Povestea lupilor

povestiri terapeutice

De luat aminte:

O bătrână Cherokee îi spune nepotului său despre o luptă care se dă în ea. Este o bătălie între 2 lupi.

Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, lăcomeşte, e arogant, gelos, orgolios, minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…

Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…

Nepotul se gândi pentru o clipă apoi întrebă:

“Şi cine va câştiga această bătălie?”

Bătrâna Cherokee i-a răspuns simplu:

“Cel pe care îl hrănesc.”

Identificarea gandurilor negative la copii

consiliere familiala si de cuplu, educatie parentala, , ,

Gandurile negative nu sunt  percepute in mod constient, de aceea mintea omeneasca nu le poate distinge separat. Identificarea lor se face greu si de catre adulti, de aceea trebuie sa acordam o atentie deosebita  in cazul copiilor, unde problema se  complica si mai mult, pentru ca ei nu au dezvoltate abilitatile necesare, datorita imaturitatii cognitive.

Un parinte care-si cunoaste bine copilul, il asculta, il intelege si-l sprijina in dobandirea aptitudinilor necesare fiecarei varste, sesizeaza orice schimbare pe fata si in comportamentul copilului si-l  poate ajuta sa interpreteze obiectiv fiecare situatie. In caz contrar, dintr-o interpretare subiectiva a realitatii de catre copil, acesta poate ajunge usor la concluzii eronate de forma “nu mi-a reusit lucrul asta, nu sunt bun de nimic”, “nu o sa reusesc asta niciodata”, “nimeni nu ma place”,etc. Astfel de concluzii pot umbri fericirea copilariei, de aceea un copil are nevoie sa fie ajutat sa iasa dintr-un cerc vicios care-l face sa nu se poata bucura de realizarile lui si de compania celorlalti. Un copil convins ca nu e placut de cei din jur, are impresia ca va fi respins, devine retras si se indeparteaza de copii inainte ca acestia sa-l respinga. O remarca de tipul ,,mereu strici tot ce faci” il face sa fie convins ca nu-i reuseste nimic si-atunci nu mai are incredere in propriile forte, asteapta tot timpul sa  i se arate ce sa faca, devine dependent de ceilalti.

Studiile au dovedit ca incepand cu varsta de 5 ani, unui copil i se poate explica faptul ca exista o voce in mintea noastra care ne impiedica sa ne simtim bine, ne franeaza actiunile si ne indeamna sa fim tristi si nefericiti. Un parinte il poate ajuta sa gaseasca dovezi rationale pentru fiecare situatie in care vede ca un copil se blocheaza, investigand ce crede copilul despre situatia respectiva, ce a gandit in momentul respectiv, facandu-l sa inteleaga ca acel gand a deformat adevarul, ca e un mincinos care nu joaca cinstit si vrea sa-l puna la incercare cat e de puternic. Copilul poate fi pus sa exprime prin desen, prin modelaj gandul respectiv si pe marginea acestuia sa descifreze mai usor ce i s-a spus si de ce simtea trist si inutil.

Astfel, cu timpul, daca parintele persevereaza in a-l ajuta, copilul devine suficient de puternic pentru a reusi sa-si invinga gandurile negative, incepe sa comunice mai bine si ori de cate ori intampina o dificultate va  reusi sa identifice impreuna cu parintele gandurile distructive.

La varste mici copiii copereaza mai bine daca parintele imbraca explicatiile cu o haina de poveste.

Stephen Briers in “Ghid practic pentru parinti”recomanda tehnici simple precum :

–         gandul negativ poate fi inchis intr-o cutie de chibrituri ca sa nu mai poata iesi;

–         gandul negativ poate fi aspirat cu un aspirator ca sa nu-l mai poata influienta pe copil in actiunile sale.

Fiecare parinte poate gasi tot felul de strategii, pentru ca stie mai bine ca oricine la ce reactioneaza copilul mai usor, ce-l poate ajuta sa se simta stapan pe situatie, sa-i dezvolte abilitatea de a-si putea controla gandurile si emotiile.

