Legile iubirii in munca de constelatii

Constelatiile familiale pot fi un sprijin de neimaginat pentru un terapeut ce-si doreste sa-si vada clientii privind cu incredere spre viitor.

“Legile iubirii”explica multe lucruri pe care celelalte terapii le trateaza superficial. Omul, ca si natura, se supune unor legi naturale. Nu poate exista  ordine intr-o familie in care nu se tine cont de cele doua legi principale:

1). “Toti cei care apartin familiei au un drept egal de a apartine, indiferent de ceea ce poate ca au facut “.

2). “Exista o ierarhie in termeni ai timpului. Cei nascuti inainte au precedenta asupra celor care au venit mai tarziu”

Personal nu-i inteleg pe cei care considera aceste legi “dogmatice si rigide”

In primul rand, prin “Legea apartenentei”(Cine apartine familiei)  se extinde cercul celor care apartin familiei si atunci o problema care se repeta  poate fi gasita acolo unde nimeni nu se astepta. Acest lucru se intampla pentru ca pe langa parinti, frati, surori, bunici, la care fiecare se gandeste, familiei ii apartin si copiii nascuti morti sau avortati, persoane alungate din familie, sau care au disparut, copii dati spre adoptie, persoane tinute secrete in fata familiei, persoane care au suferit din cauza vreunui membru al familiei.

Stim ca familia este un sistem, si ca toate sistemele vii tinde sa-si pastreze homeostazia. Acest lucru ne ajuta sa  intelegem de ce intr-o familie in care echilibrul a fost perturbat prin disparitia voita sau nu a unei persoane, este nevoie sa fie “nominalizata” o alta  peste ani, uneori chiar peste mai multe generatii. Aceasta iese  in evidenta printr-o problema, sau complex de probleme, pentru a ajuta  sistemul sa se echilibreze.

Cea de-a doua lege– ierarhia in termeni ai timpului – este influientata de Legea apartenentei, in sensul ca abia atunci cand toti cei ce apartin familiei sunt inclusi, se vad efectele  si asupra celei de-a doua.

Din pacate, nu totdeauna ierarhia este cea normala. Cazuri asemanatoare celor descrise de Barbara Morgan, am intilnit deseori in cabinet, situatii in care copiii preiau asupra lor sentimentele parintilor, rolul acestora, nu primesc de la parinti iubire, protectie, intelegere, incat mai tarziu sa aiba capacitatea sa o ofere propriilor copii. E dureros sa vezi o tanara care nu-si poate sustine examenele pentru ca nu se poate concentra stiind ca acasa e mama, pe care nu de putine ori o gasise beata, cu casa inundata, sau cazuta pe scari. In plus se considera vinovata ca nu a putut sa-i ascunda sticlele de bautura si n-a supravegheat-o suficient. O astfel de persoana se considera incapabila sa se casatoreasca si sa aiba proprii copii, pentru ca se teme ca nu va reusi sa le ofere dragostea de care vor avea nevoie.

Prezenta si afectiunea unei mame fata de copilul ei este foarte importanta, pentru ca  odata ajuns parinte, copilul nu va reusi sa-si asume responsabilitatile, iar patternurile disfunctionale se vor repeta in urmatoarea generatie, sau si mai rau in toate generatiile ce vor urma.

Ceea ce mi se pare interesant e faptul ca persoana care participa la o constelatie simte daca apartine sau nu acelei familii, prin pozitia pe care se situeaza. Urmarind o constelatie, se observa ca aranjarea spatiala a membrilor familiei are loc intr-o directie in sens orar, barbatul avand sotia la umarul sau stang, copiii sunt fata in fata cu parintii, primul nascut avandu-i pe ceilalti in stanga sa. In situatia familiilor amestecate, partenerii anteriori stau la umarul drept, cei veniti ulterior se asaza in partea stanga, cu copiii aflati fata in fata cu parintii.

In cazul in care sunt persoane neincluse (ex.cei nascuti morti, avortati, dati spre adoptie, morti) persoana  simte o stare de neliniste, cum de altfel simte si daca o persoana nu-si indeplineste propriul rol.

