Arhive zilnice: noiembrie 27, 2016

Suferinţa după o decepţie în dragoste

cuplu-suparat-300x200Despărţirea de o fiinţă dragă provoacă totdeauna suferinţă, indiferent dacă eşti cea care iniţiază ruptura, sau cea care este abandonată.

Etapele prin care treci de la momentul separării şi până când reuşeşti să accepţi că nu mai eşti împreună cu persoana în care îţi pusesei atâtea speranţe, pot fi comparate cu acelea trăite cu ocazia morţii unei fiinţe dragi, sau cu pierderea unui obiect de care erai ataşată foarte mult.
Dacă pentru cea care iniţiază despărţirea suferinţa începe cu mult înainte de momentul iniţierii, pentru persoana abandonată suferinţa începe odată cu anunţul rupturii, care poate fi un adevărat şoc dacă aceasta nu a luat în seamă semnalele de avertizare.

Negarea sau refuzarea realităţii

Această etapă poate dura pentru Iniţiatoare mai multe luni sau chiar ani, pentru că la început refuză să creadă că partenerul ales nu-i cel potrivit pentru ea, că speranţele puse în relaţie se năruie, că nu mai are capacitatea să reînoiască pasiunea de la început.
Persoana abandonată primeşte decizia partenerului cu neîncredere, are impresia la început că-i o glumă proastă, apoi simte că-şi pierde echilibrul, că totul se năruie în jurul ei, nu-şi poate stopa automat sentimentele pentru persoana iubită, refuză să creadă că va fi abandonată. Odată instalată realitatea pierderii, suferinţa creşte în intensitate.

Furia şi vinovăţia

Şi această etapă e trăită diferit de Iniţiatoare şi de Abandonată. În timp ce prima trăieşte un amestec de vinovăţie, furie, confuzie, îndoială şi frustrare înainte de a lua decizia finală, Abandonata trăieşte un şoc al rupturii, apoi devine furioasă, ţipă la partener, ajunge chiar să-l lovească, pentru că nu înţelege ce a putu să facă să-i piardă iubirea acestuia. Primele impulsuri sunt de răzbunare, poate adopta comportamente pe care ulterior le regretă. Trăieşte un sentiment de respingere şi devalorizare, care duce de la comportamente de seducţie la agesivitate, critici şi judecăţi negative la adresa partenerului, sau a propriei persoane.

Negocierea

Este o etapă de negocieri, tocmeli, sau chiar şantaje.
Iniţiatoarea o face cu ea însăşi (încercând să se convingă să se resemneze cu situaţia, că şi alt partener ar putea fi la fel, că poate acesta se va schimba şi va deveni cel pe care şi l-a dorit, etc.), sau poate vorbi cu prietenii sau părinţii, fără ştirea partenerului.
Abandonata are un comportament ambivalent: uneori încearcă să schimbe decizia partenerului, făcând orice ca acesta să rămână, alteori îl ameninţă că va plăti pentru ce-i face acum. Pentru a-l ţine lângă ea poate face promisiuni să se schimbe, sau recurge la terapie de cuplu pentru a revigora relaţia.

Depresia

Este o fază caracterizată printr-o mare tristeţe, îndoieli, disperare, angoasă şi diferite simptome fizice şi psihologice.
Iniţiatoarea trăieşte aceste momente înainte de a-şi comunica decizia, perioadă în care se închide în sine, îşi pune o mulţime de întrebări, uneori este tensionată, plânge, este frustrată că renunţă la un vis în care a crezut, se simte epuizată, îşi pierde apetitul, are dificultăţi de concentrare, îi scade interesul faţă de muncă sau de lucrurile care-i făceau plăcere.
Abandonata cade în depresie când a ajuns la concluzia că a încercat toate modalităţile să-şi salveze relaţia, dar totul a fost în zadar. Epuizată, trăieşte cu o mai mare intensitate toate simptomele trăite de Iniţiatoare, însoţite uneori de gânduri sinucigaşe şi chiar de treceri la fapte, îi scade stima de sine şi încrederea în propria persoană. Îşi pune obsesiv întrebarea”De ce”(de ce i s-au întâmplat lucrurile acestea, de ce a fost părăsită, de ce nu i s-a răspuns cu iubire la sentimentele ei, etc) care-i consumă toată energia şi-i agravează depresia.