Identificarea gandurilor negative este o perioada importanta, deoarece permite identificarea emotiilor generate de acestea. In loc sa se pedepseasca un compartament urat al copilului, parintele ar trebui sa inteleaga motivul ce determina acel comportament si sa-l poata ajuta pe copil sa descifreze gandurile negative din spatele motivului. O reevaluare a situatiei ajuta mai mult decat orice pedeapsa.

De multe ori, in spatele motivului pot exista chiar mai multe ganduri negative(“nu merg in vizita la prienii de familie pentru ca baiatul lor e mai bun decat mine si el construieste si deseneaza mai frumos decat mine si-atunci parintii mei o sa ma iubeasca mai putin ca nu sunt ca el; nu merg pentru ca baiatul nu ma suporta si precis nu o sa vrea sa se joace cu mine”, “nu merg ca baiatul va rade de mine ca m-au tuns ca pe un bebelus”, etc). In aceasta situatie parintele trebuie sa manifeste multa intelegere si rabdare si sa-l ajute sa descifreze fiecare gand in parte.

E foarte important sa intelegem perceptia copilului fata de fiecare situatie in parte si ce credinte distorsionate are fata de situatia data. Dar pentru a reusi e nevoie ca parintele sa aiba o relatie interactiva cu copilul sau, sa nu actioneze doar atunci cand observa un comportament gresit si sa-l pedepseasca ci sa-i anticipeze reactiile si trebuintele si sa incerce sa satisfaca nevoile elementare ale copilului.

Educatia eficienta se bazeaza pe satisfacerea nevoilor emotionale si de iubire ale copilului, pe asigurarea unei pregatiri pline de iubire, dar si disciplina, a unei protectii fizice si emotionale, precum si pe invatarea acestuia cum sa-si explice si controleze mania. Obiectivul final avut in vedere sa fie pregatirea copilului pentru o existenta responsabila, fericita si plina de reusite.

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist,  familie-cuplu

Bibliografie:

Ross Campbell-Educatia prin iubire,Curtea Veche,2001

Stephen Briers –Ghid practic pentru parinti,Polirom,2009

Consiliere (terapie) in cabinet sau consiliere (terapie) on-line ?

consiliere familiala si de cuplu, educatie parentala, psihologie clinica

Consilierea si terapia in cabinet- diferente fata de cea on-line

-in cabinet se poate face o evaluare psihologica folosind si alte mijloace decat interviul;
– relatia terapeutica care se creaza intre psiholog si client in cabinet poate ajuta la explorarea si clarificarea problemelor mai rapid, la contracararea gandirii negative a interlocutorului, concomitent cu gasirea celor mai bune modalitati de pozitivare a acesteia. Personalitatea consilierului este principalul factor care influenteaza calitatea consilierii;
– se pot analiza pe moment raspunsurile emotionale, cognitive si comportamentale ale clientului la problema identificata;
– rezultatele consilierii psihologice in cabinet sunt vizibile inca de la inceput, dar este necesar un numar de sedinte ca progresele sa se mentina si sa se construiasca comportamentele dezirabile; rezultatele consilierii on-line se vad mai greu, necesita o perioada mai lunga de timp, vizibilitatea progreselor depinzand de motivatia de schimbare a persoanei.
– in cabinet clientul este ajutat sa-si clarifice sentimentele si emotiile asociate unei situatii concrete; prin reformularea sentimentelor, poate trai cu o mai mare fidelitate continutul unui mesaj exprimat verbal sau nonverbal;
– consilierul simte cu o mai mare intensitate sentimentele clientului si are posibilitatea de a-i comunica acest lucru;
– consilierul are posibilitatea sa distinga mai rapid perceptiile distorsionate ale clientului, paternurile disfunctionale, convingerile si credintele irationale;
-in cabinet, psihologul poate folosi mai multe tehnici de interventie, care poate scurta numarul de sedinte , aducand o rezolvare mai rapida.(ex.joc de rol);
– in interviurile clasice se pot sesiza mai usor anumite reactii ale clientului urmarind mimica si gestica acestuia.
Specializarea mea fiind consiliere sistemica familiala si de cuplu, prefer sedintele in cabinet (cel putin in prima parte), pentru ca am constatat ca rezolvarea este mai sigura daca aduc in cabinet pentru inceput ambii parteneri, sau acolo unde sunt copii, intreaga familie, pentru ca am nevoie sa ascult toate persoanele implicate pentru a sti punctul de vedere al fiecaruia, sa cunoasc modul de implicare al fiecarui membru, sa pot observa interactiunea dintre ei, modul cum comunica, cum stiu sa se asculte, cine ataca, cine se apara, cine-i in centru si cine-i la periferie. Numai impreuna pot sa-si descopere si sa-si descatuseze potentialul uman nefolosit, sa observe ce-i tine blocati, ce-i impiedica sa se adapteze presiunilor de dezvoltare si schimbare. Se poate evalua coeziunea si flexibilitatea familiei, se constientizeaza cine are puterea de decizie, parametrii de functionare ai sistemului familial si subsistemelor, se pot analiza granitele, triunghiurile,coalitiile existente in sanul familiei.A lucra numai cu un membru al familiei care e deranjat de o problema, poti sa ai un esec pentru ca atata vreme cat disfunctiile familiei persista, persoana revine in familie si o ia de la capat. Chiar daca anumite sedinte se tin individual, periodic sau cel putin spre sfarsitul terapiei revine intreaga familie, pentru a se observa schimbarile.