“Ritualurile” prin care copiii multumesc parintilor ca le-au dat viata si constientizeaza care sunt de fapt rolurile lor si care ale parintilor, ritualuri prin care-si “primesc viata complet”, dar se si angajeaza sa faca”ceva bun din ea”au menirea de a scoate anumite sentimente la suprafata, dar si de a restabili ierarhia afectata. Aparitia  unei anumite rezistente, faptul ca e necesar un anumit timp cand poti face anumite lucruri, ca de fiecare data se descopera lucruri la care nimeni nu s-a gandit, ca se gasesc explicatii pentru intrebari care au fost de multe ori puse, dar carora nu le-a gasit nimeni raspuns, e un miracol, sau poate un cadou oferit de Bunul Dumnezeu oamenilor, pentru a-i ajuta sa gaseasca raspunsuri la nelinistile lor.

Ordinea dintr-o constelatie, cu barbatul ce ocupa prima pozitie, este de fapt ordinea fireasca, cea descrisa si in Biblie, in care “femeia si barbatul sunt robii lui Dumnezeu” iar barbatul, ce “isi iubeste femeia precum Hristos Biserica”, este plin de dragoste si intelegere fata de ea, se poarta delicat cu aceasta si o protejeaza.

Anumite confuzii in ceea ce priveste rolul barbatului intr-o familie, confuzii create de anumite asociatii feministe, au putut fi combatute prin observarea multor constelatii, care au ajuns la acelasi rezultat: acolo unde exista iubire, barbatul ocupa locul ce i se cuvine.

Constelatiile au evidentiat si faptul ca “ pentru un baiat, e cel mai bine sa inceapa in sfera mamei, apoi sa mearga in sfera tatalui sau si sa ramana acolo”, lucru pe care l-am demonstrat pe zeci de cazuri in cabinet, pentru ca acolo unde baiatul a fost prezent tot timpul in preajma mamei, nu are o identitate masculina suficient conturata incat sa isi poata asuma responsabilitatea unei familii.

Numai cand  barbatul isi asuma propria lui masculinitate, el devine un barbat puternic, sigur pe el si stie ce e bine pentru el si apropiatii sai. Are initiativa, e capabil sa ia decizii si isi asuma raspunderea faptelor sale; cand deciziile nu sunt pe placul celorlalti, dar importante pentru familie, chibzuieste indelung, se informeaza suficient, cantareste ce se castiga si care-i pretul platit pentru acea actiune, se consulta cu sotia pentru a nu scapa din vedere anumite lucruri, o ajuta sa vada avantajele.

Numai langa un asemenea barbat  o femeie se simte protejata, iubita si pretuita.

Un asemenea barbat, are si alte calitati, care-l face sa-si merite cu prisosinta pozitia pe care o ocupa in cadrul familiei:

– isi protejeaza nevasta si ii satisface nevoile emotionale;

– nu recade in stereotipurile masculului autoritar, abuziv si dominator;

– stie ca nevasta nu are nevoie numai de cineva care s-o dirijeze si sa lase totul in seama ei;

– sa-si calauzeasca familia spre tintele pe care le stabilesc impreuna;

– are atitudine barbateasca, adica poseda trasaturi de caracter si virtuti demne de de admirat, este curajos si independent in gandire,astfel incat sa poata infrunta greutatile;

– considera ca a darui, nu inseamna numai daruri materiale, dar si un zambet, o privire plina de dragoste si respect, o incurajare, afectiune,etc.

– stie ca nu-i de-ajuns sa ai bani si proprietati ca sa fii un bun tata de familie; copiii trebuie sa vada ca parintii se respecta si se sustin reciproc;

– intelege ca educatia copiilor inseamna: indrumare si exercitarea autoritatii; supraveghere; instruire; corectarea defectelor; sa fie un model pentru copii; sa reactioneze in fata provocarilor vietii; sa-i ajute sa se maturizeze;

– este la curent cu evenimentele din viata membrilor familiei, face eforturi pentru a le intelege simtamintele, isi face griji pentru ei, stie cand sa le dea sfaturi si cand nu…

– nu-si iese din fire cand lucrurile ies altfel de cum si-a dorit si face o analiza constructiva  a ce s-a intamplat;

– se adreseaza sotiei cu prietenie si tandrete, nu moracanos, repezit sau furios; ii arata ca o apreciaza si o critica numai cand e neaparat necesar, aducand argumente rationale; Daca stie sa tina furia in frau dovedeste ca este mai puternic decat cel ce-i domina pe altii si nu-si poate controla propria furie.

