de la sine, fara un minim de informatie, se inseala. De multe ori, acolo unde se crede ca exista armonie, exista si multa suferinta. Armonia poate insemna si o relatie cu un partener autoritar ce nu doreste sa fie contrazis si atunci partenera ii accepta orbeste toate deciziile de teama de-a nu provoca scandal si a nu strica linistea copiilor.  De fapt aceasta asa numita liniste poate determina o furtuna mai tarziu, cand lucrurile nu mai pot fi controlate.

Atata timp cat cei doi parteneri sunt diferiti, e normal sa existe divergenta de opinii, o relatie adevarata fiind aceea in care cei doi stiu sa-si gestioneze problemele si sa gaseasca impreuna strategii de rezolvare a acestora. 

Prin urmare, redau mai jos cateva reguli cu ajutorul carora puteti regla climatul conjugal, indemnandu-va sa gasiti impreuna si alte reguli care sa va ajute sa mentineti o relatie armonioasa, in care sa va simtiti securizati si care sa va aduca  satisfactii.

In aceste vremuri tulburi in care nu mai ai siguranta zilei de maine, familia poate deveni un izvor in care sa ne improspatam energiile consumate.

1). Cuplul este mai important decat fiecare din parteneri . Scop final:invingator/ invingator, nu invingator/ invins.

2). Trebuie sa stiti cand sa pastrati tacerea : ce vreau sa spun este de ajutor relatiei, sau partenerului? Daca nu, renuntati sa mai spuneti .

3). Atentie cand abordati un subiect . O problema care deranjeaza e bine sa fie discutata intr-un moment de calm si relaxare,nu cand sunteti furiosi.

4). Pot fi probleme carora pentru binele cuplului trebuie sa le declarati un armistitiu permanent (probleme care nu au legatura cu casnicia, sau daca au, nu ar fi benefice pentru cuplu- ex. o problema dureroasa din trecut).

5). Acordati-i celuilalt privilegiul indoielii sau prezumtia de nevinovatie .

6). Atentie la modul de interpretare. Interpretarea negativa sau deformata a mesajelor  stimuleaza sistemul nervos autonom(SNA) si ucide posibilitatea rezolvarii conflictelor .

7). Atentie la orgolii!

8). Interpretati corect mesajul partenerului . Pasi de urmat:

– abtineti-va sa raspundeti imediat cand vi se pare ca nu-i ceva in ordine;

–  faceti un pas innapoi in timp, ca sa realizati daca remarca partenerului va aminteste de ceva din trecut ;

– aruncati o privire lucida asupra faptelor, pentru a constientiza diferenta dintre ce se intampla in trecut si ce se intampla acum; verificati-va suspiciunea ;

– estompati detaliile(puteti spune ca acest comportament va aminteste ceva dureros din trecut si ar fi bine sa nu mai fie folosit).

  9). Daca doriti sa aveti o casnicie fericita, pastrati o proportie de 5/1 intre comunicarile pozitive si negative.

10). In caz de conflict,pastrati-va calmul in voce.

11).Revendicari  versus reprosuri (cereti-i partenerului in mod direct ce doriti,fara a-i reprosa alte lucruri). Acuzatiile stimuleaza SNA al sotului, creierul se blocheaza si nu poate auzi sau procesa mesajul.

12).Nu se abordeaza partenerul cand e obosit, iritat, asteptati pana s-au limpezit apele.

13). Cand nu aveti alte solutii, folositi umorul, pentru ca reactiile biochimice care insotesc umorul sunt incompatibile cu cele care insotesc mania.

14). Acceptarea diferentelor , recunoasterea dreptului celuilalt de a exista ca persoana separata. Fa pentru partener ce-i place lui, nu ce-ti place tie.

15).Sotii isi satisfac reciproc dorintele, isi respecta promisiunile.

 Sper sa va fie de folos!

Niculina ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Sa mai si radem…..pentru ca si rasul e o forma de terapie…..