Consilierea si terapia on-line are unele avantaje, precum:

– clientul isi poate pastra anonimatul, si nu se mai teme ca poate fi etichetat, judecat sau neinteles;
– clientul poate beneficia de servicii din orice loc isi doreste, singura conditie sa aiba acces la internet sau la un telefon;
– poate sa-si aleaga momentul cand sa participe fara sa-si afecteze celelalte preocupari;
– este benefica pentru persoanele care se pot exprima mai bine in scris,decat prin verbalizare fata de un specialist;
– se poate concentra in liniste asupra intrebarilor, care daca au fost adresate de un psiholog sau terapeut competent, odata cu concentrarea asupra raspunsului poate sa-si genereze si autovindecarea. Spun competent pentru ca intrebarile trebuiesc alese in asa fel incat sa actioneze pe mai multe paliere: intrebari orientate spre viitor, de schimbare neasteptata a contextului, sugestiv incastrate (cand se observa ca subiectul are nevoie sa fie impins mai direct sa-si constientizeze problemele), comparativ-normative (care-i ajuta sa ajunga la paternuri mai apropiate de normele sociale), clarificatoare distincte (in care sa-si clarifice anumite anumite pozitii, situatii, probleme), intrebari care introduc anumite ipoteze euristice,etc.
– poate pastra discutiile cu psihologul si reveni asupra lor, ori de cate ori are neclaritati

Se pot combina cele doua?

Eu de obicei primele sedinte le fac in cabinet, iar atunci cand lucrurile incep sa mearga bine, continuam prin telefon, e-mail, mesenger o perioada pana problema nu mai necesita interventie. In acest fel ii ajut sa-si gestioneze singuri problemele, sa depuna eforturi in rezolvarea lor si-i sprijin numai la nevoie.
Prin urmare, se pot combina. In consilierea si terapia individuala s-ar putea face evaluarea in cabinet si s-ar putea continua cu sedinte on-line, sau primele sedinte in cabinet pana incep sa se obtina shimbari, sau intercalat, asta depinde de solicitarea clientului.

Simptomele unui atac de panica

psihologie clinica, , ,

Atacurile de panică survin atât în contextul unei tulburări anxioase, dar și al unor tulburări afective, al unor tulburări în legătură cu o substanță, precum și al unor condiții medicale generale(ex.cardiace, respiratorii, vestibulare, gastrointestinale).

În cazul unui atac de panică, persoana respectivă parcurge o perioadă distinctă de frică intensă sau discomfort, în care patru (sau mai multe) din următoarele simptome apar brusc și ating o intensitate maximă în decurs de 10 minute:
– palpitații, bătai puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
– transpirații;
– tremor sau trepidație;
– senzații de scurtare a respirației sau de strangulare;
– senzație de sufocare;
– durere sau disconfort precordial;
– greață sau detresă abdominală;
– senzație de amețeală, dezechilibru, vertij sau leșin;
– derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detașare de sine însusi);
– frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
– frica de moarte;
– parestezii(senzații de amorțeală sau de furnicături);
– frisoane sau valuri de căldură.