Constatarile de mai sus am simtit nevoia sa le scriu, pentru ca  sunt  rezultatul cercetarii  pe cupluri, pe o perioada de circa 6 ani, care dovedesc faptul ca observatiile obtinute in cadrul constelatiilor sunt cat se poate de pertinente.

Legile iubirii se fac simtite si in cadrul adoptiilor, unde este important sa mentionam faptul ca parintii naturali au precedenta asupra parintilor adoptivi, pentru ca au venit primii in viata copilului lor. Prin urmare, daca sunt recunoscuti complet si-si ocupa locul de drept, devin capabili sa stea deoparte si sa faca loc parintilor adoptivi, carora le sunt recunoscatori pentru ca si-au asumat in locul lor sarcina de a creste copilul.Copilul adoptat  se poate elibera  emotional stiind de unde a venit, cunoscandu-si parintii naturali, intelegand motivele pentru care a fost dat spre adoptie. In caz contrar, generatia urmatoare poate fi afectata, copiii avand nevoie de terapie.

Ordinea  e importanta si in cazul cand partenerii se recasatoresc. Primul partener va fi onorat si va avea locul sau de drept si va avea o relatie buna cu copiii din casatoria anterioara, iar atunci cand din cea de-a doua familie se naste un copil, partenerul si copiii din relatia anterioara raman pe prima pozitie.  Pe baza experientei am constatat ca pastrand aceasta ordine fireasca in familiile cu care am lucrat, acolo unde se restabileste ordinea si respectul copiii se dezvolta bine emotional si nimeni nu are de suferit.

Intr-o familie conteaza si ordinea fratilor si surorilor, din aceasta ordine neputand sa lipseasca copiii morti sau avortati. Intr-o constelatie,  in cadrul unui ritual copilul lipsa isi ocupa locul ce i se cuvine, astfel incat cel nascut  in urma acestuia sa-si poata gasi linistea si sa nu mai fie afectat.

Ce este foarte interesant e faptul ca intr-o constelatie facem ceea ce putem, apoi ne detasam si “lasam soarta, destinul,sufletul clientului sa faca ceea ce este necesar sa faca mai departe”. Comunicarea cu cei morti, readucerea lor inapoi in familie in locul care le apartin si apoi lasarea lor sa plece aduce pacea atat in sufletele celor disparuti cat si ale celor ramasi, rezolvand adevarate traume care ar dainui peste generatii.

Moartea unui copil, moartea prematura a unui parinte, a unui frate sau a unei surori, experientele traumatizante din razboi, bolile cronice, dependentele, tulburarile de comportament alimentar, etc. toate sunt tratate cu interes in constelatii si fiecareia i se atribuie importanta care i se cuvine.

 Indiferent ca se folosesc vizualizarile, ca se lucreaza cu figurine de plastic, cu pietricele sau alte obiecte, sentimentele ce ies la suprafata si propozitiile rostite ajuta la stabilirea unei ordini ce a fost candva afectata. Iar faptul ca efectele pot fi simtite si de alte persoane din afara grupului este de-a dreptul fascinant, un motiv in plus pentru necesitatea progresului constelatiilor familiale, pentru aprofundarea metodei si acordarea respectului cuvenit celor ce o practica.

 

 

Bibliografie:

1).Barbara Morgan, Intoarcerea acasa.Un prim pas în lumea constelaţiilor familiale, Editura Har Tios,Botoşani,2012;

2).Patrice Van Eersel, Catherine Maillard, Mă dor stramoşii. Psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul, cunoscându-ne trecutul, Editura Philobia, Bucureşti,2011;

3).Bert Hellinger, Fericirea care durează. Cum se împlinesc relaţiile, Editura Cartea Daath, Bucureşti, 2010;

4).Franz Ruppert, Traumă, ataşament, constelaţii familiale. Psihoterapia traumei, Editura3, 2012.

 Sper ca v-am trezit interesul pentru constelatiile familiale!

Niculina Ciuperca, consilier-psihologic specialist, familie-cupluImagine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s