Am adunat de pe internet cateva bancuri cu medici si psihologi pentru cei care

nu mai au puterea sa zambeasca….

Amuzamentul reduce cantitatea de adrenalina din corp, reduce agitatia pe

care o simtiti,  va ajuta sa va calmati, sa uitati de problemele personale si de

serviciu, va aduce linistea de care aveti nevoie pentru a gasi solutii pentru ce va

preocupa.

………………………………………………………………………………………………………………………………….

**Care este diferenta dintre doctori si pacienti intr-un spital de psihiatrie ?

– Pacientii se fac bine si pleaca.

** De ce durează mai puţin psihanaliza la bărbaţi?

– Nu mai e nevoie să-i readuci în copilărie, pentru că ei sunt deja acolo.

**Psihiatrul intreaba.

– Au mai existat in familia dumneavoastra cazuri cu boli mintale?

– Da, acum trei ani sora mea a refuzat sa se casatoreasca cu un american miliardar…

** Doi prieteni un psiholog si un psihiatru se plimbau prin parc si la un moment

dat psihiatru se impiedica si cade la care psihologul ii spune:

– Vrei sa vorbim despre asta??

**La ora de psihologie profesorul prezinta elevilor cele trei stari ale psihicului

uman: starea de calm, de iritare si de enervare.

Scoate un celular, formeaza un numar de telefon si spune:

– Alo, buna ziua, as dori cu Gica, spuse profesorul!

– Gica nu locuieste aici! spune persoana! (cu calm)

– Aceasta a fost starea de calm, spuse profesorul. Formeaza acelasi numar

de telefon si spune:

– Alo, buna ziua, Gica este acasa?

– Domnule v-am mai spus, Gica nu locuieste aicea, spuse aceeasi persoana

(cu iritare).

Profesorul spune:

– Aceasta a fost starea de iritare. Formeaza pentru a treia oara acelasi numar

de telefon si spuse:

– Alo, buna ziua, Gica este acasa ?

Persoana, de-a dreptul enervata ii spune:

– Domnule, fir-ai tu sa fii… nu este nici un Gica aici ! ! !

Acestea au fost cele trei stari.

Bula, un elev inteligent vine din spate si zice:

– Mai exista o stare in psihicul uman, o stare de disperare. Ia telefonul,

formeaza acelasi numar si spune:

– Alo, sunt Gica, m-a cautat cineva?…

**De cati psihologi e nevoie sa schimbi un bec?

– De niciunul. Becul se va schimba singur, cand va fi pregatit.

– Doar de unul, dar becul trebuie sa vrea cu adevarat sa se schimbe.

– Doar de unul, dar e nevoie de 9 sedinte.

– Doar unul, dar trebuie sa procedeze conform DSM IV

** Doctore, cred ca sunt invizibil..

– Cine a spus asta?!?

**- Doctore, pe mine nu ma intelege nimeni…

– Ce vrei sa spui cu asta?

***

– Doctore, pe mine toate lumea ma ignora…

– Urmatorul.

**- Doctore, nimeni nu crede un cuvant din ce spun…

– Si acum spune-mi serios, care-i adevarata ta problema?

**- Doctore, Doctore, sunt maniaco-depresiv

– Calmeaza-te, relaxeaza-te, Calmeaza-te, relaxeaza-te, Calmeaza-te,

relaxeaza-te,

**- Iepurasul isi facea lucrarea de licenta.

Curioasa, vulpea, trecand prin zona, il intreaba:

– Ce faci iepurasule, despre ce scrii tu acolo…

– Am inceput lucrarea de cercetare despre cum este mancata vulpea de catre

iepuras…

– Ha, ha, ha…. pai cum o sa manace un amarat de iepuras o vulpe, poate invers….

– Cercetare stiinfica vulpeo, daca nu crezi te astept deseara la vizuina…

Dimineata, padurea uimita de mirare…. in fata vizuinei pielea vulpei era intinsa

la uscat….

Curios lupul, apare si el la iepuras si il intreaba:

– Despre ce scrii tu acolo iepurasule?