Fobia sociala

psihologie clinica, ,

Fobia sociala are ca element esential o frica persistenta si marcata de diverse situatii sociale sau de performanta, in care poate surveni o punere in dificultate a persoanei respective.

Aceasta frica este irationala si face ca persoana respectiva sa evite situatiile in care activitatea sa ar fi urmarita de altii, de teama de a nu reactiona intr-un mod umilitor sau jenant.
Cea mai frecventa teama este de a vorbi in public, chiar si in fata unui grup restrans.
Apare atat la barbati cat si la femei, in general dupa pubertate si atinge punctul culminant dupa 30 de ani.
Expunerea la o situatie sociala temuta poate provoca anxietate, care ia forma unui atac de panica limitat situational sau predispus situational. Copiii au accese coleroase, se manifesta prin stupefactie sau retragere din situatiile sociale cu persoane nefamiliare.
Persoanele mature recunosc faptul ca frica lor este nejustificata, dar simt ca nu-i pot face fata.
Situatiile sociale sau de performanta ce provoaca teama, chiar daca nu sunt evitate sunt indurate cu o anxietate sau detresa intensa.
Diagnosticul de fobie sociala este concludent, numai daca subiectul evita, anticipeaza anxios sau ii este teama de situatii sociale ce interfereaza semnificativ cu rutina sa cotidiana , cu functionarea profesionala sau viata sociala, sau daca persoana este profund marcata de faptul ca sufera de aceasta tulburare. Daca subiectul are sub 18 ani, se urmareste daca durata acestor manifestari este de cel putin 6 luni.
Daca frica sau evitarea se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante sau conditii medicale generale, precum si unei alte tulburari mentale, atunci nu se pune diagnostic de fobie sociala, ci diagnosticul apartine altei tulburari.

Ce trebuie sa stim despre agorafobie

psihologie clinica

Agorafobia survine in contextul panicii cu agorafobie, dar poate exista si fara a avea un istoric de panica. 

Persoana cu agorafobie se teme de locuri sau spatii deschise, largi (cum ar fi pietele, stadioanele, bulevardele, bisericile, teatrele, etc), avand convingerea ca scaparea din acestea poate fi dificila sau in cazul unui atac de panica ori a unor simptome asemanatoare nu poate primi ajutor. Din aceasta cauza, incepe sa evite sa fie singura in afara casei, sa se gaseasca intr-o multime, sa stea la rand, sa se afle pe un pod, sa calatoreasca cu trenul, autobuzul, automobilul. 
Daca evitarea se refera doar la una sau numai la cateva situatii specifice, atunci avem de-a face cu o fobie specifica, nu cu agorafobie. In cazul in care se evita doar situatii sociale, putem vorbi de o fobie sociala. Multi dintre pacientii cu agorafobie pot avea si alte fobii, diagnosticul corect fiind pus de psiholog. 
In cazul agorafobiei situatiile nu numai ca sunt evitate, dar atunci cand persoana este expusa unor astfel de situatii le indura cu mare dificultate, este disperata ca se intampla o nenorocire, se teme de un atac de panica, simte nevoia unui insotitor pentru a se putea confrunta cu situatia temuta, poate dezvolta depresie, stari de oboseala, tensiune, alcoolism, obsesii. 
De obicei, agorafobia apare intre 18-35 de ani si este mai frecventa la femei decat la barbati(2/3 din bolnavii cu agorafobie sunt femei). 
Aproximativ 5% din adulti prezinta agorafobie, debutul fiind uneori brusc, alteori progresiv. De cele mai multe ori nu exista o cauza evidenta. 
Studiile au aratat ca agorafobia are tendinta sa apara la mai multi membri ai aceleiasi familii, dar nu este foarte clar daca este implicat un factor genetic sau sunt factori de alta natura. 
Fara tratament, agorafobia poate dura mai multi ani si se agravaza in timp, pentru ca deterioreaza capacitatea indivizilor de a-si indeplini responsabilitatile domestice si a se deplasa la serviciu sau in punctele unde au nevoie. 
Agorafobia necesita atat tratament medicamentos cat si terapie

