Acest lucru preocupa pe toti care dintr-un motiv sau altul au ajuns la desparţire , dar şi pe cercetătorii care, au dorit să afle de ce tot mai multe cupluri se despart, de ce intimitatea se degradează odată cu trecerea anilor .
S-a descoperit astfel că aceasta degradare este în stransă legătură cu un anumit gen de relaţie de cuplu, cu climatul familial în care au crescut cei doi parteneri, dar şi cu tipul de reţea relaţională pe care îl întretin.
Cunoscând etapele acestei degradări, un cuplu întelept poate preveni disoluţia.
Astfel, în prima etapă apare o lipsă de comunicare între parteneri, fiecare dintre cei doi întampinând dificultăţi de a-si exprima sentimentele, emoţiile. În aceastâ etapâ pot fi ajutaţi de psiholog să reînveţe să comunice, să treacă peste problemele ce-i despart, (care de multe ori sunt minore) , sa treacă peste orgolii , să se redescopere, să deblocheze sentimentele care i-au adus împreună şi pe care se încăpăţânează să le ignore .
În etapa a doua , de obicei apar dificultăţi de acomodare cu caracterul partenerului, cu personalitatea şi ritmurile sale, cei doi ajung să nu se mai suporte.
Neintelegerile dintre cei doi duc la neînţelegeri pe plan sexual, de acum urmează decepţiile sentimentale, care duc la moartea iubirii .
Când cei doi ajung să nu se mai iubească (sau cel puţin aşa au impresia), răceala începe să creeze distanţa între ei, apare infidelitatea (pentru că de cele mai multe ori apare cineva care-ţi oferă un umăr pe care sa te sprijini), apar violenţele de orice natură.
Reuşesc să treacă peste probleme cei care depăşesc etapa orgoliilor, care ştiu să se adapteze din mers.
Studiile au dovedit că cele mai rezistente cupluri sunt cele în care puterea si sarcinile sunt echitabil împărţite, nu acelea în care ,,gospodina e la cratiţă si soţul la table”.
Sper că v-am mai dat o temă de gândire!
Să va fie de folos!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, Familie-Cuplu