– Sunt la cercetarea propriu-zisa din lucrarea de licenta, studiez cum e mancat

lupul de catre iepuras…

– Ha, ha, ha….. cum o sa manance un amarat ca tine un lup mare si tare ca mine?

– Asta e cercetare stiintifica serioasa, daca nu crezi ne vedem deseara la viziuna…

Dimineata stupoare mare in toata padurea… pielea lupului era intinsa la uscat

langa cea a vulpii…

Nemairezistand, ursul o apuca si el spre iepuras si il intreaba:

– Despre ce mai scrii tu acolo iepurasule?

– Sunt deja la concluziile cercetarii in care demonstrez cum e mancat ursul de

catre iepuras…

– Ha, ha, ha, ho, ho, ho… ce tot spui pricajitule…. cum sa manance un mititel ca

tine un urs mare ca mine?

– Nu crezi? Aceasta este o cercetare stiintifica, nu e o gluma, vino deseara la

vizuina si ai sa te convingi…

In dimineata urmatoare toata padurea era socata… pielea ursului era intinsa

la uscat langa cea a lupului si cea a vulpii…..

Dupa cateva ore, cand lighioanele padurii se raspandisera care incotro, razand,

iepurasul iesi din vizuina de gat cu leul care ii spuse:

– Ai vazut iepurasule? Ce iti spuneam eu? Nu tema conteaza, ci coordonatorul…”

**Care este diferenta intre un psiholog si un psihiatru?

Daca unui psihiatru ii spui „Imi urasc mama” , el iti raspunde: „Ce te face sa

spui asta?”, in timp ce psihologul raspunde „Multumesc ca ne-ai spus asta si noua”

**Nevroticii construiesc castele in cer

Psihoticii locuiesc in ele

Psihologii strang chiria

**Inainte aveam personalitati multiple. Acum noi toti ne simtim foarte bine

Nu sufar de nebunie. Ma bucur de ea in fiecare moment

Inainte eram indecis. Acum nu mai sunt asa sigur.

Cu schizofrenia nu esti niciodata singur.

Ipohondria este singura boala pe care nu o am.

**-Un tip intra intr-un cabinet psihologic si spune psihologului:

– Se pare ca nu-mi pot face prieteni. Ma poti ajuta tu, mai cheliosule?

**-Dupa ce noul pacient se aseaza pe canapea, psihologul zice:

– Nu sunt la curent cu problema ta, te-as ruga sa-mi povestesti de la inceput …

– Bineinteles, spune pacinetul. La inceput am creat cerul si pamantul….

**Psihoterapie prin telefon:

Daca suferi de tulburare obsesivo-compulsiva apasa repetat tasta 1.

Daca esti co-dependent, roaga pe cineva sa apese tasta 2.

Daca ai personalitati multiple apasa 3, 4, 5 si 6.

Daca esti paranoic, nu e nevoie sa apesi vreo tasta. Deja stim cine esti;

ramai pe fir, sa iti detectam telefonul.

Daca esti schizofrenic, asculta cu atentie, si o voce iti va spune ce tasta sa apesi.

Daca esti deprimat, nu conteaza ce tasta apesi. Oricum nu iti va raspunde nimeni.

Daca suferi de halucinatii, fii atent ca obiectul acela pe care il tii la ureche

este viu si o sa te muste de ureche.

Broasca testoasa care avea doi prieteni buni, doi batlani

O tema de meditatie pentru voi:

Intr-una dintre cele mai simpatice povesti este vorba despre o batrana broasca testoasa care avea doi prieteni buni, doi batlani. Ei au trait in armonie pana cand a venit o seceta cumplita care a secat balta langa care locuiau, obligandu-i sa caute solutii ca sa se salveze. Pentru batlani era simplu: isi luau zborul si nu se opreau pana nu gaseau un loc bun, dar cu broasca ce sa faca? S-au hotarat sa gaseasca o tija solida pe care sa o tina fiecare de cate un capat, iar broasca sa se prinda cu gura de mijloc. Si asa…