Anxietatea de separare

educatie parentala
Anxietatea de separare debuteaza in general in perioada prescolara (dar poate surveni si mai tarziu, pana la varsta de 18 ani) si apare dupa unele evenimente stresante, cum ar fi: divortul parintilor, moartea unei rude sau a unui animal favorit, schimbarea locuintei, scolii, mutarea intr-un alt cartier, intr-o alta localitate, etc.Se deosebeste de anxietatea generalizata prin faptul ca intereseaza in mod predominant separarea de casa si de persoanele de care copilul este atasat.
Copiii cu anxietate de separare, pot prezenta ori de cate ori sunt separati de casa si de persoanele de care sunt atasate, manifestari ca:izolare sociala, apatie, tristete, dificultati de concentrare in joc si alte activitati, frica de animale, de intuneric, de monstri, de hoti, de rapitori de copii, percep diferite situatii ca fiind periculoase pentru ei si familie. Au dificultati in a merge la culcare si insista sa stea cineva langa ei pana adorm. In timpul somnului unii traiesc adevarate cosmaruri al caror continut exprima fricile acestora. De multe ori relateaza experiente perceptive neobisnuite: creaturi oribile, ochi care-i privesc,etc. Acestea se bazeaza pe perceperea eronata a unui stimul real, apar numai in timpul noptii si dispar in prezenta unei persoane de care copilul este atasat.
Sunt situatii cand la acesti copii apar preocupari in legatura cu teama de moarte, pot refuza sa mearga la gradinita sau la scoala,sunt preocupati de faptul ca in lipsa lor persoanelor importante pentru ei li s-ar intampla ceva rau, nu se simt iubiti si se pot plange de acest lucru. Cand sunt extrem de tulburati de teama separarii, incep sa se agite si chiar sa loveasca pe cei ce forteaza separarea.
Unui copil i se pune diagnosticul de anxietate de separare daca perturbarea dispozitiei dureaza cel putin 4 saptamani si prezinta simptomele descrise mai sus.
Desi anxietatea de separare devine manifesta in perioada medie a copilariei, ea se reflecta si mai tarziu limitand independenta persoanei si facand-o sa refuze plecarea de acasa.
La adulti se manifesta prin disconfortul suferit cand sunt separati de copii, de sot, sotie, cand apare necesitatea schimbarii locului de munca, locuintei, etc.
Se stie ca anxietatea nu este cauzata de evenimentul in sine, ci de perceptia asupra acestuia. Atunci cand copiii devin anxiosi ei apreciaza ca nu au abilitati de a face fata unor lucruri rele, uneori mai si catastrofeaza, presupunand ca anumite frici ale lor devin realitate. Suprageneralizarile si exagerarile le cresc anxietatea, iar in cazurile in care parintii la randul lor sunt anxiosi intaresc fara sa vrea anxietatea copiilor.
Este important ca parintii sa inteleaga faptul ca celor mici le lipsesc abilitatile cognitive de a pune situatia in context si sa incerce sa le reduca anxietatea explicandu-le pe intelesul lor diferenta dintre probabilitatea ca ceva rau sa se intample si posibilitatea de a se intampla acest rau. Cu ajutorul unor povestiri, unor desene, unor imagini, copilul poate fi ajutat sa exprime ce simte si cum poate face fata diverselor situatii. Va fi incurajat sa-si exprime gandurile fata de o situatie si sa incerce in functie de varsta pe care o are s-o regandeasca si sa si-o explice in asa fel incat sa nu-i mai faca rau.
Este important pentru copil sa se simta apreciat, sa i se alimenteze si incurajeze independenta, sa i se dea o importanta autentica la ceea ce spune si sa fie ascultat cu adevarat. Ideal ar fi ca parintele sa aiba mai mult timp pe care sa-l petreaca cu copilul pentru a-i explica cauzele lucrurilor si sa-l faca sa inteleaga cat de important e pentru parintele sau care nu-l va abandona niciodata si care va fi alaturi de el la nevoie.
Parintele este acela care poate modela credintele esentiale ale copilului, asigurandu-i acestuia cat mai multe feedbackuri pozitive si oportunitati pentru a se pune in valoare. Este important ca parintele sa comunice mai mult cu copilul, sa-i explice unde merge, de ce merge, cand se va intoarce, ca e in siguranta cu persoana care-l va inlocui ,etc.
Mesajele repetate transmise copiilor le vor ramane intiparite in memorie si la un moment dat vor da rezultate.
Nu degeaba se zice ca educatia e grea si cu rezultate indepartate!

