Pentru a fi un bun parinte, fiecare ar trebui sa  cunoasca stilurile parentale cu toate avantajele si dezavantajele care decurg în urma adoptării acestora.

De aceea, în randurile de mai jos, voi prezenta în detaliu, urmând ca fiecare parinte sa-şi identifice stilul personal de a aborda copilul.

Asa cum sublinia Dorin Ioan Dolean in ,,Meseria de parinte” aceste stiluri nu se găsesc intotdeauna în „stare pură'”; o persoană poate oscila între doua sau chiar mai multe stiluri parentale, în funcţie de personalitatea sa,  de dispoziţia de moment, de conjunctura sau de momentul evolutiei copilului.

 Stilul indulgent
Se recunoaste prin aceea ca parintele îi permite copilului sa se manifeste cum vrea , fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viaţa a parintelui care adoptă acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit”. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora,  se consulta cu copilul atunci când ia o decizie, manifesta căldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile în care îl pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine îi permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta,  marcanta, originala.  El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii. Pe de altă parte, copilului crescut  într-o maniera indulgenta,  îi va fi greu să inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere;  de aceea,  pentru foarte multi dintre adulti,  el poate fi considerat obraznic  sau chiar copil-problema.

Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei” in sensul că nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi.  Parintele va fi „depasit”.

b.  Stilul autoritar
Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza  prin faptul ca îi cere copilului să respecte cu stricteţe, fără să comenteze, regulile impuse.  Aceste reguli au o valoare absoluta,  iar cea mai mică greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata : „Nimic nu e mai presus de lege!”. Din această cauza, parintele nu se simte obligat să răspunda intrebărilor suplimentare: „De ce? Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!”. Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursă  importantă a conflictelor parinte – copil.

De obicei, parintele este rece şi detasat fata de copil,  impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invaţă pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frică;  ii dezvolta simtul critic;  il invaţă să devină perfecţionist. Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje,  in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc.  De asemenea,  acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme în permanenta ca ar putea gresi.  Pentru el, „a gresi”e sinonim cu „a fi un ratat”.  De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata (mama) cand va afla ? „Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine(„Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa…! „). Unele cercetări (W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine în copilarie are urmări negative marcante pe parcursul întregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste înpermanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

c. Stilul  indiferent
Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inţeles ca acesta este „in plus”, reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viaţa pe care o sugereaza este: „In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti”. Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate.  Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a învatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experieta lui de viata.  De aceea, după ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui să se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte.  Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca,  pe de o parte,  il va face mai rezistent la greutatile vietii,  copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic.  Unii se grabesc să-l eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet”, fie „gheata”, făra sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte îl determina sa se ghideze după principiul „Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab”.

d.  Stilul protector
Părintele protector este aparent un părinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului şi se dedică cu toată fiinţa sa meseriei de părinte. Prioritatea lui este să-i ofere copilului securitate, deoarece conştientizează că un copil este o fiinţă foarte fragilă, care are nevoie în permanenţă de sprijin şi protecţie. Educaţia pe care i-o dă copilului se clădeşte în jurul ideii că „Nu tot ce zboară se mănâncă” şi are grijă să-şi înveţe copilul ca,  în primul rând, să fie precaut şi rezervat faţă de tot ce vine din afara sferei familiei.  Din păcate,  uneori protecţia acordată copilului este exagerată,  părinţii devin veşnic îngrijoraţi,  văd catastrofe şi calamităţi la fiecare colţ de stradă. Când îşi văd copilul plângând, ei devin agitaţi,  creând fără să-şi dea seama,  mai multă tensiune („Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rău? Vai, sărăcuţul de tine!”). Atunci când apare o problemă, părinţii exagerat de protectori se grăbesc să caute vinovaţii şi să tină morală („De câte ori ţi-am zis… ? „), fapt care duce la scăderea eficienţei rezolvării conflictului şi a învăţării unor reguli de disciplină.  Asemeni părinţilor autoritari,  acceptă greu situaţia în care copilul începe să-şi dezvolte independenţa,  însă ei nu creează conflicte, ci intră în panică, „se consumă”. Acest stil parental mai atrage după sine alte numeroase dezavantaje.  Atunci când sunt mici, copiii care au părinţi exagerat de protectori pot manifesta tulburări ale somnului şi ale regimului alimentar, precum şi stări de frică nejustificate. O dată cu trecerea timpului, copilul se simte din ce în ce mai sufocat şi are tendinţa de a se îndepărta de părinţi;  el găseşte că este dificil să comunice direct cu părintele despre problemele personale,  de teamă că acesta nu-l va înţelege şi se va îngrijora („Mai bine nu-i spun mamei că numai se îngrijorează”). Astfel, copilul va învăţa să ascundă informaţii, va avea o viaţă secretă, personală, nebănuită de părinte. De asemenea, atunci când va fi pus în situaţia de a-şi exprima frustrarea sau mânia, preferă să se exprime indirect prin acte de răzbunare sau sabotaj.

e.  Stilul democratic
Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului să fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Parintele care imbrtisează stilul democratic se ghideaza dupa principiul „Toti suntem egali în fata lui Dumnezeu” si este impotriva ideii ” Unii sunt mai egali decât altii”. Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei,  insă este in acelaşi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasa, a-l învăţa pe copil sa respecte reguli si sa îndeplineasca eficient sarcinile care i se dau. Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci când situatia o cere;  insă este suficient de întelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale.  El incurajeaza copilul sa fie independent,  respectandu-i opiniile,  interesele si personalitatea. Manifestă căldură faţă de copil,  îl apreciaza,  îl considera un membru responsabil al familiei.  Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii,  isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta,  va manifesta creativitate,   initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala.  Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda,  copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine,  care îi va permite să obţină eficienta si productivitate in actiunile intreprinse. Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, având totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere.

Pe măsura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine,  sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.   Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine să mentionăm faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care îl poate intalni la scoală, in grupurile de prieteni, in armata, etc). El ar putea fi considerat „bleg” pentru că nu va executa prompt sarcinile care i se dau, sau dimpotriva, „impertinent” pentru că „discută” ordinele.

Dupa cum se poate vedea, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decât atât,  in timp ce unii părinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte („razvratire”,„comentarea ordinelor”).  De aceea este greu să se ofere „soluţii” cu valoare universală privind stilul adoptat.  Este important ca părintele să îşi identifice stilul / stilurile parentale adoptat(e) si sa cunoasca consecintele aplicării acestuia (acestora).

Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca,  psiholog-consilier Familie -Cuplu

Bibliografie: Dorin Ioan Dolean – Meseria de parinte