“O ora mai tarziu, cei trei prieteni si-au luat zborul. Desprinderea de pamant a fost putin cam dificila. Cei doi batlani nu erau obisnuiti cu aceasta greutate, dar, curand, au adoptat un ritm regulat, desfacandu-si la unison aripile puternice. Zburau astfel peste pamantul pustiit: campuri de bumbac devastate, orezarii abandonate si, ici si colo, corpuri de animale moarte. Pe la amiaza, pe masura ce inaintau spre nord, peisajul devenea mai verde, mai vesel. Pe la mijlocul dupa-amiezii, taranii care lucrau la camp au zarit acele zburatoare ciudate.

– Vedeti ce inteligenta este testoasa! au exclamat ei. E transportata de doi batlani! Pi-Huan s-a ferit sa raspunda, dar, in timp ce strangea batul in gura, savura complimentele. Acum treceau pe deasupra unui oras, cu temple, gradini, pagode cu acoperisuri aurite, iar vorbele de lauda, rostite la adresa ei, o imbatau pe doamna Pi-Huan ca o mireasma puternica de tamaie.

– Sa fie oare regina testoaselor? Ati remarcat cam ce bidivii are? Ce mod inteligent de a calatori! Cei doi batlani si-au continuat zborul, dar oboseala incepea sa le ingreuneze aripile. Erau nerabdatori sa gaseasca un rau, un lac linistit, unde sa coboare. Cand treceau pe deasupra unei pajisti, cativa ciobanasi au aratat spre ei cu degetul. Doamna Pi-Huan, care nu se mai satura de complimente, a tras cu urechea.
– Uitati-va la batlanii aceia doi, a spus un baiat. O poarta pe testoasa aceea; probabil ca sa o manance la masa de seara. Cat sunt de inteligenti!

– Ciobani prostanaci! Nu intelegeti nimic! a vrut sa strige Pi-Huan. Dar, cum a deschis gura, a scapat batul, s-a prabusit la pamant si carapacea s-a spart. Cei doi batlani au coborat in zbor planat si au smuls o pana cenusie si una alba din aripi in semn de doliu. S-au rotit o clipa deasupra sarmanei lor prietene, apoi au disparut in departare.
Inteleptul, spune maestrul zen, primeste la fel laudele si dispretul. Nimeni nu ne poate agresa moral fara consimtamantul nostru, noi suntem cei care deschidem ecluzele supararii. Nici o injurie nu ar fi trebuit sa o faca pe broasca-testoasa sa dea drumul batului. Insulta, dispretul, anatema reprezinta opinia celui care o profereaza, e problema lui, nu a noastra. Este posibil, la urma urmelor, ca blamul sa fie indreptatit, il acceptam ca atare. Cine e perfect? Si se mai poate ca sa fie gresit, partinitor, nedrept; il lasam in gura celui care l-a pronuntat. Pacea noastra sufleteasca, destinul nostru se afla in mainile noastre. “Intre dintii nostri”, bombane fantoma testoasei!”

Sper sa va fie de folos!

O bijuterie valoroasa si unica

Imagine

Pentru ca e week-end, va ofer aceasta povestire alegorica, preluata de pe site-ul „Unelte pentru schimbare”, cu rugamintea sa reflectati asupra ei:

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.

– Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invatama cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

– Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala.

Poate dupa aceea.

Apoi, dupa o mica pauza adauga:

– Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.

– Aaa…. incantat sa va ajut – baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.

– Bine – incuviinta batranul invatat.

Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:

– Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele.

Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el.

Intra cu capul plecat.

– Imi pare rau – incepu el – dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca a sfi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.

– Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! – spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului.

Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.

Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:

– Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.

– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.

– Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele  intamplate.

– Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.

Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.

– Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au.

Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va

ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire.

Sa va fie de folos!

O zi minunata tuturor!

Profitati de vacanta pentru a va regasi si a va reconstrui relatiile  asa cum visati!

Imagine