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu
 Imagine

Clasificarea tulburarilor depresive conform Manualului de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale .

psihologie clinica

Tulburarile depresive

1)Tulburarea Depresivă Majoră (Tulburarea Depresivă Majoră Episod Unic ; Tulburarea Depresivă Majoră Recurentă)
2) Tulburarea distimică ;
3)Tulburarea Depresivă Fără Altă Specificaţie

1. Tulburarea Depresivă Majoră

Tulburarea Depresivă Majoră are ca element esenţial o evoluţie clinică caracterizată printr-unul sau mai multe episoade depresive majore. Este de 1,5-3 ori mai frecventă printre rudele biologice ale persoanelor cu această tulburare decât în populaţia generală. Poate începe la orice vârstă cu o etate medie la debut situată la jumătatea anilor 20.
Evoluţia tulburării depresive majore recurente e variabilă. La anumiţi indivizi au fost evidenţiate episoade izolate, separate prin mulţi ani fără nici un fel de simptome depresive, la alţii racemi de episoade, sau episoade din ce în ce mai frecvente, pe măsură ce înaintează în vârstă. Perioadele de remisiune durează în general mai mult la începutul evoluţiei tulburării, numărul de episoade anterioare prezicând probabilitatea apariţiei unui episod depresiv major(60% dintre indivizii cu tulburare depresivă majoră care au avut un episod unic, se pot aştepta să aibă al doilea episod, cei care au avut două episoade au o şansă de 70% de a avea un al treilea episod, iar cei care au avut trei episoade, probabilitatea de a avea un al patrulea episod este de 90%).
Persoanele cu tulburarea depresivă majoră necesită o atenţie deosebită întrucât aceasta este asociată cu o mortalitate ridicată (până la 15% dintre indivizii care fac această tulburare mor prin suicid), în special la indivizii de peste 55 de ani la care la care s-a constatat o creştere de 4 ori a ratei mortalităţii.
Tulburarea depresivă majoră poate fi precedată de tulburarea distimică, estimându-se că în fiecare an,10% dintre indivizii cu tulburare distimică vor ajunge să aibă un prim episod depresiv major în mod frecvent. Concomitent cu tulburarea depresivă majoră survin şi alte tulburări mentale (ex.tulburările în legătură cu o substanţă, panica, tulburarea obsesivo-compulsivă, anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, tulburarea de personalitate bordeline).

1.1 Tulburarea Depresivă Majoră, Episod Unic,care are drept criterii de diagnostic:
A. Prezenţa unui singur episod depresiv major,care poate fi recunoscut
B. Episodul depresiv major nu este explicat mai bine de tulburarea schizoafectivă şi nu este suprapus peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă ori tulburarea psihotică făra altă specificaţie.
C. Nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt, ori un episod hipomaniacal. Această excludere nu se aplică, dacă toate episoadele similare episoadelor maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanţă sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei conditii medicale generale.

1.2 Tulburarea Depresiva Majora Recurentă pentru care criteriile de diagnostic sunt:
A. Prezenta a doua sau mai multe episoade depresive majore, intre care trebuie sa existe un interval de cel puţin doua luni consecutive in care nu sunt satisfacute criteriile pentru un episod depresiv major.
B. Episoadele depresive nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizoafectiva si nu sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniforma, tulburarea deliranta sau tulburarea psihotica fara altă specificatie.
C. Nu a existat niciodata un episod maniacal, un episod mixt, ori un episod hipomaniacal. Această excludere nu se aplică, dacă toate episoadele similare episoadelor maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanţă sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei conditii medicale generale.