Acceptarea

Pentru Inţiatoare momentul acceptării survine atunci când îşi percepe anunţul deciziei ca pe o eliberare, ca pe începutul unei vieţi noi, în care îşi poate clădi visele a căror realizare nu a fost posibilă în relaţia respectivă.
Pentru Abandonată, acceptarea poate veni mult mai târziu, pentru cele dependente afectiv, depresia le poate marca întreaga viaţă. Acest lucru se întâmplă pentru faptul că persoanele dependente îşi construiesc respectul pentru propria persoană pe iubirea şi susţinerea celorlalţi. Până la acceptarea finală, doliul se poate întinde pe o perioadă de 2-5 ani, dar sunt şi cazuri patologice în care cea părăsită nutreşte speranţa că într-o bună zi partenerul se va întoarce spăşit, realizând ce a pierdut.
Persoanele mai puţin dependente, se obişnuiesc mai repede cu despărţirea, pentru ele perioada de doliu durând între trei şi şase luni. Până la acceptare, trec printr-o fază de resemnare, în care deşi sunt triste pentru cele întâmplate, încet, încet îşi regăsesc pacea interioară şi-şi recâştigă capacitatea de funcţionare.

Aceste etape nu sunt trăite la fel de toate persoanele, pentru că fiecare persoană e unică, iar modul de acţiune al fiecăreia depinde de personalitatea şi caracterul acesteia.
Sunt cazuri când Iniţiatoarea hotărăşte să mai dea o şansă relaţiei şi se întoarce să verifice dacă mai poate reconstrui relaţia, sau Abandonata poate suferi recăderi atunci când toţi din jurul ei credeau că şi-a revenit.
Uneori etapele sunt trăite în paralel. Unele persoane îşi revin mai repede după o dezamăgire amoroasă, altele au nevoie de mult timp pentru a se regăsi.

În toate cazurile sprijinul unui psiholog poate fi benefic pentru a-ţi diminua suferinţa, iar în cel mai fericit caz te poate ajuta să descoperi ce anume nu funcţiona în relaţie, ce anume a dus la decepţia ta sau a partenerului, cum să-ţi reconstruieşti relaţia aşa cum îţi doreşti, făcând astfel dintr-o relaţie disfuncţională una mai puternică şi mai durabilă.

Sper că v-am mai dat o temă de gândire.
Să vă fie de folos!
Niculina Ciupercă, consilier psihologic specialist,Familie-Cuplu

Bibliografie:
Yvon Dallaire- Cum să te vindeci după o decepţie în dragoste, C.N.I. „Coresi”

Cum sa recunoaștem mânia latentă

descarcare

Mânia latentă a fost identificată de specialişti de-abia în ultimii ani, cînd au putut descrie acest comportament şi a explica victimelor consecinţele dezastruoase ale acesteia. Deseori, persoanele afectate conştientizau că există o problemă, dar nu erau sigure de cine a declanşat-o, pentru că oamenii pasiv-agresivi posedă anumite abilităţi, printre care manipularea. Au anumite alibiuri la îndemână, se pricep să fie şarmanţi, binevoitori, incât li se acordă prezumţia de nevinovăţie.

Pentru a recunoaşte acest comportament pe care probabil l-aţi întâlnit, redau mai jos câteva caracteristici:

– Mânia latentă este un comportament evitant, incongruient şi contraproductiv.

– Ea se manifestă prin acţiuni sau lipsă de acţiune cu o finalitate subtilă şi manipulatoare.

– Poate fi planuită conştient şi pusă în aplicare intenţionat, sau dimpotrivă poate fi inconştientă.

– Face parte dintr-un tipar disfuncţional de comportament în relaţiile cu ceilalţi.

– Mânia latentă îi permite făptuitorului să nege orice responsabilitate pentru consecinţele ei, şi chiar sa ajungă să se victimizeze.

– Nu ajută la rezolvarea unei probleme existente, ci blochează rezolvarea acesteia, pentru ca cel stăpânit de o mânie latentă are intenţia de a răni pe ceilalţi, de a-i indispune şi a le distrage atenţia de la adevăratele probleme.

– Fiind declanşată de nevoi care n-au fost niciodată satisfăcute, are o natură manipulatoare şi indirectă.

 

Atentie!
Dacă este perpetuată mai multă vreme, poate avea un efect nociv asupra relaţiilor şi grupurilor de oameni.

Dacă doriţi să controlaţi mânia la voi şi la persoanele importante pentru voi, vă recomand să citiţi “Agresivitatea pasivă” autori Tim Murphy şi Loriann Hoff Oberlin apărută la Editura Trei.

Dacă problema persistă, atunci cereţi sfatul unui psiholog

Sper că v-am mai dat o temă de găndire.

 

Să vă fie de folos!