2.Tulburarea distimică are ca element esenţial dispoziţia depresivă cronică, survenind în cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, timp de cel puţin doi ani. Poate fi tulburare distimică cu debut precoce, daca debutul survine înainte de 21 de ani şi cu debut tardiv dacă debutul are loc la 21 de ani sau mai târziu.
Tulburarea distimică are elemente asociate similare cu cele ale episodului depresiv major. Potrivit studiilor, simptomele cele mai des întâlnite în această tulburare sunt sentimentele de insuficienţă, pierderea generalizată a interesului sau plăcerii, retragerea socială, sentimente de culpă, iritabilitate, activitate scăzută, productivitate redusă. Mai puţin frecvente sunt simptomele vegetative(modificarea somnului, apetitului, greutăţii şi simptome psihomotorii). Tulburarea distimică poate fi asociată cu tulburările de personalitate bordeline, histrionică, narcisistică, evitantă şi dependentă, dar elementele acestor tulburări sunt dificil de depistat datorită faptului că simptomele afective cronice duc la apariţia unor probleme interpersonale sau pot fi asociate cu perceperea de sine distorsionată în cazul persoanelor respective.
Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea Distimică sunt:
A.Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, după cum reiese fie din relatarea subiectului, fie din observaţiile făcute de alţii, timp de cel puţin doi ani. În cazul copiilor şi adolescenţilor dispoziţia poate fi iritabilă, pe o perioadă de cel puţin un an.
B. Prezenţa în timp ce este depresiv a două (sau mai multe) dintre următoarele:
1) apetit redus sau mâncat excesiv;
2) insomnie sau hipersomnie;
3) energie scăzută sau fatigabilitate;
4) stimă de sine scăzută;
5) capacitate de concentrare redusă sau dificultate în a lua decizii;
6) sentimente de disperare.
C. În cursul perioadei de doi ani(1 an pentru copii sau adolescenţi) persoana nu a fost niciodată fără simptomele de la criteriile A şi B timp de mai mult de două luni, odată.
D. Nici un episod depresiv major nu a fost prezent în cursul primilor doi ani ai perturbării(1 an pentru copii şi adolescenţi) adică, perturbarea nu este explicată mai bine de tulburarea depresivă majoră cronică sau de tulburarea depresivă majoră, în remisiune parţială(dacă a existat un episod depresiv major anterior se pune condiţia ca acesta să fi fost urmat de remisiune completă înaintea tulburării distimice, după primii doi ani de tulburare distimică, pot exista episoade suprapuse de tulburare depresivă majoră, iar în această situaţie se pun ambele diagnostice, dacă se îndeplinesc criteriile pentru un episod depresiv major).
E. Nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt sau hipomaniacal şi nu au fost satisfăcute criteriile pentru tulburarea ciclotimică.
F. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul unei tulburări psihotice cronice, cum ar fi schizofrenia ori tulburarea delirantă.
G. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe, ori ale unei condiţii medicale generale.
H. Simptomele cauzează o detresă sau deteriorarea semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcţionare.

3 Tulburarea Depresivă Fără Altă Specificaţie
În această categorie sunt incluse tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă ori tulburarea de adaptare cu dispoziţie mixtă, depresivă şi anxioasă.
În cadrul acestei tulburări întâlnim:
1.Tulburarea disfonică premenstruală în cele mai multe cicluri menstruale din cursul ultimului an, simptomele survenind de regulă în ultima săptămână a fazei luteale.
2. Tulburarea depresivă minoră episoade de simptome depresive cu o durată de cel puţin două săptămâni, dar cu mai puţin de cinci itemi ceruţi pentru tulburarea depresivă majoră

Sa recunoastem simptomele unui episod depresiv major pentru a sti cand sa cerem ajutor pentru noi sau cei apropiati

psihologie clinica,

Depresia a devenit a patra boala ca raspandire pe glob, creand mari probleme omului contemporan. Organizatia Mondiala a Sanatatii a estimat că in 2020 va fi a doua cauza de dizabilitate, imediat dupa afectiunile cardiovasculare.

Unul din studiile legate de frecventa depresiei in Romania,arata ca prevalenta episodului depresiv major la romani este de 21% pe durata întregii vieti, in comparatie cu prevalenta diabetului, care este de doar 8,4%, pe aceeasi perioada. Ea nu este o boala exclusiv a femeilor, dar numarul femeilor care fac depresie este de doua ori mai mare ca al barbatilor
Depresia poate fi vindecata daca se pune un diagnostic corect,cu evidentierea tipului depresiei si este diagnosticata la timp.Pentru acest lucru consider ca oricarei persoane ii sunt necesare informatii corecte privind aceasta tulburare, ca sa poata cere ajutor la nevoie, sau sa vina in sprijinul persoanelor suferinde apropiate, pentru a preveni deteriorarea importantă a calitatii vietii acestora.
In perioada de criza economica pe care o parcurge tara noastra, oamenii trec prin asa-numita „scadere a imunitatii psihice”,astfel incat parerea unanima a psihologilor din Romania este ca fara ajutor, pana si cei „de fier” cedeaza cand se asteapta mai putin.

Ce trebuie sa stim despre episodul depresiv major:

– faptul ca pe o perioada de cel putin doua saptamani exista o dispozitie depresiva, in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi (se simte trist, inutil, inlacrimat,etc);
– are loc o diminuare marcata a interesului sau placerii pentru toate sau aproape toate activitatile, cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi;
– persoana poate suferi o pierdere semnificativa in greutate desi nu tine dieta, sau poate lua in greutate (mai mult de 5% din greutate intr-o luna) , sau cresterea sau scaderea apetitului aproape in fiecare zi ;
– insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi;
– agitatie sau lentoare psihomotorie aproape in fiecare zi (observabila si de catre altii nu numai senzatiile subiective;
– fatigabilitate sau lipsa de energie aproape in fiecare zi;
– sentimente de inutilitate sau culpa excesiva ori inadecvata in fiecare zi;
– diminuarea capacitatii de gandire si concentrare, sau indecizie, in fiecare zi;
– ganduri recurente de moarte, ideatie suicidara recurenta,fara un plan anume,tentativa de suicid,sau un plan pentru comiterea suicidului;
– simptomele descrise mai sus cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional ori alte domenii importante de functionare;
– simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice ale unei substante(ex.un drog, medicament),sau unei conditii medicale(ex.hipotiroidism).

Consilierea premaritala devine o necesitate

consiliere familiala si de cuplu

In conditiile vietii de astazi, constat adesea, ca nu  e un lux consilierea premaritala, asa cum gandesc anumite persoane, ci devine o necesitate .

Suntem preocupati tot mai mult sa ne asiguram existenta, alergam dupa un job mai sigur si pierdem din vedere lucruri esentiale. Daca pentru fiecare aparat electrocasnic primim instructiuni de folosinta si le citim cel putin o data ca sa fim siguri ca nu vom strica aparatul, incepem o casnicie la intamplare crezand ca lucrurile vor veni de la sine, ca din moment ce am facut pasul lucrurile deja sunt rezolvate .

Dar cum nu totdeauna ce ne propunem se si indeplineste, facem greseli minore care uneori au consecinte pe care nu le-am putut anticipa.

Daca stricand un aparat electrocasnic nu-i asa o mare tragedie ca putem cumpara altul, a porni cu pasi nesiguri intr-o casnicie ne putem indrepta de multe ori spre esec.

Trebuie avut in vedere ca in relatia urmatoare, deja pornim cu un dezavantaj, pentru ca anticipam greseli si acolo unde nu sunt, le cautam „cu lumanarea” pana ajungem la concluzia ca ceva nu-i in regula, vrem sa mearga totul bine, dar de ce ne dorim prea mult, facem greseli inevitabile .

Odata fixate anumite comportamente ne e tot mai greu sa normalizam lucrurile .

Iata de ce sfatul unui specialist ne poate scuti de multa suferinta.
Totdeauna e mai usor sa previi decat sa vindeci!

M-as bucura sa va fi dat o tema de gandire. Totdeauna e mai bine sa gandesti inainte de a actiona. Iar casatoria este un pas important in viata fiecaruia dintre noi.

Niculina Ciuperca,psiholog-consilier familie,cuplu